2,793 matches
-
recentă Poporul român în cumpănă de milenii care s-ar preta foarte bine pentru un articolrecenzie la Ateneu. Atitudinea mea va fi o critică destul de dură, dar învelită într-un limbaj tehnic civilizat și doct și înmuiată în mierea unei politeți desăvîrșite. Cred că numai în felul acesta o critică poate fi utilă și constructivă, de care cultura noastră contemporană are atîta nevoie. Cu cele mai bune urări pentru familie și cu o prietenească strîngere de mînă. H. Mihăescu </citation> (17
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
cel al recuperării unui profil identitar. Miza acestei proze este recuperabilă din cea de-a doua zonă de semnificații care pun în discuție legitimitatea unor extrapolări ale anecdoticului. Fără nicio explicație, naratorul înregistrează atenția exacerbată, în niciun fel disimulată prin politețe, de care beneficiază apariția sa. Atenția concentrată acordată străi- nului are ceva din efectul filmic din westernurile spaghetti unde justițiarul sau dimpotrivă un desperado reputat își face apariția pe strada principală în timp ce pistolarii se retrag prudent- amenințători pentru a-i
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
nara- torul o invocă este însoțită și de o retorică idiosincratică care trăiește din hybrisul privirii în exces, al supraexpunerii. Momentul apogetic este legat de apariția unui copil care-l fixează cu obstinație și depășind cu nonșalanța vârstei frontiera oricărei politeți îl atinge, îl pipăie. Privirea copi- lului pare să declanșeze o stare de vertij senzorial, însă ea reprezintă punctul focal, fiind anticipată de privirile cetățenilor. Gestul are un efect devastator, antrenând reflec- ția mizatropică a naratorului cu privire la animalele captive în
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
șfori, atârn) la uscat prosoape rupte. Frânghiile urc) În zigzag, sus, sus de tot, În niște balcoane Întunecoase. O ar)boaic) foarte b)trân) se odihnește pe o sofa, cu unul dintre picioarele-i scurte Întins. Face un gest de politețe oriental). În aceast) Inc)pere, cu prosoapele ca niște flamuri, oamenii se odihnesc dup) baie. Trecem prin mai multe camere cu aburi, acum goale. Prietenul nostru arab spune: Dac) stai o noapte Întreag) aici, vei fi cu totul alt om
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
lunii, sus pe terasa pavilionului de lângă templu, dar nu cred că voi mai putea nici măcar să urc scările până acolo, darmite să mai stau cruciș.“ M-a asigurat că energia va veni urcând treptele. Nu l-am crezut, dar din politețe l-am urmat. Am reușit cu chiu cu vai să ajung pe terasă și să-mi Încrucișez picioarele pe piatră. Decorul era magnific, parcă dintr-o piesa Nô sau dintr-un film de Kurosawa: luna apărea misterioasă, oglindindu-se În
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
aer de prospețime, o viziune nouă. Proiectul nostru a avut asupra comunității din La Vallée efectul de a le fi transmis gustul celebrării teatrului. Robusta noastră gazdă, doamna Vallin, care declarase că nu-i place teatrul, a venit totuși din politețe să vadă ce-au făcut oaspeții teatraliști pe care i-a hrănit o vară și de care se atașase ca de o familie. S-a așezat pe-o bancă În fața primăriei, s-a crucit să-i vadă pe actori că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
eu, observând cum asculta cu un interes viu tot ce-i destăinuiam despre mine. Îi vedeam pentru prima oară În viață, dar aveam sentimentul că-i cunosc de mult și că puteam să vorbesc cu ei direct, fără ocolișuri, fără politețuri sau etichete inutile. Mrs. Welch mă privea cu ochii ei albaștri plini de curiozitate și Înțelegere adâncă. Dr. Welch Îmi adresa cuvinte ce păreau obișnuite, dar care sunau neobișnuit de clar În acel moment, calitate unică ce m-a ajutat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
noi eram vinovați pentru că știam atât de puține lucruri. Așa mi-a rămas în amintire cel mai bine: pe strada Edgar Quinet, scăldată în soare, deși era aproape seară, îmbrăcat din cap până-n picioare în negru, salutându-ne cu o politețe impecabilă și amicală pe care o meritam atât de puțin - trist, demn, resemnat, senin. * Vara anului 1956 a fost o vară plină de mari evenimente pentru familia noastră: mai întâi, mutarea la București, în iunie-iulie, apoi, în august, sosirea rudelor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
de evocări ale personajului, episoade amuzante sau, oricum, memorabile. Dar nu l-am cunoscut personal decât în 1970. Între timp, în 1968, la Paris, la prima mea întâlnire cu Cioran, acesta m-a întrebat aproape imediat după primele cuvinte de politețe : „Que devient Petre Țuțea ?”. I-am înșirat, afară de cele pe care le știam de la Noica și pe care multe le cunoștea desigur și Cioran, fiind vorba de episoade interbelice, cele ce aflasem despre Petre Țuțea din pușcărie. Nu-mi amintesc
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
poate nu în ce privește primejdia în sine a encomiasmului și adulației, regim neprielnic unui artist oricât de mare. Poetul mi-a făcut onoarea de a nu se arăta nici supărat, nici indiferent, mărturisindu mi cu simplitate și grație, cu o aristocratică politețe, ba chiar, aș putea spune, cu o deferență ce se adresa desigur mai puțin persoanei mele și mai mult opiniei critice ca atare, cât de mult l-au afectat acele cuvinte. (Mi-a mai spus, ceea ce firește n-am prea
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
