KorAP: Find »[drukola/base=mișca & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...95 96 97 ...833 >

20,801 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202

sunt accentuate de același chenar auriu intens. Dacă vreți cu tot dinadinsul, firetul e din aur adevărat. Fiecare încăpere depinde de ce credeți. Înveștmântați în mătăsurile și catifelele ca din povești, acoperiți cu sânge uscat, grupul nostru e negru și se mișcă prin întunecime. În lumina slabă, domnul Whittier probabil pare să plutească în coconul lui de catifea stacojie, legat cu șnur de aur. Încetând să mai fie un personaj, domnul Whittier a devenit recuzită. Păpușa noastră. O constelație căreia îi putem

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2019_a_3344

sunt pe bază de fluorită. Imaginile obținute prin fotografierea cu teleobiectiv sunt caracterizate de o aplatizare a subiectului, planurile din fundal devenind mai apropiate de cele din față. Cu cât focala teleobiectivului este mai mare, cu atât riscul de a mișca fotografiile crește, din această cauză fiind indicată folosirea unui trepied sau alegerea unui timp de expunere mic (de exemplu, pentru o focală de 300 mm, se recomandă un timp mai mic de 1/250 secunde) (figura 2.15). Fig. 2

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2019_a_3344]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846

Se întreba, cu naivitatea vârstei, de ce aceștia se purtau altfel decât ea când, de fapt, erau rodul aceleiași semințe. Văzându-i atât de protocolari în propria bucătărie, comicul situației i se părea dezarmant. Bine hrăniți, o dată ieșiți afară copiii se mișcau cu greutate. Nu puteau ține pasul cu Luana și oboseau supărător de repede. Dar jocul de fotbal nu era una din pasiunile lor. Ema îl ignora cu desăvârșire iar Dan alerga după minge în silă, doar de gura furtunii inelate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
mama o va plimba prin curte ținând "bijuteria" de șa, la fel ca unchii cei bogați. Își imagina savoarea momentului îngropată în perne. Deși îi auzea pe copii strigând-o, bătând în ușă cu încăpățânare, refuza să răspundă, să se miște, voia să se bucure în tihnă de închipuirea clipei. Urletele disperate de afară o făcură să realizeze, într-un târziu, că se rostește necontenit cuvântul bicicletă. Se trezi în curte fără să știe cum au zburat de pe ea săculețele umplute

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
ușilor închise și căuta, atentă, să perceapă zgomotele dinăuntru. Teribilă dezamăgire când regăsea aceeași neînțeleasă adormire. Într-o zi, descoperi o șansă de umplere a orelor goale. O văzu pe mătușa Anda stând cu cartea în mână. Ochii i se mișcau cu o regularitate de pendulă, când într-o parte, când în alta, câteodată zăboveau preț de o clipă înainte de a-și relua plimbarea. În unele momente râdea, alteori suspina emoționată. Fascinată de acest mic obiect foșnitor, al cărui mister nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
Oamenii strigau, se împingeau, amenințau cu pumnii vânzătoarele care, ceva mai înainte, moțăiseră pe scaune, lipsite de activitate. Ema prinse mâna Luanei și începu să tremure. După câteva minute, Sanda apăru triumfătoare. Luana, vă așezați pe covor și nu vă mișcați de aici. Nu am suficienți bani la mine și trebuie să merg să scot de la C.E.C. Nu vă ridicați, indiferent ce se întâmplă, ai înțeles? Luată pe nepregătite, fetița întrebă speriată: E departe? Micuța mea, am încredere în tine. Vin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
fracțiune de secundă, ochii bărbatului priviră adânc în cei ai Luanei apoi ordonă: Dați-vă la o parte. Covorul acesta e al meu. Nu mă ridic nici moartă, spuse Luana hotărâtă. Întărâtat, fără să mai aștepte ca fetele să se miște, bărbatul prinse de unul din capetele covorului și începu să-l târâie. Acesta se urnea cu greu, omul se înroșea la față din pricina efortului, copilele urlau îngrozite, cu călcâiele proptite în dușumea. Rămas fără vlagă, bărbatul se îndreptă de spate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
Parcă sunt unul din sfințișorii pictați pe pereții din biserică, își spuse chicotind și se grăbi să iasă afară. Dan era așa de țeapăn în costumul cu vestă și cravată, încât numai ochii din cap reușeau să i se mai miște. Vanda o gătise pe Ema într-o rochie dreaptă și lungă, dintr-un material înflorat, prea colorat să facă impresie. Curtea vecinei Scarlat, împodobită cu hârtie colorată și multe baloane, găzduia o aglomerație gălăgioasă de oameni eleganți și bine dispuși

