6,119 matches
-
și Don Quijote e considerat superior celui al lui Jaroslav Hašek... Contactele externe ale Contimporanului (realizate prin intermediul lui Marcel Iancu) cu reprezentanții mișcărilor avangardiste europene sînt semnalate constant în paginile revistei; de fiecare dată, artistul publică și portretele în desen ale interlocutorilor săi. Un anunț din pag. 6 a nr. 64 informează că: „În recenta sa călătorie în Occident, Marcel Iancu a revăzut pe prietenii Contimporanului din Franța, Germania, Elveția, conducătorii mișcării literare și artistice din acele țări”. Majoritatea declarațiilor/interviurilor oferite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
unul de-aici se aruncă între ei ca să aibă o moarte mai iute. Mulți leproși, bărbați și femei, și-au făcut curajul și au venit să-i țină de urât. Se uitau la noi cu teamă, dar și cu pizmă. Interlocutorul nostru vorbea o latină corectă și fluentă. - Oamenii care sunt cu tine sunt de încredere? Mi-a adresat întrebarea vorbind pe neașteptate în greacă, drept care i-am răspuns tot în limba greacă. - Da, sunt de încredere, prietene fără de noroc, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
a poruncit să-i aducă un coș cu prune uscate și pe urmă l-a chemat pe Pampu. Nu i se părea nici schimbat, nici primejdios. Stătea în fața lui, cu aceeași față ascultătoare și pregătită să se bucure de bucuria interlocutorului. Avea părul puțin umezit și dat cu grijă după urechi, ca un servitor respectuos, care trecuse pe lângă butoiul cel mare de la streașina casei și își netezise în grabă freza ca să intre primenit la stăpân. - Ce-ai pățit, Pampule, ce te-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
acum l-am adus aici, la Șotânga. - Tu l-ai adus? - Ei, să zicem c-a fost ideea mea. Acum locuiește în casa mea și merge o dată pe săptămână la Palat. Mihnea vorbea cu familiaritate, ca și când de mult aștepta un interlocutor căruia să-i poată spună toate aceste lucruri. Avea unghiile colorate purpuriu, lungi și ascuțite, iar fata îl privea uluită și drogată cu cuvintele lui. Printre coloanele de lemn lucios a apărut fără veste Talpă, care, după plecăciunea lungă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
care-l făceau cuburile de gheață ciocnindu-se În pahar, Își dădea seama că noul calm afișat de soția lui Yves nu era decît de fațadă. Preferă să tacă, unul din cele mai bune moduri de a-l destabiliza pe interlocutor, făcîndu-l să se simtă sub presiune. Cei mai tari puteau rezista mult. Celorlalți li se părea foarte repede că tăcerea era insuportabilă și cedau, În general, În mai puțin de un minut. - Și chiar dacă Aude ar fi fost cu Nicolas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
moartea lui Gildas. În timp ce vorbea, Îl scruta cu atenție pe polițistul care cerceta piesele din dosar. Părul lui Fersen, brun și mătăsos, Îi cădea peste frunte, umbrind o privire căpruie care iscodea totul cu acuitate, căuta uneori să-și sondeze interlocutorul pînă În adîncul sufletului, dar nu dădea la iveală nimic personal. Se simți iritată de faptul că el părea să n-o asculte și că la unele detalii ale povestirii Îi adresa o privire ironică. I se părea un tip
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
sursa unei proiecții. Nimic. Nu se putu Împiedica să nu zîmbească. - Și... ce zicea inscripția? Marie Îi povesti de scrisoarea găsită asupra corpului lui Gildas și care fusese brusc reprodusă pe perete, la lumina unui fulger. În fața aerului batjocoritor al interlocutorului ei, renunță să mai continue. - De fapt, nu mai știu, nu era nimic... Lumina furtunii, desigur... Îmi pare rău, sînt obosită... Fata asta știa cu siguranță mai multe decît spunea, gîndi Lucas. Cine știe dacă nu cumva Își acoperea familia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
de vină căutătura directă a ochilor ei verzi, modul ei de a-i ține piept, firea ei afurisită? Nu, era ceva greu de definit, era... Soneria telefonului Îl salvă de o visare care devenea primejdioasă. Se mulțumi să-și asculte interlocutorul și Închise. - Morineau! Mutra tînărului sergent se ivi În ușa Întredeschisă. - Am primit un telefon de la SRPJ, vor veni să-l preia pe Yves Pérec mîine, la prima oră, pînă atunci ți-l Încredințez pentru noaptea asta. Morineau se strîmbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
