4,839 matches
-
1.1. Interpretarea din logică Frege (1892)1, în cadrul teoriei sale despre referință, face distincția (logică și gramaticală) între 'a fi' copulativ, în (a) și 'a fi' predicativ, în (b): (a) propozițiile predicative, în care a fi este o formulă lexicală de atribuire, deci o copulă (Luceafărul de dimineață este o planetă); predicatul gramatical care urmează copulei are statut nereferențial; (b) propoziții de identitate, în care a fi are rolul semnului egal din aritmetică, deci are un conținut semantic și constituie
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
are sens zero, fiind numai un suport al categoriilor funcționale, în special al timpului. Benveniste ([1960] 1966), criticând ipoteza lui Hjelmslev, analizează separat cele două valori ale verbului 'a fi': (a) gramaticală, de copulă, de marcă gramaticală a identității; (b) lexicală, de verb plin. În timp ce 'a fi' lexical s-a moștenit din indo-europeană în majoritatea limbilor din această familie, 'a fi' gramatical poate avea drept corespondente, în anumite limbi (rusă, maghiară, limbi semitice, limbi arabe), propoziția nominală, un morfem zero sau
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
al categoriilor funcționale, în special al timpului. Benveniste ([1960] 1966), criticând ipoteza lui Hjelmslev, analizează separat cele două valori ale verbului 'a fi': (a) gramaticală, de copulă, de marcă gramaticală a identității; (b) lexicală, de verb plin. În timp ce 'a fi' lexical s-a moștenit din indo-europeană în majoritatea limbilor din această familie, 'a fi' gramatical poate avea drept corespondente, în anumite limbi (rusă, maghiară, limbi semitice, limbi arabe), propoziția nominală, un morfem zero sau pauza. În limbile în care există, copula
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
fi' ca verb copulativ este analizat sub aspectul diferitelor funcții pe care le are: suport al mărcilor flexionare de timp, de mod și de persoană, semn al aserțiunii, conector predicativ, marcă a identității etc., aceste funcții fiind considerate ca proprietăți lexicale ale verbului a fi din fiecare limbă. Rouveret (1998: 33) observă că unele dintre aceste funcții ale verbului a fi reflectă proprietăți generale ale propozițiilor finite (valoarea asertivă, prezența mărcilor flexionare), iar altele constituie proprietăți specifice ale propozițiilor cu a
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
reflectă proprietăți generale ale propozițiilor finite (valoarea asertivă, prezența mărcilor flexionare), iar altele constituie proprietăți specifice ale propozițiilor cu a fi. Rouveret reanalizează abordarea din GB și din PM, conform căreia 'a fi' este un verb cu o anumită identitate lexicală sau selecție argumentală și categorială, ajungând la concluzia că analiza de acest tip lasă fără răspuns două întrebări: (a) dacă a fi este considerat verb lexical, atunci ce tip de complement selectează? (b) dacă a fi nu este verb lexical
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
și din PM, conform căreia 'a fi' este un verb cu o anumită identitate lexicală sau selecție argumentală și categorială, ajungând la concluzia că analiza de acest tip lasă fără răspuns două întrebări: (a) dacă a fi este considerat verb lexical, atunci ce tip de complement selectează? (b) dacă a fi nu este verb lexical, atunci ce categorie funcțională reprezintă? Soluția propusă de Rouveret (1998: 34) - după cum mărturisește autorul, o dezvoltare a unei idei a lui Jespersen - constă în analiza unitară
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
lexicală sau selecție argumentală și categorială, ajungând la concluzia că analiza de acest tip lasă fără răspuns două întrebări: (a) dacă a fi este considerat verb lexical, atunci ce tip de complement selectează? (b) dacă a fi nu este verb lexical, atunci ce categorie funcțională reprezintă? Soluția propusă de Rouveret (1998: 34) - după cum mărturisește autorul, o dezvoltare a unei idei a lui Jespersen - constă în analiza unitară a propozițiilor cu a fi. Folosind sugestii din Longobardi (1983)7, Couquaux (1981)8
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
constă în analiza unitară a propozițiilor cu a fi. Folosind sugestii din Longobardi (1983)7, Couquaux (1981)8, Burzio (1986), Moro (19889, 199110), Rouveret ajunge la concluzia că a fi poate fi caracterizat ca verb inacuzativ, centru al unui domeniu lexical VP, care selectează o propoziție redusă (engl. small clause), propoziție analizabilă ca o structură subiect-predicat. În unele studii s-a pus nu numai problema unificării analizei pentru aparițiile verbului a fi existențial și locativ, ci și a unificării interpretării pentru
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
pentru valoarea de auxiliar nu este exclusă), este un verb ergativ/inacuzativ. 2.4.1. Valorile verbului a fi în limba română În DA, tomul II, s.v. fi, sunt înregistrate două ipostaze ale acestui verb, cea de verb pregnant (plin lexical) și cea de verb auxiliar, dintre care mă interesează aici numai prima. În articolul de dicționar sunt separate ipostaza predicativă, ipostaza copulativă, ipostaza unipersonală și cea în care a fi este regent pentru forme verbale. Această separare a valorilor verbului
