2,639 matches
-
dovezi că ar fi fost un francmason, la întoarcerea în America din Franța, Pâine a scris "An Essay on the Origin of Fre-Masonry" (1803-1805). Francmasonerie era derivată conform lui din religia druizilor. Acesta a menționat că „religia creștină este o parodie a divinizării soarelui, prin care pun un bărbat pe nume Hristos în locul soarelui și îl venerează”. Marguerite de Bonneville a publicat eseul în 1810, după moartea lui Pâine, însă a eliminat anumite pasaje critice la adresa creștinismului, multe dintre ele fiind
Thomas Paine () [Corola-website/Science/308310_a_309639]
-
a picat. La puțin timp după admitere s-a alăturat trupei de teatru a universității, "Ars Amatoria și Fiii", condusă de criticul literar Ion Vartic. În această perioadă a luat parte la piese de comedie la radio și teatru de parodie, si la cercul literar al lui Vartic, "Echinox". A continuat să facă sport, în special fotbal, si este fan al echipei FC Universitatea Cluj. În 1986, în timp ce "Ars Amatoria" era în turneu prin București cu o adaptare a uneia din
Ioan Gyuri Pascu () [Corola-website/Science/308449_a_309778]
-
familiei, iubiți - dar și un tip specific de portret asumat la persoana întâi, inspirat din genul hip-hop, prin care se enumeră calitățile, abilitățile și avuțiile celui vizat). Textele unor manele propun puncte de vedere umoristice, uneori chiar apelându-se la parodie (textele interpretate de Florin Minune, zis „Maimuța”, pot servi ca exemplu). Se folosește un limbaj simplu, adesea stereotip (fapt cauzat și de ritmul alert în care se produc noi piese, astfel încât în puține cazuri compoziția și producția reușesc a fi
Manele () [Corola-website/Science/303005_a_304334]
-
aprilie 1990 și s-a transformat cu timpul din succes cult în fenomen cultural. Nici un alt proiect al lui Lynch nu a fost acceptat atât de bine de către majoritatea publicului. Fraze cheie din serial au intrat în dialectul cultural și parodii au fost făcute în alte spectacole, în Saturday Night Live și în The Simpsons (Familia Simpson). Lynch a apărut pe coperta revistei Time în mare parte datorită succesului serialului. Lynch apare în serial în rolul șefului de birou FBI regional
David Lynch () [Corola-website/Science/303045_a_304374]
-
1990 înregistrată de Judith Durham de la trupa The Seekers, precum și piesa lui Chaplin din "Limelight", care a fost un hit în anii 1950 cu titlul „Eternally”. Primul film cu dialog al lui Chaplin, The Great Dictator (Dictatorul, 1940), este o parodie la adresa dictatorului german Adolf Hitler și a nazismului. Filmul a fost realizat și lansat în Statele Unite, cu un an înainte ca S.U.A. să intre în cel de-al Doilea Război Mondial. Chaplin a jucat rolul lui „Adenoid Hynkler”, dictator în
Charlie Chaplin () [Corola-website/Science/302485_a_303814]
-
posibilitate prostiei, lașității, cinismului să se autodeclare, ba chiar să se lăfăie concupiscent în propriile lor ordurii pentru a ne provoca cea mai veselă stare repulsivă, amendându-le cu o voluptate comică foarte caracteristică și apoftegme ironice admirabile, unele amintind parodia maziliană și cea soresciană a sentențiozității, recurge la un final scos din cutie, prin care în cuibul de pupeze e trimisă pasărea onestă să întreprindă operația de curățenie generală." (Valentin Silvestru, România literară, 30 martie 1989) "Comicul, uneori de proporții
Tudor Popescu () [Corola-website/Science/302576_a_303905]
-
