7,850 matches
-
că Dialogul despre viața Sfîntului Ioan Hrisostomul a fost scris de Palladius, așa cum susține Fotie (Biblioteca, cod. 96) și cum reiese din tradiția manuscrisă. E vorba de un dialog care are loc după moartea lui Ioan Hrisostomul între un episcop oriental al cărui nume nu este menționat și diaconul roman Teodor; scrierea intenționează să restabilească adevărul și să combată acuzațiile nedrepte care au dus la destituirea marelui teolog. O primă parte (cap. 5-11) reconstituie cariera lui Ioan și, în special, șirul
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
care îi continuă opera în limba greacă își concentrează acum tot mai mult atenția asupra Orientului. Occidentul are o pondere secundară în aceste „Istorii” și apare întotdeauna în raport cu împăratul din Bizanț și cu creștinismul (dacă nu cu Biserica - sau bisericile) oriental. Lumea bizantină, încă solidă și doar relativ zguduită de invaziile barbarilor, spre deosebire de cea occidentală, vrea să propună o istoriografie triumfală, care să înregistreze evenimentele din Orientul prosper și, ca atare, închide ochii în mod voit în fața nenorocirilor care se abat
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
merge către lanuri și gospodărie sătească, spre instituțiile publice, spre școli, spitaluri, aziluri, muzee, teatre, edilitate și numai întîmplător către caracterul estetic al priveliștilor. El e înfipt ca un japonez modern, vrea să vadă tot și intră pretutindeni în ciuda îmbrăcăminții orientale ce atrage atenția asupră-i și, probabil, amuză." * * * În întreaga literatură universală, între foarte puțini autori există o diferență capitală, - ca mod de a scrie, viziune, forță de pătrundere și luciditate - cum există între Dinicu Golescu și G. Călinescu, între
Băgarea de seamă a Golescului by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/17184_a_18509]
-
zile, când Nemmersdorf a devenit totuna cu esența ororii, disprețul cu care lumea era deprinsă față de ruși s-a transformat în frica de ruși. Relatările gazetărești, comentariile radio, imaginile jurnalelor de actualități vehiculate în localitatea recucerită, au declanșat în Prusia orientală o fugă în masă care, începând de la mijlocul lui ianuarie, s-a amplificat până la panică. Odată cu fuga pe drumul de țară, a început și moartea la marginea drumului. Nu pot s-o descriu. Nimeni n-o poate descrie. Doar atât
Günter Grass - În mers de rac by Maria-Gabriela Constantin () [Corola-journal/Journalistic/14959_a_16284]
-
sud de Dunăre, au fost beneficiari târzii ai acestei întrepătrunderi multiculturale prin care au fost salvați de izolare și (re)introduși în istoria Europei. Bibliografie Adolf Armbruster, La romanité des Roumains. Histoire d'une idée, București 1977. Stelian Brezianu, Romanitatea orientală și Evul Mediu, București 1999. Th. Capidan, Românii nomazi, în �Dacoromania" IV, 1923-1924 Th. Capidan, Aromânii, București 1932. Matilda Caragiu Marioțeanu, Dicționar aromân (Macedo-Vlah), DIARO, A-D, București 1997. Alexandru Niculescu, Language Loyalty - Culture Loyalty, în �Revue Roumaine de Linguistique
Multiculturalism, alteritate, istoricitate by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14936_a_16261]
-
răsfățuri poematice, prin care poetul convertit la critică vrea să prefire ceva din atmosfera unei opere. El scoate cu larghețe, ca dintr-o besactea, ametiste și peruzele, topaze, opale și rubine cu care își „pietruiește”, etalând un apetit ca și oriental, discursul. Și în „viziunile” lui de călător (fie că sunt sau nu „viziuni de artă”) se lasă robit de feeria de nuanțe, de „poema de culori și fantasme” a câte unui peisaj care, țintuindu-l locului cu magica lui fosforescență
KARNABATT. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287704_a_289033]
-
