3,738 matches
-
din perspectiva științei "relativizante"), Dilthey nu este "un dogmatic al vieții" ("<<Viața>> este pentru el limesul până la care ajung cercetările lui în domeniul istoriei spiritului"), Metzger observă că acest concept a rămas insuficient clarificat de către filozoful german, dar adaugă că "măreția realizării lui constă în această deficiență"59. Pe drept cuvânt, Vianu explică o asemenea indeterminare a conceptului în discuție prin faptul că "viața apare nesiste-matizabilă pentru că este nederivabilă"60. Poate că nu întâmplător, Dilthey se referă mai întâi la "enigma
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
să-și ridice în slăvi propriul concitadin, nu altul decât Al. Mușina, numindu-l "dușman" al postmodernismului și "partizan" al "unor prefaceri profunde, pentru a îndrăzni să crezi că ai putea lăsa generațiilor care vin memoria unor fapte pline de măreție și curaj". Apoteotic! Un capitol exploziv se intitulează "Condițional optativ trecut" ce demonstrează cum mulți intelectuali în viață, acuzând brusc complexul imitatio Christi, se folosesc de retorica ilicită pentru a obține poziții dominante în sfera publică. Asta în timp ce alții continuă
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
sau memorialistice și nuvelă, roman, poezie, piesă de teatru, în înțelesul marilor literaturi europene, care au dat un Cervantes, un Shakspeare, un Dickens, un Balzac, un Boccaccio, un Baudelaire. Istoria noastră literară a supralicitat cantitativ, pentru a da sentimentul de măreție și diversitate ("inducerea senzației de avuție, tehnici de iluzionare și seducție, procedee de înnobilare", iată tot atâtea capete de acuzare cu care se deschide capitolul " Momentul Călinescu"). Este cazul, ne spune profesorul Negrici, să privim adevărul în față, cu bune
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
autorul formulează dramatica interogație: cui îi e frică de revizuire?. Cine are ceva de pierdut, cititorul, istoriograful, istoria literară în general? E bine, desigur, să fim mai săraci, mai supli și mai cinstiți, decât ridicoli, umflați cu pompa pe măsura "măreției trecutului nostru" și sub imboldul unor strategii ideologice, inclusiv interbelice, sau de conivență conjuncturală, străine criteriilor axiologice. Balonul obez va fi explodat oricum, mai devreme sau mai târziu ... Desacralizarea unor autorități morale, a unor directori de conștiință din perioada dejistă
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
mai beam și cîte un pahar de vin bun, să se ungă glasul inubliabil al Maestrului. Ce om minunat! Avea o suferință: băiatul, Gicu. Actor și el, la Național, prin grija tatălui. L-am cunoscut și pe junior: nimic din măreția părintelui! Complexat, umilit de colegi (care-i spuneau, nedelicat, că talentul, într-o familie, apare o generație, da, una ba!), s-a dedicat beției (deși în Nunta de piatră și-n Filip cel bun, a făcut două rolișoare bune). Într-
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
râsul regenerator abundă și ni-l închipuim ca fiind râsul întregului popor (Petru Poantă). Infernul e un "grandios ospăț", Raiul e sărăcie lucie. Dănilă Prepeleac își bate joc de dracii hilari și proști. În povestea Ivan Turbincă, moartea își pierde măreția, devine o reprezentație veselă. Prostia lui Dănilă Prepeleac este o înțelepciune plină de voioșie. Amintiri din copilărie I. Creangă s-a născut într-un Humulești mistic, despărțit de Târgu-Neamț, de "Ozana cea frumos curgătoare". În acest spațiu al Amintirilor din
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
de dor,/ Pân' piere totul, totul". În drumul spre Demiurg, Hyperion străbate spațiul fără limită, neantul, se cufundă în uitare: Căci unde-ajunge nu-i hotar,/ Nici ochi spre a cunoaște/ Și vremea-ncearcă în zadar/ Din goluri a se naște". Măreția divinității este exprimată într-un ton admirativ: Nu e nimic și totuși e/ O sete care-l soarbe/ E un adânc asemene/ Uitării celei oarbe". Însetat de repaos, de stingere, Hyperion îl roagă pe Dumnezeu să-l dezlege de taina
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
fabulos) și un schivnic retras într-o peșteră. În opera lui Sadoveanu, Ceahlăul este "Muntele cel Mare", iar peștera este toposul tainicului, locul unde se putea medita. La Sărbătoarea hramului Mănăstirii Neamț, domnitorul apare "călare pe cal alb", într-o măreție monumentală, impresionând: "o femeie naște de emoție slobozind din măruntaiele ei un prunc". Apropiat de oamenii simpli, Ștefan cel Mare era neîndurător cu boierimea trădătoare; era simbolul puterii, autoritatea, instanța supremă, el este cel care trebuia să înțeleagă "de ce răsare
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
