2,504 matches
-
funcțional al acestor receptori nu este cunoscut , nici efectul posibilei lor suprastimulări de către angiotensina II , a cărei concentrație este crescută de către telmisartan . Concentrația plasmatică a aldosteronului este scăzută de către telmisartan . Telmisartanul nu inhibă renina plasmatică umană și nu blochează canalele ionice . La om , administrarea unei doze de 80 mg telmisartan inhibă aproape complet creșterea provocată tensiunii arteriale determinată de angiotensina II . Efectul inhibitor se menține peste 24 ore și este încă măsurabil timp de până la 48 ore . Activitatea antihipertensivă devine treptat
Ro_819 () [Corola-website/Science/291578_a_292907]
-
funcțional al acestor receptori nu este cunoscut , nici efectul posibilei lor suprastimulări de către angiotensina II , a cărei concentrație este crescută de către telmisartan . Concentrația plasmatică a aldosteronului este scăzută de către telmisartan . Telmisartanul nu inhibă renina plasmatică umană și nu blochează canalele ionice . La om , administrarea unei doze de 80 mg telmisartan inhibă aproape complet creșterea provocată tensiunii arteriale determinată de angiotensina II . Efectul inhibitor se menține peste 24 ore și este încă măsurabil timp de până la 48 ore . Activitatea antihipertensivă devine treptat
Ro_819 () [Corola-website/Science/291578_a_292907]
-
funcțional al acestor receptori nu este cunoscut , nici efectul posibilei lor suprastimulări de către angiotensina II , a cărei concentrație este crescută de către telmisartan . Concentrația plasmatică a aldosteronului este scăzută de către telmisartan . Telmisartanul nu inhibă renina plasmatică umană și nu blochează canalele ionice . La om , administrarea unei doze de 80 mg telmisartan inhibă aproape complet creșterea provocată tensiunii arteriale determinată de angiotensina II . Efectul inhibitor se menține peste 24 ore și este încă măsurabil timp de până la 48 ore . Activitatea antihipertensivă devine treptat
Ro_819 () [Corola-website/Science/291578_a_292907]
-
acestor receptori nu este cunoscut , nici efectul posibil de suprastimulare a acestora de către angiotensina II , a cărei concentrație este crescută de către telmisartan . Concentrația plasmatică a aldosteronului este scăzută de către telmisartan . Telmisartanul nu inhibă renina plasmatică umană și nu blochează canalele ionice . Telmisartanul nu inhibă enzima de conversie a angiotensinei ( kininaza II ) , enzimă care degradează , de asemenea , bradikinina . De aceea , nu este de așteptat potențarea reacțiilor adverse mediate de bradikinină . O doză de 80 mg telmisartan , administrată la voluntari sănătoși , inhibă aproape
Ro_822 () [Corola-website/Science/291581_a_292910]
-
acestor receptori nu este cunoscut , nici efectul posibil de suprastimulare a acestora de către angiotensina II , a cărei concentrație este crescută de către telmisartan . Concentrația plasmatică a aldosteronului este scăzută de către telmisartan . Telmisartanul nu inhibă renina plasmatică umană și nu blochează canalele ionice . Telmisartanul nu inhibă enzima de conversie a angiotensinei ( kininaza II ) , enzimă care degradează , de asemenea , bradikinina . De aceea , nu este de așteptat potențarea reacțiilor adverse mediate de bradikinină . O doză de 80 mg telmisartan , administrată la voluntari sănătoși , inhibă aproape
Ro_822 () [Corola-website/Science/291581_a_292910]
-
acestor receptori nu este cunoscut , nici efectul posibil de suprastimulare a acestora de către angiotensina II , a cărei concentrație este crescută de către telmisartan . Concentrația plasmatică a aldosteronului este scăzută de către telmisartan . Telmisartanul nu inhibă renina plasmatică umană și nu blochează canalele ionice . Telmisartanul nu inhibă enzima de conversie a angiotensinei ( kininaza II ) , enzimă care degradează , de asemenea , bradikinina . De aceea , nu este de așteptat potențarea reacțiilor adverse mediate de bradikinină . O doză de 80 mg telmisartan , administrată la voluntari sănătoși , inhibă aproape
