2,775 matches
-
evoluează ca șef de orchestră la Terasa Cercului Militar din București și la restaurantele „Athenee Palace”, „Dorul Ancuței” și „Terasa Colonadelor”. A cântat și la Curtea Regală în 1940, împreună cu Jean Moscopol. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, împreună cu pianistul Mișu Ionescu-Năsoi cântă prin spitalele de răniți, trecând la muzica populară, spre care se îndreaptă, cu pași hotărâți, după război. El participă, astfel, la concertul aniversar închinat împlinirii a 40 de ani de activitate a lui Grigoraș Dinicu, în calitate de dirijor
Victor Predescu () [Corola-website/Science/329880_a_331209]
-
în cele din urmă, să-și dea demisia, renunțând la instituția de care au fost legate toate bucuriile, împlinirile și dezamăgirile violonistului și omului Ioan Fernbach, timp de 30 de ani. În anii de după Revoluția din 1989, Ioan Fernbach, împreună cu pianistul și dirijorul elvețian Jean François Antonioli și câțiva tineri instrumentiști au pus bazele unui alt ansamblu - Orchestra de cameră Timișoara. Din păcate, după retragerea lui Ioan Fernbach de la Filarmonica „Banatul” și-au încheiat activitatea și cele două ansambluri camerale amintite
Ioan Fernbach () [Corola-website/Science/329931_a_331260]
-
după premiera pariziană interpretată de Nathan Milstein și Vladimir Horowitz (ambii în vârstă de 19 ani). Horrowitz a interpretat partea orchestrală la pian. Mai târziu Milstein a scris în memoriile sale, "Din Rusia spre Vest", " Cred că dacă ai un pianist mare precum Horrowitz interpretând cu tine, nu mai ai nevoie de orchestră". În cadrul aceluiași concert Milstein și Horrowitz au interpretat premiera concertului pentru vioară al lui Szymanowski.
Concertul pentru vioară nr. 1 (Prokofiev) () [Corola-website/Science/329946_a_331275]
-
începutul unei melodii jazz poate acționa ca o rampă de lansare pentru tonul principal, acompaniamnetul improvizat, care la sfârșitul unui cântec este adesea numit etichetă. ""Take Five"", începe cu o repetiție, iar piesa are măsura 5/4. În această melodie, pianistul Dave Brubeck cântă de-a lungul piesei (cu excepția soloiului de tobe al lui Joe Morello și o variație pe acorduri în secțiunea de mijloc). Muzica din perioada modală - Miles Davis (c.1958-63) s-a bazat pe melodiile improvizate, cu un
Ostinato () [Corola-website/Science/329975_a_331304]
-
europene ale filmului mut. Printre absolvenții de renume mondial ai Școlii de Film de la Łódź se numără reprezentanți de seamă ai cinematografiei mondiale cum ar fi Roman Polanski ("Nóz w wodzie" (1962), "Copilul lui Rosemary" (1968), "Căutare disperată" (1988) și "Pianistul" (2002)) sau Krzysztof Zanussi (un regizor de frunte al așa-zisei cinematografii de anxietate morală din anii 1970). Filmele lui Andrzej Wajda oferă analize pătrunzătoare ale elementului universal bazat pe experiența poloneză - lupta de menținere a demnității în cele mai
Cinematografia poloneză () [Corola-website/Science/328095_a_329424]
-
Karol Maciej Szymanowski (n. 3 octombrie 1882 în Tymoszówka, dec. 29 martie 1937 în Lozanna) a fost un compozitor, pianist, profesor și critic muzical polonez. A aparținut grupului de compozitori ai Tinerii Polonii, alături de Grzegorz Fitelberg, Lugomir Różycki și Apolinarym Szeluto. Este considerat a fi unul dintre cei mai mari compozitori polonezi, alături de Frédéric Chopin. Szymanowski provine dintr-o familie
Karol Szymanowski () [Corola-website/Science/328116_a_329445]
-
