4,267 matches
-
transpună în limbă, în procedee creștine, procedeele și expresiile antice."48 Cu alte cuvinte, operele nou create se înscriau în sfera mediocrității, nere-ușindu-se eclipsarea literaturii antice. Însă dincolo de acest eșec ce a vizat mai ales insuficiența creatoare a poeților creștini, polemica a avut rolul de a contura tabăra Modernilor și de a clătina puțin soclul anticilor, încercându-se o aliniere a literaturii cu spiritul veacului și o desprindere a acesteia de modele. O a doua rundă de mai mică amploare dar
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
astfel, în considerație doi Moderni: Perrault și Fontenelle, un "Antic" La Fontaine și o viziune de mijloc cea a lui Fénelon. De asemenea, pentru final, vom lua în considerație o scriere a irlandezului Jonathan Swift care concluzionează în mod satiric polemica literară. II.2. Charles Perrault "Frumoasa Antichitate a fost mereu venerabilă / Dar eu n-am crezut-o niciodată a fi și adorabilă / Îi privesc pe antici fără a-mi îndoi genunchii / Sunt mari, într-adevăr, dar tot oameni ca noi
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
William Temple protectorul lui Swift implicat în varianta britanică a Disputei dintre Antici și Moderni. Deși scrisă aparent sub auspiciile unei conjucturi particulare, satira autorului englez surprinde, într-o manieră inteligentă și savuroasă, liniile generale ale problematicii faimosului conflict. Redimensionarea polemicii într-un război concret între cărți poate fi percepută, la un prim nivel, ca o fugă de responsabilitatea asumării unui rol direct în disputa propriu-zisă, deoarece însuflețirea cărților permite jonglarea cu idei fără a implica persoane fizice, după cum sugerează nota
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
din greșeală un colț al edificiului de pânze, stârnind din partea "locatarului" un răspuns brutal, lipsit de eleganță și plin de invective. O deconspirare ulterioară a simbolurilor echivalează albina cu Anticii, iar pe păianjen cu Modernii, deși maniera de desfășurare a polemicii nu mai lasă nici un dubiu asupra identității celor doi. Prin imaginea agresivă creată păianjenului se sugerează impetuozitatea Modernilor, dar o impetuozitate care alunecă într-o anumită vulgaritate. Brutalitatea adresării corespunde unei atitudini de infatuare excesivă și de exacerbare a simțului
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
astfel cercetarea manierei în care clasicismul epocii lui Ludovic al XIV-lea a evoluat în cadrul acelorași coordonate etnice. Astfel, panorama literară a începutului de secol al XVIII-lea francez oferea imaginea unui curent șubrezit mai ales de fisurile produse în urma polemicilor aprinse din cadrul faimoasei Querelle despre care s-a scris pe larg într-un capitol anterior. În ciuda agitației produse, Modernii nu au reușit să destabilizeze decât parțial edificiul clasic, ducând mai degrabă la o liberalizare a doctrinei decât la dispariția ei
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
în eseul său, discutat anterior. De asemenea, Johnson se situează pe poziții contrare în ceea ce privește respectarea regulii celor trei unități, militând, din umbra exemplului lui Shakespeare, pentru o mai mare libertate a actului dramatic în această direcție. Argumentarea sa este una polemică, pornind de la stabilirea motivațiilor generale în adoptarea acestei reguli, motivații ce privesc respectarea verosimilului. Însă criticul sugerează că spectatorul nu se transpune niciodată complet în așa fel încât să uite total circumstanțele în care se află, fiind conștient de la început
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
o conviețuire care, în liniile ei generale, a fost destul de pașnică. Aceasta și datorită faptului că scriitorii epocii au fost, în marea lor majoritate, implicați politic, fiind însuflețiți de ideea emancipării naționale, a emancipării prin literatură decât de angrenarea în polemici literare. De altfel, deși pașoptiștii puteau disocia teoretic între cele două noțiuni, practic operele lor le-au topit, această îmbinare corespunzând influențelor estetice multiple sau pur și simplu unei dimensiuni ontologice mai aparte care a permis manifestarea destul de evidentă a
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
de natură spirituală. Mișcarea se stinge spre finalul celui de-al Doilea Război Mondial, lăsând în urmă din punct de vedere literar imaginea celei mai zgomotoase direcții neoclasice a începutului de secol, care merită, totuși, consemnată mai ales pentru voluptatea polemicii și a ideilor privitoare la renașterea clasicismului, majoritatea acestora fiind dezvoltate în paginile cotidianului ce purta numele grupării, apărut în anul 1908. O cu totul altă viziune asupra clasicismului o întâlnim la Jean Cocteau, care nu promovează în mod agresiv
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