Ro_822 () [Corola-website/Science/291581_a_292910]
-
prin inhibarea curentului tardiv de sodiu din celulele cardiace . Aceasta reduce acumularea intracelulară de sodiu și , ca urmare , scade supraîncărcarea intracelulară cu calciu . Ranolazina , prin acțiunea sa de scădere a curentului tardiv de sodiu , se consideră că reduce acest dezechilibru ionic intracelular din timpul ischemiei . Se așteaptă ca această reducere a supraîncărcării intracelulare cu calciu să îmbunătățească relaxarea miocardică și , ca urmare , să scadă rigiditatea diastolică a ventriculului stâng . Evidența clinică a inhibării curentului tardiv de sodiu prin ranolazină este dată
Ro_860 () [Corola-website/Science/291619_a_292948]
-
prin inhibarea curentului tardiv de sodiu din celulele cardiace . Aceasta reduce acumularea intracelulară de sodiu și , ca urmare , scade supraîncărcarea intracelulară cu calciu . Ranolazina , prin acțiunea sa de scădere a curentului tardiv de sodiu , se consideră că reduce acest dezechilibru ionic intracelular din timpul ischemiei . Se așteaptă ca această reducere a supraîncărcării intracelulare cu calciu să îmbunătățească relaxarea miocardică și , ca urmare , să scadă rigiditatea diastolică a ventriculului stâng . Evidența clinică a inhibării curentului tardiv de sodiu prin ranolazină este dată
Ro_860 () [Corola-website/Science/291619_a_292948]
-
prin inhibarea curentului tardiv de sodiu din celulele cardiace . Aceasta reduce acumularea intracelulară de sodiu și , ca urmare , scade supraîncărcarea intracelulară cu calciu . Ranolazina , prin acțiunea sa de scădere a curentului tardiv de sodiu , se consideră că reduce acest dezechilibru ionic intracelular din timpul ischemiei . Se așteaptă ca această reducere a supraîncărcării intracelulare cu calciu să îmbunătățească relaxarea miocardică și , ca urmare , 31 să scadă rigiditatea diastolică a ventriculului stâng . Evidența clinică a inhibării curentului tardiv de sodiu prin ranolazină este
Ro_860 () [Corola-website/Science/291619_a_292948]
-
criticul literar Henric Sanielevici, precum și matematicianul Simion Sanielevici. Din cauza profesiei de contabil a tatălui său, Graur și-a schimbat deseori domiciliul împreună cu părinții. A fost căsătorit cu Neaga (Nina) Sion, care era fiica cea mai mare a soților Nicolae și Ionica Sion. Unul din frații Ninei a fost Mihai Bujor Sion, fost membru al Comitetului Central al Partidului Comunist Român și care a murit în decembrie 1975 după un suspect accident aviatic. A absolvit Facultatea de Litere și Filosofie din București
Alexandru Graur () [Corola-website/Science/297572_a_298901]
-
individul, desi protagoniștii nu lipsesc: eroul a devenit masă. Aproape fără excepție scenele memorabile au în centru o colectivitate care își îneacă indivizii componenți. Într-un fel, o parte a romanelor postbelice reînnoadă cu o tradiție a colectivismului pe care ionicul, mult mai interesat de individualități, o suprimase temporar. "Delirul" sau "Apă" sunt, de la titlu, asemenea române în care psihoza contează mai mult decat psihologia și al căror erou colectiv provine adesea din subsolurile sociale. "Moromeții" era încă atașat viziunii dorice
George Bălăiță () [Corola-website/Science/297708_a_299037]
-
de regi ionieni. Acropola din Atena a fost înscrisă în anul 1987 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO. În Grecia Antică, numele Atenei era "Ἀθῆναι" , la plural, fiind legat de numele zeiței Atena (în dialectul atic, Ἀθηνᾶ și în cel ionic, Ἀθήνη ), cu înțelesul „atenienii”. În greaca folosită de Homer, numele orașului apărea în forma de singular ("Ἀθήνη") apoi a luat forma de plural, ca și Θῆβαι ("Thēbai"), Μυκῆναι ("Mukēnai") și Δελφοί ("Delphoi"). Printre atenienii antici circula o legendă care explica
