3,713 matches
-
uite, mamă, militarii"! Și asta cam așa era. Le închidea gura. După trei zile, când s-au potolit viscolele, au ieșit la drumul mare. Gazda avea un ciot de pușcă veche, cu țeava retezată, și o încărcătură de gloanțe. Au pândit într-o pădure săniile negustorilor. Când s-a mai zbicit zăpada și s-a făcut pârtie, au ieșit grânarii cu încărcătura spre București. I-au lăsat să treacă. Să fi fost cinci-șase târlii, pline. Hoții au făcut un foc de
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
pe gard, se încingea sângele în ei. Potăile erau gătite cu funde și cojocele de postav. Nici nu se uitau. Nu erau de nasul lor asemenea cățele lățoase! Privirile animalelor sătule treceau peste capul mândru al câinelui lui Gogu, care pândea ceasuri întregi în fața grilajului cenușiu. Ce le-ar mai fi scărmănat jigodia! Ieșeau servitoarele stăpânilor și îi alungau cu pietroaie. Ceata fugea schelălăind. Asta era vara. 210 Când începeau ploile, se îmblînzeau și își găseau loc prin magazii. Iarna tremurau
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
de la altul. Din când în când se auzea un ropot mărunt de picioare degerate, dar atât, nu spunea nimeni nimic, înțeleși, ca și când ar fi vrut să nu tulbure somnul mortului, ascuns dincolo de zidurile mute ale casei cu două caturi. Rudele pândeau neliniștite din casă ulița aglomerată. Speria mai ales această tăcere apăsătoare, stăpânirea cruntă din ochii oamenilor. Pe o masă aștepta coșciugul, acoperit cu un giulgiu alb. Era un sicriu de brad, ieftin și întocmit la iuțeală de doi meșteri din
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
în curte, se mișcau neliniștiți câinii lupi ai stăpânului, înfometați și gata să sfâșie pe cineva. Urmele ghearelor lor, rămase în zăpadă, acoperiseră curtea. Animalele adulmecau o primejdie de afară și nu urlau dezlănțuite, ca de obicei, mulțumindu-se să pândească numai pe cei din uliță, cu ochi răi și întărîtați. Trecu așa un ceas sau mai mult. Oamenii nu aveau ce să-și spună încă. Îi strânsese laolaltă vestea adusă de o femeie: - A murit Bică-Jumate, azi îl înmormîntează. Vor
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
trage urâtul ăsta... Sandu zâmbea pe sub mustață. Zise și el într-o doară: - Te-oi fi săturat de bine, nenică... y Mai că trecuse și vara aia fierbinte, arzătoare. Rar cădea cîte-o ploaie. Tpt pe malul gârlei ședeau, la Băneasa, pândind trenurile de marfă pe care le scodoleau noaptea. Într-o sâmbătă au pus mâna sergenții și pe Gheorghe și pe Paraschiv. Plecaseră pe Grivița, să mai miroasă. Salcâmii sălbatici de pe Calea Negustorilor începuseră să se usuce. O căldură moale, de
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
îmbrăcat în haine călcate. Pe fruntea brobonată de sudoare îi cădeau vițele negre ale părului. Tânăr, să fi avut douăzeci și cinci de ani. Tânăr și serios, c-abia o privise în treacăt, și ea fugise în casă, rușinată. Până seara îl pândise pe după perdele. Îl văzuse cum își așezase lucrurile, cum acoperise geamurile cu niște hârtii prinse în pioneze și, când se înserase, cum citise la lumina lămpii vreo două ceasuri. Avea ochelari mari, cu rame negre. Îi pusese la ochi, și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
o privire în treacăt, și fata se roșise toată, sfeclă. Inima-i bătea sub rochie, să iasă afară. Îi văzuse dinții albi și puternici și sclipirea binevoitoare a ochilor. De atunci se scula în fiecare dimineață mai devreme și îl pândea de la fereastră, să plece. El lăsa ușa descuiată și Veta intra cu sfială în odaia în care mai atârna un fum verde de țigară scumpă, străveziu ca o perdea. Deschidea geamurile și se apuca să măture. Pe urmă ștergea urmele
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Pe capră ședeau doi țigani cu mânecile suflecate, ținând în mâinile lor noduroase șbilțurile lustruite. La coada tumbărăului veghea un sergent cu o șapcă soioasă, îndesată pe cap. La biserică, haidamacii s-au dat jos. Veneau pe sub garduri, la umbră, pândind câinii oamenilor. Copiii din urma droaștei strigau cât puteau, să sperie dulău: - Na! Na! Huo! La oase! Și scoseseră praștiile lor lungi din mațe de cauciuc, cu crăcane de salcâm, țintind duba. O ploaie de pietre rotunde se abătu pe
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
