3,149 matches
-
fiul vânătorului de dragoni. Alodor murise între timp, dar își transmisese cunoștințele fiului său. Sangimel și Luisa îl conving pe Gabriel să vină în Carpia și să vorbească cu regele. Inițial sceptic în privința ajutorului pe care-l putea oferi Gabriel, monarhul acceptă după ce tânărul reușește să alunge dragonul cu ajutorul unei arme inventate de Sangimel. Gabriel le spune că Quilok ține ascuns în turnul castelului său un dracone (un oul de dragon) care provenea de la dragonul de gheață ucis de Alador, ceea ce
Fire and Ice: Cronica Dragonilor () [Corola-website/Science/314308_a_315637]
-
le-au permis oamenilor să urmărească vremea într-o zonă pentru a afla cand era vremea recoltei sau vremea revărsărilor. Egiptenii, babilonienii și maiașii au dezvoltat primele calendare practice, fiind însușite și rafinate în continuare de către romani în calendarul iulian. Monarhii erau priviți ca reprezentantii divini pe pământ, având subordonați care îndeplineau funcții de ambasadori, funcționari sau mesageri, înconjurați de familie și curteni.Sistemul era sclavagist.Sclavii erau prizonieri de război sau oameni ce nu și-au plătit datoriile și erau
Istoria lumii () [Corola-website/Science/314038_a_315367]
-
sau mesageri, înconjurați de familie și curteni.Sistemul era sclavagist.Sclavii erau prizonieri de război sau oameni ce nu și-au plătit datoriile și erau folosiți în minerit, agricultură sau în servicile de servitudine aduse palatului regal. Instrumentele cu care monarhii dețineau control asupra maselor și stabilitatea erau religia, gărzile de soldați ce patrulau orașele, pedepsele dure, aparatul administrativ etc. Familia deținea un rol important în viața economică, socială, religioasă și educativă a lumii antice, iar autoritatea tatălui era sacră.Căsătoriile
Istoria lumii () [Corola-website/Science/314038_a_315367]
-
a luat sfârșit cu Dioclețian (284-306). Acesta a inițiat o serie de reforme care au schimbat fata imperiului. Cu el se consideră că începe perioada dominatului (marcând sfârșitul perioadei principatului, care începuse cu Augustus), împăratul devenind în mod oficial un monarh autocrat. A reorganizat administrația in mai multe prefecturi și dioceze, și va împarți imperiul (în 286), el luând răsăritul (linia de împărțire fiind între Italia și Dalmația), având capitala la Nicomedia. Va instaura și Tetrarhia, prin care, imperiul va fi
Istoria lumii () [Corola-website/Science/314038_a_315367]
-
1666, o mare parte a orașului a fost distrusă de Marele Incendiu. Londra a fost reconstruită pe același plan al străzilor ca și înainte de incendiu. Prin Legea Uniunii din 1707, Anglia și Scoția se unesc de drept sub un singur monarh, formând Regatul Marii Britanii. La începutul secolului XVI, noile idei renașcentiste i-a făcut pe unii să ridice obiecții împotriva Bisericii Catolice. Preoții și călugării nu-și mai duceau viața în sărăcie, celibat și simplitate, iar papii și episcopii se îmbogățeau
Istoria lumii () [Corola-website/Science/314038_a_315367]
-
