2,632 matches
-
și partea împrumutată. În ceea ce privește fondul moștenit al limbii române, raportul între elementele autohtone și cele romanice este net în favoarea acestora din urmă. Elementele latine de bază (cuvinte-tip), în dialectul daco-român, sunt în număr de 1500 (1600), dar, împreună cu derivatele, lingviștii Candrea și Densușianu au ajuns până la 2000-2500 cuvinte latineînaintea lor, Pușcariu ajunsese până la 1947. Raportul real între elementele latine și cele preromane (autohtone) este de 1500-1600 cuvinte latine de bază la 160-170 autohtone (traco-dace), așadar un total maxim de 1700
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Elementele autohtone fac parte din țesutul de temelie, ereditar, al limbii române și s-au bucurat de o considerație aleasă din partea poporului în cursul secolelor. Pentru întregul tezaur lexical moștenit (cel dinainte de slavi), mai ales despre elementul latin (romanic), marele lingvist Lazăr Șăineanu sublinia: "o trăsătură caracteristică e seriozitatea, solemnitatea cu care poporul tratează cuvintele de origine latină, pe când alte cuvinte din lexic sunt tratate, în gura românului, cu nuanță progresivă de ironie batjocoritoare (n-au scăpat nici măcar cuvintele sacramentale slavo-grecești
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
romanic al limbii române. Ulterior, după cucerirea romană, latina înlocuiește idiomurile autohtone. În limba română, gramatica ei istorică arată (indică) că elementele autohtone (preromane) au existat simultan cu cele latine, cu care alcătuiesc împreună blocul omogen al fondului lexical moștenit. Lingviștii români și străini au întrevăzut clar că limba română este o limbă latină altoită pe fondul etnic și lingvistic indigen, traco-dacic. S-a produs, în secolele II-III, prima încrucișare, în istoria limbii române, între latina populară și graiurile trace ale
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
începutului colonizării este anul 1148, în timpul domniei lui Geza II (1141-1161), de când se cunoaște numele țăranului Hazelo-primul sas cunoscut. În privința originii sașilor, se impune precizarea că dialectul săsesc se aseamănă cel mai mult cu cel din Luxemburg, de aceea majoritatea lingviștilor și istoricilor au susținut ipoteza originii lor luxemburgheze. Dar, în prezent, se admite că cel mai important grup al sașilor sosiți în Transilvania sunt franconii apuseni, din ducatele Lotharingiei Superioare și Inferioare, veniți împreună cu valonii și flamanzii, în a doua
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
nd orice alt? c?utare a esen?ei lucrurilor. Din acest moment apar temele ce vor figură �n Cursul pe care �l inaugureaz? � �n apartamentul s?u � �n aprilie 1826, �n fă?a c�torva auditori, printre care fizicianul Carnot, lingvistul Humboldt, viitorul bancher de Eichthal, matematicianul Poinsot. Dup? trei ?edin?e, �nv???m�ntul a fost �ntrerupt ca urmare a surmen?rîi profesorului care a stat internat �ntr-o cas? de s?n?țațe timp de c�teva luni. �n ianuarie
by Charles-Henry CUIN, François GRESLE [Corola-publishinghouse/Science/971_a_2479]
-
Miracolul descoperirii decisive nu s-a produs, iar scenariile concepute pornind de la o reprezentare a popoarelor-etnii ocrotite rămîn sub semnul pledoariei. ÎN NUMELE LIMBII Confruntarea argumentelor lingvistice se epuizează în dezbateri interminabile, știința contribuind la înmulțirea stimulantă a ipotezelor. Căile reflecției lingviștilor insistă cînd asupra relației latinitate-continuitate, cînd asupra relației latinitate-spațiu de circulație deschis, cînd asupra importanței substratului dac, care conferă specificitatea limbii române, cînd asupra influenței mult mai amplului substrat trac, care așază evoluția limbii în vecinătatea albanezei. Tradiția latinizantă își
by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
substrat trac, care așază evoluția limbii în vecinătatea albanezei. Tradiția latinizantă își are începuturile în cronicile secolului al XVII-lea și este impusă în secolul al XVIII-lea de către Școala Ardeleană. Această tradiție este reînnoită prin contribuțiile aduse de cercetările lingviștilor de la sfîrșitul secolului al XlX-lea și începutul secolului XX. Ruptura politică și socială realizată prin instalarea regimului comunist nu distruge, însă, filiația, adesea polemică, între lucrările lui Densusianu, Pușcariu, Rosetti și Niculescu. Astfel, importanța lucrării Histoire de la langue roumaine
