3,421 matches
-
și Connor. —OK, cu ce putem să te ajutăm? Spuse Fi. Ruby o puse pe Fi să se ocupe de casă Împreună cu Chanel, iar Saul luă În primire o gașcă de copii, cu tot cu Ben și Connor care ațipise, și Îi mână până la locul de joacă. Chiar după 12 a apărut Ivan. Terminase În sfârșit să pună gresia În bucătăria lui Ruby. Din cauză că nu ajunsese acasă Înainte ca el să plece cu o seară Înainte, pentru că fusese ocupată până peste cap cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
Nu-mi plac spitalele. Nu-ți plac chirurgii, m-am gândit, și am prins-o de încheietura mâinii. — Trebuie să vii cu mine. — Lasă-mă, mă simt bine. Mi-a respins mâna. Nu mai eram bărbatul ei. Mâna mea era mâna nimănui. Avea din nou chipul împietrit, golit de oricare din expresiile pe care i le cunoșteam. Cenușa zorilor îi intra în urechi, aluneca pe obrajii ei colorați de o sănătate falsă. Se afla în fața mea, dar dispăruse deja în viața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
că vreau să te cumpăr, când de fapt aveai pe altcineva, ce-mi rămânea mie de făcut dacă, văzându-te pe tine, am învățat să iubesc? Nu știi oare ce-nseamnă amărăciunea, ce înseamnă afecțiunea repudiată? — Lasă, Augusto, dă-mi mâna; o să ne mai vedem, dar să ne înțelegem, ce-a fost a fost. — Nu; nu ce-a fost, nu ce-a fost; nu, nu, nu! — Bine, bine; te așteaptă Rosario... — Pentru Dumnezeu, Eugenia... — Nu, nu e nimic neobișnuit; și pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
se întoarcă. Și copilul, fiul, îl descoperă pe tată. În versetele 14 și 15 ale capitolului 8 din epistola către Romani - și nici pe ele nu lipsește Hessen a ni le aminti - Sfântul Pavel ne spune că toți „câți sunt mânați de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu. Pentru că n-ați primit iarăși un duh al robiei, spre temere, ci ați primit Duhul înfierii, prin care strigăm Avva! Părinte!“ Sau: Tăticule! Nu-mi amintesc când spuneam „tăticule!“ înainte de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
dulapul de cărți și comoda din Cöln urmau să fie amplasate în camera de zi; apoi mai erau paturile și șifonierele. Mișca aceste hârtiuțe pe plan dintr-o parte în alta, căuta combinații noi, storcându-și creierul ore în șir, mânată de-o singură dorință: aceea de a aranja camerele cât mai asemănător cu cele din B. Și acolo, în locuința aceea pe care o îndrăgise atât, camera de zi și sufrageria se aflau vizavi, despărțite, ce-i drept, printr-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
ridică pe pedale și-și pleacă țeasta cheală mult deasupra ghidonului ca să dispară cât mai repede, împreună cu zgomotul de sticle ciocnite care îi ajunsese până peste cap. Chiar în același timp, un trup masiv prins între osiile unui car își mână calul, într-un salt dement, peste tufișul de tuia, încât osiile se făcură surcele, carul căzu pe-o parte și animalul, cu ochii ieșiți din orbite și cu nările căscate, galopa prin grădină. Strigând și înjurând, bărbații de la garaj năvăliră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
tihnite. Xtc "X" Pictură pe o vazătc "Pictură pe o vază" Peisajul se topea cum se topise și zăpada. Colinele și lizierele de pădure, din a căror umbră întunecată și verde ieșeau în față și se târau câmpurile înspre sat, mânând valurile ogoarelor de grâu și livezile către primele case - acest peisaj, în care pâraiele alergau printre case, domesticite cu ajutorul barajelor și al canalelor, și se întâlneau din nou sub turnătorie pentru a porni mai departe să străbată un șes cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
mine ne dăduserăm întâlnire într-o după-amiază când nu aveam școală în acel loc unde găsise el bucata de cărămidă cu însemnul legiunii pe ea. Era frig și bura, vântul își făcea de cap cât era câmpia de mare, își mâna vijelia pe sub pelerinele noastre pe care ni le prinseserăm de ghidoane. Apa stropea de sub roata din spate a bicicletei lui Armin, iar eu îmi țineam capul întors, mă apăram de șfichiuirile ploii, mă hrăneam cu promisiuni, cu planurile și cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
la ea în trup, s-ar fi produs o zguduitură, ceva care o eliberase - și statuile stăteau nemișcate pe balustradele grădinilor. Când nisipul a început să ardă ca jăraticul și aerul a devenit fierbinte și umed, iar apa și-a mânat benzile înspumate înspre uscat, când umbra umbrelelor se retrase într-un rotund care abia de mai prididea să te apere de soare, W. și Herr Saner s-au ridicat să-și ia aperitivul. Se așezară la umbra unui pin lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
