3,831 matches
-
rog să mă ajuți. Trebuie să înțeleg, spuse Porfiri căruia îi veni o nouă idee. Cum o cheamă pe fiica dumitale? ă Noi nu avem nicio fiică, rostise aceasta cu hotărâre, ca și cum ar fi anunțat o sentință. Fața îi era nemișcată. ă Ai avut odată o fiică pe care nu o mai ai. Ai făcut ceva ca să ajungi în situația asta. ă El a alungat-o. ă El? ă Lebediev. ă Soțul dumitale? Închise ochii și dădu din cap o dată. ă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
nicio imagine sau să-și trădeze alt interes decât cel profesional. și totuși paloarea luminaosă a cărnii, prospețimea întunecată a genitaliilor expuse și uneori imature îi furau privirea și îi accelerau pulsul. O recunoscu, printre celelalte fete care se perindau nemișcate prin fața sa, pe tânăra prostituată care fuses adusă la secție și acuzată de furtul celor o sută de ruble. În clipa în care fotografia sa îi trecut prin fața ochilor, Salitov îi și cântări plinătatea sânilor. În unele fotografii erau și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
Își încordă privirea și reuși să discearnă două rânduri de pași. Să fie oare Govoro unul din ei? Greu de spus. Își imagină, de fapt, doi Govorovi urcând scările. Începură să-l doară mâinile de la încordarea cu care ținea ziarul nemișcat. știa că urmele de pași se îndepărtau de el. Chiar și așa, se temea să facă și cel mai mic zgomot. Ar putea fi o șmecheire. Inima începu să-i bată potrivit ritmului pașilor și, de fiecare dată când pașii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
Doctorul Pervoiedov dădu din cap. Apoi îi făcu semn diener-ului care așeză plămânul pe balanță. Tava cu greutăți căzu cu un zgomot ascuțit, ca și cum era supărată că fusese deranjată. Diener-ul adăugă greutăți progrsiv până când celălalt braț se ridică și rămase nemișcat. ă Treizeci și nouă lot, zero zolotnik și douăzeci dolya, anunță el uitându-se la doctor pentru reacție. ă Suntem în parametrii normali, spuse doctorul Pervoiedov. Pune-l pe masa de disecție iar eu am să iau o secțiune și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
Lana mea, înainte de a fi prea târziu, îl imploră el. § Pe moment, Ulitin crezu că bărbatul din pat era deja mort. Pletele sale albe păreau un halou în jurul capului. Pielea de pe față era trasă ca unui schelet. Corpul îi era nemișcat, abia zărindu-se dintre pături, încât era greu de crezut că se afla un corp sub ele. Ținea ochii deschiși, însă nu lăsa nicio impresie că ar vedea pe cineva din cameră, fiind, în schimb, fixați pe un punct dincolo de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
dirijând traficul. O trăsură privată, cu cai albi, era trasă chiar în fața podului. Caii neghezau și fremătau, cu ochii măriți de indignare sălbatică. Vizitiul în livrea luă o dușcă dintr-o sticlă, iar înăuntru, o figură întunecată și indistinctă stătea nemișcată și retrasă. Imediat ce păși pe pod, Porfiri își simți pașii alunecând sub el. O mână fermă îl prinse de subbraț și îl împiedică să alunece. Fără solicitudine și cu dezgust în ochi, Salitov îi dădu repede drumul lui Porfiri. Acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
ale lunii În fereastră. Stinse lumina. Acum putea vedea luna mult mai bine. Rulota dispăruse, toate lucrările dispăruseră, nu mai rămăseseră decât ea și luna. Ea era Femeia selenară, de Jackson Pollock, ulei pe pânză. Apoi Încercă să stea complet nemișcată timp de patru minute și treizeci și trei de secunde. Îi plăcea să-și imagineze tot felul de lucruri când era singură, să joace roluri, ca să treacă vremea mai repede. Din senin, Își făcu apariția la expoziție un bărbat În vârstă, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
în care nu ne prea înghesuiau clienții. Nu prea erau decese. Meșterul s-ar fi supărat fără îndoială dacă ar fi auzit că dădusem cu piciorul unei comenzi. Fără să bănuiască iritarea mea, sau fără să-i pese, Emilia stătea nemișcată, cu o pălărie mare de pai înfundată pe cap până la sprâncene, în rest îmbrăcată în negru, semănând cu o călugăriță obosită de mătănii și de rugăciuni. Când și-a scos pălăria, părul blond i-a strălucit în soarele dimineții reci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
