107,384 matches
-
simpla bucurie a faptului de a Exista, iată ce stă înscris pe zidurile mănăstirii bizantine și ceea ce putea oricine citi acolo înainte ca ele să fie murdărite. Însă, ni se va spune, dacă dovada acestei veniri în sine potrivit acestor modalități patetice are drept sălaș abisul unei subiectivități ce ignoră ek-staza lumii și nu se produce niciodată în ea, dacă viața nu are chip, cum putem totuși să o zărim pe mozaicurile de la Daphni? Într-adevăr, ce vedem pe acestea? Nu
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
dintre formele primare ale culturii. Exigențele interne ale vieții sunt cele care o suscită (exigențe pe care ni le vom putea reprezenta ulterior drept "cauze" ale sale sau "scopuri" ale sale), structurile fenomenologice ale corpului originar sunt cele care determină modalitățile exercițiului său, sau, mai curând, care sunt aceste modalități. Dacă această activitate primitivă trebuie de asemenea să se adapteze la natură, în realitate această adaptare purcede din ea însăși, în măsura în care Natura veritabilă este natura corpropriată și în care acțiunea sau
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
sunt cele care o suscită (exigențe pe care ni le vom putea reprezenta ulterior drept "cauze" ale sale sau "scopuri" ale sale), structurile fenomenologice ale corpului originar sunt cele care determină modalitățile exercițiului său, sau, mai curând, care sunt aceste modalități. Dacă această activitate primitivă trebuie de asemenea să se adapteze la natură, în realitate această adaptare purcede din ea însăși, în măsura în care Natura veritabilă este natura corpropriată și în care acțiunea sau munca elementară nu este decât actualizarea acestei Corproprieri. În
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
de către viață este încă și mai evidentă, în măsura în care habitusul moral sau religios, precum și creația estetică sunt expresii directe și imediate ale subiectivității vii, aflându-și în ea atât principiul, formele organizării lor, cât și locul ajungerii lor la ființă, adică modalitățile concrete ale realizării lor. Tulburarea ontologică se produce atunci când acțiunea încetează a se supune hotărârilor vieții, nemaifiind ceea ce este la început, adică actualizarea potențialităților fenomenologice ale subiectivității absolute. Mai mult chiar, s-ar părea că acțiunea a părăsit sălașul care
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
produce un alt fenomen, care împinge până la capăt acest proces de inculturare: activitatea acestor acte neînsemnate se inversează într-o pasivitate totală. Dispozitivul obiectiv în diversele sale îmbinări și aranjări este cel care îi dictează în realitate lucrătorului natura și modalitățile puținului care-i rămâne de făcut. De capacitățile individului la locul de muncă, și mai întâi de capacitățile corporale, nu se poate face cu totul abstracție, e-adevărat, și aceasta în măsura în care Corproprierea rămâne fundamentul ascuns, dar imposibil de eludat al
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
redusă la un proces obiectiv, constituie de acum înainte propriul său scop), dispozitivul instrumental al producției și astfel al muncii era dispus de către viață și pentru ea. De către viață, atâta vreme cât instrumentul aparținea ontologic Corproprierii, înscriindu-se în ea ca o modalitate a actualizării sale în acțiune. Pentru viață, în măsura în care această acțiune era determinată de producerea de valori de uz, adică de valori vitale. În chiar momentul în care teleologia vitală se inversează într-o teleologie propriu-zis economică ce vizează producerea de
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
acest fel, un mod al vieții. Știința n-are decât să îndepărteze viața din tematica sa, să o nesocotească cât poftește, asta nu înseamnă că ea nu rămâne, în actul său inaugural precum și în fiecare dintre demersurile sale ulterioare, o modalitate a acestei vieți absolute și că nu aparține acesteia. Ceea ce se schimbă așadar în același timp cu privirea pe care o aruncăm asupra sa este tocmai situația științei în relația sa cu domeniul culturii. Atâta vreme cât nu luăm în considerare decât
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
drept corelatul unei invenții și unei creații specifice. Este necesar în egală măsură ca această subiectivitate să fie înțeleasă ca viață, în așa fel încât prestațiile transcendentale care fac sau, mai degrabă, care sunt știința să se lase recunoscute ca modalități ale vieții absolute, având același statut ca și creațiile artei, de pildă, și astfel ca fenomene de cultură, având același statut ca și fenomenele artei. Faptul că operațiile subiectivității științifice aparțin vieții ca unele dintre modalitățile sale înseamnă că, cu toate că
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
