5,723 matches
-
sfârșitul textului, după strălucitul exercițiu de stil asupra nebuniei, care nu cruță pe nimeni, Erasmus propune o asceză care duce la plăcere: vocabularul pe care-l utilizează nu înșeală - bucurie, fericire supremă, viață preafericită, beatitudine, ocean nesecat de fericire - uniunea mistică întru Domnul generează o jubilare fără precedent. Este, așadar, o nebunie să visezi purificarea - la modul platonician - a sufletului și spiritualizarea trupului; nebunie - iubirea de Dumnezeu, nebunie dorința de a-l imita pe Hristos, desigur, dar ce jubilare aduce această
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
de acest nume. Corpusul aristipean permite, într-adevăr, unele confruntări în ceea ce privește definițiile plăcerii, desigur, dar și în ceea ce privește metoda - scenografia gestului sau cea a verbului -, cunoașterea - senzuală sau intelectuală -, natura realului - material sau imaterial -, scopurile înțelepciunii - practică sau teoretică, ori chiar mistică -, trupul - prieten sau dușman -, dualismul - adevăr sau eroare -, intersubiectivitate - celibatar sau comunitar -, politica - a refuza sau a susține puterea -, precum și alte chestiuni referitor la care Platon și Aristip propun două lumi ireconciliabile. Se putea angaja realmente o discuție fecundă fie
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
mi-a relatat două spectacole de teatru văzute în două țări diferite, cu dramatizări după Idiotul lui Dostoievski: unul de cel mai plat naturalism, celălalt însă excepțional, într-o viziune expresionistă și simbolică, scăldat într-o lumină ireală, transfiguratoare și mistică. Fără nici o greutate cred că cel dintâi va fi fost în adevăr plat și lipsit de adâncime; nu-mi pare exclus nici ca celălalt să fi fost un spectacol fascinant și plin de poezie. De altminteri, de vreme ce nu am văzut
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
tributare psihologiei minimului efort și vulgarizării noțiunii de individualitate {respectiv apariției și prestigiului celei de „originalitate”). Nimic mai străin de mentalitatea medievală care postula divinitatea rațiunii și preconiza ordinea, simetria, răbdătoarele elaborări programate și premeditate. Bineînțeles, nimeni nu neagă aspirația mistică a sufletului medieval (mai exact a unei anumite laturi a acestui suflet, care pe alte laturi era cât se poate de laic și de pozitiv). Dar această „mistică” nu avea nimic comun cu misticismul iraționalist care a apărat mult mai
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
ordinea, simetria, răbdătoarele elaborări programate și premeditate. Bineînțeles, nimeni nu neagă aspirația mistică a sufletului medieval (mai exact a unei anumite laturi a acestui suflet, care pe alte laturi era cât se poate de laic și de pozitiv). Dar această „mistică” nu avea nimic comun cu misticismul iraționalist care a apărat mult mai recent. Ea era supusă unei discipline și unei „tehnici” perfect riguroase și lucide. De altfel, finalitatea ei era una de luciditate, adică de transparență, de contemplație intelectual-afectivă. Erau
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
punct de vedere social, cultural, psihologic, acesta este miezul problemei. Acel ceva care s-a întâmplat și care a schimbat radical spiritul și conduita novicelui prea puțin entuziasmat Don Lorenzo Milani, ducându-l de la supunere la nesupunere, de la o vocație mistică la una organizatorică, se explică prin cultura sa evreiască. El este o reproducere, fie ea și inexactă, a Sfântului Pavel. Căderea sa pe strada din Damasc nu a avut loc la sfârșitul anilor ’40, moment în care s-a convertit
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
La fel ca în cazul Sfântului Pavel - tocmai pentru că era un fost fariseu, și deci un fariseu pe viață -, o astfel de nevoie a ieșit la suprafață încetul cu încetul, până când a ajuns pe primul loc (în paralel cu rapturile mistice, care însă renunțau la timpul regăsit): Sfântul Pavel a fost înainte de toate un mare codificator și un mare organizator. Așa se face că el - vai mie! - a pus bazele Bisericii. Fiind un fariseu (un fariseu sensibil, sfâșiat și de îndoieli