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
configurațional, în interiorul VP, fie că nu e atribuit deloc, argumentul Temă primind un Caz inerent sau Cazul absolutiv. Niculescu (2008: 245) arată că unii cercetători propun o analiză unificată pentru toate aparițiile verbului a avea, iar alții diferențiază a avea1 − lexical, care are întotdeauna un argument subiect −, de a avea2 − auxiliar, care nu cere un argument extern. Belvin și Den Dikken (1997)19 au analizat verbul corespunzător lui a avea ca fiind un centru funcțional F în care se încorporează o
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
tranzitiv cu subiect Agent (Bertolussi 1998) sau predicat bivalent al cărui argument extern are rolul Posesor (Kupferman 200021) 3.2. Date din limbi ergative: concordanțe În general, limbile ergative, indiferent de apartenența genetică, nu au verbul a avea ca unitate lexicală. Limba georgiană reprezintă, din acest punct de vedere, un caz atipic. Analizând situația din această limbă, în care 'a fi' și 'a avea' nu sunt entități lexicale distincte (cu excepția prezentului, au forme paralele), ci verbe complexe, bimorfematice, derivate prin afixare
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
limbile ergative, indiferent de apartenența genetică, nu au verbul a avea ca unitate lexicală. Limba georgiană reprezintă, din acest punct de vedere, un caz atipic. Analizând situația din această limbă, în care 'a fi' și 'a avea' nu sunt entități lexicale distincte (cu excepția prezentului, au forme paralele), ci verbe complexe, bimorfematice, derivate prin afixare de la o rădăcină verbală fără conținut lexical, Nash (1998b) ajunge la concluzia că datele din această limbă contravin interpretării verbului a avea ca o formă augmentată (prin
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
de vedere, un caz atipic. Analizând situația din această limbă, în care 'a fi' și 'a avea' nu sunt entități lexicale distincte (cu excepția prezentului, au forme paralele), ci verbe complexe, bimorfematice, derivate prin afixare de la o rădăcină verbală fără conținut lexical, Nash (1998b) ajunge la concluzia că datele din această limbă contravin interpretării verbului a avea ca o formă augmentată (prin încorporare) a lui a fi. Argumentul cel mai puternic este că, la prezent, a fi nu este un verb, ci
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
corespunzător lui a avea. În tongană, o altă limbă ergativă investigată în studiul citat, predicatul nominal exprimă atât existența, cât și posesia (Tchekhoff 1979: 258). 3.3. Date din latină și din limbi romanice Benveniste (1966a) arată că 'a avea' lexical există în puține limbi indo-europene, iar acolo unde există este o achiziție târzie. Limbile care nu dispun de a avea lexical folosesc pentru acest tip de structură pe a fi (être à). În structurile latinești de tipul Mihi est pecunia
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
posesia (Tchekhoff 1979: 258). 3.3. Date din latină și din limbi romanice Benveniste (1966a) arată că 'a avea' lexical există în puține limbi indo-europene, iar acolo unde există este o achiziție târzie. Limbile care nu dispun de a avea lexical folosesc pentru acest tip de structură pe a fi (être à). În structurile latinești de tipul Mihi est pecunia, obiectul posedat ocupă poziția de subiect, iar posesorul este marginal, fiind exprimat prin dativ. În structurile de tipul Habeo pecuniam, ego
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
ca verbe pline) pe seama numărului diferit de proiecții Agr (Acord). Conform acestei teorii, cele două verbe funcționează similar în italiană, selectând o propoziție redusă, în care ci funcționează ca predicat. Apariția celor două verbe într-o structură nu este determinată lexical: verbul se realizează ca essere 'a fi' dacă argumentul extern e absent, și ca avere 'a avea', dacă argumentul extern e prezent. Concluzia lui Moro (1998: 160), reluând cu metode de cercetare moderne ideea lui Benveniste, este că 'a avea
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
o atenție specială 2. Dixon (2007: 67) arată că populația aborigenă și limbile ei au existat în Australia de 40 000 de ani, fiind răspândite pe tot continentul. În condițiile multilingvismului și ale interacțiunii sociale constante, trăsăturile gramaticale, fonologice și lexicale ale acestor limbi s-au bucurat de o difuzare geografică permanentă. În momentul invaziei europenilor de acum câteva secole, în Australia existau circa 250 de limbi, aparținând la 40 de subgrupuri genetice, dintre care cele mai multe aveau doi sau trei membri
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