la suprafață. Noroiul nu ierta, urca mereu, le prindea treptat nările, asfixiindu-i. Am dus pușca la ochi și am tras. Apoi am țintit și celălalt cerb, grăbit; agonia lui îmi făcea rău. Între timp, pescarii ieșiseră în marginea cătunului și, nemișcați, înghesuiți unul în altul, urmăriseră toată scena. După ce-au auzit împușcăturile, s-au întors la fel de tăcuți să bea ce mai rămăsese pe fundul ceștilor de cafea. M-am trântit lângă Dinu pe iarbă. Simțeam nevoia să mă descarc într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
pete de ulei și lunecoasă juca sub picioare pe timp de furtună. Sub rafalele unei furtuni oribile, Nelson a ieșit să caute ceva pe punte și a observat acolo un domn foarte distins, bine îmbrăcat și cu capul gol, stând nemișcat în ploaie, balansându-se odată cu vasul și străduindu-se să-și păstreze echilibrul. S-a apropiat să-l ajute, dar când a ajuns lângă el l-a auzit murmurând: „Domnule, nu pot să mă mișc din cauza furtunii și nu mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
poți să-ți dezlipești privirea de oglinzi, te simți hăituit, amenințat... Doamne, ce se întâmplă? Vei fi atacat de această fiară cu mii de capete care gândește cu creierul tău sau de care ești gândit? Mi-am impus să stau nemișcat ca să mă liniștesc. Ceilalți au rămas și ei nemișcați. Cu ochii țintă la mine, așteptând. Eram ca un cobai închis într-o cușcă luminoasă de sticlă, supravegheat de mii de paznici care aveau, toți, chipul meu și-mi ghiceau gândurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
hăituit, amenințat... Doamne, ce se întâmplă? Vei fi atacat de această fiară cu mii de capete care gândește cu creierul tău sau de care ești gândit? Mi-am impus să stau nemișcat ca să mă liniștesc. Ceilalți au rămas și ei nemișcați. Cu ochii țintă la mine, așteptând. Eram ca un cobai închis într-o cușcă luminoasă de sticlă, supravegheat de mii de paznici care aveau, toți, chipul meu și-mi ghiceau gândurile. Știau când voi deschide ochii, când voi mișca un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ies de aici niciodată?” „Sigur”, m-am grăbit eu. „Ei bine, domnule sculptor, mi-a zis, în deșert înveți să fii înțelept până la cruzime. Acolo soarele verifică în fiecare seară, înainte de a apune, că nimeni nu i-a supraviețuit. Stând nemișcat în acest fotoliu de răchită, eu merg în fiecare noapte zeci de kilometri prin pustiu. Îmi ajunge. Nu mai vreau să văd altceva. Un proverb arab zice că deșertul îi întărește pe cei tari și îi slăbește pe cei slabi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
apropia amenințător. Așteptam din moment în moment să ne zdrobim de ceva. Câteva hurducături violente ne-au anunțat că aparatul atinsese pământul. Aripile s-au frânt ca un vreasc, dar avionul s-a oprit fără să ia foc. Pilotul stătea nemișcat în scaunul său. Așteptam de la el o precizare, o explicație, dar când s-a întors spre noi am crezut că ne va înjura. Nu ne-a înjurat. Ne-a spus să ieșim afară, unde am constatat că scăpasem cu viață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Dinu își pierduse parcă mințile. Din pricina beției? A fricii? Era disperat? Nu știu. A mai hăituit doi cerbi. Noroiul se umpluse de sânge. Când Dinu a gonit alți doi cerbi din pădure, Profetul s-a desprins dintre pescarii care urmăreau nemișcați, tăcuți, masacrul, a înaintat cu pași grei, l-a luat în brațe ca pe un bolovan și l-a aruncat în mlaștină. Dinu a început să țipe. Făcea semne disperate, ruga, implora, plângea să fie scos, se zbătea, dar zbătându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
peste puțină vreme am auzit sunetul de tablă lovită de ploaie. Am întins cu grijă picioarele, încercând să pipăi cu ele locul unde mă aflam, dar am dat peste ceva rece și le-am retras imediat. După aceea am rămas nemișcat, așteptând un indiciu care să-mi îngăduie să mă lămuresc. Într-un târziu, am înțeles că pata de întuneric mai compact din fața mea nu era altceva decât icoana de deasupra perdelelor din casa Martei... Mi-a venit să râd. Vasăzică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ciugulească ochii. Leo Fox scoase un horcăit ca și cum cineva i-ar fi retezat carotida și căzu În genunchi. Bufnița dispăru Într-un nămol dezgustător (phiii, phiii, făcea), și În el căzu sufocându-se și medium-ul, rămânând jos mototol și nemișcat. Olcott, furioasă, se Întorsese către Theo, care rezista cu curaj: „Vorbește Kelley, mă auzi?“ Kelley nu mai vorbea. Încercase să iasă din trupul medium-ului, care acum urla de parcă cineva Îi smulgea viscerele și Încerca să-și ia Înapoi ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
