9,277 matches
-
pentru a ajunge la Paris. Trei zile mai târziu, era la Le Havre, unde se îmbarca la bordul vasului Borăal. Două luni mai târziu, debarca în Australia. Cărțile spun că în Australia există deșerturi, canguri, câini sălbatici, întinderi netede și nesfârșite, oameni care par să trăiască încă în epoca de piatră și orașe noi, curate și strălucitoare. Nu știu dacă ar trebui să le dăm crezare. Uneori, cărțile mint. Tot ce știu e că în Australia trăiește din 1923 văduva Blachart
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
au defrișat, au arat și au scos buruienile, au adus pământ nou în jurul casei construite și au semănat pe el gazon. Grădina din dreapta, care fusese altădată plină de flori, arată altfel după atâta muncă: ordonată, trasă la linie, cu șiruri nesfârșite de meri, al căror capăt nu se vede, și cu partea din față, de lângă șosea, împărțită în straturi, printre care cresc lucernă și trifoi. Merii sunt bine îngrijiți, copacilor, primăvara, înainte de a da mugurii, li se taie uscăturile, sunt rotunjiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
și înfloreau, parcă le fermeca cineva sau ceva, el înțelegea graiul lor, câtă apă le trebuia, câtă căldură, înțelegea păsările care se așezau pe crengile copacilor din jur, toate erau fericite când îl vedeau. Alteori, pe vârfurile merilor din livada nesfârșită de dincolo, de după gardul și poarta ușoară, o vedea pe Anita, iubita lui din tinerețe, fata era mereu cu spatele la el, pleca undeva, plutea pe vârfuri de copaci simplu, egal, mergea de parcă dormea în ea, Maestrul nu putea să treacă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
Problema nu e că a făcut păcatul de a cumpăra un om, că o ține pe fata aia închisă într-o casă numai pentru el, ci că nu are remușcări, făcând aceste păcate. Banii nu plătesc totul. Și minte la nesfârșit, fără să se oprească, profesorul... Vina și vinovăția sunt ceva național, conspirația la români, uite că și asta e o temă, am văzut în istorie că tentația românilor e să dea vina pe alții, avem prea multe frustrări, avem complexul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
nu pot, n-am răbdare, sute de pagini?, bârrr!, e ceva de groază cum pot unii să stea cu foile alea în față, sute de pagini... de unde să știu?, ce, eu pot să tot citesc 1001 de nopți, așa, la nesfârșit, ca el?, îmi mai și spune că e cartea lui preferată, auzi, poveștile alea, e ceva... eu am citit-o o dată și-mi ajunge, am văzut că e o carte despre o femeie care-și câștigă viața povestind, povestește mereu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
școală, ca să mă salvez, le-am povestit băieților că m-am culcat cu profa, bineînțeles că nu m-au crezut, dar le-am dat atâtea amănunte, că arată așa, că are țâțele așa, că șoldurile, că e bronzată... după recreații nesfârșite, în care am tot reluat povestea incredibilă, băieții m-au crezut... numai că eu, în toți anii următori, i-am tot văzut cu ciudă sânii, îi văd țâța aia ieșită din plapumă și acum, ce invitație la ea, și eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
dispare orice reumatism, pământul vindecă orice. La toamnă, să vii la struguri, să-i culegem. Mă gândeam să aduc niște studenți, e mai ieftin, adică... nu mă costă nimic. Dar poți veni și tu, dacă ești cuminte. Bărbatul vorbește mult, nesfârșit, nu mai termină, îi tot toarnă fetei bolboroseli fără hotar, ca și cum cerul și pământul ar trebui acoperite cu vorbe. A aruncat, în sfârșit, furtunul și s-a apropiat de tânără, o urmărește cu ochiul lui de specialist în femei, cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
o să povestesc la toată lumea ce mi-a făcut blonda, să știe toți că vrea bani, mă duc eu la toți și le spun, la televiziuni, la presă, adică mă duc eu înaintea ei, nu se poate să tacă așa, la nesfârșit, o să vrea fata asta ceva, în definitiv, toate au vrut câte ceva, bani, roluri, mașină. Niște boarfe, iar lumea e rea, vorbește și ea, taie cu bărdița sau cuțitul, cu vorba, bârfa la români, despre asta-i vorba, iubito, explică Octavă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