by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
o dovedește studiul lui Petrovici, intitulat Influența slavă asupra fonemelor limbii române, publicat la București în 1956. Apartenența României la lagărul sovietic și loialitatea Bucureștilor față de Moscova conducea la reanalizarea influenței contactelor slave asupra limbii române. În 1950 și 1954, lingvistul Al. Rosetti s-a ocupat de acest subiect pentru a pune din nou în lumină problemele ridicate încă din a doua jumătate a secolului al XlX-lea. În cercetarea sa privind influența limbilor slave meridionale asupra limbii române, el nu
by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
lui Stalin pentru că a susținut, în 1951, două sesiuni ale Academiei Republicii Populare Române consacrate temelor "Marxism și lingvistică" și "Aplicații ale tezelor staliniste la lingvistica românească". Dezbinarea intelectuală și teoretizarea lingvistică de astăzi provine dintr-o constantă avansată de lingvistul Sextil Pușcariu într-o lucrare publicată în 1940 -Limba românească. Privire generală. Autorul notează: "Pînă în prezent, cercetările n-au reușit să dezvăluie certitudinea asupra elementului autohton din limba română. Înainte de toate, acest fapt este explicabil pentru că noi nu cunoaștem
by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
de reașezare, contestată de revoltele populare, o triadă de personalități uniate angajate, care ar fi heralzii națiunii. Samuil Micu, Gheorghe Șincai și Petru Maior întruchipează coerența construcției identității naționale. Formați la Blaj, la Viena și la Roma, ei sînt istorici, lingviști, juriști. Ca istorici, ei regăsesc originile romane și continuitatea latină a Antichității românești. Ca lingviști, ei impun o latinitate a limbii române. Ca juriști, ei participă la reflecțiile inteligenței Vienei privind dreptul natural. Micu publică la Sibiu, în 1800, o
by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
heralzii națiunii. Samuil Micu, Gheorghe Șincai și Petru Maior întruchipează coerența construcției identității naționale. Formați la Blaj, la Viena și la Roma, ei sînt istorici, lingviști, juriști. Ca istorici, ei regăsesc originile romane și continuitatea latină a Antichității românești. Ca lingviști, ei impun o latinitate a limbii române. Ca juriști, ei participă la reflecțiile inteligenței Vienei privind dreptul natural. Micu publică la Sibiu, în 1800, o lucrare intitulată Legile firei, inspirată de filosofia lui Baumeister care alimenta, pe la 1750, gîndirea politică
by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
1914. Dramă pentru transilvănenii mobilizați în armata austro-ungară, dramă pentru românii din Regat al căror viitor depinde de decizia regelui, credincios alianței din 1883, și a partidelor politice divizate. În Transilvania, este proclamată legea marțială și este decretată mobilizarea generală. Lingvistul ardelean Sextil Pușcariu evocă în Memoriile sale acest moment dificil. Aflat în vacanță în România, el se întoarce apoi în Transilvania, acceptînd să fie încorporat. De ce? "Am făcut rapid următorul raționament: puteam să rămîn în România unde eram în siguranță
by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
existat un Octombrie roșu, va fi existînd și gestul sublimat al României ca stat al muncitorilor. Acest gest este insular. El este o provocare, dar o provocare nefericită care conduce spre izolare. Este vorba de a dovedi științific, prin lucrările lingviștilor și istoricilor, că România este deasupra normelor, adică orice interogație, orice preocupare în privința nivelului este inadmisibilă. Întîrzierea în dezvoltare nu este acoperită, dar nu se mai poate considera că este degradantă, deoarece există o esență superioară a romanității. Patrioții intră
by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
un element conceptual neperceptibil - semnificatul . Relația dintre semnificant si semnificat este semnificația. Conform concepției psihologice a lui F. de Saussure despre limbă ca sistem, “Semnul lingvistic nu unește un lucru cu un nume, ci un concept cu o imagine acustică”. Lingvistul fixează modelul diadic al semnului lingvistic: “Propunem să se păstreze cuvântul semn pentru a desemna totalitatea și să se înlocuiască concept și imagine acustică respectiv cu semnificat și semnificant; acești termeni au avantajul de a marca opoziția care ii separă