prin larga răspândire, asigurată de cursurile sale universitare, a principiilor esteticii pozitiviste. Influențat de metoda sociologică a lui Auguste Comte, el și-a sprijinit opiniile pe cercetarea evoluției artei începând din comuna primitivă, analizând pe rând „arta simbolică” (a popoarelor orientale), „arta imitativă și ideală creatoare” (a Antichității greco-latine), arta religioasă (a Evului Mediu), arta romantică, arta naturalistă. Concluzia sa este că arta a rezultat din prisosul energiei umane și ar fi „un joc neinteresat” al facultăților sufletești. Rezultat al muncii
LEONARDESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287778_a_289107]
-
, publicație apărută la Oradea, lunar, din aprilie 1927 până în iunie 1928, sub direcția lui Mihail Velea. Redactată în întregime de director, publicația cuprinde proza de înrâurire orientala, traduceri, mai ales texte de înțelepciune din literaturi orientale, dar și din studii de istoria religiilor și a artelor, economie politică și psihanaliza, la care se adaugă culegeri de folclor, precum și cronici, note, comentarii, informații literare și culturale. Eclectica sub raportul domeniilor de interes, pusă în primul rând în
REVISTA MEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289231_a_290560]
-
la Editura Meridiane, unde va rămâne până în 1984 și unde va publica o bună parte din lucrările ei de istorie și critică de artă. Colaborează la „Contemporanul”, „Scânteia”, „Viața românească”, „Luceafărul”, „Cronica”, „Tribuna” ș.a. Este membră a Asociației de Studii Orientale (1970-1989) și a Asociației de Prietenie România-Japonia. A semnat și Nina Stănculescu-Zamfirescu. S. debutează ca prozatoare pentru copii cu mica fabulă poetică în stil popular Cuibul câneparilor (1954), tradusă în engleză și difuzată la BBC în 1959. Urmează romanul Ionica
STANCULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289871_a_291200]
-
ce se repetă după rimă), redând cu fidelitate prozodia originalului. În prefețe și glose, literatul atrage atenția asupra deosebirilor dintre poezia arabă și cea persana a marilor clasici, aceasta din urmă înclinând spre trăirea sceptic-hedonistă a vieții, si evidențiază motive orientale care vor pătrunde ulterior în lirica europeană. Tălmăcirile sale reușesc să reconstituie, îndeosebi în formă condensata a robaiului, rafinamentele unei poezii de înaltă tensiune emoțională. O preocupare specială a arătat S. operei misticului persan Djalal ud-Din Rumi (secolul al XIII
STARCK. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289883_a_291212]
-
pe latura statuii aparțin unui singur autor, Hipolit din Roma, preot adversar al papei Calist și apoi martir, autor despre care ne vorbesc sursele antice; 2) blocul de opere exegetice și Contra Noetum se cuvin atribuite unui episcop și scriitor oriental activând cu câteva decenii înaintea lui Hipolit din Roma, undeva între secolele al II‑lea și al III‑lea [...]. Autorul operelor exegetice, în afara spiritului său antiroman și a tendințelor milenariste, e o persoană închisă într‑un orizont cultural de tip
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
asemenea unor lucrări teoretice; lectura lor trebuie făcută în funcție de contextul și de scopul lor practic. Ipoteza Loi‑Simonetti este acceptată și de autorul lucrării de față. De Christo et Antichristo și Comentariul la Cartea lui Daniel sunt operele unui episcop oriental cu convingeri milenariste, neinteresat de cultura clasică păgână și care nutrește profunde antipatii față de Imperiul Roman. Acest personaj nu este autorul operelor cu caracter filozofic semnalate pe statuia descoperită pe Via Tiburtina. În cazul nostru este vorba de un exeget
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