fără să ajungă la extremismul avangardei (...), estetismul Cercului Literar ancora arta într-o sferă care depășește infinit artisticul și, în același timp, dezancora arta lăsând-o să plutească în voie pe o mare a libertăților estetice, jucându-se - prin ironie, parodie și cochetărie dezinvoltă - cu riscurile autoanihilării artei; dovada cea mai peremptorie a acestui estetism ambiguu al poeților și criticilor Cercului Literar din Sibiu o găsim în tezele „cerchiștilor” privind resurecția baladei». Scrisoarea, gest de solidarizare cu Eugen Lovinescu, aflat la
Cercul Literar de la Sibiu () [Corola-website/Science/302812_a_304141]
-
o crimă de neiertat pentru mândria romană. De mai multe ori Antoniu a fost chemat la Roma, dar rămâne în Alexandria cu Cleopatra. Din nou, cu bani egipteni, Antoniu a invadat Armenia, de această dată cu succes. În schimb o parodie a Triumfului Roman (cea mai importantă sărbătoare militară a Romei) a fost organizată pe străzile din Alexandria. În final, întregul oraș a fost convocat pentru a asculta o declarație politică foarte importantă. Înconjurat de Cleopatra și copiii ei, Antoniu a
Marc Antoniu () [Corola-website/Science/303302_a_304631]
-
în special în 1960 și 1970, când tinerii au primit romanul drept o poveste - „Frodo Trăiește!“ și „Gandalf președinte“ fiind două fraze foarte populare în rândurile fanilor lui Tolkien. Exemple mult mai recente constituie jocuri precum șah sau Monopoly și parodii precum Bored of the Rings, Lord of the Beans, episodul South Park: The Return of the Fellowship of the Ring to the Two Towers și musicalul revistei Mad Magazine, intitulat „The Ring And I“. Din pricina popularității obținute de către filmele lui
Stăpânul inelelor () [Corola-website/Science/302434_a_303763]
-
ajunge să se identifice. Astfel, fostul lideri al minerilor din 1990 este intens parodiat de-a lungul câtorva episoade. Este alungat de Felix și dispare din serial. Personajul lui Corbu este interpretat de Doru Pârcălabu. Este mătușa d-nei Otilea, o parodie după scandalul mătușei Dana Năstase, soția fostului premier român Adrian Năstase. În urma acestui scandal, răposata mătușă Tamara a lăsat o moștenire de un milion de dolari familiei Năstase, fapt ceea ce a făcut să crească suspiciunile la adresa averii reale a fostului
Felix și Otilea () [Corola-website/Science/302501_a_303830]
-
in 1609 în format "quarto". Analizate separat, personajele din sonetele lui Shakespeare sunt trei, numite "Tânăr chipeș" (Fair Youth), "Poetul rival" (Rival Poet) și "Femeia brunetă" (Dark Lady). Stilul sonetelor a fost interpretat de mulți ca o pastișa sau o parodie a modelului sonetelor lui Petrarca. Se ilustrează,în orice caz, o reconceptualizare a petrarchismului: Shakespeare exprimă ideea unei iubiri pure și statornice (sonetul 116); ceea ce nu exclude însă luciditatea, realismul, refuzul artificiilor convenționale de stil și al iluzionării voluntare (sonetul
Sonetele lui Shakespeare () [Corola-website/Science/302875_a_304204]
-
profitând de lipsa aproape inexistentă a cenzurii pe internet, un factor ce evidențiază liberatea exprimării. Dar chiar și așa unele probleme pot exista, un bun exemplu ar fi artistul Farnon Tristan care a avut probleme legale după ce a creat o parodie homo-erotică sau multe alte exemple. Webcomic-urile care strâng o arhivă mai mare de obicei publică benzile desenate în cărți. Dar acei care nu respectă un anumit standard găsesc încadrarea în cărți a benzilor foarte grea. Banda Desenată în România este
Carte de benzi desenate () [Corola-website/Science/299442_a_300771]
-
cu teatrul de varietăți "Les Bouffes-Parisiens", pe care-l conducea din 1855. Ulterior Offenbach a fost acuzat de a fi plagiat o farsă de carnaval cu aceeași temă, scrisă de poetul Karl Cramer din Köln. De fapt existau mai multe parodii muzicale ale unor subiecte similare la vremea aceea; cunoscute sunt parodii ale operei baroce pe teme mitologice mai ales în spațiul cultural italian și vienez. Reprezentarea operei a fost amânată datorită condiției pe care Offenbach o acceptase la închirierea teatrului