periculos. Ei reprezintă cinci sau șase tipuri diferite de antiteze, și în vreme ce eu îi folosesc într-un sens, dumneavoastră poate că îi folosiți în altul." La momentul scrierii acestor rânduri raportarea antagonică clasic-romantic fusese deja bine stabilită, mai ales, prin polemicile violente inițiate de romantici. Însă, deși la modul general opoziția era trasată, o aprofundare ar dezvălui lipsa de concretețe și de puritate a antitezelor după cum o sugerează și rândurile de mai sus. În acest sens, Hulme face referire la maniera
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
critici "calme, de cooperare", transformând-o mai degrabă într-o "tribună pentru oratori învrăjbiți și certăreți care nici măcar nu au ajuns să-și formuleze limpede punctele litigioase."283 În viziunea lui Eliot una neoclasică critica trebuie să se ridice deasupra polemicilor minore și a "măruntelor ciudățenii personale", devenind astfel întru totul obiectivă. În continuare, articolul urmărește câteva aspecte ale dihotomiei clasicism romantism ca răspuns dat lui Middleton Murry, critic britanic al primei jumătăți a secolului al XX-lea, care sugera că
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
folosească de flacăra naționalistă. Și în Italia catolicii se găseau pe poziții patriotice, iar episcopii îi îndemnau pe credincioși să suporte suferințele și sacrificiile 3. Războiul a oferit ocazia de a sublinia legătura dintre religie și patrie, de a reduce polemicile vechi cu Statul liberal, de a spera în desăvîrșirea Unificării grație revenirii regiunilor Trentino și Frioul, pămînturi ale creștinătății. În 1916, Filippo Meda a intrat în guvern ca reprezentant al uniunii naționale. Dar ostilitatea Sfîntului Scaun, mai întîi față de intrarea
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
de a-l elibera de influența Acțiunii Catolice. Or, dificultățile existau chiar în sînul Acțiunii Catolice. Chiar din 1948, Giuseppe Lazzati făcea o contestație care reproșa insuficienta aprofundare a mesajului religios. La începutul lui 1948 și la începutul lui 1949, polemica cu Luigi Gedda a fost dură cu privire la devierea AC-ului spre un teren aproape exclusiv politic. Tineretul a fost zguduit de crize: plecarea, în 1952, a președintelui tineretului din GIAC, Carlo Carretto, care s-a retras la Frățiorii lui Charles
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
naționalizate, fiind literalmente împărțite (se vorbește de "lottizzazione") între diferitele partide, ca niște bucăți de pradă ce permiteau întreținerea clientelei electorale. Această derivă fusese identificată foarte devreme de Luigi Sturzo care, pînă la moartea sa în 1959, a întreținut o polemică permanentă împotriva partitocrației și a corupției. Chiar de la revenirea sa în Italia, în 1946, el a făcut un apel la "moralizarea vieții publice" printr-un articol publicat la 3 noiembrie în L'Italia: "A da funcții în Stat sau în
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
adus impunerea punctului de vedere românesc. "Dacă eram stat vasal, de ce înainte de intrarea noastră în acțiune guvernul rus a iscălit cu noi convențiunea pentru trecerea armatei în care se stipulează condițiuni curat politice, cum este integritatea teritoriului?"79 În toate polemicile sale, Eminescu aduce argumente solide și raționale. În finalul editorialului din 3 ianuarie, poetul își exprimă speranța că acea convenție cu Rusia va fi fost bine concepută spre a nu ne trezi cu noi pierderi: "Dacă dar România nu va
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
în Bucovina, numai sub alte împrejurări. Că comisarii turcești au vândut pe ruble un pământ ce nu era al lor nu e un motiv ca românii să-și vânză pe ruble pământul patriei lor străveche." Pe 22 februarie, poetul reia polemica cu Le Nord, polemică în care se angajează și ziarul rusesc Viedomosti. Citează din franceză pasaje ale scrisorii lui X., pe care le combate, cazuistic, cu documente vechi moldovenești și rusești. Propaganda rusească se crampona, în revendicarea "drepturilor", chiar de
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
alte împrejurări. Că comisarii turcești au vândut pe ruble un pământ ce nu era al lor nu e un motiv ca românii să-și vânză pe ruble pământul patriei lor străveche." Pe 22 februarie, poetul reia polemica cu Le Nord, polemică în care se angajează și ziarul rusesc Viedomosti. Citează din franceză pasaje ale scrisorii lui X., pe care le combate, cazuistic, cu documente vechi moldovenești și rusești. Propaganda rusească se crampona, în revendicarea "drepturilor", chiar de numele Basarabia, care ar
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
astăzi Basarabia." În mijlocul disputelor din lunile încheierii războiului și a ale tratativelor de pace, pentru Eminescu a urmat "vacanța" regizată, pentru două luni, de la Floreștii lui Nicolae Mandrea. La întoarcere, primul articol pe care-l publică (2 august 1878) abordează polemica în jurul moțiunii Vernescu în problema Dobrogei, considerată nu doar de Rusia, ci și de politicienii de la București drept o "compensație" pentru Basarabia. În realitate, cum am semnalat deja, Dobrogea era prevăzut să treacă la România încă din faza de început