piardă!, parcă nu știe că e frig, că trage de jos, ce-o mai fi pe-aicea, că nu știu. Dar am nevoie de ea și n-o las eu să plece... Ce straniu miroase în casa asta, a singurătate nesfârșită!!!, dacă singurătatea poate mirosi... În baie, tânăra femeie subțire și înaltă își prinde părul cu o cască, să nu se ude, trage perdeaua din plastic, se închide acolo, între ape, apoi intră în cadă, ridică greu un picior, dreptul, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
asta oltenească, intră ca un burghiu în ochii albaștri ai fetei, să o cunoască mai bine, să nu-l mintă, apoi îi spune la ureche, cu vocea aia a lui: zâna mea bună!, zâna mea!, nu-mi ajungi niciodată, ești nesfârșită ca singurătatea asta în care stai, ești secretul meu, dac-ar ști bărbații ce fericit mă faci!!!... În patul salvator, o iubește cumva în ciudă, apăsat, ține ochii închiși, repetă aproape dușmănos: zâno!... ca și cum ar fi spus „ștoarfo”. Ești caldă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
lung la bărbat, cu privirea aia care lui îi plăcea atât de mult, tăcerea se lasă, inima i se strânge, cine o fi fata asta?, se întreabă Rita. Pe obrajii fetei blonde, cu gâtul lung, ca de balerină, curg lacrimi nesfârșite, râu, blonda nu zice nimic, doar plânge tăcut, în liniște. Sufletul ei se învârtește în sensul invers acelor de ceasornic. Apoi, se uită lung numai în ochii bărbatului. — Ce-i cu nebuna asta la masa noastră, ce cauți aici, ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
trecuse prin inundațiile din Timiș, peste două luni urmaseră cele din Moldova, cineva spusese că nu se impune starea de urgență, e ridicol pentru 1% inundați să declarăm stare de urgență!!!, dar apa învinsese lumea. Loredana a văzut la televizor nesfârșite șiruri de sate acoperite de apă, undeva pe lângă Siret, pe acoperișul unei case care de-abia se ținea din cauza vântului și a apelor, rămăsese un copil singur, supraviețuise puhoiului, cățărându-se sus, peste chirpici și peste table, plângea înconjurat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
valurile de trei metri au șters totul, Lacul s-a unit cu Marea, Techirghiolul nu mai avea ghiol, obeliscul din Costinești s-a prăbușit, îl întinseseră apele la pământ, au fost morți, case făcute praf. Și în București plouase la nesfârșit, periferiile erau pline de apă, canalizarea orașului nu făcea față, lacurile de pe lângă Capitală ieșiseră din maluri, Floreasca, Tei și Mogoșoaia erau revărsate și pe punctul de a se uni dacă barajul Ciurel s-ar fi rupt, tot Bucureștiul ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
e stăpâna tuturor. În America fusese la fel, uraganul Katrina născuse o catastrofă, apele au venit în 29 august și au distrus, într-o tihnă ciudată, orașul New Orleans - orașul ăla în care, la început de an, se făceau petreceri nesfârșite, în sunet de jazz -, casele au fost și acolo acoperite, înecate în mâl, în ciuda anunțurilor, oamenii nu au părăsit orașul și, după ce oceanul îi înecase, cadavrele pluteau ca gândacii pe țevi. Apele au învins și acolo. Tsunami învinsese în insulele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
că de la premieră, după premieră, de fapt, când a dispărut, s-a suit în mașină și dus a fost, de atunci, el și-a pierdut vocea, colindă ca un nebun orașul și o caută pe Tina, merge pe străzi la nesfârșit, își târâie picioarele prin campus, se așază pe o bancă, în fața clădirii teatrului nostru, acolo unde ea îl aștepta, stă ca un nebun acolo, cu spatele la Teatru și cu fața spre Anita pe care o caută mereu, Anita - dragostea lui, probabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
țintuiește-o! — Sărut-o, pup-o pe doamna, nu mai sta! Un grup a Început să fluiere Pe malul mării și publicul a preluat melodia, intonând-o zgomotos. A urmat un cor indescifrabil, acompaniat de mult tropăit, și apoi o nesfârșită și incoerentă tânguială: „Oh-h-h-h fetițele Trudesc la fabrica de gem Și poate-i foarte bine, Dar nu te crede nime, Căci știm noi FOARTE BINE Că noaptea NU DE MUNCĂ gem!“ CÎnd s-au Îmbrâncit la ieșire, primind și aruncând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Cât de mult? Există vreun băiat de care-ți place mai mult? — Nu. El de-abia o auzea, deși se apleca spre ea atât de tare, că-i simțea răsuflarea pe obraz. — Isabelle, mă Întorc la colegiu pentru șase luni nesfârșite și de ce să nu... Dac-aș putea primi ceva care să-mi amintească de tine... — Închide ușa. Vocea ei abia pâlpâia, așa că Amory nu era sigur că vorbise cu adevărat. Când a Închis, delicat ușa melodia a tremurat afară: „Lucesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