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
Remarcă o femeie corpolentă ce dansa cu un bărbat scund și chel. Gâfâia, sărmanul și asuda din greu, încercând să învârtă masa compactă ce n-o putea cuprinde cu brațele. "Cu mama nu i s-ar întâmpla așa ceva. Ea se mișcă excelent", își spuse Luana. Parcă auzindu-i gândul, profitând de oboseala și retragerea partenerii sale, bărbatul mărunțel cu chelie o invită pe Sanda la dans. Chipul femeii se lumină și cuplul valsă cu o ușurime de fluture. Luana chicoti de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
mama pentru obsesia îngrozitoare pe care o avea de a apreta totul: așternuturi, haine, gulere, mai lipseau chiloții și șosetele și ar fi transformat-o, cu ușurință, în omul de tablă din "Vrăjitorul din Oz". Gâtul țeapăn, incapabil să se miște în gulerul ca de carton, îi amorți chiar înainte de a ieși din casă. Se uită în oglindă o ultimă privire și văzu fundele uriașe, ca două cornițe de drac. Îngână fără speranță: E neapărată nevoie să port astea? Bineînțeles, prințesa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
de care nu se crezuse vreodată capabilă. Paralizați de uimire, copiii rămaseră suciți în pozițiile în care îi prinsese povestirea. Luana turuia, fără măsură, năzdrăvănii de basm. Pe vremea când era mică și nu știa să meargă, tatăl ei îi mișca forțat picioarele, precum Charlie Chaplin papuceii de lemn, astfel că într-o zi i le răsuci prea tare și mama Sanda fusese nevoită s-o ducă la spital. Îngrozit, doctorul i le cususe, așa erau de rupte. Școlarii căscau gura

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
să-l prindă într-o zi și să-l aducă în casa ei dar încă nu reușise. An de an, în seara de ajun, îl pândea din pragul ușii. Stătea cu ochii lipiți de poartă și aștepta fără să se miște. Se gătea cu ce avea mai frumos, făcea curat în cameră și așeza un scaun lângă brad. Moșul apărea pe seară, în veșnica lui haină roșie, cocoșat sub greutatea sacului. Uneori părea mai înalt, alteori mai scund. Câteodată intra în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
din cea mai reușită. Într-una din zile, diriginta intră în clasă grăbită și ceru Luanei o foaie de hârtie. Luată pe nepregătite, fata bâjbâi în caiet. Se trezi deodată plesnită peste față. Ce ești așa mocăită? Învață să te miști mai repede. Nu era o femeie rea, dimpotrivă. Fetele se simțeau bine în prezența ei pentru că le povestea tot felul de istorioare, dar gestul o șocă pe Luana și de atunci ea se feri să mai facă parte din cercul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
bancă de la perete și scrisul ei plin de prescurtări o făcea să ridice, mereu, privirea spre profesor. Văzu, la un moment dat, pe masă, o cordeluță verzuie. Se întrebă ce-ar putea fi și uită să mai noteze. O văzu mișcându-se, târându-se pe fața de masă, șerpuind. Urcă pe cotul profesorului, i se întinse încet pe braț și i se așeză în jurul gâtului, ca un colier. Un fir subțire, despicat, țâșni de undeva din interior spre urechea bărbatului. Luana

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
cei din clasă sesizară ce se întâmplă. Paralizați, elevii încetară să mai scrie. Domnul Done continua să vorbească ignorând, cu desăvârșire, atmosfera din clasă. Șarpele străbătu catedra și se undui pe perete, luând-o în direcția Luanei. Incapabilă să se miște, fata îl privea fascinată cum coboară spre ea, cum pipăie cu limba varul din calea sa. Se ridică, deodată, pe jumătate, se întoarse, urmă același drum pe care venise, de parcă ar fi fost dresat și dispăru în cutie. Fără să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
și poezii, cupletele din spectacole erau creația ei. Cel din seara aceea îl începu Ema, așezată pe un scaun cu vioara sub barbă. Cum să iei din pod o cioară Când e tristă și fugară Și când, bătrână, abia se mișcă Ca o roată de morișcă ce deodată s-a stricat? Haideți, spuneți, nu-i păcat? Ciupi coardele și vioara făcu: "Scârț-Scârț!" Intră, apoi, Dan. Cum să iei dintr-o poiată O găină speriată Care, tocmai, a ouat, Că de foame