legendară, vitejie fabuloasă, patriotism, eroism excepțional, calități de suveran luminat și autoritar. Dinamic, multidimensional, arhetipal, Ștefan cel Mare este un personaj-sinteză. Deși se insistă mai mult asupra figurii de conducător, cu aura lui legendară, sunt momente când personajul este "umanizat". Măreția eroului este evidențiată de cei din jur : Nechifor Căliman îl vede în tablou alegoric: "Acolo șade Vodă ca un cerb frumos cu stea în frunte, iar împrejurul cerbului numai jivine". Ștefan Meșter îi vede gravitatea, bărbăția, monumentalitatea. Este așezat în
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
spre Răsărit. Era învățat și umblat prin lume, obișnuit cu eleganța de la curtea lui Ludovic al XIV-lea, înzestrat cu curiozitate, observator atent, descoperă viața simplă a moldovenilor care sunt "...mai aproape de natură și de Dumnezeu", natura sălbatică, pădurile nesfârșite, măreția munților. La Iași, Abatele de Marenne i-a cunoscut pe Duca-Vodă, pe cronicarul Miron Costin și pe mitropolitul Dosoftei. Deși era călugăr, abatele ne apare om de lume, fără a încălca jurământul monahal; simpatic, instruit, amator de bucate alese și
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
1960) ; O viziune a sentimentelor (1964); Dreptul la timp (1965); 11 Elegii (1966); Oul și sfera (1967); Roșu vertical (1967); Laus Ptolemaei (1968); Necuvintele (1969); Un pământ numit România (1969); În dulcele stil clasic (1970); Belgradul în cinci prieteni (1972); Măreția frigului. Romanul unui sentiment (1972); Epica Magna (1978); Opere imperfecte (1979); Noduri și semne (1982); Oase plângând (1982); Argotice. Cântece la drumul mare (1992); Cărțile Sibiline (1995); Opera poetică (1999). Cuvântul lui Nichita Stănescu te determină să vezi netrăitul. Cu
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
un spațiu aflat între glumă și gravitate. Atunci când cuvintele nu pot exprima poezia, poetul inventează "necuvintele", discreditând acele cuvinte care prin statutul lor referențial se aseamănă cifrelor (volumele: 11 Elegii, Oul și sfera, Laus Ptolemaei, Necuvintele, În dulcele stil clasic, Măreția frigului). A treia etapă a poeziei lui Nichita Stănescu începe cu Epica Magna, conceptul "epică" însemnând "exaltarea întâmplării" (Ioana Em. Petrescu). Poetul preferă acum o poezie conceptuală, iar emoția lirică trece pe loc secund. Din noul val de poeme dispare
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
să devină „ceremonia recodificării nemijlocite“. „Cine face ca mine, ca mine să pățească“ par să spună trupurile sfârtecate de bici la scara Mitropoliei sau capetele atârnând în jug la uși le bisericilor. A pedepsi devine un spectacol care nu atinge „măreția“ celui din Franța, dar rămâne totuși un spectacol în care ochii și urechile sunt intens solicitate. Publicitatea pedepsei face parte din sistemul represiv al puterii, iar utilita tea pedepsei spectacol con stă în faptul că ea ar trebui să i
În şalvari şi cu işlic: biserică, sexualitate, căsătorie şi divorţ în Ţara Românească a secolului al XVIII-lea by Constanţa Ghiţulescu () [Corola-publishinghouse/Science/1322_a_2878]
-
o clipă, marea de capete cu făclii aprinse, unduind sub bătaia discretă a vântului libertății. Era acolo parcă un singur suflet, vibrând la o singură poruncă, aceea de a folosi ceasul istoriei pentru o renaștere adevărată. Spectacolul irepetabil, de o măreție unică în economia întregii mișcări de renaștere a răsăritului european. Lumea noastră, despre care s-a spus mereu că nu e în stare a-și apăra demnitatea, vădește în aceste clipe un remarcabil simț al datoriei, invitând puterea la un
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
N. Iorga, nu se recunoaște doar la popoarele neolatine, ci în spații mult mai largi și structurează o întreagă cultură. Renașterea a însemnat nu atât o întoarcere la valorile acelei culturi, cât un nou impuls creator extras din moștenirea latină. Măreție sau declin, cultură sau tehnică, totul interesa cu privire la lumea romană, cum se poate ști din marile scrieri istorice (Montesquieu, Gibbon etc.), dar și din creații literare ca aceea a lui Byron ("O, Romă! O, patria mea!") sau Goethe, pentru a
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
pulsația acestuia. Pe acest fundal Rebreanu descoperă poezia epica a vietii țărănești, dramă pasiunilor, tragedia aspră a momentelor esențiale. Detaliile realiste din actele fundamentale ale vieții, situațiile tipice redate în român intra în sfera omenescului, care își are propria să măreție, ascunsă în cenușiul cotidian. Vizionând filmul și raportându-l la text, se observă că filmul se deschide cu scenă horei de duminică. Intenția regizorului probabil a fost aceea de a urmări de la inceput evoluția sentimentului de dragoste al lui Ion
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