fie definitiv ruptă. Nu suporta ideea asta, cu atît mai mult cu cît se știa pe deplin răspunzător. MÎnia lăsă atunci loc neliniștii. Se așeză pe patul fiului său și privi atent obiectele familiare, ca Într-o conversație cu un interlocutor absent. * * * Ușa de la intrarea În vila familiei Pérec era deschisă. Ciudat, la o oră atît de matinală. Marie intră, cu mare băgare de seamă, conștientă că se petrecea ceva anormal. Totul era tăcut, nimeni nu răspunse apelurilor ei. Străbătu livingul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
ruptă În două, reprezenta un cerc Înconjurat de opt linioare perpendiculare. Întredeschise cu prudență ușa. Nimeni. Făcu vreo cîțiva metri În liniște pe culoar. Pustiu. Privi plicul pe care continua să-l țină În mînă și se Întoarse de unde plecase. Interlocutorul lui zbiera În telefon la celălalt capăt al firului. - Da... Cum?... Ei bine, dați-mi bilet În clasa business, replică el cu o voce gîtuită de teamă. Închise ușa În urma lui, Încuie o dată cu cheia și Încremeni văzînd o foaie Îngălbenită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
sau În altul, Încă imposibil de lămurit, nivelul cuantic trebuia să intervină direct În reglementarea fenomenelor biologice. Era aici un Întreg câmp de cercetări, absolut nou. În acea primă seară, Desplechin fu impresionat de mintea deschisă și de calmul tânărului interlocutor. Îl invită la cină, la el acasă, pe rue de l’École-polytechnique, sâmbăta următoare. Avea să fie prezent și un coleg de-al său, biochimist, autorul unor lucrări despre ARN-transcriptaze. Sosind la Desplechin, Michel avu impresia că nimerise Într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
ansamblu de mutații minore, care adesea trec neobservate În momentul apariției lor istorice. Personal, mă consider una dintre aceste mutații minore.” Rătăcind printre europeni, Djerzinski nu a fost Înțeles În timpul vieții sale. O gândire care se dezvoltă În absența unui interlocutor real, subliniază Hubczejak În introducerea la Clifden Notes, poate uneori scăpa de capcanele idiosincraziei sau ale delirului; dar este fără precedent ca ea să fi adoptat, pentru a se exprima, forma discursului refutabil. Se poate adăuga că, până la capăt, Djerzinski
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
facă zgomot, vomă. Apoi Își dădu cu puțină apă pe obraz, reveni În salon. — Ești un om fără inimă, zise Bruno Încet, ridicându-și privirea spre el. Am simțit asta de la Început, văzând cum te purtai cu Annabelle. Oricum, ești interlocutorul pe care mi l-a oferit viața. Presupun că n-ai fost surprins, atunci, când ți-am trimis textul meu despre Ioan-Paul al II-lea. — Toate civilizațiile, răspunse Michel cu tristețe, toate civilizațiile s-au confruntat cu această nevoie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
ai plătit lui Gesualdo, și atunci aș mai fi adunat restul pentru a‑mi comanda un costum bine croit. Discutam foarte deschis unul cu celălalt. E bine când poți spune tot ce ai pe suflet fără teama că‑ți jignești interlocutorul. Și În ce ne privește pe mine și pe Abe, nu exista nimic prea personal sau prea rușinos pentru a fi spus, nimic prea urât sau prea nociv. Uneori aveam impresia că mă cruță de judecățile lui exagerat de severe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
de norocul tău chior, a apreciat Ravelstein. Eram obișnuit cu asemenea Înțepături. Ravelstein mă socotea talentat și inteligent, dar lipsit de cultură, naiv și pasiv - introvertit. Afirma Însă că atunci când mă găsesc Într‑o tovărășie potrivită mă transform Într‑un interlocutor inspirat și le spunea studenților lui că nu există subiect important pe care eu să nu‑l fi luat În discuție. - Da, și la ce rezultat am ajuns cu toate subiectele astea importante? Urmând sugestia dată de mine, Ravelstein devenise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
și-i țineam companie, mă ridicam cu tava și mă așezam direct. În urma mea, la altă masă, Hectoraș sorbăia supa și se uita la șervețel. Primul lucru pe care-l făceam era să-l bârfesc, și aveam ce spune, așa că interlocutorul mă primea măcar din curiozitate. Ziceam că la război (sau oriunde mor oameni), primul căzut e - culmea culmilor - cel mai bun dintre noi, cel cu o figură de înger zâmbindu-ne din fotografia alb-negru, cel care își îmbrățișează părinții în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
caiet mare pe care îl avea în față. Din când în când, se întorcea să ia o carte din bibliotecă, o deschidea și o lăsa pe masă, la o pagină pe care o avea marcată, dar fără să-și întrerupă interlocutorii, ca și cum și-ar fi pregătit răspunsul, fără să înceteze să asculte. Biroul lui era mare și luminos, dar sobru, și se putea spune că, acolo, prisoseau doar cărțile și hârtiile, care erau îngrămădite în exces pe mese și pe fotolii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
