3,617 matches
-
faptul că o sunam la acea oră. Cunoștea foarte bine momentele în care eu eram supărată, așa că nu a stat prea mult pe gânduri și mi-a spus că trebuie să lupt să duc la capăt misiunea, fără să-mi pese de ceea ce crede lumea din jurul meu. Dar, chiar și așa, tot nu puteam să admit că trebuie să înfrunt singură, ironiile și glumele făcute pe seama mea. În acea seară, înainte de culcare, am ieșit în curtea din fața casei, mam așezat pe
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
și negru îi știa zbuciumul sufletului. Din depărtare, un fluierat prelung anunța sosirea trenului. Oare ce cuvinte îi va spune mamei când o va revedea? De data aceasta nu-și va mai ascunde lacrimile, va plânge mult fără să-i pese că o vede lumea. Câțiva navetiști au coborât grăbiți, împovărați de cine știe ce gânduri. Se îndreptau cu pași repezi spre casele lor, spre cei dragi. Pe peron și-a făcut apariția o femeie. Lumina difuză nu îi permitea să deslușească bine
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
ori cu zâmbete și veselie, ce ne-a impulsionat să devenim așa cum suntem noi acum. Și-ți amintești primul film la care am mers împreună? Râdeam amândouă, nebune de fericire. Eram atât de naive și de superficiale și nu ne păsa de nimic, însă eram “noi”! Dar prima ceartă? Câtă furie adunasem în mine! Câtă nedreptate simțeam și mai ales cât de neadevărată mi se părea prietenia noastră... Ce îndepărtată mi se pare acea perioadă și ce frumoase îmi par acum
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
cu multă, multă ură, apoi stăteam lângă el și plângeam, regretam ceea ce am făcut, mă durea sufletul. Brusc, am decis să renunț la sentimentele mele, să renunț la visurile mele, la speranțele mele și să fiu un vampir, să numi pese de nimic, să mă bucur de o altă viață. Atunci am deschis ochii...nici nu mi-am dat seama că am adormit. Era dimineață. Razele de aur ale soarelui umpleau apartamentul meu micuț cu o lumină difuză, mângâindu-mi părul
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
cuvintele prea sărace. Dar, am să încerc să mă rezum la două cuvinte, care sper să-ți rămână în inimă ca o pecete: Te iubesc! Apoi, l-am îmbrățișat și l-am sărutat din nou, dovedindu-i că nu-mi păsa că îi lipsește un braț... Și stând acolo, îmbrățișați, am realizat că dragostea nu are limite. Poszar Darius, clasa a VIII-a Școala Gimnazială Secusigiu - Arad profesor coordonator Nadina-Maria Szakacs Un univers paralel - part II Într-o lume condusă de
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
putea ridica fără să se rușineze. Zilpa privea triunghiul format din Iacob, Rahela și Lea și își dădea seama că ar fi avut și ea niște planuri de ursit, pentru că, pe cât o iubea pe Lea, pe atât de puțin îi păsa de Rahela (Zilpa mereu spunea „Ah, iat-o și pe drăguța de Rahela” și se simțea oțetul în vocea ei). Nu putea face nimic împotriva lui Iacob, știa că el avea să devină patriarhul familiei și ea însăși își dorea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
altă parte și nici măcar nu tresărise văzând cum se face. Dar el cu mâna lui n-o făcuse niciodată și, își dădea seama acum, nici nu se uitase cu atenție cum oblojea rana tatăl său. Și, pe deasupra, nici nu-i păsase de vreun alt copil vreodată așa cum îi păsa de acesta. Era un lucru care trebuia făcut, așa că a început să se pregătească. Zilpa urmărea totul și venea să-i spună Leei. Lea era bolnavă la gândul că puiul ei, trofeul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
se face. Dar el cu mâna lui n-o făcuse niciodată și, își dădea seama acum, nici nu se uitase cu atenție cum oblojea rana tatăl său. Și, pe deasupra, nici nu-i păsase de vreun alt copil vreodată așa cum îi păsa de acesta. Era un lucru care trebuia făcut, așa că a început să se pregătească. Zilpa urmărea totul și venea să-i spună Leei. Lea era bolnavă la gândul că puiul ei, trofeul ei avea să fie pus pe altarul bamah-ului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
