5,154 matches
-
au rezistat, dincolo de pozitivism, perpetuându-se într-o "ontologie radical-empiristă", fie că ea s-a numit existențialism sau neopozitivism. (Aici este vorba, în fond, despre teza unității metodei științei.) A doua presupoziție avută în vedere de Riedel o reprezintă "monismul ontologic, adică delimitarea a ceva dat drept centru de referință al cunoașterii posibile", iar a treia "rezultă dintr-o limitare istoricește originală a filozofiei prin obiectul ei, adică prin acela la care ea se raportează materialiter" (op. cit., pp. 42-43). Dacă "monismul
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
ca "un preconcept material al faptului istoric", ce "trimite din nou la filozofia implicită a istoriei"33. Analiza lui Droysen vizează cu precădere posibilitățile noastre de a cunoaște. Perspectiva filozofică asupra istoriei (Geschichte) este la el una "critică", nu "nemijlocit ontologică", fiindcă pornește de la "cunoașterea obiectului", și nu de la "obiectul cunoașterii". Acest fapt îi imprimă viziunii lui Droysen un accent transcendental mai apăsat decât în cazul lui Dilthey. De aceea, Schnädelbach este de părere că "Geschichte nu denumește un domeniul al
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
care se clădește hermeneutica lui Dilthey. Încercând să ajungă la această "realitate structurată" arată Metzger -, Dilthey vorbește despre "<<conceperea naturală>> a existentului", o concepere bazată pe două certitudini: "a) certitudinea că existentul este <<dat>>, din punct de vedere ontic și ontologic, doar în <<imanența ordinii sau a formei pe care o ia materia>>; b) certitudinea că situația separării, a <<dualismului dintre formă și materie>>, dintre <<dat și gândire>>, își are temeiul într-o <<speculație metafizică absolut problematică>>"114. De altfel, referindu
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
hermeneuticii recomandă ca și încrucișarea dintre subiect și obiect să fie interpretată hermeneutic, și nu dialectic", ca la Hegel. "<<Cercul hermeneutic>>, care viza inițial doar structura comprehensiunii unui text, devine încă de aici și nu abia o dată cu Heidegger o figură ontologică" (ibid.). 38 Ibid., p. 74. 39 Riedel distinge trei momente care au impulsionat "răsturnarea hermeneutică" produsă de Droysen în conceperea istoriei și, implicit, în științele spiritului: 1) distincția dintre faptele istorice și cunoștințele noastre despre ele, fiindcă istoria nu se
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
anterioare în legătură cu natura introspecției, afirmațiile mai sus confirmă caracterul hermeneutic al științelor spiritului (vezi I, 3F). Iar aceasta cu atât mai mult cu cât conform unei caracterizări făcute de Gadamer trăirea nu este în viziunea lui Dilthey doar "o formulă ontologică pentru res cogitans", ci ea se constituie hermeneutic chiar "prin semnificația ei"65. Pentru a pune un accent suplimentar, am mai adăuga acum că științele spiritului ne apar ca științe ale vieții care reflectează asupra ei înseși. În Construcția lumii
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
ce echivalează cel puțin cu o anticipație de natură metodologică". Noi considerăm însă că opțiunea anticipativă este mai degrabă de natură conceptuală decât metodologică, deoarece, în primul rând, nu metoda în sine, ci conceptul fundamental al unei filozofii, "operatorul ei ontologic", cum ar spune Noica, este capabil "să raționalizeze întregul" (vezi I, nota 185); în al doilea rând, numărul metodelor este relativ limitat în raport cu multitudinea conceptelor fundamentale, a ideilor ordonatoare sub semnul cărora se plasează o filozofie sau alta. De altfel
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
