3,155 matches
-
obsesive ale unor imagini chinuitoare: "I-au adunat soldații. Pe toți morții i-au adunat soldații. Au săpat o groapă largă, adâncă. Cu fețe de pământ au săpat groapa soldații.” Lirismul este potențat de inversarea topicii în momentul reluării imaginilor. Lirismul nu diluează comunicarea. În cazul ultimei propoziții se comunică indirect, condensat, ideea solidarității mute a soldaților cu răsculații, prin plasarea la început a imaginii "cu fețe de pământ.” Funcția stilistică a elementelor lexicale și gramaticale După cum cuvintele nu au, în
NOŢIUNI DE TEORIE LITERARĂ by LUCICA RAȚĂ () [Corola-publishinghouse/Science/1771_a_92267]
-
sau așa credea ea. În realitate, cum avea să i se spună după aceea, era un ins de care toată lumea se ferea, fiindcă îi pândea pe toți și fusese dovedit că era în slujba instituției de care pomenise cu atâta lirism. Numai Matilda nu știa, deși îl vedea adesea colindând birourile, totdeauna în mână cu o fițuică de sarcini, încredințate de organizație; se încleia la vorbă, insista, revenea, însă cu o mască de umilință pe chip, înșelîndu-i doar pe naivi sau
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
vis! Nu așa mare ca asta, nu se vor mai face multă vreme astfel de case, dar ași ști eu cum s-o concep în așa fel încît să stau eu în ea așa singurică și fericită..." Și prinsă de lirism se uită iar la mine: Ei?! Ce ziceam? Cerea prea mult de la oameni și de la viață? Nu, dar cine nu dorește același lucru, mai puțin singurătatea? "Știu eu, surâse iar cu tandra ei ironie, asta nu se va mai întîmpla
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
zdrobiți, cu ochii în lacrimi și nepoții ținându-se de pungi. La școală, aflam fel de fel de lucruri interesante despre patrie, strămoși și preferințele lor etnice și estetice. Mă trăgeam dintr-un popor de trubaduri pașnici, înzestrat cu vocația lirismului și darul vocalizei și înarmat pentru orice eventualitate cu pâinea și sarea într-o mână și matraca forestieră în cealaltă. Toleranți, dar ușor suspicioși, străbunii îmbinau simțul ospitalității cu cel al nervozității locale, în numele căruia își pilduiau generos vecinii de graniță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
străvechi și infailibile, trăiam în secret niște voluptăți imposibil de descris. Abia atunci mă apuca furia. Uram dulcegăriile și, spre deosebire de colegele mele de școală, angajate într-o perpetuă declarație de-amor față de patrie și Partid, nu mă născusem cu moleculele lirismului în vene. Detestam cuvintele meșteșugite, care se-așezau în memorie ca niște buze subțiri și lipicioase. Săream cât-colo când auzeam de Goga, Blaga sau Labiș, iar numele lui Eminescu îmi provoca alergie (deși, pe-ascuns, îl admiram). Toate gândurile bune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
al tău freacă menta pe calculator, în timp ce pipița lui dă din coadă pe bulevarde.“ „Se zice liric,“, am observat, „nu lirist.“ „Mersi de coregrafie. Tot zdrențe e. N-are coloană vertebrală, o dă cotită după cum bate vântu’. 50% cinism, 50% lirism: rețeta perfectă a ratării. Mă decepționează.“ Mihnea a închis documentul. Sus, într-un colț al ecranului, algoritmul lui încă mai căuta, se întrezărea rotația iconului: mecanică, strictă, matematică. O mașinărie în interiorul altei mașinării. „Știi, Robane, m-am tot gândit la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
că eu n-am laborator.“ „Nu depăși limitele admisibile de tâmpenie...“ „Auzi, da’ tot n-am înțeles, care-i legătura cu omul nostru?“ „Simplu. Să ne imaginăm că tipul a avut seara o criză de prostată și i-a bufnit lirismul pe nas când s-a trezit dimineața. Asta ar fi o variantă: ne pierdem vremea c-un amator, un impresionist al penelului. Se-nchide cazul, nu ne mai batem creierii cu el; îl dăm pe mâna voastră la Litere, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
