3,633 matches
-
transfuzie; transplant; tristețe; uita; ulei; val; vas; vase sangvine; viațăfizică; victime; vin roșu; vină; violență; vîscos; zgîrîia (1); 805/175/60/115/0 slab: gras (114); firav (29); subțire (28); mic (24); puternic (23); bolnav (21); om (21); uscat (16); neputincios (15); urît (14); schelet (12); de înger (12); gros (11); oase (11); copil (10); frumos (10); tare (10); ușor (10); anorexie (7); foame (7); nemîncat (7); siluetă (7); băiat (6); fragil (6); înalt (6); nepregătit (6); os (6); anorexic (5
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
Hitler; ia; imaginație tenace; imediat; incomod; inel; interzis; inutilizare; iubire, împiedicat; împotrivă; în lături; încotro; îndeaproape; întoarcere; întrebare; întreg; jos; lac; lejer; limbă; lîngă; loc; magazie; mal; mamă; membru; mișcare; mînă stîngă; muri; nedreptate; neghiob; neimportant; neîndemînos; neobișnuit; nepricepere; nepriceput; neputincios; nicăieri; Nistrului; o ia la stînga; ocolire; om; omului; oportunitate; opțiune; parte din tine; partea opusă; pereche; poate; potrivit; poziție; primul; prost; puternică; scriere; scriu; semn rău; semne de circulație; sens; slabă; social; socialism; special; stîngăcie; strada; strîmbă; ta; tace
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
inel; interes; inutil; irosit; iubire; îndelungat; înțelepciune; învechi; laptop; last hand; leu; liniște; lucruri; lustră; manual; mecanism; milenar; mirositor; mister; misterios; mobilă; monedă; mulți ani; munți; muribund; mușchi; muzeu; nasol; nașpa; neam; neamul; neconfortabil; neexistent; nefolositor, de neprețuit; nemuritor; neplăcere; neputincios; neutilizat; nobil; nouă; noutate; obicei; observa; obstacol; odinioară; ontic; oraș; original; palton; pantaloni; pînză de păianjen; poposit; preț; prețuit; prieteni; profund; promițător; prost; pustiu; putred; rebut; reciclare; relație; relicvă; respingere; retro; rochie; ros; rufos; rulat; rutină; sacou; școală; scurgere; second
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
e decât un pedant care se bâțâie” (II, 94). Cioran, el însuși epigon (căci cine mai mult decât el știe că totul e artificiu), încearcă o reîntemeiere a ființei. Ființa poate avea acces la adevăr prin suferință: e soluția celor neputincioși, a celor care nu mai cred pentru că știu, a celor care refuză artificiul chiar în timp ce-l folosesc. Reversul ironic este că nici un adevăr nu se întemeiază pe suferință și, de altfel, pe nimic altceva. Pe nici o negativitate, oricum. Și atunci
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
II, 47). Altundeva, citim: „A suferi înseamnă a produce cunoaștere” (II, 63). Devotat suferinței, pe care și-o asumă privind în jur hâtru, chiar chicotind în surdină, zâmbind poznaș, Cioran nu exersează decât cunoașterea de sine. Și se descoperă fragil, neputincios, reductibil la trup, la nervi, laș, rușinat de sine, isteric, urând totul și mai ales urându-se pe sine. Astfel, cui și de ce să-i fie frică de Emil Cioran? Că face critica modernității? Că își acuză neamul de fatalism
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
păstreze o anumită distanță față de sincopele sau încercările prin care trec. Îi face mai puternici Ă prin indolență” (I, 180). El, care își dorește să fie mai degrabă un demon, recunoaște finalmente că soluțiile sale, ale unui sceptic, deși mai neputincioase, sunt mai complicate. În locul acțiunii și al negării, îndoiala. „Se poate vorbi de abisurile îndoielii; nu și despre ale negării” (I, 92). Concluzia? „Situația scepticului e mai puțin comodă decât a demonului” (Ibidem). Îndrăgostit cândva de Nietzsche, ajunge acum în
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
sceptic într-un chip vulgar. Asta e și trăsătura dominantă a neamului nostru: scepticismul vulgar” (III, 291). Un scepticism care se resoarbe în umor, în poltronerie, în râgâit. O carență fiind, umorul îi ajută pe cei de pe margine, dedublații, învinșii, neputincioșii să convertească eșecul în victorie. O victorie pe dos, pe care Cioran o deplânge, dar de care, finalmente, se agață. Nu întâmplător, se simte congener evreilor, pe care îi admiră și pentru umorul lor. „Există doar două popoare care au
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
înfrângă acest viciu, blamat deseori, ridicat în slăvi, din perspectiva trăirismului, câteodată. „Nu ești nimic, dar poți fi ceva prin ceea ce simți” (II, 30), spune Cioran după consemnarea momentului de insomnie invocat mai devreme. Doar că și aici se crede neputincios: „Sunt nedemn de senzațiile mele” (idem). Altcândva, găsește în trăire o justificare, ultima. Își spune, după o criză de furie: „Senzație de rușine, evident, însoțită de invariabila reflecție: «Așa, măcar știu că trăiesc»” (I, 255). În fine, cum se comportă