lui Heidegger, deși sunt destule voci ce au văzut o filosofie a istoriei 223 în ea, nu poate fi aplicată unor cercetări umaniste și istorice, pentru că aceste socio-umane sunt constituite pe baza unor fapte și rezultate concrete de dincolo de aspectul ontologic. Ele se ocupă de un concret al existenței. Acest soi de inoperabilitate cu învățăturile lui Heidegger pentru cunoașterea umanistă și istorică își găsește "împlinirea" frustrantă doar în dezbateri pseudo-ontologice, luate drept "model" pentru heideggerieni eșuați. Ființa de pe lângă istorie. Renunțați la
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
a căror sinistră brutalitate le dă un aer insolit în context. Tehnica incongruității va reveni la Gellu Naum, dar și în grotescul optzecist, ca și cea a enumerării și asocierii premeditate a abstractului la concret, urmărindu-se astfel "lezarea ordinei ontologice". Universul urmuzian conține în puține pagini toate scenariile absurdului și corupției comunicării, începând cu "îmbrăcămintea burlescă", "încăperea închisă", "bolgiile erosului" și terminând cu voluptățile exhibiționismului, travestiului, sadomasochismului ș.a.m.d. Unde se află și cum sfârșesc aceste victime capitularde, acești
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
ca și timpul imaginației. Întâlnindu-se peste timp, prin frecventarea mitologiei vedice, cu T. S. Eliot, Eminescu dă în "Scrisoarea I" "o sinteză subînțeleasă între cosmogonia vedică și cea kantiană". În poemul ce face saltul de la autoreferențial la universal, interogația ontologică se suprapune cu cea gnoseologică. Natura în opera sa, temă despre care s-au scris zeci de studii pietiste, dar alături de sens, este în viziunea eseistei "un domeniu al non-semnificației închiderea absolută în opacitate la orice demers hermeneutic". Astfel, deja
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
numai alte texte, ci și coduri, va fi asimilat până la negare de optzeciști. Subversiunea poetului și dramaturgului față de "ordinea lingvistică a lumii" clatină însăși autoritatea auctorială, nemaivorbind de logocentrismul platonic, substituit, cum va dovedi Derrida, cu gramatologia, semne ale "absenței ontologice". Excepțională ni se pare analiza dramaturgiei soresciene, emblemele scenice și de limbaj ale deconstrucției fiind în chip subtil identificate cu ilustre figuri textuale și culturale din opera lui Cervantes, Shakespeare și Eugène Ionesco. Comparatista Maria-Ana Tupan semnează astfel unul din
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
Articole. Polemici. Eseuri, cu titlul Unde am fugit de acasă?. Este o interogație gravă și actuală asupra exilului, descifrat aproape științific de autor: "Exilul nu este o metaforă, ci o decizie gravă, definitivă, dacă nu chiar o anomalie, o discontinuitate ontologică nu prin ceea ce e, ci prin ceea ce el însuși semnifică celui ce l-a ales ca alternativă existențială". Identificând ca sociolog al culturii patru categorii de româno-americani, Gabriel Stănescu se plasează în a treia, care deși s-a integrat în
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
scenariu al viitorului, fără a convinge deocamdată, din ceața unor aluzii și reminescențe, cerându-le artiștilor "nu labirintica lor îndoială de sine, ci forța convingerilor lor". Adevăruri morale din partea poeziei, menite să întrețină "tradițiile, exemplele, atitudinile nobile, dreapta judecată, distincțile ontologice (între uman și non-uman, de exemplu). O artă profund solidară cu societatea, aptă să legitimeze "vechiul regim al literaturii" intuit de Maiorescu dar, vai, "parazitat de paseismul agresiv și antisemitismul (subl. n.) lui Eminescu" sau de "experimentele isterice (subl. n.