Tymoszówka a fost moștenit de bunicul său, Feliks Szymanowski. Familia mamei (din casă de Taube) provenea din Kurlandia. Membrii familiei din care provine compozitorul au arătat un interes deosebit față de muzică: bunicul cântă la pian și violoncel, fratele Feliks era pianist iar sora, Stanisława Szymanowska-Korvin, soprana. La vârsta de 7 ani, Karol a început școlirea acasă, punând accentul pe muzica. Activitatea fizică i-a fost limitată datorită unui mic handicap la picior . Mai întâi a studiat sub îndrumarea tatălui său, urmând
Karol Szymanowski () [Corola-website/Science/328116_a_329445]
-
Tadeusz Wieniawski, după numele cartierului în care locuia, pentru a se integra în mediul polonez. Înainte de a primi diploma de doctor, s-a convertit la creștinism. Din relația doctorului Wieniawski cu Regina, fiica doctorului evreu Józef Wolff din Varșovia (sora pianistului și compozitorului Edward Wolff), a venit pe lume un virtuos violonist. Casa Wieniawski era un veritabil salon în Lublin, fiind frecventat de artiști remarcabili care se întruneau aici pentru a lua parte la concerte, întâlniri literare și discuții. Acest lucru
Henryk Wieniawski () [Corola-website/Science/328132_a_329461]
-
lua parte la concerte, întâlniri literare și discuții. Acest lucru nu a influențat doar viitorul lui , ci și al celor doi frați ai săi. Cel mare, Julian, a devenit scriitor și publicist, iar mezinul, Józef, s-a dedicat carierei de pianist. Primul profesor al lui Henryk a fost mama sa. Mai târziu a studiat cu Jan Hornziel, violonist la Marele Teatru din Varșovia și Stanisław Serwaczyńskiego, solist și șef de orchestra la Opera din Budapesta. În anul 1843, la vârsta de
Henryk Wieniawski () [Corola-website/Science/328132_a_329461]
-
ca Władysław Szpilman. Este o adaptare după memoriile muzicianului polono-evreu Władysław Szpilman. Filmul este o coproducție Polonia, Franța, Germania și Marea Britanie. "" a avut numeroase laude și a primit mai multe premii și nominalizări. La ediția 75-a a premiilor Oscar, "Pianistul" a câștigat premiul Oscar pentru cel mai bun regizor (Polanski), cel mai bun scenariu adaptat (Ronald Harwood) și cel mai bun actor (Brody), fiind nominalizat la alte patru premii printre care și Premiul Oscar pentru cel mai bun film. Filmul
Pianistul () [Corola-website/Science/328185_a_329514]
-
cel mai bun regizor în 2003. A mai câștigat șapte premii franceze Césars inclusiv pentru cel mai bun film, cel mai bun regizor și cel mai bun actor (pentru Brody). În septembrie 1939, postul radio al lui Wladyslaw Szpilman, un pianist polonezo-evreu, este zguduit de bombardamentele germane cu ocazia invaziei Germaniei naziste în Polonia și izbucnirea ulterioară a celui de-al doilea război mondial. În speranța unei victorii rapide, Szpilman este acasă și se bucură alături de familia sa când află că
Pianistul () [Corola-website/Science/328185_a_329514]
-
orașul este distrus și golit de populație iar Szpilman, care nu mai are pe nimeni, caută disperat adăpost și provizii printre ruine. În cele din urmă, el este descoperit de către ofițerul Wehrmacht Wilm Hosenfeld, care află că Szpilman este un pianist și îi cere să cânte la un pian din apropiere. Szpilman, bolnav, interpretează "Balada în sol minor" a lui Frédéric Chopin. Hosenfeld, mișcat, îi permite apoi lui Szpilman să se ascundă în podul unei case goale și îi aduce mâncare
Pianistul () [Corola-website/Science/328185_a_329514]
-
într-un concert pentru pian. În 1845 a adăugat intermezzo-ul și finalul pentru a finaliza lucrarea. Avea să devină singurul concert pentru pian finalizat de Schumann. Lucrarea a avut premiera în Leipzig pe 1 ianuarie 1846 cu Clara în calitate de pianist. Ferdinand Hiller, căruia îi este dedicat concertul, a dirijat premiera. Este posibil ca acest concert să îl fi inspirat pe Edvard Grieg să compună propriul concert pentru pian, de asemenea în La minor. Concertul lui Grieg, ca și al lui