cântec splendid!“, Își spunea ea. Totul era minunat În seara aceasta, În special scena lor romantică din cămăruță, cu mâinile lor Împreunate și cu inevitabilul Încântător de aproape. Viziunea vieții ei viitoare era alcătuită din astfel de scene, Înșiruite la nesfârșit: sub clar de lună, În lumina palidă a stelelor, pe bancheta din spate a unor limuzine Încălzite, În mașini de teren joase, dar comode, oprite la umbra pomilor - numai băiatul era, poate, altul, dar cel de acum era atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
până la marginea zării... O, de m-aș putea Înălța din nou! De-aș putea S-arunc din mine toropeala vechiului vin, O nouă dimineață de-aș vedea Îngrămădind turnuri de basm pe cerul preaplin; Să văd că mirajele din văzduhul nesfârșit Sunt simboluri, nu fantasme ale visării... Dar vechea monotonie n-a pierit: Bulevarde de ploaie până la marginea zării...“ Amory stătea sub porticul de sticlă al cinematografului, privind cum primii stropi mari de ploaie cad și se lățesc, formând pete mari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
după miezul nopții, turnurile și turlele din Princeton au devenit vizibile, cu câte o lumină Întârziată arzând ici și colo și din limpezimea Întunericului s-a auzit brusc un dangăt de clopot. Clopotele au continuat să răsune ca un vis nesfârșit: spiritul trecutului veghind asupra noii generații, tineretul ales din lumea haotică, nedisciplinată, hrănindu-se Încă din greșelile și visele pe jumătate uitate ale politicienilor și poeților morți. Acum venise aici o generație nouă, care striga sloganurile vechi și Învăța vechile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
tale! A râs grozav Moni, în felul lui special, cu mâinile îndoite din coate, flendurind din palme și cu toată fața plină de riduri de fericire. Așa era Moni când râdea, o adevărată poveste, te puteai uita la el la nesfârșit. Ne-a dus în seara aceea la Teatrul Național să o vedem pe Marcela Rusu și am rămas cu gura căscată, căci așa ceva nu mai văzusem; era ceva cu totul straniu, avea o rostire de un teatralism desuet, dar cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
A vorbit enorm și a spus lucruri fantastice, pe care le-am și cules în cartea despre vizita sa la București. Ce rămâne, cel puțin pentru mine, este o privire teribil de caldă a unui om care, după trei zile nesfârșite, probabil la capătul puterilor, în noaptea dinaintea plecării, în amfiteatrul nostru, unde ne adunaserăm toți actorii împreună cu toată trupa poloneză să mâncăm ceva și să bem un pahar de vin, nu se îndura parcă să plece, ofta mereu și privea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
lume. Am să fac o pantomimă cum nu s-a mai văzut, mi-am zis și peste o lună eram la Costinești, într-o noapte mirifică, în fața a două mii de suflete care nu au suflat și care au aplaudat apoi nesfârșit. Îmi jucasem viața mea așa cum este ea, o tragicomedie nebună, delirantă, galopantă, fără de odihnă, fără de sfârșit. O singură dată am mai jucat-o așa de disperat: era într-o vară, la Abrud, în fața minerilor și a nevestelor lor, vreo 500
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
cu o singură excepție: primăvara, adică exact în anotimpul de acum. Adesea prin preajmă se aude fojgăitul vreunui animal mic, în căutare de hrană. Grupul caută o albie cu apă mai multă, altfel operația de înecare s‑ar prelungi la nesfârșit. Și cine știe dacă pisica o să coopereze. Sophie are un păr lung, blond, care strălucește uneori, atunci când se încurcă în el vreo rază de soare; la umbră însă e de un galben mat ca alama. Rainer și‑a asumat riscul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
se găsesc cu miile În Japonia, și anume un joc cu roluri după modelul celebrului Dragon Quest. Era vorba să-ți creezi propria ta legendă. Din punct de vedere cibernetic, toate aceste jocuri se bazează pe același model, reprodus la nesfârșit, al vânătorii de comori. Cu alte cuvinte, este vorba mereu de aceeași intrigă: A pune stăpânire pe B. A Îl elimină pe C și pune stăpânire pe B sau A primește ajutorul lui D, Îl elimină pe C și pune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]