2,425 matches
-
propriu). Primele filme ale lui Alexa Visarion erau "teatrale" în sensul bun al cuvîntului, caracteristice pentru un regizor venit spre marele ecran dinspre scîndura scenei (sensul rău fiindu-le rezervat cineaștilor furnizori de scene nefirești, cu personaje nefirești și replici nefirești, despre care obișnuim să spunem că sînt vai! prea "teatrale"...): Înainte de tăcere, Înghițitorul de săbii și Năpasta nu urmăresc reconstituiri strictamente realiste de epoci, accentul fiind pus dimpotrivă pe nivelul simbolico-mitic al narațiunilor, ceea ce, în varii combinații dramatice și tragice
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
în derularea acțiunilor proprii. Prin comportament, anumite aspecte sunt selectate, iar altele eliminate; în acest sens, limbajul este un factor coordonator al raționamentelor estimative (wei). Acțiunile bazate pe afirmația c] lucrurile reprezint] sau nu ceea ce sunt într-adev]r sunt acțiuni nefirești și convenționale. Renumitul îndemn aparținând lui Lao Tzi — wu-wei sau evitarea raționamentelor estimative — ne îndeamn] s] renunț]m la aceast] condiționare social-lingvistic]. Idealul diametral opus const] tocmai în acțiunea fireasc] și spontan]. De fiecare dat] când acțiunea este generat] de
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
casă pe la zece, să-mi fac "rondul de noapte", am luat-o pe la Pogor, era lună, copacii erau de catran, am ajuns în Lascăr Catargi, a trecut un Mercedes în sus, apoi totul s-a-nfundat în liniște, o liniște nefirească, îmi zic acum, nu era însă decît liniștea unei nopți de februarie, fără zăpadă, atîta tot. Am dat colțul în Pallady și din fundacul de pe dreapta a apărut o fată, ieșea probabil de undeva, pentru că se-ncheia, s-a uitat
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
dezacordul gramatical aparținînd oare șefului? sau textierului de serviciu) "construcției" unei instituții (Uniunea Artiștilor Plastici n.n.), ce a însemnat idealul pentru care au militat... sindicaliștii (același ideal, completez, cu al fraților din marea vecină și prietenă de la răsărit). Ce-i nefiresc, pot spune unii, în evidențierea patronajului (de partid și de stat) unei expoziții jubiliare de breaslă? Aparent nimic. Dacă n-ar fi vorba de România. Care a trăit drama totalitarismului. Și, vigilentă, nu trebuie să mai îngăduie reapariția derapajelor. În
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
ale căror rare apariții publice sunt puse doar în relație cu stăpânul destinelor lor; orice abatere de la cutumă sau de la legile vieții casnice, orice încălcare a comportamentului prescris (de instanțele masculine) atrage după sine fie condamnarea publică a atitudinilor considerate nefirești, fie claustrarea într-o altă lume "privată": mănăstirea. Situațiile variază în funcție de treapta socială, dar și de conjuncturi. Dacă legile laice (de tipul celor din Pravilele lui Vasile Lupu) sunt făcute să reglementeze în special viața femeii obișnuite, mai libere și
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
care sunt încarcerate rădăcinile "lumii lucrurilor"; iar aceste operații presupun o îndoială radicală, așa încât să fie clintit din locul său însuși orizontul uimirii filosofice care vizează direct și firesc lumea însăși cu întrebările sale cu tot. Lucrul acesta nu este nefiresc pentru un demers filosofic. Desigur, pot fi recunoscute și "cazuri exemplare", cum ar fi, în perioada modernă, filosofia lui Descartes (cu îndoiala metodică), ori, mai târziu, fenomenologia lui Husserl (cu epoché). Acest lucru apare deja ca un act legitim chiar
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
lucrurile" (însele); dar și peste noi, cei uimiți de toate acestea, derutați, cumva, de întrebările care nu-și găsesc un răspuns firesc, sau de-a dreptul încarcerați în acel orizont al neputinței metodologice de a înainta către adevăr, având însă, nefiresc, o puternică senzație de certitudine asupra diverselor lucruri, primul dintre acestea fiind tocmai "ființa" noastră. Din perspectiva acreditărilor filosofice contemporane, mirările cu miză metodologică, așa cum sunt și cele de mai sus, reprezintă simptomul unei deficiențe "discursive". Doar expozeurile metodologice încărcate
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de floare. Pozițiile (funcționale) logice, S și P, par a surveni într-un moment secund, chiar dacă "obiectele" lor corespunzătoare sunt ele însele constituite "conștient". Și pare a fi cumva firească apariția lor întârziată, dacă ne raportăm la logos-ul însuși; nefirească este doar concentrarea întregului act de cunoaștere a unui obiect în toposul logic, adică în "locul logic" al relației dintre subiect și predicat. Când blocajul logic este suspendat, logos-ul însuși își recapătă ființa, iar cunoscătorul este pregătit pentru dobândirea
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