era împreună cu alți oaspeți, mulți dintre ei englezi sau scoțieni, care jucau numai de dragul jocului. Se simțea eliberat, înconjurat de piscurile înzăpezite, stând pe gheața de joc și, când ridica piatra și o punea jos cu delicatețe și se lăsa mânat până în clipa când obiectul apucat scăpa din captivitatea degetelor, atunci nimeni nu se afla acolo care să hotărască pentru el, nu exista loc pentru frică și acest nemijlocit al reușitei îl îmbăta, rămânea de nerostit și-l lega totuși de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
joc de lumini și umbre, o geometrie a miriștilor, liziere de pădure năvălind în aparat, o coastă calcaroasă făcându-și loc printre fagi. Dar în albumul alcătuit din privirile tatei nu existau decât foarte puțini oameni. Un țăran care-și mâna calul pe ogorul arat, un pescar la marginea lacului, legând năvoade, oameni care-și vedeau de muncile lor pe cale de dispariție, aparținând unui timp trecut și unei vieți aparent mai simple, care nu știa nimic despre utilaje de construcții, despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
Hackler. Ne oprirăm gâfâind în fața casei, cuprinși de o ezitare neașteptată. Nu se cuvenea să dai buzna neanunțat într-o zi de duminică și, în afară de asta, nici nu știam ce se întâmplase între tata și Hackler. Pe noi nu ne mânase într-acolo decât spaima că tata s-ar putea să nu se mai facă bine niciodată dacă nu o să-l reangajeze. Dacă tot am venit, hai să sunăm, spuse fratele meu, în definitiv Hackler ne cunoaște de ani de zile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
în fața lui pe pat, mușcând în neștire colțul cearceafului. Sunt de acord, se auzi fratele meu vorbind. Am să mă retrag. O să te duc cu mașina. XXVIItc "XXVII" Saltultc "Saltul" Fratele meu conducea Studebaker-ul prea mare pentru ulicioara aceea, îl mâna prin poiene flancate în dreapta și în stânga de pereți de stâncă. Din marginile tăioase țâșneau steaguri albe de apă și, de la vacanța de vară, când familia călătorise de la B. împreună cu Onkel Curt la hotelul montan, împrejurimea nu se schimbase aproape deloc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
de Robert Louis Stevenson și 21 autori celebri. Prefațată cu o povestire de Jerome K. Jerome. Bietul Louis! Mort la patruzeci și șase de ani În Samoa. Și se părea că nu bronșita care Îl chinuise toată viața și Îl mânase până În Mările Sudului, În căutarea unei clime mai blânde, Îl ucisese, ci o hemoragie cerebrală, care ar fi putut afecta pe oricine, oriunde. Vestea ajunsese În Anglia În prima săptămână de repetiții la Guy Domville, de aceea nu avusese timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
m-am gândit că e mai bine să nu le vezi, răspunse Alexander pe un ton care nu suna deloc bine. O să ne bizuim pe ce spune publicul. Te țin la curent. Întorcându-se spre Kensington, regretă impulsul care Îl mânase la teatru. Se simțea supt din nou de vârtejul amețitor, epuizant, de emoții care părea să Învăluie orice proiect teatral, provocând o alternanță nesfârșită de speranță și deznădejde care ucidea sufletul. Ce repede abandonase hotărârile luate după-amiază! Se jură Încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
fiica lui Norris, Effie, umplea aceste pauze vorbind despre cai și vânătoare, singurele subiecte care păreau să o intereseze. Era o tânără Înaltă, blondă, cu obraji roșii, În vârstă de douăzeci și trei de ani, arhetipul englezoaicei sănătoase și vioaie, mânată de instincte și lipsită de gânduri ca un animal de rasă, ca, să zicem, un cal. Găsea util să se gândească la ea atunci când evoca personajul denumit Mona Brigstock, energica dar estetic insensibila rivală a eroinei principale din Frumoasa casă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
bărbieresc pe domnu’ James. — Nu știu cum poți, Burgess, zice Joan Anderson, cutremurându-se ușor. Să bărbierești un cadavru. — Nu mă deranjează, spune Burgess. Nu vreau să las să o facă altcineva. El m-a Învățat să-l rad. Zicea că am mâna ușoară. Nu l-am tăiat nici o singură dată. E un fel de a-ți lua rămas bun. Pe neașteptate, pe obrajii lui Burgess Încep să curgă lacrimi. — Iertați-mă, nu știu ce e cu mine, se scuză el răgușit. Scoate o batistă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