aruncat o pătură peste trupul mamei lor, aproape fără să se uite la ea. Beor a ridicat mica povară care fusese mama lor pe umăr, ca și cum ar fi luat un ied rătăcit. M-am ținut după el. Lui Kemuel îi păsa încă și mai puțin, iar pe drumul de întoarcere a fost preocupat să urmărească un iepure sălbatic. „Ha, ha!”, s-a bucurat el, când l-a nimerit în sfârșit cu o săgeată. Când am văzut cortul roșu profilându-se în fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
zi, lua făină, apă și miere, le amesteca, le dădea formă și rupea un colț din turta cu trei colțuri pe care o ducea ofrandă Reginei Cerului, șoptea ea aluatului, înainte de a-l încredința focului. Mă îndoiesc că Reginei îi păsa prea mult de lucrul acela uscat și fără gust pe care Rebeca i-l oferea. - Nu-i așa că sunt bune, întreba ea când erau scoase din cuptor. Dădeam din cap îndatoritoare, străduindu-mă să-mi înghit bucățica cu multă apă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
moașa cea bătrână, care mergea mai ușor sprijinită în toiagul ei când n-avea și desaga în spate. Oamenii de pe dealuri erau uimiți să vadă o fată încă nemăritată că asistă la nașteri. Celor din văi nu părea să le pese, iar unele dintre mame, care erau la prima naștere și erau chiar mai tinere decât mine, mă rugau câteodată să le țin de mână și să mă uit în ochii lor când durerile erau mai mari. Deși eu eram sigură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
lucruri. La rândul meu, voiam să i le dau pe toate lui Re-nefer, dar ea insista să le păstrez. Într-un an, magazia în care stăteam se umpluse de lucruri care nu-mi trebuiau și de care nu prea îmi păsa. Meryt s-a uitat într-o zi în jur și a hotărât că mi-ar trebui o cutie din împletituri în care să-mi pun bunurile. Cum aveam mai mult decât îmi trebuia și puteam deci să fac negoț cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
tai doar douășcinci de fire, dar undeva, pe la cinșpe, am încurcat numărătoarea, am continuat să le tai așa, într-o doară, una după alta, paltonul mi s-a muiat de rouă, la fel și pantalonii, dar nici că mi-a păsat, m-am gândit la tata, că și el, probabil, făcea la fel în fiecare an, tăind la fel, în fiecare primăvară, lalele, mama mi-a povestit de foarte multe ori că tata i-a cerut mâna, cu lalele-n mână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
eliminați, nea Gică ne-a și spus că dacă nu-i batem pe cei de la Avântul, echipa armatei, atunci s-a terminat, adio, după meci o să ne facă zob gleznele cu țeava de fier, lui oricum n-o să-i mai pese, antrenoratul este viața lui, iar dacă vom fi eliminați, s-a terminat, toată lumea va merge la școală în cârje, ne-a și arătat țeava de fier, lovind-o de ulucă, de se făcuse scândura așchie, tot așa se vor face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
adulmecat, mai viu ca niciodată, acel miros de fată mare, și am văzut cum sendvișul meu galben se desfăcuse-n două, iar feliile zăceau în praf, cu partea unsă cu magiun în jos, dar de asta nici că-mi mai păsa, pentru că-i țineam, în continuare, în palmă păsărica, și știam că n-am să-i mai dau drumul niciodată. Ventilul Sunase de două minute de ieșire, dar Vasököl se făcea că n-a auzit, desena în continuare, imperturbabil, lanțuri muntoase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
din sârmă de cupru și bucăți de ciorapi de nylon, și cele trei echipe de campioni, le-am aruncat în cutia mare de carton, am auzit cum zornăie nasturii și știam că se amestecă echipele, dar nu mi-a mai păsat, și atunci am scos din dulap centura din imitație de piele cu cele două pistoale de plastic cu capsule fumigene, apoi am scos și pălăria de cowboy din pai, ornată cu fâșii din piele de cerb, o țineam de inelul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