Reprezentativitatea exerciţiilor de limbă pentru formarea competenţelor de comunicare by Carcea Mariana, Haraga Ana, Luchian Didiţa () [Corola-publishinghouse/Science/91830_a_92362]
-
interjecții, cuvinte cu simbolism fonetic, sau relativă (internă), vizând cuvinte derivate sau compuse a căror formă se poate explica prin raportate la alte semne. Etimologia populară (boliclinică, renumerație, filigram etc.) poate fi explicată prin nevoia vorbitorului de a motiva cuvintele. Lingvistul pune în evidență și caracterul liniar al semnului lingvistic: “Fiind de natură auditivă, semnificantul se desfășoară numai în timp și are caracteristicile pe care le împrumută de la acesta: a) el reprezintă o întindere și b) această întindere este măsurabilă într-
Reprezentativitatea exerciţiilor de limbă pentru formarea competenţelor de comunicare by Carcea Mariana, Haraga Ana, Luchian Didiţa () [Corola-publishinghouse/Science/91830_a_92362]
-
însușirea și utilizarea corectă a unei limbi. Limbajul, ca sistem de semne (cod) folosit pentru intercomunicare vizează două interpretări distincte: a) în sens larg, limbajul desemnează orice tip de comunicare între ființe - oameni sau animale - apte să se exprime. Majoritatea lingviștilor consideră însă că faptele de expresie posibile în comportamentul animalelor nu pot reprezenta obiect al cercetării lingvistice. Considerând limbajul un sistem de semne și definind noțiunea de semn ca un instrument care servește la redarea unei idei, a unui concept
Reprezentativitatea exerciţiilor de limbă pentru formarea competenţelor de comunicare by Carcea Mariana, Haraga Ana, Luchian Didiţa () [Corola-publishinghouse/Science/91830_a_92362]
-
sens mult prea amplu și discutabil. Semnul este un instrument care evocă un concept în virtutea unei „convenții" și în conformitate cu o tradiție determinată, însă între semn și conceptul evocat nu există o relație necesară de tip cauză-efect ori invers. Lingvistul austriac K. Bühler (1934) definea semnul lingvistic prin trei dimensiuni: simptom, ca expresie a emițătorului, manifestând ceva despre cel care îl produce; semnal, pentru receptorul său și simbol în raport cu semnificatul său „real", întrucât desemnează printr-un concept ceva aparținând unei
Reprezentativitatea exerciţiilor de limbă pentru formarea competenţelor de comunicare by Carcea Mariana, Haraga Ana, Luchian Didiţa () [Corola-publishinghouse/Science/91830_a_92362]
-
cât și de receptor. Din perspectiva teoriei lui Bühler, limbajul animal corespunde, unei reacții vitale cu caracter elementar, care nu implică nicio operație simbolizantă. Comparația între strigăte ale diferitelor viețuitoare și strigătele omenești, transpuse în interjecții și onomatopee, justifică atitudinea lingviștilor față de “limbajul” animalelor. Interjecțiile au un caracter convențional și un anume aspect simbolic care ține de o tradiție lingvistică. Faptul este confirmat de utilizarea unor onomatopee diferite pentru reproducerea sunetelor emise de aceleași păsări sau animale de către membrii unor
Reprezentativitatea exerciţiilor de limbă pentru formarea competenţelor de comunicare by Carcea Mariana, Haraga Ana, Luchian Didiţa () [Corola-publishinghouse/Science/91830_a_92362]
-
emoții artistice. Roman Jakobson este de părere că în textul poetic informația este ambiguizată, datorită superiorității pe care o are funcția poetică asupra celei reprezentative (referențiale). în textul poetic, emițătorul, receptorul, contextul, toate sunt dedublate sau au chiar trimiteri multiple. Lingvistul analizează mesajul poetic ca fiind unul aparte printre celelalte tipuri de limbaje, datorită predominanței funcției poetice. în limbajul poetic sunt reprezentate toate funcțiile, dar cea poetică este predominantă. în celelalte tipuri de limbaj prioritatea o are funcția referentială (având în
Reprezentativitatea exerciţiilor de limbă pentru formarea competenţelor de comunicare by Carcea Mariana, Haraga Ana, Luchian Didiţa () [Corola-publishinghouse/Science/91830_a_92362]
-