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
Din afirmația acestui reprezentant de frunte al liberalismului clasic se desprinde ideea fundamentală potrivit căreia comerțul fără restricții reprezintă o modalitate eficientă de optimizare a producției și consumului, iar acest raționament poate fi considerat drept punct de pornire în orice polemică privitoare la importanța comerțului exterior pentru creșterea economică. O perspectivă nouă în cercetare este introdusă de Michael E. Porter prin intermediul lucrării sale "The Competitive Advantage of Nations", autorul explicând specializarea internațională în funcție de avantajele comparative naturale sau create prin exploatarea imperfecțiunilor
[Corola-publishinghouse/Science/1480_a_2778]
-
consumatorii vor avea combinația optimă în consum, date fiind constrângerile lor bugetare. Rezultă deci că, în acest fel, comerțul fără nici o restricție este un mijloc eficient de optimizare a producției și consumului. Acest raționament constituie punctul de pornire în orice polemică privitoare la importanța comerțului internațional pentru creșterea economică. Un alt mare reprezentant al liberalismului clasic este D. Ricardo, care continuă linia de gândire liberală a lui Smith. În concepția lui, pentru ca schimbul să se desfășoare avantajos pentru ambii parteneri participanți
[Corola-publishinghouse/Science/1480_a_2778]
-
a deschis o nouă discuție: păi, mai toți autorii antici n-au fost decât niște copiști mai mult sau mai puțini fideli. Copiști ai unor originale corupte și ele! O comisie de arbitraj a răsuflat ușurată și a încurajat noua polemică născută pe teritoriul celor două republici surori Vandana de Nord și Vandana de Sud: prilej de vrajbă doar între... Halicarnas și Creta. Și astfel, vechii locuitori de pe versanții "asemenea căpățânii unui bătrân chel" se întorc în somnul istoriei, de unde au
[Corola-publishinghouse/Science/1518_a_2816]
-
important încât îl cunosc de mici teoretic și îl trăiesc, tot de mici, și practic. Ceea ce a dus la discuții îndelungate și la măsuri legislative cât se poate de interesante. De pildă, în Republica Democratică Vandana s-a iscat o polemică națională în legătură cu poziția Președintelui statului: dacă Autoritatea Sa îi conferă atâtea drepturi, mai putem oare vorbi despre democrație printre vűndűni? Degeaba au spus conservatorii că democrația înseamnă doar să oferi șanse și posibilități egale tuturor, nu și aceleași privilegii atât
[Corola-publishinghouse/Science/1518_a_2816]
-
la ora actuală După cum se știe, există mai multe istorii, în funcție de cine consemnează evenimentele. Asemenea variante se întâlnesc succesiv, după cum o cer necesitățile învingătorilor, în necesitățile momentului. Însă se întâmplă, uneori, să traverseze timpurile și istorii diferite simultan. Atunci apar polemicile, unele variante sunt declarate eretice, altele, doar mincinoase. Dar ceea ce se cunoaște mult mai puțin, de cele mai multe ori deloc, sunt istoriile paralele ascunse în arhivele secrete. Acestea ies la iveală doar prin declasificarea după ani de zile a documentelor respective
[Corola-publishinghouse/Science/1518_a_2816]
-
în sens invers. La fel avea să se despartă Culianu și de Freud și Jung, contestînd valoarea abordării psihanalitice a extazului mistic și al "călătoriilor în lumea de dincolo" și criticînd noțiunea de "inconștient colectiv", ca "nefolositor de vagă". O polemică efectivă va avea cu scriitorul american de origine peruviană Carlos Castaneda, pe care îl numește "pseudoantropo logist", sau chiar "șarlatan". În fine, o altă polemică avea să poarte cu reprezentanții școlii germane a religiilor : W. Anz, W. Bousset, R. Retzenstein
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
în lumea de dincolo" și criticînd noțiunea de "inconștient colectiv", ca "nefolositor de vagă". O polemică efectivă va avea cu scriitorul american de origine peruviană Carlos Castaneda, pe care îl numește "pseudoantropo logist", sau chiar "șarlatan". În fine, o altă polemică avea să poarte cu reprezentanții școlii germane a religiilor : W. Anz, W. Bousset, R. Retzenstein sau F. Cumont, foarte preocupată de tradiția persană, de unde aduce dualismul gnostic. Pornit pe propriul drum, Culianu propune, de pildă, teza "tradiției culturale", pe cea
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
care militează pentru memorie, printre care Fiii și Fiicele Deportaților Evrei din Franța, fondată în 1979, care susține acțiunile întreprinse de Beate și Serge Klarsfeld pentru a se pune capăt impunității responsabililor francezi și germani pentru deportări. Fără să uităm polemicile, uneori foarte aprinse, precum cea stârnită de "fișierul evreiesc" pe care Serge Klarsfeld îl descoperă în 1992 la Ministerul Foștilor Combatanți și despre care el afirmă că este cel întocmit de prefectura de poliție în 1940 și care fusese folosit
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]