doar simulam prezența? În ce ținuturi îndepărtate se instala băiatul căruia îi plăcea să se strâmbe, fără să părăsească sufrageria ori sala de clasă? În ce direcție își desfășura el firul? De regulă, o luam pe firul timpului în jos, mânat de o foame insațiabilă de măruntaiele înecate în sânge ale istoriei și înnebunit după bezna totală a Evului Mediu sau mă opream în timpul baroc al unui război care dura treizeci de ani. Astfel, pentru băiatul care răspunde la numele meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
uimiți și a lectorului său, nu a ezitat să-și pună numele sub titlu; căci nu eu am fost acela care a rupt atunci micuța stropitoare a pruncului Iisus de pe altarul Fecioarei din Biserica Inima lui Christos. A fost cineva mânat de o cu totul altă voință. Cineva care a nu s-a ferit niciodată din calea răului. Cineva care nu a vrut să mai crească... Eu însă am tot crescut. Încă de la șaisprezece ani, când m-am dus la detașamentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
acțiune propice pentru partizani polonezi. Totuși, perioada mea de muncă în serviciul Reich-ului ține de o amintire stratificată diferit. Ea se deosebește - nu numai în detalii, ci și în tendința ei de a mă da de gol - de ceea ce Pilenz, mânat de nevoia sa de a scrie, îi reproșează Marelui Mahlke: am ratat ocazia de a învăța încă din prima lecție să mă îndoiesc, o activitate care, exercitată temeinic, m-a făcut în schimb capabil, mult mai târziu să mă îndepărtez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
mea, am învățat să recoltez sparanghel din straturi înalte, netezite, făcând cât mai puține stricăciuni. Așadar trebuie să fi fost în luna mai. Breyel, așa se chema satul. Acolo, viața se desfășura mai catolic decât în Biserica Inima lui Christos. Mânați de țărancă, Matthias și cu mine trebuia să mergem în fiecare sâmbătă să ne spovedim. Încă mai credeam în iad și știam destule păcate. Drumul de la gospodăria țăranilor până la școala din sat nu a lăsat nici o urmă. Și nici alte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
între ceilalți. Unul dintre băieți îmi oferă la schimb ceva ce nu există altminteri decât de Crăciun: cartofi din marțipan tăvăliți prin cacao. Copleșit de realitate în asemenea măsură, mi se pare că visez. Pe urmă, alarma aeriană ne-a mânat în subsolul spațios al gării, care era folosit ca adăpost antiaerian. Curând, acolo s-a adunat o societate amestecată: soldați și civili, printre ei mulți copii, de asemenea răniți pe tărgi sau sprijinindu-se în cârje. Și în mijlocul lor un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
să se teamă, simte frica așezându-i-se pe spinare, vrea să-și aducă aminte de rugăciuni din copilărie, „Înger-îngerașul meu, ce mi te-a dat Dumnezeu“, își strigă eventual mama - „Mama, mama!“ -, așa cum de la mare depărtare mama lui încearcă, mânată de presimțiri, să-l cheme la ea „Vino, băiețaș! Primești un gălbenuș frecat cu zahăr, la pahar“, dar rămâne singur cuc în pădurea întunecată, până când se întâmplă de-adevăratelea ceva. Am auzit pași sau ceva care lăsa să se bănuiască
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
pe mine m-a sprijinit o tânără femeie ca să urc dealul. Când, cu mai puțin de un an în urmă, fiul meu cel mai mare, Franz, un bărbat pe la patruzeci și cinci de ani pe cât de energic, pe atât de mânat de dorințe schimbătoare, și fiica mea cea mai mică, Nele, care la acea dată învăța la Dresda meseria de asistentă medicală și în același timp era preocupată să-și ascundă suferințele inimii, au vizitat frățește orașul proaspăt restaurat Meißen, mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
de ctitori din goticul timpuriu în domul din Naumburg“. Poate că mi-ar fi fost de ajutor și grupul de terapie care se formase în jurul „Tulburărilor de comportament în perioada pubertății“, care se răspândiseră în lagăr. Dar foamea m-a mânat la un curs de bucătari. Ispita se regăsea pe un anunț prins pe Scândura Neagră ce-și avea locul în fața clădirii cazarmei în care funcționa administrația lagărului. O față, desenată naiv, de omuleț cu bonetă de bucătar făcea și ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]