Canadei de azi, fiind purtat între Regatul Marii Britanii și revoluționarii celor treisprezece colonii britanice din America de Nord, care au declarat independența acestora formând entitatea statală numită Statele Unite ale Americii în 1776. Anterior declanșării războiului propriu-zis, cele 13 colonii au declarat oficialii monarhului britanic personae non grata, au format Cel de-al Doilea Congres Continental , au format o armată, Continental Army, un "embrion" de marină, Continental Navy, și, apoi, la 4 iulie 1776, au declarat independența celor 13 foste colonii britanice din America de Nord
Istoria lumii () [Corola-website/Science/314038_a_315367]
-
încercarea de a cuceri Lombardia de la Habsburgi. În sudul Alpilor ca și în Germania, Congresul de la Viena, supus dorințelor suveranilor, a înlocuit harta simplificată, realizată de Napoleon, cu o fărâmițare în șapte state, fără nici o legătură între ele. Peste tot, monarhii restaurați au revenit la fostele structuri ale Vechiului Regim și s-au sprijinit pe aristocrația funciară în mai toate aceste regiuni, cu excepția Piemontului, în care valul industrializării nu pătrunsese încă, și deci burghezia era numeric destul de slabă. Sudul peninsulei și
Revoluția de la 1848 în Italia () [Corola-website/Science/314320_a_315649]
-
Bosnia și Herțegovina. Italia mussoliniană a ocupat restul Sloveniei, Kosovo și o bună parte a coastei Dalmației și toate insulele Mării Adriatice. Italia a obținut controlul asupra noului creat stat marionetă muntenegrean și titlul de „rege pentru al Croației” pentru monarhul italian. Ungaria a trimis Armata a III-a ungară în Voivodina din nordul Șerbiei, iar mai apoi a anexat mai multe regiuni din Osijek-Baranja (Croația), Bacika (Șerbia), Međimurje și Prekmurje (Slovenia) . Bulgaria a anexat aproape întreg teritoriul a ceea ce este
Războiul de eliberare națională a Iugoslaviei () [Corola-website/Science/313272_a_314601]
-
persecutarea scriitorului începea. Inchiziție literară a început cu cazuri izolate în timpul Împăratului Shunzhi și Împăratului Kangxi, dar a devenit un model sub era Qianlong, în timpul căreia au fost 53 de cazuri de persecuție literară. Sub prosperitatea exterioră și încredere în monarh, ultimii ani ai erei Qianlong au cunoscut o corupție ridicată și o neglijare. Heshen, un tânăr funcționar, preferat al împăratului, a profitat de indulgenta monarhului pentru a deveni unul dintre funcționarii cei mai corupți din istoria dinastiei. Fiul Împăratului Qianlong
Dinastia Qing () [Corola-website/Science/313238_a_314567]
-
căreia au fost 53 de cazuri de persecuție literară. Sub prosperitatea exterioră și încredere în monarh, ultimii ani ai erei Qianlong au cunoscut o corupție ridicată și o neglijare. Heshen, un tânăr funcționar, preferat al împăratului, a profitat de indulgenta monarhului pentru a deveni unul dintre funcționarii cei mai corupți din istoria dinastiei. Fiul Împăratului Qianlong, Împăratul Jiaqing (d. 1796-1820), în cele din urmă îl forțează pe Heshen să se sinucidă. Qing a început, de asemenea, să suferă de o suprapopulare
Dinastia Qing () [Corola-website/Science/313238_a_314567]
-
o rebeliune a bulgarilor din Macedonia otomană care a dus țările din regine până în pragul războiului. În 1908, Ferdinand I s-a folosit de luptele dintre marile puteri pentru a proclama independența țării, transformarea principatului în regat și a titlului monarhului din „cneaz” în „tar”.