Lumii știau să-l interpreteze ca pe un grafic geomantic, În imperceptibilele-i metamorfoze ar fi citit semnale decisive, mandate inavuabile. Turnul mi se Învârtea pe deasupra capului, ca un șurub al Polului Mistic. Sau poate că nu, poate că stătea nemișcat ca un pilon magnetic și făcea să se rotească bolta cerească. Amețeala era aceeași. Ce bine se apără Turnul, Îmi spuneam, de departe clipește afectuos, dar dacă te apropii, dacă Încerci să-i pătrunzi misterul, te ucide, te Îngheață până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
biroului și s-a Îndreptat spre fereastră. Acum privea prin geam, cu mâinile Încrucișate la spate, absorbit. În tăcere, zece, cincisprezece minute. Pe urmă, tot cu spatele la mine, cu o voce incoloră, calmă, liniștitoare: „Monsieur, vous êtes fou“. El a rămas nemișcat, eu la fel. După alte cinci minute, am Înțeles că n-avea să continue. Sfârșitul ședinței. Am ieșit fără să salut. Secretara mi-a surâs larg, și m-am trezit din nou În strada Elisée Reclus. Era unsprezece. Mi-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
În lupte părea să fie de-ajuns. Do-ul final fusese intonat după ce respirase o dată, așa Încât să-l poată ține lung, pentru a-i da timp - scria Belbo - să ajungă până la soare. Partizanii stăteau rigizi În poziție de drepți. Vii nemișcați ca niște morți. Se mișcau doar cioclii, se auzea zgomotul sicrielor coborâte În groapă și derularea frânghiilor frecându-se de lemn În timp ce erau trase afară. Dar era o mișcare slabă, precum zvâcnirea unui licăr pe un glob, când acea ușoară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
apucă de interesul treaz din nou, lipicios la pipăit. În regulă, o să-i spună. Copilul Wakefield știa să se ascundă. CÎnd era foarte mic, se pitea după un dulap sau se făcea covrig sub masa din bucătărie sau se Întindea, nemișcat ca un leș, sub patul părinților lui, ca să asculte adevăratele lor gînduri. Conversația lor era atît de diferită cînd erau singuri. CÎnd Își vorbeau În fața lui Wakefield suna oarecum fals. Și cînd erau alți oameni mari prin preajmă, nu vorbeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
Întinde pe patul proaspăt făcut și alunecă În somn pe o melodie barocă. Se visează Într-un cazinou din secolul al XVII-lea. Doamne și domni cu coafuri complicate și muncite stau Încremeniți lîngă mesele de joc și totul este nemișcat ca Într-un tablou. Wakefield se preumblă printre figurine - chiar atinge una - sînt din ceară. O voce spune „Te așteaptă să rostești un discurs“. Se aude un sunet ca ciocănelul unui judecător căzînd pe masa de lemn și figurile se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
dar Își ține firea. — Ce-ai făcut, Wakefield? Iubiții de o noapte fug de la fereastră, Își trag pe ei hainele cît pot de repede. Wakefield nu se mișcă și nu li se alătură cînd dau buzna pe ușă. Wakefield rămîne nemișcat la fereastră mult timp. Apoi Își strînge meticulos lucrurile, Își Împachetează În trusa de cosmetice periuța de dinți, pasta, crema de ras și lama și se Întoarce În apartamentul lui pustiu. Camera este mai liniștită: nu se mai aude nici un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
mi-am dat seama că s-a întâmplat ceva în casă, am forțat ușa, m-am izbit cu umărul, a cedat, când am intrat, era pe pervazul ferestrei, am strigat nu sări, sărise, căzuse jos de la etajul unu, pe beton. Nemișcată a rămas. M-am dus și eu pe pervazul ferestrei, am sărit după ea. Când am ajuns jos, de aici și până la capul ei am mers în genunchi... Rodica, Rodica! Rodica n-a răspuns. Am încercat să cer un ajutor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
general echilibru, n-ai echilibru. Picioarele le miști, câteodată, da’ te încurcă, da. Trebuie să te ții de mânere, trebuie să stai numai în mâini, nu stai în picioare pe cal cu mânere. Sunt exerciții unde stau picioarele drepte, lipite, nemișcate, neîndoite, sunt altele unde trebuie să fie un picior în sus, unul în față, unul în spate, depinde de exerciții. Nu știu cum să vă spun să înțelegeți, este o chestie și de instinct, când te sui pe aparatul respectiv și ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]