pericolul și oroarea", nu trebuie să uităm speranța, curajul și solidaritatea dintre oameni, pentru că "în fața violenței și morții semenilor noștri, trebuie să rezistăm ca să salvăm absolutul acela în care viața și valorile nu sunt moneda de schimb, ca să atingem, astfel, măreția umană"33. Pentru el, povestea unei ființe umane, mai ales a unui tânăr, "în căutarea unei bucăți de lemn de care să se agațe după un naufragiu", cu decepțiile și speranțele lui, este aceea a umanității întregi, de aceea crede
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
teoretic, da, gândul că te poți sinucide oricând deja te eliberează. Vede în sinucidere "un act religios", pentru că e o încercare de mântuire, "nirvana prin violență", cum spune în Demiurgul cel rău, însă până și acest act a pierdut din măreția pe care o avea în antichitate. "Ce bine știau înțelepții de dinainte de Cruce s-o rupă cu această lume sau să se resemneze cu ea fără dramă sau lirism!"18 Încă un prilej de a critica creștinismul, care consideră sinuciderea
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
deja prezenta, în fapt, în gândirea ce însoțește viața cotidiană a oamenilor"29. Împărtășind opinii comune cu Cioran despre progres, Sábato crede că pământul este acum stăpânit de diavol, pentru că omul este capabil de toate extremele, de la perversitatea torturii până la măreția cea mai profundă: "Personal, cred că dacă un singur copil pe lumea asta moare de foame, înseamnă că ar trebui pusă la îndoială însăși existența lui Dumnezeu, pentru că mi se pare unul dintre lucrurile cele mai triste și abominabile din
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
o lume sălbateca și ostilă. Ar trebui ca asta să fie suficient ca să ne demonstreze că lumea are un sens misterios al ei și ca să ne convingă că, deși muritori și perverși, noi, oamenii, putem să atingem într-un fel măreția și eternitatea. Și că, dacă este adevărat că Satana stăpânește lumea, într-un colțișor din cer sau din sufletul nostru încă mai găsim Spiritul Divin care luptă necontenit cu acesta, pentru a ne ridica deasupra noroiului disperării noastre"34. Viața
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
pe care le trăiește omenirea acum, în măsura în care suntem capabili să recuperăm valorile spiritului care se găsesc în interiorul nostru și care ne fac capabili să-l primim pe Dumnezeu în brațele noastre: "Vă cer să stăm și să ne gândim la măreția la care inca putem aspiră dacă îndrăznim să privim viața în alt mod. Vă cer acest curaj care ne situează în adevărată dimensiune a ființei umane. Fiecare dintre noi are îndoieli, însă există ceva care nu dă greș și aceasta
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
Sábato, omul se umanizează cedând impulsului sau moral, iar tinerilor nu li se poate oferi nimic dacă sunt privați de posibilitatea de a-și dedică viața cultivării dragostei, mai ales față de cei ce suferă, dragostea fiind "sentimentul care constituie baza măreției umane"61. Sábato-omul, în căutarea unor răspunsuri la durerile personale: "În neputința mea de a-l aduce la viață pe Jorge, am căutat în religii, în parapsihologie, în învățăturile ezoterice, dar nu-l căutăm pe Dumnezeu că pe o afirmație
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
prin eseurile sale, amestec de luciditate și pasiune, prin narațiunile sale, pline de halucinații, de idei sumbre, de întâmplări circulare și obsesive, de introspecții atroce și calculate, de fragmente de paradis și de infern descrise cu minuțiozitate, Sábato reda românului măreția de a fi "sora nocturnă și deliranta a istoriei".121 SÁBATO ȘI CIORAN, FAȚĂ ÎN FAȚA " Adevărată nesăbuința este lipsa nebuniei." (E.Cioran, Căderea în timp) "Toți cei care mă cunosc știu că nu spun cuvinte pe care nu le simt
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
urâtă, adorata sau temută, într-un amestec alternant de fericire sau oroare dat de însuși ritmul ființei, de toate oscilațiile și disonantele acesteia. Filosoful nu riscă nimic, rostul lui este să exprime gânduri, rod al rațiunii, care însă nu egalează măreția vieții descrise prin muzică, literatura, poezie; universul se descrie, nu se discută, spun atât Cioran, cât și Sábato. Problemele adevărate ale vietii încep acolo unde filosofia, prin rațiune, abdica în fața Necunoscutului, a imprevizibilului, a dezastrului. Sábato spune că, incepand cu
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
J. Gabalda, Editeur, 1927, p. 265. footnote>, plăcut și armonios. Limba sa este din cele mai alese, iar ca putere de evocare n-are egal printre oratorii lumii. Cuvântul a fost vocația și dorința sa arzătoare și cea mai pură măreție. Contemporanilor săi le plăcea deja să spună: Și din gura sa ieșeau cuvinte mai dulci ca mierea. Toate secolele creștine au confirmat acest elogiu. A fost numit Homer al oratorilor. El cunoștea regulile artei oratorice încât nici un scriitor grec creștin
Sfântul Ioan Hrisostom ca predicator. In: Sfântul Ioan Gură de Aur († 407) – Mare dascăl al lumii şi Ierarh. Studii academice comemorative by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/171_a_156]