pe ucenic. Era o noapte slută, aproape de Crăciun. Viscolea, viscolea. Starostele, cu damful în cap, i-a dat afară și s-a apucat să-și iubească ibovnica. Striga Didina în brațele lui de plăcere, și Paraschiv a auzit-o. A pândit până a adormit Stăpânul și-a intrat în odaia de-alături. Îi mirosea a carne de muiere. Pe la două, a ieșit țiganca numai într-o cămașă scurtă. S-a uitat afară. O lampă cu fitilul mic îi lumina chipul răvășit
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Gura, gâlmă, că te lovesc! Te faci luntre și punte să-i vezi ochii. Spune-i că dacă ține nuntă cu Bozoncea, vin de-o fur! Altfel, să te urmeze la mine, să-l lase... S-a dus codoșul. A pândit vreo două zile, până a plecat starostele de acasă. Șezuse tot cu frica-n sân, că, dacă -lar fi simțit Stăpânul, cruce-și punea la cap. A dat buzna peste ibovnică: - Didino! Țiganca a deschis ușa. -Cine-i? - Eu, Gheorghe. -Ce-i
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
porneau înapoi. Lunea se sculau devreme și plecau la muncă, tot osteniți. Unora le crescuseră băieții. Îi însurau. Se ridicau și fetele de măritat. Le rămăseseră rochiile scurte. Iarna le înghețau țurloaiele. Duceau zidarilor de mâncare la schele. Salahorii le pândeau pe după grămezile de nisip. Șuierau printre dinți: -PstîFată! Le dăduseră țâțele. Se făceau că n-aud. - Fată! A lui Tuluc! Mă, frumusețe de județ! Ele, de loc. Fugeau. - Dar-ar boala-n ochii tăi! scuipau hăndrălăii. Când se măreau, așteptau
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
nu putem prevedea nimic, robi chinuiți ai dispozițiilor și capriciilor organice. Fatalitatea respiră prin toți porii, urâtul izvorăște din membre și toate alcătuiesc apoteoza necesității care este boala. Niciodată nu știi ce vei face, ce se va întîmpla, ce dezastre pândesc în umbrele lăuntrice, nici în ce măsură vei iubi, nici în ce măsură vei urî, pradă climatului isteric al nesiguranțelor. Boala care ne separă de natură ne leagă de ea mai rău decât mormântul. Nuanțele cerului ne obligă la modificări echivalente în suflet, gradele
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
din pricina noastră, de ce jertfe n-am fi capabili, de câte umilințe și slăbiciuni! De la o vreme nu mai poți inventa voluptăți și nici sorbi delicii, decât în aromele insinuante, în mrejele îmbătătoare ale nefericirii. Cum numai întîmplarea le face triste, pândim și noi prilejul pentru un exercițiu de gust, ahtiați de umbre feminine, rătăcitori nocturni ai iubirii și paraziți îngîndurați ai lui Eros. Femeia-i Paradisul ca noapte. - Așa se proiectează în setea de obscuritate mătăsoasă, de-ntuneric dureros. Patima amurgurilor
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ceva să fie totul? Se prea poate, de dată ce trăim prin el. Sfinții, nebunii și sinucigașii par a fi învins acest ceva, nelămuritul esențial și ascuns care stăvilește spiritul în ultima lui mândrie. Noi ceștilalți, ratați ai absolutului, - sîntem pândiți de viață când ne credem mai departe de ea. Și dacă ne iese înainte când o uitasem, din șoaptele ei descifrăm că absolutul nu-i decât Nimicul ca treaptă din urmă a cunoașterii. Și atunci dăm înapoi... Spiritului, viața nu
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
tot ce nu e ea. Dacă mortăciunea divină ar fi mai vie, de mult aș poposi în brațele ei. Dar Dumnezeu a împrumutat prea puțin vieții ca să am ce să caut în pustiul lui. Nu se mai poate trăi decât pândind viața peste tot unde nu-i la ea acasă, ca s-o salvezi de la înstrăinare. Astfel, te surghiunești în moarte, ca să guști viața în umbletul ei deșert. Ceea ce lipsește sănătății este infinitul. Iată de ce au renunțat oamenii la ea. În
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
un pat legănării ei astrale. Lumea s-a vestejit în periferiile inimii, iar mintea zace-n înserări. Universul își întinde zâmbetul lui înfricoșat, în care disting - simbol al vieții - un înger canibal. Nimic nu poate fi redus la unitate. Haosul pândește lumea la toate colțurile. Contradicția nu e numai sensul vieții, dar și al morții. Orice act este identic tuturor celorlalte. Nu există nici nădejde și nici deznădejde, ci toate sânt deodată. Mori trăind și trăind mori. Absolutul este simultaneitate: amurguri
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
cu amoru-i îl îmbie, Rendez-vous i-a dat în șură, or în pod în găvăună? De-ar fi-n lume numai mâțe - tot poet aș fi? Tot una: Mieunând în ode nalte, tragic miorlăind - un Garrick, Ziua tologit în soare pândind cozile de șoaric Noaptea-n pod, cerdac și streșini heinizînd duios la lună. Filozof de-aș fi? simțirea-mi ar fi vecinic la aman! In prelegeri populare idealele le apăr Și junimei generoase, domnișoarelor ce scapăr Li arăt că lumea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