epopeea sa dramatică de-a lungul timpului este evidențiată prin elaborarea unei poetici a națiuni, care pune în lumină excepționalismul românesc. Iată o mostră de pasaj care exprimă în forță poetica istorică a neamului românesc, în care frazele încărcate de lirism tragic degajă teme precum cea a martirajului colectiv urmată de speranțe soteriologice: Biciuit, ca poporul ales din Biblie, de cele mai cumplite suferințe, trimise pentru a-i căli sufletul neamul român s-a concentrat în poziții tari și adăpostite, de unde
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
Patrașcanu, 1937, p. 7). La Grande sonate pathétique a trecutului românesc este cântată, în partitura istoriografică, nu doar în gama specifică manualelor de istorie de către naționaliștii cu o propensiune cognitiv-emotivă în acest sens, ci și de către cei ce clamau înlocuirea lirismului tragic cu sobrietatea analitică. Astfel, spre exemplu, cedează în fața acestei ispite patetice Ion Ursu legatarul lui Dimitrie Onciul la catedra de Istorie a Românilor de la Universitatea din București. După ce își încheie lecția inaugurativă cu declarația de intenție de a "nu
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
de elemente distanțate dezvăluie, în „lumina imaginii”, deopotrivă depărtarea față de realul depășit și apropierea de „a doua lumină”, eliberatoare. Într-un articol publicat în revista unu, Benjamin Fondane a numit cu exactitate înțelesul acestei „beauté convulsive” bretoniene: „Există astăzi un lirism al panicii, și dacă putem dori ca frumusețea să fie convulsivă, e pentru că dorim s-o surprindem în timp ce se formează și nu când e deja împlinită, moartă. Noi nu disecăm cadavre, ci organe vii”. E ceea ce crede, în fond, și
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
diafragmă” a ritmului epocii, crește pe niște date constitutive sensibilității poetului, chiar dacă - cum se va vedea - „sentimentalitatea răvășită și descompusă de «tristeți» și de «restriști»”, despre care vorbea mentorul Sburătorului, se va dori depășită. Și atunci, însă, substratul neliniștit-elegiac al lirismului său se va conserva în infrastructura spectacolului constructivist, și după aceea. SPRE O POEZIE „CONSTRUCTIVISTĂ” Transformările liricii lui Voronca în foarte scurtul răstimp ce desparte Restriști-le din 1923 de primele adeziuni avangardiste au avut de ce să uimească. Și cel
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
suferința veche Vinele noastre sunt catarguri până unde exist În ecou tresare lampa ca o ureche Final ezită glasul tău ca un trapezist. Împreună cu acea mască a clovnului râzând „pentru reprezentația de sfârșit”, astfel de versuri relevă cealaltă latură a lirismului lui Ilarie Voronca, în linia unei ambiguități moderne a atitudinii, asociind jubilația în fața spectacolului mundan înnoit, cu un sentiment de distanțare, de solitudine și angoasă. Asemenea aspecte nu trebuie neglijate, oricât de interesați am fi de inovațiile formale, de inițiativele
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
și căutarea febrilă a unei comunicări posibile, exprimată sub semnul unei stări de urgență, al unei alerte interioare: și noi ne fugărim mereu la aceeași distanță când oare se vor întretăia orbitele noastre așteaptă ciocnirea ca o sonerie CIOCNIREA Un lirism ambiguu, specific întregii creații a poetului, amestec de uimire și exaltare în fața feeriei metropolei cu surprizele ei mereu reînnoite, și de inadaptarea izolatului aspirând la universala comuniune sufletească, colorează de altfel toate secvențele acestui „film” al „orașului tentacular”. Dinspre agitația
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
