2,606 matches
-
materia primă a operei numai în amintirile involuntare", capabile să reînvie trecutul în "esența sa extratemporală" (adică la alt diapazon decât acela obișnuit, eliberat de "orice contingență"), printr-un "dozaj exact de memorie și uitare"17. Cu alte cuvinte, memoria involuntară scoate la lumină un întreg cortegiu de lucruri "uitate", de "reminiscențe" (conținuturile refulate ale psihicului sunt doar o categorie aparte), iar acest proces, o dată pornit, se cere consumat până la capăt printr-un intens "efort de rememorare" ce poate reuși sau
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
că "romanul-melodramă" cultivat de prozatorul român intră în sfera de iradiere a proustianismului într-o măsură cu mult mai mare decât ne-am fi așteptat. Rămâne de văzut cum izbutește Lovinescu să asimileze lecția marelui prozator francez. Așadar, prin intermediul memoriei involuntare romanul proustian descoperea inconștientul și structura sa muzicală, desfășurată în spațiu ca formă arhitectonică, printr-o compoziție ciclic-serială de o rigoare extremă, fără nimic arbitrar (proustianismul nu înseamnă doar "autenticitate", "elan vital", "introspecție" sau "psihologism", ci și viziune organic-integratoare). Or
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
lucrurile în romanul lovinescian, unde personajul e mereu identic cu sine, diversitatea lăsând loc repetiției și clișeului). Drept urmare, dacă principiul mimetic-pictural guverna arta vechiului roman, îndatorată doar "memoriei voluntare", noul roman se revendică în schimb de la procedeul "muzical" al memoriei involuntare și de la o structură deschisă, dinamică, modelată de "imaginea ascunsă" a timpului îngropat în pagina scrisă. Trebuie precizat acum că, deși se numără printre primii exegeți care au semnalat amestecul de elemente bergsoniene și husserliene în romanul lui Proust 24
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
Proust 24, Camil Petrescu îl interpretează pe scriitorul francez numai prin grila filosofiei lui Bergson și a "noii structuri", fără alte nuanțe (atât de necesare totuși, dată fiind complexitatea cazului). Spre exemplu, când explică diferența dintre memoria voluntară și cea involuntară (element-cheie pentru înțelegerea "metodei" brevetate de prozatorul francez), autorul Doctrinei substanței invocă în mod eronat o presupusă mărturisire a lui Proust potrivit căreia numai amintirile involuntare ar aparține fluxului duratei (aici are dreptate), pe când memoria voluntară "ne dă numai abstracții
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
dată fiind complexitatea cazului). Spre exemplu, când explică diferența dintre memoria voluntară și cea involuntară (element-cheie pentru înțelegerea "metodei" brevetate de prozatorul francez), autorul Doctrinei substanței invocă în mod eronat o presupusă mărturisire a lui Proust potrivit căreia numai amintirile involuntare ar aparține fluxului duratei (aici are dreptate), pe când memoria voluntară "ne dă numai abstracții" și "nu poate să constituie obiectul artei" (aici nu mai are dreptate). Or, numai Bergson (nu și Proust) vede în memoria voluntară o "simplă abstracțiune", ce
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
artei, chiar dacă e vorba de o artă cam învechită, ce se referă doar la "fațete lipsite de adevăr ale trecutului". Citându-l pe scriitorul francez direct de la sursă, voi spune împreună cu el că distincția aceasta dintre memoria voluntară și memoria involuntară "nu numai că nu figurează în opera domnului Bergson, ci este chiar contrazisă de ea"26 (suprapunerea dintre "subiectul" și "obiectul" cunoașterii depășește, la Proust, momentul dinamic al vitalismului bergsonian, atingând treapta extatică a transfigurării și a conștiinței de sine
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