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
în Imitație, se simt în schimb afectarea propagandei ecleziastice, manierismul pedagogic, din cauza căruia aplicarea vechilor reguli retorice unui „grai” foarte „popular” frizează de-a dreptul stilul „macaronic”. Iar eu, citind pe sărite această latină, în loc să fiu cuprins de vreo vrajă mistică și arhaică, nu puteam să nu mă gândesc insistent la Merlin Cocai 1. În orice caz, învățăturile pedante din Imitație, ce se adresează cu „tu” inițiatului „dintr-o clasă inferioară” (fiul țăranului ce se face popă) au ceva teribil de
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
subiectul unui respect marcat de superstiție. Fără îndoială că atracția lumii necunoscute a făcut din oameni să respecte în mod deosebit apa, mai ales cea potabilă. Preoții, divini și gânditori, au atribuit izvoarelor un caracter mai mult sau mai puțin mistic și religios; ca urmare a acestui fapt ele au fost protejate pentru a nu fi profanate. Actuala legislație a luat locul venerației, mai ales pentru perimetrele de protecție. Caracterul sacru și mistic al izvoarelor este în mod particular marcat pentru
APA-SURSA VIEŢII by HRISCU GINA LILI [Corola-publishinghouse/Science/267_a_501]
-
izvoarelor un caracter mai mult sau mai puțin mistic și religios; ca urmare a acestui fapt ele au fost protejate pentru a nu fi profanate. Actuala legislație a luat locul venerației, mai ales pentru perimetrele de protecție. Caracterul sacru și mistic al izvoarelor este în mod particular marcat pentru apele care au virtuți curative. În primul rând ele au fost consacrate unor divinități. Terapeutica hidrominerală este extrem de veche, ea fiind exploatată pentru prima dată în apropierea orașului Forli (Italia). În acest
APA-SURSA VIEŢII by HRISCU GINA LILI [Corola-publishinghouse/Science/267_a_501]
-
cunosc. Apărută în „Convorbiri literare”, nuvela Dor de morți a provocat reacții favorabile, între care și pe aceea a lui T. Maiorescu. Eroul însuși povestește întâmplările, făcând o apologie a „dorului”, în sensul romanticului Sehnsucht autohtonizat. Nuvela emană o puritate mistică, amintind pe alocuri de atmosfera sumbră a lui Dostoievski. Prelucrată după un autor francez, rămas încă necunoscut, Morunul este o comedie de situații, adaptată desăvârșit realităților sociale românești. A. a tradus din C. Flammarion, într-o limbă deosebit de îngrijită și
ALECSANDRI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285235_a_286564]
-
nemuritor este George Washington, părintele acestei republici, om patriotic și luminat”. După aproape cinci decenii și jumătate, N. Iorga considera că „Între America de la Început, aceea de la sfîrșitul secolului al XVIII-lea, America luptelor pentru libertate, a Republicei, și America mistică a lui Lincon, America muncitorească de ieri și America tuturora, care e America de acum, pînă la America socotită că nu mai trebuie să fie a tuturor, prin urmare America viitorului, sînt foarte mari deosebiri”. Asemenea precizări sînt necesare cuiva
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
bilunar, între 1 februarie și 31 martie 1904. Colaborează cu poezii D. Karnabatt (D. Karr), Iuliu C. Săvescu, N. Țincu, Ilarie I. Deleanu, Al. Macedonski (Japonul), G. Bacovia (Umbre triste) (semna V.G.-Bacovia), Virgiliu N. Cișman (Crizantemele), Al. Obedenaru (Simfonia mistică), Al. T. Stamadiad (sub pseudonimul Al. Adrian), C. N. Mihăilescu. Proza e ilustrată de Domenico Caselli cu legende istorice (Oprișan din Stoenești, Radu Calomfirescu, Domnița Florica). În numărul 2 se reproduc portretul lui Eminescu (după revista „Actualitatea”) și un comentariu
MARGARITARUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288015_a_289344]
-