al structuralismului european, consideră că funcțiile limbajului sunt în număr de trei: emotivă, conativă, referentială. Referindu-se la funcția metalingvistică identificată de R. Jacobson, E. Coșeriu demonstrează că aceasta e de fapt funcția referențială sau de denotare, cum o numește lingvistul. Nici funcția fatică nu este acceptată; enunțurile considerate ilustrative pentru această funcție pot fi lesne încadrate în funcția conativă sau de apel (Bühler). în legătură cu mesajul poetic, E. Coșeriu preia de la predecesorii săi două idei: aceea a izolării mesajului, a
Reprezentativitatea exerciţiilor de limbă pentru formarea competenţelor de comunicare by Carcea Mariana, Haraga Ana, Luchian Didiţa () [Corola-publishinghouse/Science/91830_a_92362]
-
enunțurile considerate ilustrative pentru această funcție pot fi lesne încadrate în funcția conativă sau de apel (Bühler). în legătură cu mesajul poetic, E. Coșeriu preia de la predecesorii săi două idei: aceea a izolării mesajului, a concentrării în mesaj și ideea relațională. Lingvistul vorbește despre un mănunchi de funcții de evocare grupate în jurul funcției referențiale. Este vorba de relații ale semnului lingvistic: (1) cu alte semne: un raport material (rime, ritm...) și de conținut (ex.: chauve-souris înseamnă liliac în limbajul uzual, dar, cu
Reprezentativitatea exerciţiilor de limbă pentru formarea competenţelor de comunicare by Carcea Mariana, Haraga Ana, Luchian Didiţa () [Corola-publishinghouse/Science/91830_a_92362]
-
această problemă. Originea problematizării trebuie, poate, căutată chiar altundeva, în raporturile imaginate între om și supranatural, care este o formă primă de alteritate. Din rândul "celorlalți", primii sunt evident zeii, ale căror mituri pun în scenă întâlnirea cu ființele umane. Lingviștii nu se întreabă ce limbă vorbesc, între ei sau cu oamenii, zeii Olimpului sau Dumnezeul Bibliei. Aceste divinități comunică totuși cu ființele umane în diferite chipuri. Zeus este un mare seducător, dar nu se știe ce limbă vorbește. Își semnalează
by Roger Bozzetto [Corola-publishinghouse/Science/946_a_2454]
-
latin al limbii moldovenești, aportul mairedus al limbii slave, necesitatea studierii limbii române, strâns înrudite cu cea moldovenească, însă și independența indiscutabilă a celei din urmă. Cu câteva săptămâni în urmă, A. Lazarev critica violent, la o adunare orășenească a lingviștilor, scriitorilor și învățătorilor, „lucrători științifici care în părerile lor s-au rostogolit până la negarea completă a sinestatorniciei limbii moldovenești, afirmând că nu-i nici o deosebire între limba moldovenească și cea română”. După părerea sa, cauzele acestor tendințe trebuiau căutate în
„Poporul moldovenesc” şi „limba moldovenească” * De la anexarea țaristă la aniversarea a „650 de ani de la întemeierea Țării Moldovei” by Iulian Sînzianu () [Corola-publishinghouse/Science/91559_a_92365]
-
jumătate), și doar 8,4% ucraineni, 5,9% ruși, 4,4% găgăuzi, 2,2% români, 1,9% bulgari (încât proporția populației care folosește limba rusă ca mijloc de comunicare cotidiană, inclusiv ucraineni și găgăuzi rusofoni, ar fi de aproximativ 10-15%). Lingviștii serioși au fost unanimi de altfel în a susține unitatea limbii române, dincolo de fireasca sa diversitate sub forma graiurilor. Cele 3 (după alte păreri 5) graiuri ale dialectului dacoromân (muntenesc, moldovenesc, bănățean, crișean și maramureșean), nu coincid, de altfel, granițelor
„Poporul moldovenesc” şi „limba moldovenească” * De la anexarea țaristă la aniversarea a „650 de ani de la întemeierea Țării Moldovei” by Iulian Sînzianu () [Corola-publishinghouse/Science/91559_a_92365]
-
chiar în 1955, Balșaia Sovetscaia Enciklopediia arăta că „limba moldovenească este extraordinar de apropiată de dialectul moldovenesc al limbii române, care se vorbește în Moldova (R.P.R.) dintre Prut și Carpați”. Însă, misiunea consemnării acestor realități evidente a revenit unor istorici, lingviști și etnografi străini. Inexistența limbii moldovenești o constata lingvistul Carlo Tagliavini la Congresul de romanistică din 1956. El afirma că „pretinsa limbă moldovenească nu este, în fond, decât româna literară, scrisă cu alfabet rusesc, ușor modificat (adică în chirilică modernă
„Poporul moldovenesc” şi „limba moldovenească” * De la anexarea țaristă la aniversarea a „650 de ani de la întemeierea Țării Moldovei” by Iulian Sînzianu () [Corola-publishinghouse/Science/91559_a_92365]