de sensibilitate, și nu de intelect, narațiunea proustiană ar urma o traiectorie centrifugă și aleatorie, mărturisind autenticitatea "trăirii" (și nicidecum a cunoașterii). Pentru eseistul român, "noua structură" a romanului modern ar fi reductibilă, în ultim resort, doar la mecanismul memoriei involuntare, singura ce "ne poate da realitatea concretă"27. Or, romanul proustian îmbină ambele tipuri de "memorie" (voluntară și involuntară deopotrivă), făcând tranziția de la "eul" psihologic la acela fenomenologic, într-un dozaj inefabil menit a surprinde atât partea de lumină, cât
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
nicidecum a cunoașterii). Pentru eseistul român, "noua structură" a romanului modern ar fi reductibilă, în ultim resort, doar la mecanismul memoriei involuntare, singura ce "ne poate da realitatea concretă"27. Or, romanul proustian îmbină ambele tipuri de "memorie" (voluntară și involuntară deopotrivă), făcând tranziția de la "eul" psihologic la acela fenomenologic, într-un dozaj inefabil menit a surprinde atât partea de lumină, cât și pe aceea de umbră a sufletului omenesc. La o asemenea carte visa, în fond, și Camil Petrescu. Prin
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
în forma inteligibilă a unor "amintiri-imagini"), iar pe de alta, corporalizarea memoriei, care la rândul ei transformă amintirea (și arta) într-o formă de trăire nemediată. Fără să înțeleagă cu adevărat arta scriitorului francez și nici subtilul mecanism al memoriei involuntare, Lovinescu identifică mereu la baza procesului de rememorare un stimul vizual sau auditiv (sunetul, cuvântul, motivul muzical), excluzând complet aportul simțurilor minore și al corporalității. Așa se explică, de fapt, conformația pur "intelectuală" a personajului său predilect, "erou" înzestrat cu
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
dar semnate de un anume domn numit Proust ceea ce sugerează necesitatea transferului invers, de la literatură la viață, printr-un proces complementar, de remodelare a unității eului și a personalității scindate. Or, cum poetica romanului proustian postulează conjuncția memorie voluntară memorie involuntară, intelect sensibilitate, "subiect" "obiect", "eu" "lume", era firesc ca problema identității și a raportului cu alteritatea să-și afle o asemenea, fericită, rezolvare. Nu la fel de inspirat a fost Lovinescu atunci când a ales soluția simplistă a deghizamentului auctorial (s-a vorbit
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
conștiința, pe când apariția unui element inedit în decorul știut (trăsura cu pricina) trezește la viață amintirile "uitate". Deși e posibil ca mai curând zgomotul trăsurii să fi atras atenția călătorului, iată că Lovinescu răstălmăcește tot în cheie raționalistă procedeul memoriei involuntare, de vreme ce sugerează existența unui raport de cauzalitate între aspectul degradat al anacronicei trăsuri și reîntoarcerea în trecut. Dar, o dată declanșat mecanismul rememorării, atunci când niciun fel de factor exterior nu mai tulbură privirea interioară, amintirile "o iau razna", după cum observă naratorul
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
fiind agreată, după vorba lui Proust, doar de pictorii proști, cu ochi de fotograf și memorie... voluntară. Auzul, în schimb, e o cale de acces la esența muzical-inefabilă a sufletului, relevabilă cu ajutorul unor senzații și trăiri real-imaginare, stimulate de memoria involuntară. Însă, în pofida propriei sale voințe de a percepe lucid și de a-și vedea "dublul" în carne și oase (nu numai de a-l "asculta", ca în vis), autorul intră abia acum cu adevărat "în transă" (mai exact spus: cade
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
contemplativ-reflexiv și cel al trăirilor propriu-zise, de unde și funcționalitatea diferită a asociațiilor vizuale (ce declanșează reconstituirea memorialistică "romanțată", datorată autorului-narator) și a celor acustice (care angrenează memoria mecanic-involuntară a naratorului-personaj). Or, așa cum am mai spus, partajarea funcțiilor memoriei (voluntară și involuntară) trădează, în spirit, "metoda" proustiană, afirmând totodată imposibilitatea concilierii dintre suflet și trup, dintre literatură și viață. De altminteri, în concepția criticului-prozator actul creator presupune, repet, îndepărtarea de "realitate", refugiul strategic în imaginar. În caz contrar, dacă distanțarea nu se