iradiant era chipul femeii iubite. Versul e, desigur, mai rafinat acum, feeria imagistică mai spectaculoasă, lanțul asociativ-fantezist pare de-a dreptul infinit, vărsându-se dintr-un adevărat corn al abundenței. „Delir cosmic”, „abuzivă feerie în haos”, „frenezie rimbaldiană a imaginii”, „lirism de feerie cosmică, de halucinatoare persistență a plasticii”, „joc neostenit al artificiilor”, “înalte tonuri de odă” - erau calificativele date, bunăoară, de Pompiliu Constantinescu în recenzia sa, - și ele numesc cu justețe trăsăturile fundamentale ale acestei poezii. „Incantația” e pentru Voronca
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
conducător. Și dacă nu întreagă suprafața imensului vitraliu e la fel de strălucitoare, rămân destule fragmente care dau măsura talentului de excepție al autorului lor. DISCURSUL ÎNSTRĂINĂRII ȘI AL FRATERNITĂȚII Evoluția poeziei lui Ilarie Voronca de după Incantații indică o distanțare definitivă de lirismul jubilatoriu-spectacular: între Zodiac și Petre Schlemihl (1932), apoi Patmos și alte șase poeme (1933), această carte apare ca un ultim interludiu, care e și un capăt de drum. Căci ultimele două volume amintite continuă mai degrabă filonul elegiac al operei
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
poetul își mărturisește deopotrivă angoasele și speranțele, în versuri adesea patetice, în care colocvialitatea whitmaniană concurează masiv imagismul luxuriant al poemelor de până acum, expresia se simplifică, devine mai directă, ajungând frecvent până la transparența programatică. Iar la această limită extremă lirismul e prejudiciat de constrângerea exterioară a „ideii”, încât se poate vorbi, cum observase deja G. Călinescu, de „slaba putere calorică” a unora dintre poeme, de „atitudini și concepții pe care șpoetulț le tratează retoric, în chip de invectivă și program
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
mai degrabă de lumea eterată și flotantă a unor Paul Eluard sau Robert Densos. Dar și, prin unele accente ale discursului, de solemnitățile altui călător vizionar al momentului, Saint-John Perse. El deschide calea poeziei de generoase elanuri umaniste, dominată de lirismul încrederii într-un viitor imaginat ca nouă „vârstă de aur”, spre care va evolua creația de limbă franceză a poetului. Alături de Ulise, Patmos dă încă o dată măsura talentului major al lui Ilarie Voronca, situându-l printre vocile cele mai autentice
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
petrece în ordinea impusă de calendare / orice zi e numerotată în arhivele nemișcării”. Figurile recluziunii, diseminate pe tot parcursul operei, sunt asociate mereu cu imaginile stagnării, încremenirii, împotmolirii, în genere ale noncomunicării, ale absenței relației cu celălalt. În ultimă instanță, lirismul elegiac al lui Voronca crește tocmai pe acest teren al nostalgiei comunicării, al profundei comuniuni cu universul exterior. Lamentația sa vizează, iarăși și iarăși, „această-ntemnițare a omului într-însul”, „somnul” oamenilor “îngrășați de tenebre” sau „lanțul șcareț înnoadă glezna”, „apăsarea
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
liric. Or, după aprecierea lui Rorty, salvarea e inversă: de la liric la epic. Dar de ce să nu admitem că salvarea poate fi, simultan, și în liric, și în epic? Respingerea uneia dintre "antiteze" este astfel motivată de Rorty. Închiderea în lirism a făcut din Heidegger un renunțător, un pesimist, căci s-a refugiat în Casa Ființei limbajul poetic. Ar fi o faptă de monah. Heidegger n-a avut curajul să dea preoților asceți replica lui Cervantes romanul. A preferat ascetismul preoților
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