acolo pe vecie, ei, și atunci gândul ăsta m-a speriat atât de tare c-am reușit totuși să mă mișc, întorcându-mă puțin pe-o parte, mi-am zdrelit umărul, deși aveam uniforma pe mine, dar nu mi-a păsat, am continuat să mă târăsc, înaintam foarte încet, și atunci, deodată l-am auzit pe Feri, undeva mai în față, spunându-mi să mă grăbesc, că mai e un grilaj care trebuie demontat, și să nu-mi fie frică, urmează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
am început să mă târăsc, auzindu-l cum se târăște și el după mine, a urmat porțiunea foarte strâmtă, dar acum nu m-am mai speriat, răsucit pe-o parte m-am târât cât am putut de repede, nu-mi păsa că aveam palmele zdrelite, și deodată am auzit din sală că se cânta în cor, despre destoinicii mineri care dau cu târnăcopul în adâncuri, și atunci am mai încetinit, știam că nu s-a dat curentul înapoi, iar dacă suntem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
înmormântări se cade să fii îmbrăcat în negru, dar mama mi-a spus că nu crede că pe bunicu’ l-ar deranja că nu sunt în negru, și dacă tot și-a zburat creierii, înseamnă că oricum nu-i mai păsa de nimic, la care eu i-am zis că la școală se vorbea că nici nu și-ar fi zburat creierii, iar moartea tragică și neașteptată, din anunțul mortuar, nicidecum nu înseamnă că s-a sinucis, ci numai că făcuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
cu o mână am deschis acul de siguranță și mi-am prins decorația în piept, deasupra inimii, acolo unde mi-o prinsese odată și bunicul, când am încercat să închid acul, m-am înțepat un pic, dar nu mi-a păsat. De cum s-a îndreptat de spate, mama a și observat decorația, știam c-o să-mi spună s-o dau jos dar, înainte să poată deschide, lângă noi s-a oprit o femeie, se apropiase atât de repede încât i se-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
și am pornit spre ușa mascată, iar secretarul tovarășului Bherekméri a strigat că n-auzisem ce-a zis, să rămân pe loc, și m-a împins din spate de era să dau cu capul în sicriu, dar nu mi-a păsat, fiindcă vroiam să văd ce se-ntâmplă cu mama și cu tata, și atunci secretarul tovarășului Bherekméri m-a mai împins o dată, pe mama n-o vedeam nici unde, doar pe tata, gardienii îl târau afară, și atunci m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
strige, dar n-am ținut cont de ei, nu mă gândeam decât la rangă, s-o țin cum trebuie în mână, și înaintam, lovind în dreapta și-n stânga, cineva din spate mi-a tras un picior, dar nu mi-a păsat deloc, pentru c-ajunsesem la ieșire, în fața ușii batante, și am împins-o, dar s-a întredeschis abia, și atunci m-am strecurat afară, închizând ușa în urma mea, știam c-o să se deschidă iar numaidecât, și or să vină după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
ieșire, în fața ușii batante, și am împins-o, dar s-a întredeschis abia, și atunci m-am strecurat afară, închizând ușa în urma mea, știam c-o să se deschidă iar numaidecât, și or să vină după mine, dar nu mi-a păsat, auzeam că lumea înăuntru strigă alandala, și atunci am făcut un pas în față și m-am oprit în capul scărilor și m-am uitat de jur-împrejur, dar pe tata nu l-am văzut nicăieri, nici pe el, nici pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
izbuti cu mare caznă să-l rețină pe băiatul care plîngea de furie, apucîndu-l de mijloc. Loïc zăcea Încă pe jos. - Nemernicule, m-ai lovit, n-am să ți-o iert niciodată. Nicolas, tremurînd de mînie, Îngăimă că puțin Îi păsa, că nu va lăsa niciodată pe nimeni să mînjească reputația lui Chantal, era singura persoană care-l iubise vreodată! Loïc se ridică greoi. Își privi fiul cu dezgust. - Nu vreau să te mai văd niciodată În casa asta! Nici pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
whisky la Pont-Royal. Când am plecat, pe stradă, am avut un moment de disperare cumplită. Niște femei traversau bulevardul Saint-Germain, după-amiaza era caldă și am Înțeles că n-am să devin scriitor niciodată; am Înțeles de asemeni că puțin Îmi păsa. Atunci ce să fac? Sexul mă costa jumătate din leafă, era inexplicabil că Anne nu-și dăduse Încă seama de nimic. Aș fi putut să mă Înscriu În Frontul Național, dar la ce bun să-mi pierd timpul cu niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]