altă parte, Hipolit încearcă să prevină orice deviere individualistă, al cărei exces ar putea primejdui însăși existența Bisericii ca instituție pământească. Montanismul, condamnat deja de anumite sinoade locale, nu pierduse nimic din puterea sa de atracție, cu precădere în partea orientală a imperiului. Odată cu această mișcare, una dintre manifestările excepționale ale creștinismului primar, profetismul, în varianta sa extatică, a fost pusă la stâlpul infamiei. Biserica a preferat să se debaraseze de unul din „fiii” prea rebeli, prea indisciplinați, decât să dispară
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
să se sfârșească așa curând, sărmanii oameni s‑au trezit după un an fără acoperiș și fără cele necesare, neavând nici măcar cu ce să se hrănească. În pofida deznodământului fericit, aceste două istorioare constituie dovada incontestabilă a persistenței, în sânul creștinismului oriental, a acestui curent profetic cu accentuată conotație politică, ce poate fi numit „profetism de masă” sau „popular” și care a ajuns la apogeu în mișcarea montanistă. Printr‑o simetrie semnificativă cu Christ., Com. Dan. se încheie în nota „katechonică” a
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
înțelege mai bine resorturile ultime ale legendei, se impune o resituare a acesteia în contextul mai amplu al conflictului Orient‑Occident, dat fiind că împăratul, atât de disprețuit la Roma, se bucura de o foarte bună reputație în ochii popoarelor orientale. Trei impostori au reușit să treacă drept Nero rediuiuus: primul, în 69, sub Othon (Tacit, Hist. 2, 8); al doilea (Zonaras), în 80, și al treilea, în 88 (Suetoniu, Viața lui Nero 57, 4). Legenda a intrat curând în arsenalul
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
din Italia” (Nero) va fugi în ascuns dincolo de Eufrat și se va pregăti de luptă. Confruntarea eshatologică va fi precedată de un cutremur cumplit care va transforma în ruine Salamina și Pafos; insula Cipru va fi inundată. În fruntea armatei orientale, Nero va distruge mai întâi Antiohia, va pustii apoi Roma, mutând capitala veche în Orient (la drept vorbind, textul este foarte obscur: versurile 137‑141). În versurile 137‑148, confruntarea finală este prezentată ca o încleștare decisivă între forțele binelui
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
între 70 și 130 d.Cr.) conține trei pasaje semnificative referitoare la legenda lui Nero redux: versurile 137‑154; 214‑227; 361‑370. Nero încarnează aici monstrul absolut. Dacă în cartea precedentă, se simțea totuși o oarecare simpatie față de apărătorul cauzei orientale, sentimentele care se degajă de această dată sunt ura și setea de răzbunare față de un reprezentant al imperiului persecutor. Roma însăși este numită, ca și în Apoc. 17, „cetatea Babilonului”. Nero va fugi din această cetate a „noului Babilon” și
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
se poate deduce predilecția lui Victorin pentru exegeză. Ne‑au parvenit trei dintre operele sale: Comentariul la Apocalipsa lui Ioan, un mic tratat intitulat De fabrica mundi și un foarte scurt Fragment cronologic, interesant ca atestare a unei vechi tradiții orientale potrivit căreia data Bunei‑Vestiri ar coincide cu cea a Învierii (25 martie). De asemenea, se afirmă aici că Isus ar fi trăit nu treizeci și trei de ani, ci patruzeci și nouă (adică de șapte ori șapte), fiind răstignit în vremea
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
comentariile sale, folosește în egală măsură versiunile greacă și latină ale Bibliei. Poetovio, actualmente Ptuj, în Slovenia, era un important nod comercial al Pannoniei. Ca în toate porturile, populația era variată și mixtă. Comunitatea creștină, deși majoritar alcătuită din emigranți orientali, vorbea latina. Victorin scrie în latină, deși, potrivit însemnării lui Ieronim, stăpânea mai bine greaca. De la episcopul de Poetovio se păstrează primul comentariu sistematic al Apocalipsei, redactat, după toate probabilitățile, cel mai târziu în 260. Lucrarea lui Hipolit, De Apocalypsi