Principatul Bulgariei () [Corola-website/Science/313344_a_314673]
-
îndeplinite prin proiecte și întâlniri multilaterale, ca și prin Jocurile Commonwealthului, care au loc o dată la patru ani. Simbolul acestei asociații este regina Elisabeta a II-a, cunoscută pentru acest motiv ca Șef al Commonwealthului. Această poziție nu-i conferă monarhului britanic nici un fel de putere politică sau executivă asupra statelor membre al Commonwealthului. Această poziție este pur simbolică, șeful executiv al organizației fiind Secretarul General al Commonwealthului. Elisabeta a II-a este de asemenea șeful statului, (separat), a 16 state
Comunitatea Națiunilor () [Corola-website/Science/313368_a_314697]
-
simbolică, șeful executiv al organizației fiind Secretarul General al Commonwealthului. Elisabeta a II-a este de asemenea șeful statului, (separat), a 16 state membre ale Commonwealtului, numite colectiv Regatele Commonwealthului. Cum fiecare regat este independent, Elisabeta a II-a, ca monarh, deține un titlu distinct pentru fiecare, deși, după conferința premierilor Commonwealthuluil din 1952, toate includ la sfârșit și pe cel de "Șef al Commonwealthului". De exemplu, în cazul Australiei, titlu regal este "Elizabeth the Second, by the Grace of God
Comunitatea Națiunilor () [Corola-website/Science/313368_a_314697]
-
doua, prin grația lui Dumnezeu, regină a Australiei și a altor regate și teritorii ale ei, șef al Commonwealthului)". În afară de aceste regate, majoritatea membrilor Commonwealthului au propriul lor șef de stat, 32 sunt republici, cinci sunt monarhii cu proprii lor monarhi, (Brunei, Lesotho, Malaeziei, Swaziland și Tonga). Deși are funcțiuni total diferite, Comunitatea este succesorul Imperiului Britanic. Lordul Archibald Primrose, aflat într-o vizită la Adelaide, Australia în 1884, a fost primul care a descris transformarea Imperiului Britanic ca un „Commonwealth
Comunitatea Națiunilor () [Corola-website/Science/313368_a_314697]
-
și Indiei. Declarația de la Londra este considerată drept momentul de început al Commonwealtului modern. India a stabilit un precedent și, alte națiuni care au devenit republici sau au fost proclamate monarhii constituționale, și-au ales alți sefi de stat decât monarhul britanic. Odată cu dezvoltarea Commonwealthului, fostele dominioane britanice de până în 1945 au început să fie cunoscute cu numele colectiv de „Vechiul Commonwealth”, în special după ce, în deceniul al șaptelea, unii dintre ei au încercat să se distanțeze de națiunile sărace, membrii
Comunitatea Națiunilor () [Corola-website/Science/313368_a_314697]
-
de documente. Statutul de la Westminster din 1931, documentul fundamental al organizației, cerea ca membrii trebuie să aibă statutul de dominioane. Declarația de la Londra din 1949 schimba această prevedere, permițând republicilor și monarhiilor indigene să acceadă în Commonwealth cu condiția recunoașterii monarhului britanic în funcția de Șef al Commonwealthului. În perioada de început al decolonizării din deceniul al șaptelea, aceste condiții au fost completate cu o serie de principii politice, economice și sociale. Primul dintre acestea a fost stabilit în anul 1961
Comunitatea Națiunilor () [Corola-website/Science/313368_a_314697]
-
și Honiara (Insulele Solomon). Fiecarea a doua zi de luni din luna martie este sărbătorită ca „Zi a Commonwealthului”. După cum este specificat în cadrul Declarației de la Londra, Regina Elisabeta este „Șeful Commonwealthului”, titlu care este anexat la cel de regină. La moartea monarhului britanic, succesorul său nu devine automat Șeful Commonwealtului. Această poziție este pur simbolică, asigurând reprezentarea asociației libere a unor membri independenți. Mai mulți membri ai organizației (Regatele Commonwealthului) îl recunosc pe monarhul britanic ca șef al statului. Totuși, majoritatea membrilor
Comunitatea Națiunilor () [Corola-website/Science/313368_a_314697]
-
este anexat la cel de regină. La moartea monarhului britanic, succesorul său nu devine automat Șeful Commonwealtului. Această poziție este pur simbolică, asigurând reprezentarea asociației libere a unor membri independenți. Mai mulți membri ai organizației (Regatele Commonwealthului) îl recunosc pe monarhul britanic ca șef al statului. Totuși, majoritatea membrilor sunt republici. Există de asemenea câteva monarhii naționale. Cel mai important forum de decizie al organizației este „Conferința șefilor de stat și de guvern din Commonwealth” (Commonwealth Heads of Government Meeting, CHOGM