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
într-un fel de complicitate voluptoasă, pe care și-o reproșează, însă, ulterior autoflagelându-se. Cioran nu poate să se retragă în pustiu și nici în peșteră; să acceptăm că nu poate din cauza lașităților pe care le hrănește spaima de limitele neputincioase ale trupului. Dincolo însă de toate acestea, el are gustul spectacolului social. Să fie la mijloc doar vanitatea? Iată: „Am vorbit două ceasuri fără întrerupere, din teama de a asculta. S-o faci pe saltimbacul în situația mea, nefericit și
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
o aveam sub ochi, ci în mine; îl adusesem de la Paris. Să te plimbi în mijlocul unei singurătăți atât de pure și desăvârșite, cu otrava Ă sau cu microbul Ă în tine!” (II, 255). Altundeva, și natura se dovedește a fi neputincioasă. Iar convingerea că la țară, muncind fizic, ar putea să se salveze, se dovedește pentru Cioran iluzorie: „Nici măcar «natura» nu poate să m-ajute; dimpotrivă, favorizează crizele mele de urât. Cât e de falsă ideea mea că dacă aș trăi
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Dar într-o bună zi mâna mea va fi în stare totuși să se ridice împotriva trupului meu, ca să mă izbăvesc în sfârșit de el” (idem). Se însumează aici stările de exasperare, iar Cioran, cu atât mai disperat, se simte neputincios să profite de aceste experiențe teribile. Iată: „E trecut de miezul nopții. Tensiune nervoasă vecină cu epilepsia. Îmi vine să țip. Mă dor toate membrele. Mă stăpânesc că să nu explodez în bucăți. Nu ești nimic, dar poți fi ceva
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
nu știe mai bine decât mine ce e aceea furie disperată” (I, 13), spune Cioran la un moment dat. În fond, în tot ce există în jur, Cioran se privește pe sine; prin urmare, cu disperarea celui care știe că, neputincios, nu există decât prin ele, își atacă bolile așa cum îi apar ele încorporate în ceilalți. Căci ceilalți sunt pentru Cioran oglinda propriei identități. Cu atât mai mult țara îl reflectă. Oricum, se recunoaște cel mai bine în modelul ei abstract
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
noastră, și este purul adevăr că, în raport cu el, suntem niște decăzuți” (II, 161). În comparație cu oricine, mai ales cu cei care au suferit, Cioran se consideră un impostor. Tânjește către suferința și eșecul lor căci, în miezul lumii trăind, se vede neputincios, neîmplinit, abia aici locuind marginea sau chiar abisul. Tinde să creadă că, în alte locuri, ar fi avut el însuși șansa acestei împliniri prin eșec. Căci eșecul lui, pe care-l consideră real, i se pare golit de reversul împlinirii
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
să le aștearnă la fiece pas. Și de fiecare dată printre cadrele realiste ale unei încăperi-cutie dintr-un bloc de uniformă se ițesc himere ba un cal verde, ba o mașină de vînt, cînd amenințătoare, cînd mîngîietoare pentru disperările celui neputincios. Și de fiecare dată Constantin Popa mobilizează cu vînă de dramaturg adevărat lecția marilor absurzi ai secolului XX. Răul, cu atât mai puternic într-o lume pe nepotriva omului normal, adică liber, se insinuează în piesa ce tocmai am văzut
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
treia alee de la intrare numărul șapte; intersecția mare cu magazinul "Victoria" e numărul opt; benzinăria de la ieșirea din oraș are numărul doi; poligonul școlii de șoferi e 11... și mai găsesc eu și alte locuri... (Ea 1 este uluită mîhnită, neputincioasă; dar el nu observă și continuă prezentarea planului) Ține și tu un exemplar. La telefon îți spun numai numărul... Înțelegi? E bine așa. Ea 1: (de fapt resimțind umilința lui) Trebuie sa plec. El 1: S-a-ntîmplat ceva? Ea 1: Nu
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
treabă bună, o să încep curățenia de aici... (aruncă spre Matei cu toate mărfurile expuse) Ține, Nea Matei. Numără-le... fă inventarul... (Costache și Marieta continuă să se alarmeze, să se vaite, să strige...; Matei, bombardat cu lucrurile aruncate, speriat și neputincios, strigă: "O să dai de dracu'! O să le plătești!") Lasă c-ai să primești despăgubiri... Caz de calamitate... Eu sînt calamitatea matale, Nea Matei... (Matei strigă: "Chem poliția! Mă duc la poliție".) Du-te, du-te, Nea Matei... și adu și
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
Dumnezeu: Nu-i așa, Dumnezeu îți dă semne... că îl urmezi... că ești aproape de el... și-ți deschide mereu drumul spre el. Plutonierul: (către Obiectiv nr. care se întoarce de la WC) Gata, ți-ai schimbat pamperșii? Obiectiv nr.: (furios și neputincios în același timp) Dom'le, eu nu înțeleg de ce nu facem o cerere... să ne scape de criminalul ăsta! Plutonierul: De ce, măi pișărcosule, că te piși pe tine nu din cauza vezicii... ci din cauza sufletului..., te piși mai mult din suflet