imaginației, în aplicarea categoriilor intelectului pur la un material sensibil. De altfel, două observații trebuie făcute acum: a) unele aspecte ale acestui fapt au fost deja arătate în legătură cu aplicarea intelectului pur la materialul sensibil; b) pare a fi cu totul nefiresc să căutăm absența timpului în apercepția originară (concepută de Kant ca determinare universală de timp). Ceea ce înseamnă că spațiul de cercetare se îngustează destul de mult. Problema astfel formulată vizează mai cu seamă cunoștința (ca o constituire fenomenală), nu direct fenomenul
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
deocamdată) la normele judicativului? Devine ea inteligibilă pe temeiul acestora? Este clar: poate deveni inteligibilă numai dacă aceste reguli arătându-și uneori și slăbiciunea, nu doar tăria o îngăduie; altfel spus, chiar dacă ele participă, într-o oarecare măsură și, desigur, nefiresc, la constituirea ei. După cum am văzut, două sunt situațiile în care trebuie cercetată "absența" timpului: în privința constituirii fenomenale sensibile și în cea a constituirii fenomenale schematic-imaginative; adică au rămas în discuție situațiile cele mai complicate, dată fiind evidența acestei "absențe
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Adevărul însuși, al cărei sens originar este acela de "stare de descoperire a ceva", devine o relație: între enunț și faptul la care el însuși se referă.192 Enunțul, odată arătând starea de descoperire a unei ființări, capătă o proprietate nefirească: el menține această ființare în stare descoperită. În termenii filosofiei clasice, odată descoperit un adevăr exprimat printr-un enunț adevărat acesta își păstrează valabilitatea la nesfârșit. Faptul acesta poate fi admis din perspectivă existențială, atâta vreme cât termenul "existențial" are în conținutul
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
cu seamă, nici vorbă despre relațiile dintre aceste elemente (și sensuri), așa cum ele au fost evidențiate în același demers al reducției dictaturii judicativului, dincolo de granițele acesteia! Dacă luăm astfel lucrurile, atunci avertismentul lui Nietzsche privind interesul nostru nejustificat, poate chiar nefiresc, față de adevăr, compensat cu un dezinteres față de eroare, are șanse de "adevăr"; dar într-un alt univers de discurs decât cel propriu dictaturii judicativului. Oricum, din perspectiva celor stabilite prin reducția desfășurată aici, acest gând al lui Nietzsche are toate
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
timpului însuși, în sensul ființării care, totuși, nu este el, deși, determinat, chiar el este. Oricum, din conceptul acestei identități nu trebuie scoasă ideea după care timpul și-ar pierde statutul de ființare (determinată). E drept, timpul este o ființare nefirească: el în-ființează, trecând el însuși în condiția ființării, și aceasta de fiecare dată, cu fiecare act de în-ființare; din această perspectivă, timpul nu poate fi ceva în afara acestui act; pe de altă parte, el ține legătura cu ceea-ce-este, fiind, într-
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
primit astfel, dar ele erau ascunse, atâta vreme cât reducția a scos la iveală doar sensurile "tari" ale judicativului constitutiv, socotite potrivit fenomenului inflației de autorizare, căruia nu îi putem scăpa atunci când gândim, rostim și făptuim în "sfera publică" a fi "rele", nefirești, denaturante. De fapt, formalizarea logos-ului, evenimentul care a deschis orizontul dictaturii judicativului, nu trebuie privit ca fiind nici "bun", nici "rău"; el poate fi doar corespunzător sau necorespunzător, pe de o parte, logos-ului însuși, ca fapt originar ca
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
era evaluată în moduri diametralopuse de către diferitele clase și grupuri sociale care o compuneau. Pe de o parte, clasa feudalilor o considera perfect normală, justificată, bună, chiar rațională. Pe de altă parte, burghezia o aprecia ca fiind complet irațională, nedreaptă, nefirească, opusă naturii umane. Putem utiliza aceste estimări subiective drept bază pentru o evaluare mai generală a poziției în seria evolutivă a societății feudale a secolului al XVIII-lea? În aparență, nu. Unii o consideră bună, alții rea. A cui opinie
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
popor virtuos ale cărui tradiții naționale ar fi fost subminate de o elită obscură, egoistă și lipsită de scrupule. În schimb narațiunea acestei opoziții s-a concentrat pe logica hayekiană în care jefuirea poporului era explicată prin existența unei alianțe nefirești între, pe de-o parte birocrați și asistențialismul care perturbă funcționarea pieței și partidele nedemocrate ținute ostatice de grupurile de interese speciale care beneficiază de pe urma distorsiunilor pieței (Laycock, 2001, 2005b). Cu excepția naționalismului de inspirație francofonă, de dinainte de 1960, populismul canadian
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
și... Herodot!). Orice problemă rezultă dintr-o necunoaștere, dintr-o lipsă de gândire politică a întregului (adică raporturile dintre funcțiile materiale și cele spirituale pentru o societate echilibrată, eficientă, prosperă). Orice problemă rezultă și dintr-o suprasolicitare a unei reprezentări nefirești și a unei derogări de la principiul responsabilității în raportul cuvinte-fapte. Pe scurt, principiul reprezentării, pe baza unor discursuri taumaturgice, acele soap box-uri "aducătoare de minuni", e chiar moartea concretă a omului în sens post-foucauldian. Reprezentarea, liderul și imaginea social-politică