Atena () [Corola-website/Science/296594_a_297923]
-
Grecia începând cel puțin cu secolul XVII î.Hr.. Încă din primele timpuri de când s-au păstrat documente scrise, adică începând cu epopeile lui Homer, limba greacă apare împărțită în mai multe dialecte. Iliada și Odiseea, deși este alcătuită în dialectul ionic, conțin numeroase elemente eolice. La origine a existat o mare varietate de dialecte, sistematizate azi în patru grupuri : arcado-cipriot, occidental, eolian și ionian-atic. Varietatea dialectelor grecești se poate urmări în timp și spațiu cel mai bine cu ajutorul inscripțiilor, care s-
Limba greacă () [Corola-website/Science/296850_a_298179]
-
Varietatea dialectelor grecești se poate urmări în timp și spațiu cel mai bine cu ajutorul inscripțiilor, care s-au păstrat într-un număr foarte mare. Dintre aceste însă numai câteva au ajuns sa fie întrebuințate și în literatură. Aceste sunt dialectul ionic, atic, doric și eolic. Dialectul ionic este vorbit în Ionia, în Ciclade, pe insula Eubea și în coloniile ionice. În acest dialect sunt scrise epopeile homerice, poemele lui Hesiod, operele poetice ale acelora care i-au imitat, poezia elegiacă și
Limba greacă () [Corola-website/Science/296850_a_298179]
-
în timp și spațiu cel mai bine cu ajutorul inscripțiilor, care s-au păstrat într-un număr foarte mare. Dintre aceste însă numai câteva au ajuns sa fie întrebuințate și în literatură. Aceste sunt dialectul ionic, atic, doric și eolic. Dialectul ionic este vorbit în Ionia, în Ciclade, pe insula Eubea și în coloniile ionice. În acest dialect sunt scrise epopeile homerice, poemele lui Hesiod, operele poetice ale acelora care i-au imitat, poezia elegiacă și cea iambică, opera istorică a lui
Limba greacă () [Corola-website/Science/296850_a_298179]
-
într-un număr foarte mare. Dintre aceste însă numai câteva au ajuns sa fie întrebuințate și în literatură. Aceste sunt dialectul ionic, atic, doric și eolic. Dialectul ionic este vorbit în Ionia, în Ciclade, pe insula Eubea și în coloniile ionice. În acest dialect sunt scrise epopeile homerice, poemele lui Hesiod, operele poetice ale acelora care i-au imitat, poezia elegiacă și cea iambică, opera istorică a lui Herodot și scrierile despre <medicină ale lui Hippocrate. Strâns înrudit cu dialectul ionic
Limba greacă () [Corola-website/Science/296850_a_298179]
-
ionice. În acest dialect sunt scrise epopeile homerice, poemele lui Hesiod, operele poetice ale acelora care i-au imitat, poezia elegiacă și cea iambică, opera istorică a lui Herodot și scrierile despre <medicină ale lui Hippocrate. Strâns înrudit cu dialectul ionic este dialectul atic, ai cărui scriitori principali sunt tragicii Eschil, Sofocle și Euripide, comicul Aristofan, istoricii Tucidide și Xenophon,filosoful Platon, oratorii Lysias, Demostene și Eschine. Datorită supremației politice a Atenei și a superiorității literaturii atice, dialectul atic devine cel
Limba greacă () [Corola-website/Science/296850_a_298179]
-
fost supusă unor transformări continue datorate puternicelor influențe contrarii exercitate de apele dulci și de Marea Mediterană. Apele Mării Negre au toate caracteristicile apelor salmastre, au o mare variabilitate a salinității totale în corelație cu suprafața, adâncimea și sezonul, o puternică variabilitate ionică, nu numai față de Mediterana, dar și de diferitele sale părți. Ecosistemul depinde de aceste condiții hidrologice. Face parte din categoria ecosistemelor stătătoare de apă sărată. Din punct de vedere al salinității, Marea Neagră se împarte în: Sub aspect biocenotic găsim trei
Marea Neagră () [Corola-website/Science/296856_a_298185]
-