la o mare distanță, în viitor, față de modernismul naiv, sincronicizant al vremii care domina spiritele. Ion Barbu prețuia iluminările lui Rimbaud pentru fulgurațiile lor transmoderne. Într-un Cuvânt către poeți din 1941, el face o mărturie transmodernistă, lansând conceptul de lirism absolut, cu totul altceva decât modernista poezie pură a abatelui Henri Bremond: "Suflet mai degrabă religios decât artistic, am vrut în versificările mele să dau echivalentul unor stări absolute ale intelectului și viziunii: starea de geometrie și, deasupra ei, extaza
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
romantism, și de suprarealism, și de expresionism, și de modernism. Volumul pare o foarte derutantă amestecătură de scriituri, de la versul clasic și de la poemul în proză până la versul liber, împănat cu textualism, nelipsind aforismul sau eseul. Prozaismul se îmbină cu lirismul inefabil, cu delirul verbal mânios sau ironic, cu observația banală abundând în "sofisme", străluminate, în câteva valuri, de observații profunde și de înaltă filosofare. Simți, însă, că amalgamul acesta e doar aparent, căci se coagulează într-o inefabilă unitate de
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
lumina-și îmbracă mănuși”, dimineața „a venit cu strachina de lapte în răsărit”, anunțând „pasărea de cârpa a luminii”, Dumnezeu „stoarce lămâia lunii” și „scarmănă lâna îndrăgostiților supuși” etc. Imaginile - violente, provocatoare - anunță deja un frondeur pornit să dinamiteze vechiul lirism și să îi recupereze fragmentele într-o nouă și cutezătoare poetica. În ansamblul lor, construcțiile poematice de acum închid universuri desensibilizate și flagelate de o încă blândă ironie: „Trec în șiruri lungi pe strada fete de pensionat / Și în fiecare
TZARA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290319_a_291648]
-
el / către alb către pasăre / plângem / voi plângeți / alunecă / tu porți țintuite pe cicatricele tale proverbe lunare...” (în traducerea Irinei Mavrodin). Supraviețuiesc abia câteva sintagme mai convențional articulate, în rest - abolirea sintaxei, a logicii, a punctuației, pulverizarea oricărui statut al lirismului. E modul lui Ț. de a aduce poezia la punctul zero, pentru a-i da șansa revigorării pe coordonatele unei inventivități neîngrădite de conformisme. Procesul durează până prin 1923, când, dadaismul fiind declarat mort chiar de întemeietorul sau, iar temeiurile vechii
TZARA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290319_a_291648]
-
volume de versuri - Îngeri de lut (1933), Fugarnice (1935) și „cântece mecanice” în Uzina umbrelor tangente (1937) -, toate în tiraje reduse, abia Alter ego! (1942) s-a bucurat de semnalări în presă. Cartea propunea o poezie intimistă, sobră, calmă, „un lirism liniștit, discret, un vers palid, alb, care-și poartă grațiile în vârful picioarelor, un sunet pur, cristalin, cu ecouri clare, dar șoptite” (Geo Dumitrescu). Versurile aminteau, în opinia unor comentatori, factura lirică a lui E.A. Poe și Stéphane Mallarmé, iar
VERZEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290503_a_291832]
-
didacticism dogmatic sau de un simbolism nebulos. În Cazanie erudiția teologală și subtilitățile hermeneutice rămân în plan secund, preeminență au calitățile prozei artistice: claritatea narațiunii, bogăția imaginilor plastice și a ornamentelor stilistice (comparații, metafore), oralitatea și vigoarea frazei, elanul retoric, lirismul pasajelor poematice. Multe predici pun în circulație elemente legendare, hagiografice, apocrife, folclorice, provenind frecvent din Biblie sau din fondul popular balcanic. Teme universale - moartea ca „trecere”, călătoria în „lumea de dincolo” - sunt preluate de omiliile la înmormântarea, învierea, înălțarea și
VARLAAM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290433_a_291762]