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
identitate, de mentalitate și de integrare socială. Nefirescul a fost acceptat drept firesc, dar acest lucru nu rezolvă problema dorinței de a avea relații afective și sexuale cu un partener de același sex... Politica identității sexuale este o camuflare a nefirescului și a nesănătosului din considerente strategice. Pe de altă parte, reprezentarea clinică a homosexualității într-o zonă insulară ("deviație psihică", "libertinaj" și alte etichete, gratuite, psihologico-psihiatrice!) i-a îndârjit pe homosexuali să devină "mai homosexuali" decât sunt... Nu toți homosexualii
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
un efect pervers al discursului occidental despre sexualitate. Mă întreb dacă nu cumva acest discurs al căutării sexualității supreme și al sexualității aparte ar fi încurajat proliferarea homosexualității, a formelor colaterale de practică sexuală? Dacă nu cumva discursul incriminării sexualității nefirești stă la baza afirmării, cu mai multă vehemență, a unei monosexualități? În cadrul societăților noastre avem, astfel, raporturi de putere, dar și raporturi de clivaj social, de fărâmițare a oricăror forme de solidaritate civică. Aici sunt și relațiile între liderii intelectuali
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
un fluture mare, cafeniu, un sfinx crepuscular care vibra, străduindu-se să pătrundă în adâncurile înșelătoare ale oglinzii. M-am repezit la el, cu mâna întinsă, presimțind deja în palmă gâdilarea aripilor lui catifelate... Atunci mi-am dat seama ce nefiresc de mare era. M-am apropiat și nu mi-am putut stăpâni un strigăt: - Dar sunt doi! Sunt doi fluturi siamezi! Într-adevăr, cei doi fluturi păreau lipiți unul de celălalt. Iar trupurile lor erau însuflețite de palpitații febrile. Spre
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
Acel cutremurător strigăt de jale a răsunat multă vreme în urechile noastre de copii. - Poate că ea... l-a iubit..., mi-a spus într-o zi sora mea, mai mare decât mine. Și a roșit. Dar mai mult decât cuplul nefiresc al lui Norbert și Albertine, în fotografia aceea de la începutul secolului, Charlotte era cea care îmi trezea curiozitatea. Mai ales degetuțele ei goale de la picioare. Printr-o simplă ironie a sorții sau dintr-o cochetărie involuntară, le îndoise mult spre
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
atenție printre răzoare pentru a găsi florile Raiului. El trebuie să aștepte cu răbdare intrarea În rai și să nu spere că va exista vreun drum de Întoarcere - imposibilitatea reîntoarcerii În lumea celor vii este marcată de două toposuri ale nefirescului, cerbii care ară și ciutele care seamănă cereale: așa cum natura nu poate căpăta și Îndeplini funcțiile culturii, nici sufletul ajuns la capătul călătoriei nu poate răsturna rânduiala sacră. Ideea principală a acestui text este aceea că integrarea În lumea de
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
oameni cumsecade".102 Coroborând observațiile legate de schița lui Ion Băieșu, Broscuța, de piesa lui Teodor Mazilu, Mobilă și durere cu cele din acest ultim caz citat, putem remarca nota comună a scriitorilor postcaragialieni, de evidențiere cât mai pregnantă a nefirescului din cadrul conjugal, lăsat întotdeauna, în proza caragialiană, în cea mai difuză imponderabilitate aluzivă a ironiei. Dintre motivele subsumate temei caragialiene a familiei, regăsim o interesantă ilustrare a celei referitoare la problemele chiriașului bucureștean la Damian Stănoiu, în romanul Camere mobilate
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
argații când își serbează nunta de argint cu sămânță de cânepă, iar despre Fuchs "se crede" că se hrănește cu propria "tânără și exuberantă frunză de viță"111 care îi apăru la pubertate în loc de organe genitale. Mai degrabă decât prin nefirescul, exoticul sau caracterul necomestibil și neapetisant al meniului ales de personajele lui Urmuz, textul caragialian se întrevede în cel urmuzian prin aceeași incongruență între reacțiile insider-ilor celor două universuri ficționale și cele ale outsider-ilor acestora. Astfel, ghidat de naratorul-reporter
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
cititorului într-un joc cu multe capcane, Urmuz se folosește de un arsenal deopotrivă clasic și modern, chiar avangardist, astfel încât se poate observa că nu doar caricatura, ci și frecventele rupturi de nivel de la banal la insolit, de la firesc la nefiresc, de la logic la ilogic etc. și, mai ales, parodia vieții și a reprezentării ei literare, devin strategii de eclipsare a certitudinilor, de zguduire a imaginilor mentale paralizate în stereotipii. Chiar și atunci când sensul pare să se întrevadă, printr-o descifrare
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]