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
nu numai chiaburii ci și micii gospodari care au ripostat colectivizării. Iosif Schwartz dă exemplu satul Mercina de pe malul Dunării, sat ce poate fi erou întrucât au fost arestați toți bărbații și 60 de femei, rămânând doar copiii și bătrânii neputincioși. Fapte de o cruzime nemaiîntâlnită s-au întâmplat și la Matca, lângă Tecuci, satele Matca și Corod fiind vestite ca „Matca și Corodul, ghioaga și toporul”. Aici au fost aduse tunurile și au fost arestați oamenii cei mai gospodari, care
NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]
-
confluența însângerată a răsăritului cu amurgul". Poetul este un dezrădăcinat, fantomatic și palid; tânăr cavaler ce va trece prin viscole, pentru a deveni el însuși, sau pentru a muri, ne mărturisește singur, "Bătrân și nebun" ("Ritual"). Poetul este un intrus, neputincios, veșnic în fața unui zid ce-l izolează de ceilalți "Un zid, pretutindeni un zid". Încercările de depășire a condiției sunt cumplite. Poetul va lăsa în urmă "o dâră de sânge, o zgură de fum". Sau, iată-l solitar și nerealizat
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
orice flăcău de rând păzește șarpele, după obiceiul din Tracia, ca să-l surprindă în ziua primenirii, moment în care Manimazos se va metamorfoza, din trupul lui va crește pământul și iarba Traciei. În lumea Traciei rezistă numai cei puternici, cei neputincioși și bicisnici dispar. Manimazos își va alege fecioara, încercându-și arcul menit să prăsească în inima crăiesei pe viitorii viteji ai Traciei. Cuvintele Traciei s-au desprins din buruieni, din iarbă. Logoslavia este buruiana cuvântului cuvintelor, a cuvântului talisman. În
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
artei și-o pune poetul însă încă din primele volume, în poemele "Către Galateea" și "Enchidu", implicând teorii estetice sau fragmente de filozofie veche și mai nouă. Încercarea de a atinge absolutul, de autocunoaștere, de depășire a condiției se zbate neputincioasă. Gigantizarea individului în sensul cunoașterii și realizării în artă o va supune totuși timpului și morții, așa cum apare în ipostaza lui Enchidu, dar poetul este în același timp și Ghilgameș înțeleptul, creatorul, pentru că lasă în urma lui opera, zidul care îi
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
parnasienilor, într-o nouă vibrație, pentru că necuvintele topesc sunetul de corn și culoarea luminii. Tot ciclul "Necuvintelor" pare a fi un lung manifest literar; cu fiecare poezie se adaugă un nou element în universul spiritual și de expresie. Cuvântul este neputincios, el nu poate defini absolutul, lumea este o imensă scenă și comunicarea se realizează dincolo de cuvânt ("Scenă"). Altădată, poetul opinează că este posibilă o armonizare a cuvintelor cu obiectele pe care le reprezintă ("Armonizare"). Nașterea omului este un cântec divin
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
lui poetică, în raport cu tot ce s-a scris, în acest sens, până acum? Poeziile-manifest literar sunt multe; poeziile în care își propune alte căutări, ajung în cele din urmă sa-i fixeze condiția de creator în raport cu lumea de cuvinte: când neputincioase, când esențe supreme, când forme perfecte, când embrionare, informe. Formula estetică variază de la volum la volum, în ele simțim jocul arghezian, sfâșierea lăuntrică din psalmul lui Blaga într-o meditație sobră, fără ostentație, chemări avangardiste și totuși, dincolo de ele, rămâne
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
în absențe, izolat dispuse, în stare de inerție: "Cu mișcări oprite ades/ văd bolți prăbușite în apă" ("Fum căzut"). La Nichita Stănescu apar păsări cu zborul întrerupt, păduri arcuite peste fluvii inexistente, iar el, Dedal, pendulează între starea de om neputincios și cea de Demiurg. Revenit la starea de om, rămâne aspirația că odată va reuși să atingă, conștient și treaz, starea de "altcineva, altunde, altceva", depășind criza de timp. În "Omul fantă", aceeași idee este îmbogățită cu o adâncire a
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
patos a poeziei lui N. Stănescu, trebuie să subliniem că demonstrația riguroasă ne transmite pasiunea, indiferent că face teoria numerelor, pune întrebări asupra problemelor fundamentale ale existenței sau descrie iraționalitatea lumii, absurdul, setea de concret care îi paralizează parcă aripile neputincioase de-a mai cuprinde cerul. Geometrizarea lumii, cuprinderea ei în tipare o va face să-și piardă misterul, și deci poezia nu mai poate fi o reprezentare a "corolei de minuni a lumii" (L. Blaga), și atunci poetul caută expresia
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]