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
poate face foarte bine obiectul unui roman ceea ce Lovinescu, ambițiosul romancier, n-avea cum să nu intuiască. Nu întâmplător, secvența următoare realizează explicit tranziția dinspre registrul mimetic-imaginal, al memoriei voluntare (și al povestirii) înspre cel al sugestiei și al memoriei involuntare (adică al romanului). Schimbarea e determinată de intervenția motivului muzical de la început (zurgălăii unei vechi trăsuri "ovreiești" venind dinspre oraș), ce declanșează mecanismul memoriei afective, aducând în prim-plan emoțiile mai profunde și mai încețoșate, cu rădăcini în inconștient. Pe
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
previzibil, revenirea acasă declanșează ca de obicei automaticul impuls creator ("ca și anul trecut, avui senzația ciudată a unui singur ritm de viață, într-o materie nediferențiată"), deslușit mai întâi în ritmul roților de tren (stimul auditiv ce antrenează memoria involuntară, inconștientul în Bizu "cântau" zurgălăii), iar apoi ancorat cu bună știință în peisajul familiar (element vizual, angajând conștiința și memoria voluntară), pe ale cărui coordonate se mișcă predilect imaginația scriitorului. Cu alte cuvinte, noul "roman" (etichetat astfel, ca și cel
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
Dar asta nu era de ajuns pentru a consacra un romancier. Autorul lui Bizu trebuia să mai facă dovada capacității sale de obiectivare și de invenție epică, astfel încât "ficțiunile" din textele anterioare (amintiri, documente etc.), într-o primă fază "romanțate" involuntar (după spusa lui Lovinescu), să intre într-o configurație narativă complexă (romanul-melodramă), ca niște "episoade" sau "scene-pivot" aparent autonome, legate însă între ele cu un anume sens, relevabil abia la final. Cu alte cuvinte, o dată schițată, psihologia invariabilă (schematică, schizoidă
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
semnalând un alt moment de tranziție, altă "metamorfoză" cu tâlc în evoluția prozei lovinesciene. Din păcate, recenzenții n-au fost dispuși să observe, în marea lor majoritate, decât redundanțele, stereotipiile, receptate în genere negativ, ca simptom al epuizării și autopastișării involuntare ("reeditare a primului roman", cu același tip de personaj "suflet disociat, analist, abstract, inactual, incapabil să se integreze în ritmul normal al vieții și al sexualității" 44). Prin aceeași grilă îngustă a realismului mimetic a fost percepută apoi și "simplificarea
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
rafinat al femeii, un devot al preludiului prelungit, care știe să se bucure din plin de toate mărunțișurile ritualului erotic: glasul iubitei la telefon, fotografiile, scrisorile cu caligrafia și mireasma lor parfumată, zâmbetul și privirea, căldura ori răceala mâinii, atingerea involuntară a unor piese de vestimentație feminină (găsind mantoul Dianei atârnat peste paltonul său, Bizu simți "o voluptate nouă", fetișistă, de mare intensitate, care-i oprește inima în loc) în fine, întreg repertoriul menit să pregătească și să amâne tacticos actul fatal
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
structură dramatică" recurentă (mai precis: balada), "cerută de chiar personalitatea lui", așadar o "formă" ce are la bază o experiență psiho-erotică sui generis (în cazul lui Lovinescu avem de-a face tot cu o structură dramatică "romanul-melodramă" impusă în mod involuntar de personalitatea psihică a autorului). Iar experiența aceasta (în care Lovinescu se va fi regăsit ușor) constă în alternarea unor trăiri contrastante (de "patimă și idealizare"), printr-o "afirmare de sentiment viu dezlănțuit", negat cu violență apoi sau anihilat chiar