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
Lipsit de ureche muzicală și greoi, ea îi striga înciudată: Ce-ai să te faci, băiatule, când te vei însura? Îți vei lăsa nevasta să danseze cu altul? Nimeni nu-ți cere să fii Fred Astaire, dar nici să-ți miști picioarele nu ești în stare? Numără: Un', doi, trei, un', doi, trei. Ce-i așa de greu? Cortina coborî pentru câteva minute, timp necesar actorilor să se schimbe. Momentul de relaș căzu ca o binecuvântare asupra părinților cărora le amorțiseră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
asta? Îi întinse caietele pe care ea înșirase "Misterul coroniței". Fetei îi veni amețeală. Liviu o privea adânc în ochii mari iar irisul lui răscolitor, de smarald, o ardea. Spune-mi! Tu ai scris asta? Să nu mă minți. Ea mișcă doar capul. Nu-mi vine să cred! Ai scris despre mine... Se întâmpla ceva cu timpul în momentul acela, pentru că nimic nu mai avea formă. Livianu plutea într-o stare, amestecată, de real și divin. Fata asta îi privise în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
ascultându-l, nu-i venea, nicidecum, să sară, să urle și să-și scuture capul de parcă ar fi vrut să-l arunce în camera cealaltă. Încercă, pe loc, câteva mișcări de picioare și-i făcu semn lui Dan să se miște. Domnul "anti-dans", timid și spectator convins, se încăpățână să rămână crispat și înțepenit în centimetrul lui pătrat de loc. Un tânăr răsări în fața Luanei cu un zâmbet pe chipul lunguieț: Dansați, domnișoară? Îl chema Valentin Gațiu, purta ochelari și un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
apoi își coboară ochii în caiet și scrie. George se foi în scaun. Blonda nu-l slăbea deloc. Copiii își lungeau gâturile spre caietul fetei, ghiontindu-se. Starea de acalmie dispăruse. Băiatul își lărgi gulerul cămășii și începu să-și miște capul în toate direcțiile, atrăgând privirile dirigintelui. Când realiză că obraznica din banca a treia îi face portretul, se înroși de indignare. Ancorat, cu cruzime, în fața a treizeci și șase de "spectatori", George Bană făcea fețe-fețe. În sfârșit, Luana termină

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
fost cea mai frumoasă vacanță petrecută pe litoral. S-au cazat în camping la Mamaia, diminețile și le-au petrecut pe plajă bătând mingea, jucând cărți ori pur și simplu stând întinși la soare, fără să vorbească, aproape fără să miște. După-amiezile porneau să colinde stațiunile. I-au văzut pe băieții de la Holograf cântând la Costinești, pe cei de la Compact într-un concert la Eforie. Au dansat, nopți în șir, în tot felul de discoteci, s-au bălăcit nebunește în apa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
jos nemulțumit, dar, când dădu cu ochii de Cosmin, nu știu cum să-și mulțumească pentru nepriceperea de care dăduse dovadă. Urmă Rosti Seneg. Se așeză și el turcește așteptând, fără tragere de inimă, mâinile care să-i acopere ochii. Băieții se mișcară în spatele lui apoi unul din ei o ghionti pe Luana să-i ia locul. Fetele chicotiră. Rosti, serios din cale-afară, se foi în locul lui. Dacă-mi faceți ceva vă bat pe toți. Colegul Seneg purta, cu mândrie, o mustăcioară delicată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
în sufletul meu. Cu milă și tristă mirare Voi duce-o cu mine mereu". Îl căută pe Rosti cu privirea, în timp ce-i dedica versurile pe care le cânta. Îl zări stând retras într-un colț, privind-o fix, fără să miște. Silueta atât de dragă sufletului ei dispăru o dată cu ultimele acorduri ale chitarei. În penultima zi de școală a primului trimestru, la îndemnul Luanei, elevii au cumpărat cadouri pentru colegul de bancă. Darurile au fost încuiate într-un dulap, la cancelarie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
seara asta. Luana rămase fără grai. Se întoarse spre Cristina. Du-te! îi făcu semn colega. Discoteca era ticsită de studenți. Muzica îți spărgea timpanele, trupurile tinere se zvârcoleau ca apucate de mâncărimi fără leac. Ernest Radak dansa superb. Își mișca trupul cu o naturalețe de parcă se născuse în ritmul muzicii. Luana, îmbrăcată într-o flaneluță albastră împletită de Sanda, încheiată până la ultimul nasture, cu fustă neagră și lungă, făcea notă discordantă cu toate reprezentantele sexului frumos. Părul lung, prins într-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
bloc. La una din stații urcară doi milițieni. Trecură pe lângă scaunul fetei și se opriră în spate. Ea întoarse capul după ei. Nici să nu te gândești, șuieră vocea dogită de băutură. Răpusă de spaimă, Luana nu îndrăzni să se miște. Era încolțită, lipsită de orice speranță. Cu ochii ațintiți în întuneric și zăpăcită de scurgerea minutelor până în stația unde avea să coboare, începu să se roage. Singurul ajutor nu putea veni decât de acolo, de sus, de la Cel care o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]