Orfeu în infern (operetă) () [Corola-website/Science/304517_a_305846]
-
1855. Ulterior Offenbach a fost acuzat de a fi plagiat o farsă de carnaval cu aceeași temă, scrisă de poetul Karl Cramer din Köln. De fapt existau mai multe parodii muzicale ale unor subiecte similare la vremea aceea; cunoscute sunt parodii ale operei baroce pe teme mitologice mai ales în spațiul cultural italian și vienez. Reprezentarea operei a fost amânată datorită condiției pe care Offenbach o acceptase la închirierea teatrului de a reprezenta doar piese într-un act. Schimbarea locului acțiunii
Orfeu în infern (operetă) () [Corola-website/Science/304517_a_305846]
-
perioada în care a fost scris libretul operei, Ludovic Halévy a fost numit secretar general ministerial în Algeria și s-a retras din proiect. Datorită funcției sale politice, el insistă ulterior să nu mai fie pomenit drept autor al unei parodii, dar Offenbach nu-i respectă dorința, onorând prin menționarea numelui lui Halévy atât schițarea acțiunii în linii mari cât și numeroasele intervenții ale acestuia în timpul procesului de finisare a textului. Offenbach a fost oarecum descurajat de retragerea lui Halévy, deoarece
Orfeu în infern (operetă) () [Corola-website/Science/304517_a_305846]
-
deci un individ perfect integrat în societatea burgheză. Pierzându-și demult interesul pentru consoarta Euridice, el o vede în nimfa Maquilla pe femeia visurilor sale. Și Euridice e dornică să-și găsească fericirea în afara căsniciei, alături de fabricantul de miere Aristée (parodie a păstorului Aristaeus din "Georgica" lui Vergiliu), ea îl disprețuiește pe Orfeu ca bărbat și ca artist, îi cere acestuia chiar divorțul. Supus convențiilor sociale, muzicianul refuză despărțirea și încearcă să-și elimine rivalul ascunzând un șarpe veninos pe pășunea
Orfeu în infern (operetă) () [Corola-website/Science/304517_a_305846]
-
mod hotărâtor la celebritatea operei. Pentru Richard Wagner, care se dedicase creării de noi mituri pe bazele celor vechi, atitudinea iconoclastă a lui Offenbach a fost probabil insuportabilă. Având o socoteală mai veche cu Offenbach, care ridiculizase muzica sa în parodia "Muzicianul viitorului" din 1860, Wagner a compus în 1870 o farsă muzicală prin care își revarsă veninul împotriva compozitorului, persiflându-l tocmai în rolul unui Orfeu coborât în infernul parizian. Cea mai virulentă apreciere a detestatului Offenbach o face Wagner
Orfeu în infern (operetă) () [Corola-website/Science/304517_a_305846]
-
Offenbach de a reuși și în calitatea de compozitor. Aceste ambiții vizau, în parte datorită firii sale dar desigur și favorizate de un mediu receptiv pentru senzațiile ușoare și fugitive ale teatrelor de varietăți și a vieții de noapte, genurile parodiei și bufoneriei muzicale. Prima operă care a fost ținta râsului offenbachian a fost oda simfonică "Deșertul" a compozitorului Félicien César David (1810-1876), care se bucurase în 1846 de mare succes. Tema romantică a artistului care caută natura sălbatică și neatinsă
Jacques Offenbach () [Corola-website/Science/304533_a_305862]
-
deșertului lipsa cafenelelor și un climat mizerabil. În lamentațiile acestea sunt amestecate fragmente din melodiile în vogă pe străzile Parisului. Cu scopul de a se vedea interpretat pe scena Operei Comice, Offenbach a prezentat doar la două luni după această parodie, în aprilie 1846, nu mai puțin de șapte noi fragmente de operă într-un concert dramatic. Este vorba de diverse romanțe și cuplete vesele, asemenea celor care se vor întâlni ulterior în operetele renumite ale compozitorului. Succesul acestor piese a