Comunitatea Națiunilor () [Corola-website/Science/313368_a_314697]
-
și apreciat în toată Franța și chiar și în restul Europei. Supraintendentul domeniilor regale, Le Normant de Tournehem, îl introduce pe Chardin la curte și, în anul 1740, îl prezintă regelui Ludovic al XV-lea. Cu această ocazie, pictorul oferă monarhului două tablouri. Pe 26 noiembrie 1744 se recăsătorește cu Françoise-Marguerite Pouget. Situația lui materială devine mai bună, în sfârșit se poate ocupa de tematica sa preferată, naturile moarte. "Cutia muzicală" (1752), comandată de rege, va fi una dintre ultimele scene
Jean Siméon Chardin () [Corola-website/Science/314783_a_316112]
-
-lea și orașele din regat, mai ales Barcelona. Ludovic al XI-lea a încercat o alianță cu nobilii catalani. Fiind însă refuzat politicos, i s-a adresat atunci lui Juan al II-lea, care s-a arătat dispus să cedeze monarhului francez veniturile conților de Catalonia și Cerdania, în schimbul unui ajutor. Ieșit cu câștig din aceasta manevră, Ludovic a intervenit la fel și în certurile dinastice din Savoia. Ironia soartei, după ce făcuse atâtea necazuri tatălui său, ajuns rege, Ludovic , a continuat
Ludovic al XI-lea al Franței () [Corola-website/Science/314774_a_316103]
-
a Binelui Public. Foarte asemănătoare cu Pragueria, ei i s-a alăturat și Carol de Charolais, zis Temerarul, fiul lui Filip cel Bun. Izbucnirea revoltei a fost prilejuită de un incident cu burgunzii. În 1463 Filip cel Bun se adresase monarhului cerând ajutor pentru o expediție militară pe care o pregătea. Ludovic al XI-lea era hotărât să știrbească încetul cu încetul poziția privilegiată a marilor seniori, evitând pe cât se putea calea confruntărilor armate și alegând mai întâi și întâi mijloace
Ludovic al XI-lea al Franței () [Corola-website/Science/314774_a_316103]
-
asiste neputincios la incendierea Liege-ului și la masacrarea apărătorilor săi de către burgunzi. După Bainville, acesta fusese cel mai rău pas din viața sa. Istoricul explică punerea în libertate a lui Ludovic de către Carol Temerarul prin prestigiul de care se bucura monarhul suzeran și instituția regală în ochii feudalilor, ca parte a sistemului bazat pe vasalitate, în ciuda tuturor relațiilor conflictuale. Dar, odată știindu-se la adăpost, Ludovic îl aruncă în 1469 în închisoare, într-o cușcă de fier, pe sfetnicul său, cardinalul
Ludovic al XI-lea al Franței () [Corola-website/Science/314774_a_316103]
-
însoțit de escorta puternică a Brigăzii cazacilor persani. Brigada persană a devenit din acest moment forța care avea să ridice sau să doboare de pe tron regii. De asemenea, Brigada persană avea să devină mijlocul prin care atât rușii cât și monarhul iranian au păstrat controlul asupra țării. Influența rusă în Persia a crescut enorm odată cu creșterea capacității Brigăzii persane de exercitare a unui control amplu asupra politicii și intrigilor de curte din Iran. Al doilea eveniment important în care Brigada cazacilor
Brigada de cazaci persani () [Corola-website/Science/318367_a_319696]
-
asupra capitalei, iar Muhammad Ali Shah a fost obligat să abdice. Brigada cazacilor persani nu a reușit în acest caz să apere tronul. În ciuda acestui fapt, Brigada a continuat să fie o forță importantă în Iran, acționând atât în interesul monarhului cât și al rușilor. Influența Imperiului Rus a atins noi culmi în august 1907, când britanicii și ruși iau semnat un tratat prin care își împărțeau sferele de influență în Iran, iar trupele țariste au ocupat regiuni vaste ale țării
Brigada de cazaci persani () [Corola-website/Science/318367_a_319696]
-
fost unul de cotitură în istoria Brigăzii, trecută sub controlul britanico-iranian și epurată de influențele ruse. După încheierea războiului, Persia era o țară devastată, iar diferite în regiuni ale țării izbucniseră mișcări separatiste. Pentru a recâștiga controlul asupra teritoriului național, monarhul iranian a dat ordin Brigăzii cazacilor să înăbușe rebeliunea din Azadistan și să ocupe Tabrizul. Dacă în acest caz forțele guvernamentale au reușit să pună capăt mișcării insurgente, ele nu au mai înregistrat același succes în încercare de înăbușire a
Brigada de cazaci persani () [Corola-website/Science/318367_a_319696]