de altfel unii mai cred că poeții/ scriu într-o stare de vis (sau de grație se spune)/ g.n.”. O împăcare, o împlinire, o lumină interioară calm contemplativă domină febrilitatea și riscurile căutări Unului. Dintre marii poeți contemporani ai unității mistice (Ștefan Aug. Doinaș, Daniel Turcea, Nicolae Ionel), M. împinge rafinamentul cuvântului la limitele tăcerii. SCRIERI: Cartea nunților, București, 1968; Locul sâmburelui, București, 1973; Carte singură, postfață Dan C. Mihăilescu, București, 1982; Fluviul întâmplător, București, 1985; Semne de carte, București, 1988
MARCULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288008_a_289337]
-
cu Dumnezeu: „Limba noastră îi aleasă/Să ridice slavă-n ceruri/Să ne spuie-n hram ș-acasă/Veșnicele adevăruri.// Limba noastră-i limbă sfântă,/Limba vechilor cazanii,/Care-o plâng și care-o cântă/ Pe la vatra lor țăranii”. Dominanta mistică a obținut în poezia și publicistica lui M. atât aspect de doctrină creștină și socială, cât și de manifest estetic. SCRIERI: Poezii, pref. Petre V. Haneș, București, 1926; Poezii, pref. L.T. Boga, Chișinău, 1937; Opere alese, Chișinău, 1954; Scrieri alese
MATEEVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288063_a_289392]
-
publicul românesc cu curentele de idei și transformările sociale din Europa, interpretând totodată, cu obiectivitate, pe cele din cuprinsul românesc.” Rubrici: „Însemnări”, „Revista săptămânală (fapte și recenzii) ș.a”. Semnează versuri Emanoil Bucuța, F. Aderca, Ștefan Nenițescu, Ion Pillat (Logodnă mistică, Înserare), G. Bacovia (Pal), Mihai Codreanu, Al. A. Philippide (Lied), Ion Minulescu (Spovedanie), Perpessicius ș.a.; proză, Bucura Dumbravă, F. Aderca (Bestiile, Moartea unei republici roșii), Cora Irineu ș.a. Compartimentul cel mai solid al revistei îl reprezintă publicistica. Autorii articolelor sunt
IDEEA EUROPEANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287501_a_288830]
-
indelebilă, multe din poeziile cuprinse în volumul Sarcasm și ideal (1897) sunt mărturii ale unei dramatice măcinări lăuntrice. Se retrage la Câmpina, unde construise un castel bizar, al cărui proiect ar fi fost transmis de Iulia prin efluvii de natură mistică. Dintre destinele Hâjdeilor, solidari în voința și mândria de a crea, doar cel al lui H. s-a aflat sub o zodie norocoasă, în primul rând pentru că moștenirea primită a fost fructificată în interiorul culturii române, unde personalitatea lui proteică s-
HASDEU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287418_a_288747]
-
stare originară. De aceea, impresia că poetul se repetă, că se autopastișează sau că alunecă în verbiaj nu e decât rezultatul unei lecturi inadecvate, improprii. Ca și „nemurirea” voiculesciană („o lucrare fără de sfârșit”), starea de beatitudine și de extaz, comuniunea mistică cu sacrul este un exercițiu spiritual reluat la infinit și care îl cuprinde și pe cititor în volutele urcătoare ale vortexului. Poezie a ascensionalului (zbor, nadir, floare, parfum, beatitudine, har, suflu, lumină, foc, cer/ceruri sunt doar câteva dintre cuvintele
IONEL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287578_a_288907]
-
în care se angajează eul liric, ci se instituie dintru început. Poetul se află dintotdeauna acolo și se bucură. Conștiința interogativă și angoasată a teologiei dialectice îi e străină. I. se întoarce la poezia jubilantă a laudelor și a contopirii mistice cu misterul divin, în vecinătatea tipologică a Sfântului Simeon Noul Teolog, a Sfântului Ioan al Crucii și a Sfântului Francisc: extaz și beatitudine a locuirii în sacru, a eucharistiei sau, cu vorbele poetului, a „venirii”, „vederii” și „prezenței”. E o
IONEL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287578_a_288907]
-
română” (Chișinău), 1995, 2; Lucia Cifor, Jeanne d’Arc și forța artei sacre, VR, 1995, 9-10; Lucia Cifor, O nouă traducere a „Eneidei”, RR, 1997, 4; Lucia Cifor, Nicolae Ionel - un poet fără contemporani, RR, 1997, 9; Ștefania Milcu, Poezia mistică, „Paradigma”, 1997, 10-12; Lucia Cifor, „Psalmii” - „o haină de nuntă” a limbii, „Timpul”, 1998, 3; Cistelecan, Top ten, 18-20; Ghițulescu, Istoria, 431-432. N.M.