se lase recunoscute ca modalități ale vieții absolute, având același statut ca și creațiile artei, de pildă, și astfel ca fenomene de cultură, având același statut ca și fenomenele artei. Faptul că operațiile subiectivității științifice aparțin vieții ca unele dintre modalitățile sale înseamnă că, cu toate că sunt scoase din joc de reducția galileană odată cu tot ceea ce este subiectiv și cu subiectivitatea însăși în general, ele nu încetează să subziste acolo unde sunt, cu proprietățile care sunt ale lor: este vorba de experiențe
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
producții în sensul strict al cuvântului, ele fac trimitere la o viață transcendentală fără de care nu ar exista. Deoarece prestațiile științifice sunt vii și constituie astfel experiențe într-un sens originar, ele se actualizează în mod necesar sub forma unor modalități determinate, ele sunt ceea ce sunt, fiecare cu propria-i tonalitate, în deosebirea față de toate celelalte. Nu sunt doar intuiții ideale, inferențe, ipoteze, premise, consecințe etc., subordonate toate unei tipologii eidetice care îi conferă vieții predicative stilul său propriu; ci fiecare
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
așa pentru că, negăsindu-se niciodată în prim-planul de lumină în care știința și conștiința în general își află obiectele, ea nu se înfățișează niciodată ca unul dintre acestea. Imanența radicală a vieții și a tot ceea ce-i aparține, a modalităților vii ale activității științifice mai cu seamă, care nu apar niciodată în orizontul nici unei transcendențe și nu compun niciodată nici o obiectivitate, este cea care le sustrage reflecției științifice atunci când nu le sustrage reflecției filozofiei înseși. În calitate de modalități vii ale subiectivității
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
-i aparține, a modalităților vii ale activității științifice mai cu seamă, care nu apar niciodată în orizontul nici unei transcendențe și nu compun niciodată nici o obiectivitate, este cea care le sustrage reflecției științifice atunci când nu le sustrage reflecției filozofiei înseși. În calitate de modalități vii ale subiectivității absolute, prestațiile științifice nu îi aparțin doar ca unele dintre determinările sale, cu titlu de efectuări incontestabile; acestea nu sunt ceea ce sunt într-un soi de factualitate transcendentală de nivel superior care ar trebui chiar recunoscută dacă
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
viziuni, corelat al unei theoria, ci potențialități sunt cele pornind de la care ființa se esențializează într-un praxis și sub această formă doar, ca o determinare a acesteia. Tocmai pentru că esențele originare esențele concepției, ideației, abstracțiunii mai cu seamă sunt modalități ale praxisului și astfel ale vieții înseși pe care aceasta este în măsură să le desfășoare, aceasta le ține constant la dispoziția sa, ca pe propriile sale posibilități și ca pe ceea ce ea conduce la act de fiecare dată și
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
esență, acel ceva cu care ea se identifică, a cărei ființă-reală, auto-afectarea, ea o definește în așa fel încât să coincidă cu aceste capacități fundamentale ale inteligenței și să le poată pune în operă. În măsura în care operațiile constitutive ale științei sunt modalități ale vieții absolute în sensul despre care tocmai am vorbit, în sensul unui exercițiu al potențialităților acestei vieți, al punerii lor în operă și al punerii lor la încercare, în care ele sunt propria lor ființă-practică adusă în această practică
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
ales între ele. Asupra acestui caracter singular, deja întrevăzut de problematică, este nimerit să revenim. Știința, știința matematică a naturii a scos din joc calitățile sensibile ale acesteia, adică lumea-vieții și viața însăși. Că această știință se înfăptuiește ca o modalitate a vieții și, prin urmare, ca o formă de cultură, asta o spunem noi căci pe ea nu o interesează câtuși de puțin. Scoaterea din joc a vieții capătă din acest moment două semnificații diferite. Una, șubredă, rezultă din recunoașterea
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
și își petrece vacanțele, acolo își are familia și cunoștințele, în calitate de trăitor își încearcă bucuriile și necazurile, preocupările și ambițiile, fie ele și științifice. "Acolo": de vreme ce nu are acces la tot ceea ce îl preocupă decât prin intuiție, adică printr-o modalitate fundamentală a subiectivității transcendentale. "În calitate de trăitor": în măsura în care această intuiție și, la modul general, toate experiențele sale nu "sunt" decât în virtutea faptului că le trăiește, pe fondul din el al esenței originare a vieții ca auto-afectare a sa. Savantul este așadar
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