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
și în Bizu, e vorba despre o aceeași inadecvare (de formă și de viziune) a discursului romanesc lovinescian la "modelul Proust", pe care am încercat să o explic și să o justific într-un capitol anterior (vezi supra, capitolul Memorie involuntară și proustianism). În pofida voinței sale, Lovinescu rămâne de fapt consecvent cu sine și scrie la fel, același tip de roman, în registru melodramatic, indiferent de "nuanțe". Atunci când se referă, de pildă, la procedeul "alternării" dintre planul oniric și cel al
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
pe drumul lingvisticii științifice, dacă Își propune să studieze și să explice faptul vorbirii din perspectiva Învățăturii marxist-leniniste (Ă) revista nu corespunde În totul scopului precizat. În paginile ei se Întâlnesc unele confuzii ideologice, unele șablonări de expresii, unele concesiuni involuntare făcute lingvisticii burgheze”. Pe la mijlocul anului 1950, Întreaga presă culturală reproduce după Pravda două contribuții ale lui I.V. Stalin 83: Cu privire la marxism În lingvistică și Cu privire la unele probleme de lingvistică. Stalin Își Începe astfel serialul: „Un grup de tovarăși din rândul
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
cu specificațiile tehnice pentru materiale, produse și procese; * validarea proiectului pentru procese și produse prin încercări la scară redusă și pe eșantioane; * verificarea durabilității și eficacității produsului în condiții probabile de procesare și utilizare; * stabilirea de proceduri pentru evitarea utilizării involuntare sau greșite; * prevederea de măsuri privind compatibilitatea cu mediul; * conformarea cu condițiile de reglementare, cu standardele naționale și internaționale și cu proiectele proprii. * comparații cu produse competitive; * comparații cu produse similare; b) Elemente referitoare la specificația produsului și la condițiile
Managementul calității by Roșca Petru, Nan Costică, Gribincea Alexandru, Stroe Cosmin () [Corola-publishinghouse/Science/1648_a_3151]
-
de construcție, asamblare și creștere. Prin intermediul ornamentului materialul transmite afecte. Așadar, ornamentul este necesar și inseparabil de obiect. Nu este o mască determinată a priori pentru a crea un Înțeles specific [precum În Postmodernism], chiar dacă contribuie la semnificațiile contingente sau involuntare [o caracteristică a tuturor formelor].― (Moussavi / Kubo 2006: 8, tr.n.) Definiția dată de Moussavi pare mult prea vagă pentru a descrie cu acuratețe ornamentul. Orice produs uman păstrează informație În urmele lăsate de momentul facerii sale, reflectă voluntar sau
Polarităţile arhitecturi by Cristina Aurora Enuţă () [Corola-publishinghouse/Science/91808_a_92992]
-
că ceea ce la început se anunța drept un divorț scandalos, dar revoluționar, a intrat în sfera locului comun. Prin subversiunea creației „intenționale” de tip romantic și a conceptelor asociate de invenție și imaginație creatoare, se promovează în schimb o poezie „involuntară”, scrisă de un scripteur uzând de tehnica plagiatului, a dicteului automat și a hazardului obiectiv. Scriitorul-artist de talent și vocație, omul de litere cedează locul scriitorului-receptacol, scriitorului-nescriitor („Nu-mi fac o meserie din scris și n-am ambiții literare”, declara
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286653_a_287982]
-
derogare de la articolul 15(7), un certificat de circulație a mărfurilor EUR 1 poate fi eliberat în condiții excepționale după exportul produselor la care se referă dacă: (a) nu a fost eliberat în momentul exportului din cauza unor erori sau omisiuni involuntare sau circumstanțe speciale; sau (b) se demonstrează pentru satisfacerea autorităților vamale că a fost eliberat un certificat de circulație a mărfurilor EUR 1 dar nu a fost acceptat la import din motive tehnice. 2. Pentru punerea în aplicare a paragrafului
EUR-Lex () [Corola-website/Law/173662_a_174991]