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
animalic și intelectul, imanența și transcendența, fenomenul și noumenul. Asemenea termeni se află într-o perpetuă dispută dialectică, fără ca unul din ei să reușească să învingă, anihilându-l pe celălalt definitiv. Anecdota pasională este ridicată la puterea expresivă a patosului ontologic pe care doar iubirea și moartea îl conferă personajelor. Cezara îl iubește pe frumosul Ieronim, un sceptic ascet, și se oferă, trup și suflet, pe viață și pe moarte, tânărului călugăr, în numele unei legi naturale, agresive. Ieronim, captivat de filosofia
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
toate, o reafirmare a voinței de a trăi această viață împotriva Voinței schopenhauriene", pesimismul eminescian (marcat definitiv de memoria mormântului ciobanului mioritic și al mândrei sale crăiese) se supune eticii filosofului german, dorinței de auvtoanulare, de stingere în Noluntas, animat ontologic de acel irațional cupio dissolvi. Așadar, față de mesajul final de solidaritate creaturală a lui Leopardi, mesajul lui Eminescu este, după Albisani, unul al nostalgiei morții, al unei voluptăți tanatologice exprimate în embleme tip "mai am un sigur dor / iar când
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
Vedelor a fost moștenită prin semne, odată ce esența lucrurilor a fost cunoscută". Emisia vibrației originare a numelor și formelor existenței este posibilă pe filiera trinitară: akasa (eterul-spațiu), Sabda (sunetul) și Sphota (fenomenul nepieritor al verbului creator de lume în sens ontologic și cosmologic). Sphota este deci revelația Logosului, dar și structură a spiritului (purușa-brahman), compunând cuvinte-fraze ce degajă semnificatul semnificant sau întelesul întelesurilor. Prin Sabda are loc, așadar, plonjarea în vibrația originară; consecința acestui demers este "percepția rădacinii" vorbirii omenești și
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
structură a spiritului (purușa-brahman), compunând cuvinte-fraze ce degajă semnificatul semnificant sau întelesul întelesurilor. Prin Sabda are loc, așadar, plonjarea în vibrația originară; consecința acestui demers este "percepția rădacinii" vorbirii omenești și chiar a "vocii" ființelor existente. Sabda este un concept ontologic indian, dar și logic, de care a ținut seama, între europeni, doar Anton Dumitriu, așa cum precizează, cu vădită gratitudine, Angelo Morretta. Sabda circulă ca un vehicul între generații spre a face dovada lingvistic (verbală) a inițialei intuiții a Logosului întrupat
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
cerne, și-o pulbere albă/ pe tâmple se-așează" (La curțile dorului). Uneori are o atitudine de resemnare, scrie o poezie tragică, relevând o conștiință torturată de spectrul morții. El a proiectat situația de criză a omului într-o perspectivă ontologică. În fața marilor spaime, poetul aspiră la integrarea în cosmic, la contopirea în "marele tot". Ar vrea să iasă din individualitate, din limitare și izolare: " Dacă m-aș pierde în toate/ și-aș rămânea fără nume/ n-aș mai fi singur
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
mai de seamă spune Goethe e personalitatea. Un gând ca acesta se întâlnește, în taină, cu o întreagă "pedagogie" populară, "țesută" instinctiv de orice neam. De unde și respectul aproape religios pe care comunitățile de tip tradițional îl acordau figurilor reprezentative, ontologic vitale, pe care se întemeiau. Vrăjitorul, șamanul, preotul sunt ipostazele cele mai cunoscute și mai durabile. Etnologii ne instruiesc în această privință, conturând o întreagă serie de figuri-instituții pe care se sprijină pretutindeni lumea în devenirea ei agitată, nesigură, convulsivă
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