Jacques Offenbach () [Corola-website/Science/304533_a_305862]
-
emigra în America. Temerile compozitorului au fost spulberate de preluarea unei partituri ale sale de către mai tânărul coleg de breaslă Florimond Ronger (Hervé) (1825-1892) în repertoriul teatrului său de varietăți "Les Folies-Nouvelles", unde se reprezentaseră deja primele cancanuri în cadrul unei parodii a genului operei italiene, "La Gargouillada". Încurajat de succesul noii sale piese "Oyayaye ou la Reine de Îles", o bufonerie în care un contrabasist se expune unui public ilustru, dar cu porniri canibale, Offenbach s-a hotărât să deschidă el
Jacques Offenbach () [Corola-website/Science/304533_a_305862]
-
pasaje dansante. Critica a fost unanim pozitivă, Offenbach devenind astfel maestrul de necontestat al muzei ușoare; Tolstoi bunăoară îl vedea la vremea aceea drept reprezentatul umorului originar francez, „căruia îi este permis orice”. Compozițiile care au urmat au respectat modelul parodiei subiectelor și gesturilor emfatice tipice operei clasice, transferând adesea acțiunile pline de întorsături absurde într-un decor exotic, mitologic, medieval sau pur și simplu oniric pentru a evita asocierea cu actualitatea pariziană. Productivitatea artistului a fost ieșită din comun în
Jacques Offenbach () [Corola-website/Science/304533_a_305862]
-
un an cu "Legiunea de Onoare", cel mai înalt ordin francez. Pe la mijlocul lunii februarie 1860 Offenach a organizat spectacolul "Le Carnaval des Revues", care trecea în revistă cele mai celebre melodii ale sale și prezenta în plin carnaval mai multe parodii muzicale noi. Printre acestea s-a numărat și scena "Muzicianul viitorului" ("Le Musicien de l'avenir"), un pamflet mai degrabă naiv la adresa lui Richard Wagner. Wagner reușise cu mare greutate să fie reprezentat cu trei concerte la Opera Italiană din Paris
Jacques Offenbach () [Corola-website/Science/304533_a_305862]
-
deja patru fiice atunci când i s-a născut în 1862 primul fiu, Auguste. Dorindu-și după eșecul la Viena cu "Nimfele Rinului" un nou succes de talia operei dedicate lui Orfeu, Offenbach s-a hotărât să pregătească din nou o parodie pe temele mitologiei grecești și a pregătit împreună cu Halévy un subiect picant despre răpirea Elenei de către Paris, "Frumoasa Elena". Rolul principal a fost interpretat de Hortense Schneider, care devenise între timp celebră pe scena de la Comédie-Française și tocmai voia să
Jacques Offenbach () [Corola-website/Science/304533_a_305862]
-
serie din anii 1980. Michael Keaton a lucrat și pentru "", o altă peliculă Disney cu tematică NASCAR. Numele real al lui Chick este Murphy, deși nimeni nu îl menționează în film. Clink și Clang (engleză "Rusty" și "Dusty Rust-eze") sunt parodii directe la Click și Clack din show-ul de radio american "Car Talk". Ei chiar rostesc în film fraza de încheiere a emisiunii lor, „Nu conduceți ca fratele meu” (engl. „"Don't drive like my brother!"”). Vocile lor sunt interpretate
Mașini (film) () [Corola-website/Science/303732_a_305061]
-
ale vieții. Serialul se aseamănă cu restul operei lui Lynch prin faptul că este greu de plasat într-un anumit gen cinematografic: din punct de vedere stilistic, serialul împrumută tonul tulburător și premisele supranaturale ale filmelor horror, oferind simultan o parodie a telenovelelor americane, prin prezentarea melodramatică a activităților dubioase ale personajelor. Asemenea întregii opere a lui Lynch, „Twin Peaks” reprezintă un studiu moral serios, care iese în evidență atât prin comedia bizară, cât și printr-o doză de suprarealism. „Twin
Twin Peaks (serial TV) () [Corola-website/Science/303768_a_305097]