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
nu numai de romani, ci și de iudei. Prima jumătate a celor șapte ani eshatologici va fi dominată de profețiile lui Ilie. Nero va acționa numai în a doua jumătate. Ilie propovăduiește și face minuni în Iudeea, așadar, în partea orientală a Imperiului. El închide cerul, abătând secetă asupra pământului, preschimbă apele râurilor în sânge (cf. Apoc. 11). Nu lipsește nici ciuma. Îngroziți, iudeii îl acuză pe profet în fața senatorilor, cerând moartea sa: Incenduntque prius senatum consurgere in ira/et dicunt
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
granițele Imperiului. Tiranul și susținătorii lui nu rămân nepedepsiți. Armata victorioasă, alcătuită din perși, mezi, caldeeni și babilonieni, traversează Eufratul pedestru, dat fiind că fluviul va fi secat. Cei doi cezari, în frunte cu Nero, încearcă să reziste, dar regele oriental mactatos uolucribus donat escam (v. 912). Învingătorul este aclamat de soldații romani. Roma este cucerită, devastată, trecută prin foc și sabie. Cetatea eternă dispare de pe fața pământului. Învingătorul se întoarce în Orient, unde este bine primit de iudei. Aici, multa
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
unui rex ab oriente, probabil regele Persiei, Sapor I, dacă admitem interpretarea istorică. Trimiterile concrete ale lui Commodian par a se încheia aici, restul poemului inspirându‑se din diverse tradiții teologico‑literare. Ca și predecesorul și adversarul său occidental, Anticristul oriental va acționa inițial pozitiv, deși nu lipsit de o anumită ambiguitate. Apele Eufratului vor seca în fața trupelor sale; marșul său către Occident va fi însoțit de tot felul de nenorociri: hinc lues, hinc bella, hinc fames, hinc nuntia dura (v.
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
nu se încheie cu uciderea primului „Anticrist”, ea se continuă cu distrugerea „Cetății eterne”: luget in aeternum quae se iactabat aeterna/ cuius et tyranni iam tunc iudicantur a Summo (vv. 923‑924). Revenit în Orient, mai exact în Iudeea, regele oriental joacă rolul lui Anticrist. Prin diferite signa, el reușește să se impună iudeilor ca adevăratul Mesia, calitate care‑i lipsea primului tiran. Relația de complementaritate dintre cele două personaje este subliniată chiar de Commodian la sfârșitul episodului: Nobis Nero factus
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
ei sunt somați să părăsească neîntârziat religia lor idolatră. Cititorul are în față trei opțiuni: păgânismul idolatru, iudaismul înșelător și creștinismul soteriologic. Primele două sunt opțiunile anticristologice exprimate simbolic prin două personaje malefice: Nero, „Anticristul” păgân și regele persan, Anticristul oriental, Anticristul în sensul teologic al cuvântului. Nu rămâne decât cea din urmă, singura salvatoare, fiind singura cristologică. Instructiones 41 În acrostihul 41 al Instructiones apare o versiune sintetică a mitului Anticristului: 1 Dixit Esaias: Hic homo, qui commouit orbem Et
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
în scurt timp, viața lui se va sfârși. El explică această îmbătrânire prin faptul că, în lipsa vreunui adversar extern, liberă de orice „materie de război” (bellorum materia deficeret), Roma se războiește cu ea însăși, măcinându‑și astfel propria putere. Imperiul oriental va profita de această slăbiciune și‑i va da lovitura de grație. Descris cu numeroase detalii, scenariul eshatologic, ce debutează în capitolul 16, se inspiră, după cum spune autorul, din profețiile creștine, din Oracolele sibiline și din Oracolele lui Hystaspe. El
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]