mama îl dezmiardă. {EminescuOpVII 129} S-auzi o foșnire în frunzele unui tufari. "D-zeul meu! - gândi ea speriată - dacă m-ar fi văzut cineva? - Poate Castelmare. Sărmanul copil! Cum se va întoarce el acasă? Acest om poate să-l pândească ". Ea-l lăsă un moment să se trezească din această beție... apoi îl întrebă lin, ca și când n-ar fi vrut să-i întrerumpă decât încet gândirile lui, somnul lui cel aievea - Știi să mânuiești sabia? - Da! zise el. - Să-ți
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
S-auzi o foșnire în frunzele unui tufari. D-zeul meu! gândi ea speriată, dacă m-ar fi văzut cineva?... El era tot ca leșinat... Poate Castelmare... Sărmanul copil, cum se va întoarce acasă, poate c-acest om să-l pândească. Ea-l lăsă un moment să se trezească din această beție... apoi îl întrebă lin, ca și când n-ar fi vrut să-i întrerupă decât încet gândirile lui, somnul lui cel dulce, deși treaz: - Știi să mânuiești sabia? - Da, zise el
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de somn pe care mama îl desmiardă. S-auzi o foșnire în frunzele unui tufari. D-zeule! gândi ea speriată. Dacă m-ar fi văzut cineva? Poate Castelmare. Sărmanul copil! Cum se va întoarce el acasă? Acest om poate să-l pândească. Ea-l lăsă un moment să se trezească... apoi îl întrebă lin, ca și când n-ar fi vrut să-i întrerumpă decât încet gândirile lui. - Știi să mânuiești sabia? - Da! zise el. - Să-ți aduc o sabie - nu-i așa? - Da
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
care mama îl desmiardă. S-auzi o foșnire în frunzele unui tufari. D-zeul meu! - [D-zeule! ] gândi ea speriată - dacă m-ar fi văzut cineva? - Poate Castelmare. Sărmanul copil! Cum se va întoarce el acasă? Acest om poate să-l pândească. Ea-l lăsă un moment să se trezească din această beție... apoi îl întrebă lin, ca și când n-ar fi vrut să-i întrerumpă decât încet gândirile lui somnul lui cel aievea. - Știi să mânuiești sabia? - Da! zise el. - Să-ți
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
nevoit să-l plătească. Un al doilea aspect este iraționalitatea pură și simplă a maselor. Ea se manifestă prin decomprimarea forțelor emoționale care, într-o regiune subterană, așteaptă ocazia de a erupe cu puterea unui vulcan. Aceste forțe, niciodată zdrobite, pîndesc din ascunzătoare momentul propice pentru a-și relua tronul ce li se și cuvine. Ele își fac apariția de îndată ce oamenii, sub amenințarea unei crize, se adună laolaltă. Atunci conștiința indivizilor își pierde vigoarea și nu le mai poate stăpîni impulsurile
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
oameni pe jumătate adormiți, căzuți pradă celor mai felurite emoții. Ce-ar mai fi acum de spus? E limpede că în străfundurile corpurilor sociale bine organizate, aparent normale, reci și virile colcăie o masă caldă, smintită și feminină pe deasupra, care pîndește doar ocazia prielnică pentru a țîșni la suprafață. Și "viața lor istorică se petrece între două oscilații, de la un tip la celălalt, îmbrăcînd pe rînd fie haina unei mulțimi imense, cum au fost Statele barbare, fie masca unei mari corporații
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
rară", era de fapt propria lui soție. În fiecare dimineață camerista îi cumpăra pe ascuns ziarul Aurore!290 În vremuri de criză, puterea presei pare aproape nelimitată. Cînd la orizont se profilează un pericol, toți cetățenii se transformă în cititori, pîndind avizi cuvintele ce ies de sub pana ziariștilor; și "vedem atunci cum națiunea, grupul social prin excelență, se transformă asemenea tuturor celorlalte într-un imens mănunchi de lectori febrili, legați de citirea tuturor depeșelor. În Franța, în vreme de război, nu
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
John Lennon s-a străduit mai întîi să semene cu vedeta făcînd muzică, colecționîndu-i discurile. Pe salopeta lui și-a înscris numele lui Lennon în locul numelui său. Se căsătorește cu o japoneză ca și Lennon. Dar într-o seară, îl pîndește și-l ucide 406. O expresie mai puțin directă, mai puțin frustă ar consta în posedarea obiectelor altuia: femeia, casa, mașina etc. În voința de a pune stăpînire pe dorința sa, dorim ceea ce el dorește. Devenind asemenea lui, posedînd ceea ce
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]