a peninsulei este aceea a liniei Dunăre-Sava-Kupa. Ea este hotărâtă în mod arbitrar, dar poate fi ușor recunoscută pe hartă. Această limită este justificată din punct de vedere istoric: regiunea astfel definită (plus România, dar excluzând Muntenegru, Dalmația și Insulele Ionice) a aparținut, sau s-a aflat sub influența Imperiului Otoman, începând cu sfârșitul secolului al XV-lea și până la sfârșitul secolului al XIX-lea. Râul Kupa formează o graniță naturală între Slovenia de sud-est și Croația, Sava împarte în două
Peninsula Balcanică () [Corola-website/Science/296907_a_298236]
-
XV-lea, Ciprul și Creta rămăseseră teritoriu venețian și nu au căzut în mâinile otomanilor decât în 1571, respectiv în 1670. Singura parte a lumii vorbitoare de limba greacă ce a scăpat de o îndelungată stăpânire otomană au fost Insulele Ionice, care au rămas venețiene până la cucerirea lor de către Prima Republică Franceză în 1797, după care au trecut în mâinile Regatului Unit în 1809 până la reunificarea cu Grecia în 1864. În timp ce grecii din Insulele Ionice și cei din Constantinopol trăiau în
Grecia () [Corola-website/Science/296848_a_298177]
-
îndelungată stăpânire otomană au fost Insulele Ionice, care au rămas venețiene până la cucerirea lor de către Prima Republică Franceză în 1797, după care au trecut în mâinile Regatului Unit în 1809 până la reunificarea cu Grecia în 1864. În timp ce grecii din Insulele Ionice și cei din Constantinopol trăiau în prosperitate, cei din urmă obținând poziții puternice în cadrul administrației otomane, mare parte din populația Greciei continentale a suferit consecințele economice ale cuceririi turcești. S-au impus taxe grele, și în ultimii ani ai Imperiului
Grecia () [Corola-website/Science/296848_a_298177]
-
la luptă au fost înăbușite de otomani cu mari vărsări de sânge. Secolele al XVI-lea și al XVII-lea sunt considerate ca un fel de „epocă întunecată” a istoriei grecești, perspectiva răsturnării dominațîei otomane părând foarte îndepărtate, doar Insulele Ionice rămânând libere de turci. Corfu a rezistat la trei mari asedii în , 1571 și , toate soldate cu respingerea otomanilor. În secolul al XVIII-lea, însă, a apărut o clasă înstărită și răspândită de negustori greci. Aceștia au ajuns să domine
Grecia () [Corola-website/Science/296848_a_298177]
-
și o adunare reprezentativă. Din cauza domniei sale autoritare, el a fost în cele din urmă detronat în 1862 și după un an înlocuit cu prințul Wilhelm al Danemarcei, care a luat numele de George I și a adus cu el Insulele Ionice ca dar de încoronare din partea Regatului Unit. În 1877, , creditat cu o imporantă îmbunătățire a infrastructurii din țară, a limitat puterea monarhiei de a influența Adunarea Națională prin impunerea regulii votului de încredere ce trebuie acordat oricărui potențial șef al
Grecia () [Corola-website/Science/296848_a_298177]
-
partea centrală a Mării Egee, , o grupare aproximativă aflată în largul coastei vestice a Turciei, Dodecanezele, o altă mulțime vagă de insule din sud-est, aflate între Creta și Turcia, , un grup mic și compact în largul coastei Euboeei de nord-est, Insulele Ionice, aflate la vest de continent în Marea Ionică. Optzeci la sută din teritoriul Greciei este format din munți și dealuri, ceea ce face țara să fie una dintre cele mai muntoase din Europa. Muntele Olimp, sălașul mitic al , culminează cu vârful
Grecia () [Corola-website/Science/296848_a_298177]
-
capră sălbatică. Clima Greciei este în principal cu ierni blânde și umede și cu veri uscate și călduroase. Acest tip de climă este prezent în toate zonele de coastă, inclusiv în Atena, în Ciclade, Dodocaneze, Creta și Pelopones, în Insulele Ionice și în unele părți din Grecia continentală centrală. Munții Pindului afectează puternic clima din țară, zonele de la vest de munți fiind considerabil mai umede în medie (din cauza expunerii mai mari la vânturile de vest care aduc umezeală) decât cele aflate
Grecia () [Corola-website/Science/296848_a_298177]