Duncan Îi trebuiră câteva secunde să răspundă, dar tot ce spuse fu: — E-un gest foarte frumos din partea dumneavoastră, domnule Brunetti. Îi voi spune căpitanului să Întrebe de dumneavoastră. Da, spuneți-i, zise Brunetti și Închise fără să aștepte ca interlocutorul să-și ia rămas-bun. Tonul lui, Își dădu el seama fără regret, fusese prea puternic; cum i se Întâmpla deseori, Își permisese să cadă pradă indignării datorită a ceea ce i se părea că citește printre rândurile celor auzite. În trecut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
greu În zilele de-acum să primim autorizație să ieșim din provincie. Sper că ați călătorit comod. Era necesar, Brunetti știa dintr-o lungă experiență, să aloci un timp anume acestui fel de lucruri, să testezi terenul, să iei măsura interlocutorului, iar singurul mod de-a face asta era cu vorbe bune și politețe. — N-am avut absolut nici o problemă cu trenul. A fost punctual. Padova e plină de studenți. — Fiul meu e la universitate acolo, spuse Ambrogiani voluntar. — Adevărat? La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
Luciei își luară zborul ca niște păsări galbene și pătrate -, apoi reveni în sufragerie cu două beri. Îi pasă musafirului una, o desfăcu pe a sa, apoi sorbi cu nesaț. După ce bău, așeză doza pe măsuță și îl fixă pe interlocutor cu o privire de gheață. - Nu mi s-a mai întâmplat până acum să mă conversez cu vreunul dintre personajele mele. Asta insinuați că sunteți, nu? - Nu insinuez nimic, domnule, nu-mi arde de insinuări în astfel de condiții. Desfăcu
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
nu mai permit asta... Gata! Lucia se opri pentru câteva secunde în ploaie, iar șuvițele de păr negru îi brăzdară fața. Îl văzu pe scriitor cum vorbește de unul singur și cum gesticulează, ca și cum ar fi avut în față un interlocutor pe care numai el îl putea vedea. Clătină din cap și se îndreptă către verandă, urcă treptele și intră în casă. Sticla goală de J&B îi confirmă ipoteza referitoare la o beție crâncenă, iar dozele de bere din coșul
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
el - stând în continuare lângă benzinărie, în timp ce scriitorul se îndepărta, încetul cu încetul - revăzu întreaga scenă. Un scrâșnet, apoi ușa se întredeschide. - Da, vă rog? - De la poliție, îmi cer scuze (legitimația fluturată prin fața ochilor surprinși, o privire pătrunzătoare care face interlocutorul să o ferească pe a sa, nori mohorâți pe umeri și, inevitabil, un alt tunet, ca un gong al unei alte scene, dramatice de această dată). Aveți câteva minute libere? Ușa deschisă larg, proprietarul înțepenit într-o neverosimilă poziție de
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
că Scriitorul, captiv în lumea unor vise din care nu găsea puterea să mai iasă, nu realiza asta), îl pironi cu o privire fermă. Vru să spună că dorea să se întindă pe jos și să doarmă un mileniu, dar interlocutorul nu-i lăsă răgazul să pronunțe cuvintele. Vă putem oferi bilete către Ură, către Iubire, către Trădare, către Dezamăgire, către Ipocrizie sau Speranță. Clasa întâi, a doua sau, dacă vă permiteți, există și varianta business class... Ce preferați? După ce reuși
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
exprimare, precizând că mă refer exclusiv la mine și la tine, când spun, În genere, „noi”. Să nu ne fie cu supărare, dar acesta este adevărul: ne batem cu pumnul În piept, strigând sus și tare (firește, nu către orice interlocutor, ci mai mult față de cei apropiați) că am făcut și am dres, că, Înainte de toate celelalte bravuri, am executat câte un an (tu) și șapte ani și jumătate (eu) de pedepse politice privative de libertate. Și acestea În vreme ce alți compatrioți
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
constat, fără surprindere, dar cu cea mai adâncă durere și cu o nesfârșită părere de rău că te menții neschimbat În maniere, că ai rămas același troglodit dintotdeauna care, când se enervează, nu găsește altceva mai bun să-i vorbeasă interlocutorului decât că acesta este prost, tâmpit, idiot, că mănâncă rahat (vezi bine că, recurgînd la acest eufemism salvator am reușit să reproduc, În parte, expresiile tale grotești, scabroase, scatologice ce nici la ușa cortului nu mai sânt permise). Mai e
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]