în această viață, care nu este decât aparența celor dintâi, un soi de epifenomen a acelui ceva a cărui realitate este constituită din molecule și atomi. Știința se află în aceeași duplicitate, dacă este adevărat că, înfăptuindu-se ca o modalitate a vieții transcendentale, ea o nesocotește pe aceasta, care nu îi furnizează numai idealitățile pe care le tematizează, ci constituie mai întâi de toate, din acest motiv, însăși ființa sa. Când îl opunem științei pe acest om care este la
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
a subiectivității, și, de cealaltă parte, această aceeași subiectivitate care constituie tocmai realitatea acestei intentio științifice. Astfel regăsim aici în mod cât se poate de riguros conflictul care se acutizează între un mod de viață și esența sa, între o modalitate subiectivă și însuși țesutul din care este ea făcută. Cum este posibilă o astfel de contradicție? Purcede ea dintr-o simplă scăpare a omului de știință? Faptul că privirea științifică se îndreaptă asupra obiectului și asupra determinării sale categoriale, care
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
condiție de a fi viață. O asemenea Idee este imanentă științei galileene, fără ea proiectul de a respinge sensibilitatea vie n-ar fi putut ieși la lumină. Deoarece ea se înrădăcinează într-o tonalitate și o prelungește ca pe o modalitate a devenirii sale, ca pe acel moment în care suferința blocată în ea însăși nu mai vrea, ca suferință, să fie ceea ce este, atunci trebuie să spunem: știința care se întemeiază pe această Idee se întemeiază pe un patos, este
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
în mod necesar pe mai multe niveluri. În primul rând, prestațiile transcendentale care produc idealitățile științifice sunt ele însele, în calitate de efectuări ale subiectivității absolute, determinări afective, nu sunt doar intenționalități deschise asupra corelatului lor intențional și dând acces la acesta, modalități ale cunoștinței, ci, prin faptul de a se auto-afecta, prin faptul că nici o viziune care nu se încearcă văzând nu este posibilă, aceste intenționalități de fiecare dată specifice, cele ale ideației, ale conjuncției, ale disjuncției, ale gândirii categoriale sub toate
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
cea a Vieții, dorită și dictată de propria sa esență, de esența absolutului, nu este o ființă inferioară, este ființa acestui absolut, singurul mod de "a fi" al acestuia, adică de a surveni ca ajungere în sine a vieții potrivit modalităților patetice în care ea nu contenește a se încerca și a se simți. Există așadar două "adevăruri". Ființei-așezate-în-față și care se arată ca atare, asupra căreia este posibil a reveni la nesfârșit pentru a o regăsi identică cu ea însăși
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
subiectivitatea individuală a individului și se definește prin intermediul acestei independențe, adevărul mai originar despre care vorbim și care se identifică cu subiectivitatea absolută, acest adevăr variază odată cu viața, are o istorie, care este istorialul absolutului, îmbrățișarea sa cu sine potrivit modalităților fundamentale ale Suferirii, o individualitate, în măsura în care esența patosului său este cea a ipseității și în care ea nu se istorializează niciodată decât într-un individ și ca ființa sa proprie, o singularitate, în măsura în care orice determinare patetică este în mod ineluctabil
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
un suflet și într-un corp și ca propria carne a Individului, atunci începe ceea ce Nietzsche numește "marea vânătoare", cea a tuturor experiențelor interioare ale umanității, a tuturor adevărurilor care vor putea fi demonstrate, adică experimentate în viață, ca o modalitate a acestei vieți, ce acel ceva a cărui dovadă o face în măsura în care se va înfățișa ea însăși ca această dovadă. Căci acolo se află ceea ce diferențiază experimentarea în viață de acel ceva căruia îi dăm în general acest nume, de
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
nu sunt nimic altceva decât viața care-și dă spre simțire ceea ce este în tot ceea ce poate fi. Prin această negare a vieții subiective știința, după cum am văzut, se contrazice în mod grosolan, ea care-și află esența într-o modalitate specifică a acestei vieți. Dacă cercetăm cu mai multă atenție această negare a vieții galileene pe planul patetic, atunci ar trebui să spunem: această viață nu este doar o plăcere, cea de a înțelege și de a cunoaște. Faptul de
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
ceea ce consideră că are mijloacele să trateze. În cazul științei galileene, este vorba de formele idealizate ale naturii. Ceea ce le rămâne cel puțin științelor care se mișcă în interiorul unei asemenea decizii sunt, am spus-o deja, aceste forme și, corelativ, modalitățile perceperii lor adecvate, adică matematicile înseși, care constituie tocmai metoda lor. Însă științele umane, care nu mai au nici un obiect propriu, nu mai au de asemenea nimic după care să poată să se ghideze, nimic care să le dicteze modul
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]