Concertul pentru pian (Schumann) () [Corola-website/Science/328378_a_329707]
-
(12 octombrie 1937 - 28 februarie 2007) a fost un pianist român. Născut pe 12 octombrie 1937 în Galați, a început studiul pianului în orașul natal, la vârsta de cinci ani, sub îndrumarea Elizei Cernovodeanu. Cel care a observat talentul său manifestat timpuriu a fost actorul Gheorghe Timică. Aflat în trecere
Albert Guttman () [Corola-website/Science/327540_a_328869]
-
și folclorist, rector al Conservatorului bucureștean între 1950-1955). După absolvirea Conservatorului și a Examenului de Stat, Albert Guttman a fost numit, în februarie 1960, corepetitor la Conservatorul din București (la clasele de violă, flaut, canto, operă). Este momentul în care pianistul începe o carieră pedagogică de succes, care se va desfășura în paralel cu cea interpretativă până aproape de sfârșitul vieții. La începutul anului 1960, Albert Guttman a câștigat - obținând locul I - concursul pentru postul de asistent la catedra de pian complementar
Albert Guttman () [Corola-website/Science/327540_a_328869]
-
bucureștean în 1961, și a activat ca profesoară de corepetiție la canto și instrumente până în 1990, anul pensionării. În anul 1967, Guttman a participat la cursurile de perfecționare ale Seminarului Muzical Internațional de la Weimar, la clasa profesorului Guido Agosti (1901-1989, pianist și profesor italian). Apoi, ca bursier al Centrului Internațional de Studii Muzicale, a urmat cursurile de muzică de cameră susținute de Enrico Mainardi (1897-1976, violoncelist și compozitor italian) în vara anului 1969, în cadrul Festivalului Muzical Internațional de la Taormina (Italia). Albert
Albert Guttman () [Corola-website/Science/327540_a_328869]
-
în cadrul Festivalului Muzical Internațional de la Taormina (Italia). Albert Guttman a beneficiat în 1970-1971 și 1971-1972 de o altă bursă oferită de guvernul italian, la un curs de perfecționare în cadrul Academiei Santa Cecilia din Roma, tot sub îndrumarea lui Guido Agosti. Pianistul a obținut la finalul cursului calificativul maxim - „10 Magna cum laude“. În aprilie 1972, Albert Guttman a fost numit asistent oficial pentru muzică de cameră la Academia Santa Cecilia. Colaborarea sa a fost solicitată pentru cursurile de perfecționare de vioară
Albert Guttman () [Corola-website/Science/327540_a_328869]
-
laude“. În aprilie 1972, Albert Guttman a fost numit asistent oficial pentru muzică de cameră la Academia Santa Cecilia. Colaborarea sa a fost solicitată pentru cursurile de perfecționare de vioară susținute de Pina Carmirelli (cu care a și colaborat ca pianist), și violoncel, cu Amedeo Baldovino. Din 1973 a activat în cadrul catedrei de muzică de cameră a conservatorului bucureștean, la clasa de acompaniament. Albert Guttman a activat în funcția de asistent la Conservatorul din București până la data de 1 septembrie 1976
Albert Guttman () [Corola-website/Science/327540_a_328869]
-
doi muzicieni români: între 1-14 august, Radu Aldulescu a predat cursuri de violoncel, în timp ce Albert Guttman a predat pian și muzică de cameră între 27 iulie - 10 august 1977. În 1982 are loc un moment important în cariera pedagogică a pianistului datează din 1982. „Domnul profesor Albert Guttman, născut pe 12.10.1937 în România, pianist renumit, a fost angajat la Academia internațională de muzică Menuhin pentru anul școlar 1982/1983“. Numirea ca pianist al Academiei de vară de la Gstaad (Elveția