vocile conștiinței, vocile refulărilor, vocile complexelor etc.). În fond, discursul narativ echilibrează exuberanta gratuită a eului și-i lansează perspective certe de cunoaștere și autocunoaștere prin raportarea binelui moral la atitudinea personajelor, ceea ce nu rămâne doar o problemă axiologica sau ontologica, ci și una de limbaj și viziune artistică, esențială la G. Călinescu din perspectiva originalității artei sale narative. 3. Descrierea unui scenariu didactic pentru o lecție cu titlul "Tipologii literare în românul Enigmă Otiliei de G. Călinescu" Pentru început, se
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
este pentru mine dovadă că există "Ceva". Și, pentru că speranța este de neînvins la ființă umană (dacă nu ar fi așa, am fi cu toții niște sinucigași), ea ieșind mereu învingătoare în lupta cu deznădejdea, și dacă aceste sentimente au valoare ontologica, trebuie sa înclinam să credem că mai degrabă există "Ceva" decât "Nimic""58. Sábato își exprimă recunoștința față de exegeții operei sale, care văd dincolo de aparenta problemă a râului, centrala în românele sale, credința lui în acele fragmente de absolut, "adevărate
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
în Predica de pe munte (Mt., 5,7). Milostenia garantează recompensă veșnică, în ceruri, așa cum ne învață Scriptura (Prov., 19, 17; Mt. 6, 1921; Mt., 10, 42; Luca, 6, 38; Luca 12, 31-34; I Tim., 6, 18-19). Înclinația spre milostenie e ontologică în noi, fiind sădită de Dumnezeu, potrivit cu natura noastră<footnote Sf. Vasile cel Mare, Comentar la Psalmi, comentar la Ps. XIV, traducere de Pr. Dr. Ol. Căciulă, Editura Librăriei Teologice, București, 1939, p. 77. footnote>, iar modelul milei creștine este
Sfântul Vasile cel Mare – panegirist al milosteniei. In: Studia Basiliana III by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/173_a_142]
-
reușește să păstreze un echilibru fin între autobiografie (animală!) și literatură, demonstrând totodată, prin ilustrarea originală a unor cazuri din lumea celor care nu cuvântă, că inteligența animală nu este un mit. Ambiția de a restabili animalul în demnitatea sa ontologică, dezvăluind prejudecățile și temerile omenirii moderne în fața lumii zoologice ancestrale, este salutată de critica franceză și internațională, care îi consacră numeroase cronici și articole. Autorul revine la genul autobiografic cu a sa monumentală La Maison (Privat, 2012), unde nostalgia, realismul
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
în esență, romanul să-și păstreze structura sa tradițională, dar și să se întoarcă spre unitatea metafizică. Lumea trebuie receptată prin fragmentele ei, prin individualitatea ei. Autenticitatea este astfel definită de Eliade în studiul său Oceanografie, ca fiind acea ,,sete ontologică", deschidere totală spre absolut. Autenticitatea conform definiției dată de Eliade presupune excluderea tuturor schemelor abstracte. A fi autentic devine a te angaja în realitate, dar nu oricum, ci dimpotrivă, propunându-ți ,,integrarea propiei substanțe în substanța esențelor". Autenticitatea presupune în
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
oameni concreți, acest lucru nefiind același cu timpul concret, prin care se înțelege de obicei a păstra totul, dar în același timp a renunța la tot. Scriitura diaristă este, pentru Eliade, autentică pentru că în ea se regăsește o anumită sete ontologică. "Jurnalul, însemnările intime, notele foarte importante, conțin atâta sete de veșnicie"112. Eliade, spre deosebire de alții, refuză deznădejdea și angoasa, pe care el însuși le consideră ca fiind inutile automatisme ale egoismului. Cea mai radicală experiență a autenticității, Eliade o descoperă
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
XIX-lea deoarece nu confundă realul cu posibilul, acordând o mare importanță documentelor, experiențelor, acestea participând la real și evitând astfel automatismele, schemele formale și iluziile. Autenticitatea este cea care în final exprimă mai mult decât orice ,,o puternică sete ontologică de cunoaștere a realului". De altfel, Eliade avea convingerea că este necesar să trăiască un singur om în roman pentru ca epicul să fie provocat. Ideea susținută de Eliade în aceste studii este aceea că romanul trebuie să creeze personaje cu
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]