În momentul invaziei europenilor de acum câteva secole, în Australia existau circa 250 de limbi, aparținând la 40 de subgrupuri genetice, dintre care cele mai multe aveau doi sau trei membri. Dixon susține că ideea existenței familiei pama-nyungan3, formulată pe baza statisticilor lexicale, apoi reinterpretată și în alți termeni, nu este valabilă din punct de vedere științific. De aceea, prezența acestui termen în lista de limbi de mai jos trebuie luată cu rezervă, ca, de altfel, întreaga genealogie a limbilor australiene. Limbile din
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
dativ. Există construcții pasive și antipasive, dar nu se poate vorbi despre diateză. Topica nemarcată este subiect de dezbatere: SVO sau SOV. Limbă nonconfigurațională: ordinea constituenților se supune ierarhiei informației (structurii temă−remă, nu marcării funcțiilor). Cel mai frecvent, verbul lexical precedă auxiliarul. Negația impune antepunerea auxiliarului. BATS (BATSBI, TSOVA-TUSH) Limbă din familia caucaziană (NAKH), ramura de nord-est, vorbită într-un sat din estul Georgiei, Batsbi. Aproximativ 500 de vorbitori. Partiție morfologică acuzativ/ ergativ: unele verbe intranzitive atribuie pronumelui de persoanele
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
state de la granița dintre Brazilia și Suriname. 2 000 de vorbitori. TONGANĂ Familia austroneziană, ramura oceanică de est, grupul polinezian. Limbă vorbită în arhipelagul Tonga (Pacificul de Sud). 100 000 de vorbitori. Trei registre, între care diferențele sunt mai ales lexicale, după cum adresarea se face către rege, către nobili (aproximativ 30) sau e vorba de limba uzuală. Nu există opoziție verb/nume. Nu există conjugare și declinare. Categoria de număr are trei valori: singular, dual și plural. Unitățile limbii sunt fie
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
limba uzuală. Nu există opoziție verb/nume. Nu există conjugare și declinare. Categoria de număr are trei valori: singular, dual și plural. Unitățile limbii sunt fie elemente unifuncționale (gramaticale), care marchează predicatul și indică ordinea determinanților acestuia, fie elemente plurifuncționale (lexicale, intraductibile în afara contextului). Elementele gramaticale se împart în două clase aflate în distribuție complementară: modalitățile temporale, care marchează predicatul, și modalitățile definit, indefinit, posesiv, care introduc elemente plurifuncționale nepredicative. Există categoriile timp și aspect. Există un sufix aspectual care tinde
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
definit, indefinit, posesiv, care introduc elemente plurifuncționale nepredicative. Există categoriile timp și aspect. Există un sufix aspectual care tinde să se specializeze pentru valorile de diateză, semn al apropierii de sistemul obiectiv (acuzativ). Nu există mod. Valorile modale se exprimă lexical. Aspectul se exprimă sufixal și se manifestă independent de valorile temporale. Două valori aspectuale: imperfectiv (nemarcat) și perfectiv (marcat sufixal). Influența engleză face ca valorile aspectuale să alunece spre valori temporale. Prezența obligatorie a agentului în cazul aspectului perfectiv. Valorile
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
independent de valorile temporale. Două valori aspectuale: imperfectiv (nemarcat) și perfectiv (marcat sufixal). Influența engleză face ca valorile aspectuale să alunece spre valori temporale. Prezența obligatorie a agentului în cazul aspectului perfectiv. Valorile de diateză nu se exprimă sintactic, ci lexical. Verbele primare, nesufixate, se împart în două clase: cele care acceptă prezența agentului și cele care exclud agentul ("intranzitive"). Există verbe care impun argumentului unic valoarea de pacient. Limbă fără subiect. Predicatul poate avea oricâți termeni subordonați, dar nu este
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
pe baza proprietăților morfologice. Incoativele și cauzativele sunt derivate morfologic prin derivări separate de la rădăcini adjectivale. Nu există determinanți. WARRAGAMAY Limbă australiană indigenă care ilustrează trecerea de la sistemul ergativ la cel acuzativ. Partiție determinată de conținutul semantic al nominalelor: argumente lexicale vs pronume. Pronumele de persoanele 1 și 2 nonsingular urmează tiparul acuzativ. La plural, pronumele de persoanele 1 și 2 au sistem tripartit. Pronumele de persoana 3 și numele urmează tiparul ergativ. WARRWA Limbă vest-australiană din familia nyulnyulan. În 2006
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
în Studii de lingvistică și filologie romanică. Hommages offertes à Sanda Reinheimer Rîpeanu, București, Editura Universității din București, p. 169-178. Daladier, Anne, 1998, "Une ergativité nominale en français?", Recherches linguistiques de Vincennes, 27, p. 45-70. Davison, Alice, 2004, "Structural Case, Lexical Case and the Verbal Projection", în: V. Dayal, A. Mahajan (eds.), Clause Structure in South Asian Languages, Dordrecht, Kluwer Academic Publishers, p. 199-225. Davison, Alice, 2006, "Dependent Structural Case and the Role of Functional Projections", 20 august, ms. de Visser
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]