Albert Guttman () [Corola-website/Science/327540_a_328869]
-
Guttman a predat pian și muzică de cameră între 27 iulie - 10 august 1977. În 1982 are loc un moment important în cariera pedagogică a pianistului datează din 1982. „Domnul profesor Albert Guttman, născut pe 12.10.1937 în România, pianist renumit, a fost angajat la Academia internațională de muzică Menuhin pentru anul școlar 1982/1983“. Numirea ca pianist al Academiei de vară de la Gstaad (Elveția) a avut loc în urma obținerii „Premiului internațional Hephzibah Menuhin pentru pian“ (Paris, 1981). În data
Albert Guttman () [Corola-website/Science/327540_a_328869]
-
un moment important în cariera pedagogică a pianistului datează din 1982. „Domnul profesor Albert Guttman, născut pe 12.10.1937 în România, pianist renumit, a fost angajat la Academia internațională de muzică Menuhin pentru anul școlar 1982/1983“. Numirea ca pianist al Academiei de vară de la Gstaad (Elveția) a avut loc în urma obținerii „Premiului internațional Hephzibah Menuhin pentru pian“ (Paris, 1981). În data de 10 august 1982, Guttman a susținut un master-class alături de Yehudi Menuhin (program: Sonata nr.3 op.108
Albert Guttman () [Corola-website/Science/327540_a_328869]
-
de pian, în vederea specializării în domeniul acompaniamentului. Din 1988, numele lui Guttman va apărea în dicționarul International Who’s Who in Music, printr-o prezentare cuprinzătoare a carierei sale interpretative și pedagogice. După debutul unei cariere solistice promițătoare în România, pianistul s-a axat pe interpretarea în formație de duo cameral, concertând alături de cele mai mari nume ale vieții muzicale a celei de-a doua jumătăți a secolului XX. Din anul 1980 a fost nevoit să își continue cariera în afara granițelor
Albert Guttman () [Corola-website/Science/327540_a_328869]
-
reacționat, sau a acceptat autoritatea ucrainenilor, dar polonezii au luat atitudine împotriva independenței noului stat. După încheierea Primului Război Mondial, poporul polonez s-a ridicat la luptă în Poznan pe 27 decembrie 1918 pentru renașterea statului național după un discurs patriotic al pianistului Ignacy Paderewski. Luptele au continuat până pe 28 iunie 1919, când a fost semnat Tratatul de la Versailles, care consfintea renașterea statulu polonez. Polonia a primit teritorii ce aparținuseră Imperiului German învins după cum urmează: Pe 17 iulie 1919 a fost semnată încetarea
Evoluția teritorială a Poloniei () [Corola-website/Science/327646_a_328975]
-
Alan Irwin Menken (n. 22 iulie, 1949) este un compozitor și pianist american de muzică de film și teatru muzical. Menken este cunoscut pentru compunerea muzicii pentru filme produse de Walt Disney Animation Studios. Muzica sa pentru filmele "Mica sirenă", "Frumoasa și bestia", "Aladdin" și "Pocahontas" i-au adus câte două premii
Alan Menken () [Corola-website/Science/327982_a_329311]
-
În prezent, Kaiia studiază la Universitatea „Andrei Șaguna”, Facultate de Stiinte ale Comunicării și de Științe Politice, secția jurnalism din Constantă, România. Kaiia a declarat că este fana a interpretelor Beyoncé Knowles, Rita Oră și Jessie J, preferându-l pe pianistul grec Yanni pentru momentele de relaxare. În luna aprilie a anului 2012, Kaiia a lansat primul ei disc single, „Crazy Love”, în colaborare cu MAAN Studio, producătorii piesei „Mr. Saxobeat” a Alexandrei Stan, care s-a bucurat de succes la
Kaiia () [Corola-website/Science/327067_a_328396]