IONEL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287578_a_288907]
-
românească”, 1841), poate o traducere, în care dispoziția cogitativă e străbătută de reflexe romantice (despre nestatornicia soartei, despre oameni - „năluci trecătoare”). Într-un alt eseu, în forma unei povestiri cu tâlc, Nici o faptă fără plată sau Filosofia unui nefilosof, idealismul mistic (credința în providența care repară orice strâmbătate) se asociază cu intuiția legăturii inextricabile între fenomene. Între apostrofa vehementă la adresa deziluzionantei clipe de față și rugăciunea fierbinte pentru patria atât de mândră odinioară, o Meditație pe ruinile cetățuei Neamțul mizează pe
ISTRATI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287635_a_288964]
-
în anii ’70, scriitori greci precum Evanghelos Moutsopoulos, Kostas Karyotakis sau Odysseas Elytis, iar în spaniolă, singur sau în colaborare, din poezia populară românească și din creația lui Ion Barbu. Tălmăcirile sale au fost încununate cu Premiul Internațional de Poezie Mistică (1988) și cu Premiul pentru traducere la prima întâlnire internațională a traducătorilor de literatură română (1990). SCRIERI: Neohelleniko Triptycho. Kavafis-Seferis-Sikelianòs, Atena, 1979; Formă și deschidere, București, 1980; Literatura hispánica, Atena, 1990; Teoría de la traducción, Atena, 1991; Suprarealism și „suprarealisme”. Grecia
IVANOVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287653_a_288982]
-
cu entuziasm în favoarea unui „naționalism totalitar“ de factură creștină, destinat să salveze România 9. Însă, scurtul interval de scepticism față de puterea politică a dispărut o dată cu instaurarea dictaturii militare în 1941. Patriarhul Nicodim, în bună tradiție a panegiricului ortodox cu valențe mistice, îl numea pe I. Antonescu un conducător providențial, „un arhanghel cu sabie de flacără“ care era destinat să readucă pacea și liniștea într-un tărâm devastat de luptele politice interne 10. Biserica ortodoxă a aprobat și a susținut „războiul sfânt
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
culturale și sociale, devenind mai mult sau mai puțin fidelă noilor principii ale politicilor religioase comuniste: „Clerul român trebuie să urmeze exemplul clerului ortodox din Uniunea Sovietică, deoarece partidul clasei muncitoare nu poate rămâne indiferent la diversele prejudecăți și opinii mistice sădite în rândurile muncitorilor de către regimul burghezo-moșieresc“30. Noile principii fixate de puterea politică păreau să nu deranjeze cu nimic ierarhia ortodoxă care, într-o ședință a Sfântului Sinod din 18 octombrie 1948, • Ibidem, p. 168. • Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
Ioan Scurtu, Din viața politică a României, 1918-1926, București, 1975, p. 15. bună măsură din opiniile populiste exprimate de boierul basarabean Constantin Stere, care fusese asociat cu narodnicismul rusesc. Narodnicii erau, de fapt, socialiști antimarxiști, care păstrau convingerea profundă, adeseori mistică, în virtuțile țărănimii, ca o clasă ale cărei instituții comunale puteau furniza mijloacele necesare evitării dezvoltării capitaliste a societății de tipul celei care se generalizase în vestul Europei 16. Vederile lui Stere reflectau ideile narodnicismului rus din acea perioadă. Dar
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]