Constantin prin 1985-86 de am făcut pomenire pentru bunici la cimitirul din Corbeni și am găsit-o pe fiica unchiului Scarlat, femeie de peste 40 de ani. Am fost surprins de vocabularul pe care-l folosea, de delicatețea gesturilor ei, de politețea ei. Parcă ar fi fost absolventă de pension, parcă ar fi trăit într-un mediu de intelectuali, și cu un bun simț ieșit din comun. După despărțire, am comentat cu unchiul Constantin acest caz, atât de deosebit de mediul înconjurător
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
amintiri de care să ne rușinăm. Iulie Este ultima zi a lunii iulie 1990. N-am scris nimic în acest caiet despre zilele trăite. Oare am pierdut timpul cu bagatele? Fără îndoială. Am fost nevoită să trăncănesc la telefon, din politețe. Dintre toți, Andrei (Bart) e cel care mă sună cel mai mult, dis-de-dimineață, asigurându-mă că este prietenul meu cel mai bun, apoi încearcă să mă trezească din somn și să primească de la mine un fel de stare ironică, plină
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
René și fiul lui Lionel, la Stockholm. Locuiește la mine, transformându-mă în „bucătăreasă”, pentru că așa a fost educat: femeile trebuie să-l servească. Mai mult: cerându-mi să vină cu mine la întâlnirile cu prietenii mei. Și eu, din politețe, trebuie să mă port bine, exersându-mi prin asta capacitatea infinită a răbdării. Vorbește, bineînțeles, tot timpul rău despre părinții lui, mai ales despre Lionel, și eu trebuie să ascult fără să scot vreun cuvânt, pentru că eu sunt definitiv de
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
de băut, cu ea, ca și cu fiica, înțelegerea făcându-se prin alfabetul gesturilor. Se spune despre moldoveni că sunt foarte ospitalieri. Am văzut mai târziu că atât moldovenii cât și rușii sau ucrainienii se află umăr la umăr în politețea ospitalității. Totuși micul secret al întâmplării era legat mai ales de faptul că noul domn învățător, flăcău, era un motiv bun pentru familia Galiurov care, în afara casei, prăvăliei și pământului, avea în primul rând o fată de măritat. Dar eu
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
din mila lor. Stai acolo, mi a spus cu glas ridicat și m-a împins ușor pe locul din spate al mașinii. Nu m-a poftit să iau loc în față și nu mi-a adresat nici măcar un salut de politețe. Drumul mi s-a părut nesfârșit și mă simțeam stingheră și neliniștită. Ajunsă la comună, atent supravegheată de secretar, am dat jos, așa cum îi văzusem pe cei de la Șesu, tabloul cu Ceaușescu, care stătea la loc de cinste în biroul
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
comună, veneau cu lucru la mine. Împleteam și vorbeam vrute și nevrute. Odată cu trecerea în noul an, cel care avea să fie ultimul, 1989, am simțit că între mine și oamenii din acea comună s-a deschis un abis. Erau distanți, iar politețea lor era rece. Hoinărind pe drumurile comunei și privind satele aruncate pe dealuri, locuri de care nu mă lega nimic, nici amintiri, nici nostalgii, nici doruri, îmi încolțea fără voie, în minte aceeași întrebare: „Ce caut aici, pe aceste meleaguri
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
pline de cireșe dolofane. Cred că au și viermi, dar Vasile nu dă nici o importanță părerii mele și le înghite lacom, cu tot cu sâmburi. La cât suntem de amici îmi vine să-i spun "ești tâmpit", dar mă abțin dintr-o politețe elementară. Dar acest gen de politețe elementară mă împiedică să fiu eu, să mă realizez, din cauza acestui artificiu de educație supărările se răsfrâng asupra mea. Sunt laș chiar față de obiecte, spunându-mi, cu ipocrizie, că sunt bun, nu stric nici un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
au și viermi, dar Vasile nu dă nici o importanță părerii mele și le înghite lacom, cu tot cu sâmburi. La cât suntem de amici îmi vine să-i spun "ești tâmpit", dar mă abțin dintr-o politețe elementară. Dar acest gen de politețe elementară mă împiedică să fiu eu, să mă realizez, din cauza acestui artificiu de educație supărările se răsfrâng asupra mea. Sunt laș chiar față de obiecte, spunându-mi, cu ipocrizie, că sunt bun, nu stric nici un pix, nici un ceas, nu-s în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
produs impresia copleșitoare despre om, așa cum ne-a încântat acest om de o modestie firească, de o nobilă simplitate. Târziu, oaspetele nostru ilustru ne-a fost confiscat. În oraș, vestea explodase. Prefectul, primarul și alții l-au înconjurat, cu o politețe umilă, urcându-l într-o mașină. * Peste mulți ani cincizeci și mai bine am avut ocazia să-i vorbesc regretatului Iosif Sava de această întâlnire. Nu știa nimic, auzise ceva, foarte vag, m-a somat să fac un articol despre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
elanuri. După puțină vreme Enescu a părăsit țara, unde nu s-a mai întors. * Nu știu dacă elevii Bobu și Munteanu care lipseau din oraș au aflat despre aprecierile lui Enescu. Probabil că au aflat. Nu erau cuvinte de simplă politețe, mai erau și alți autori la "Licăriri". Dar lui Enescu i-au plăcut poezioarele acestora. Din nefericire, nici el și, în momentul acela, nimeni nu putea ști în ce fel se vor împlini previziunile lui. Peste vreun an, Munteanu și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
așezându-le, pe trotuar, oase și alte resturi din ce descoperea el în timp ce își făcea meseria de măturător. Dar nu le arunca aceste resturi, le punea frumos, în fața câinilor, le făcea o masă cuviincioasă și îi chema la masă cu politețe, ca pe niște invitați. Dacă nu l-aș fi auzit îndemnându-i, cu vorbe simple, aș fi crezut că omul meu era mut. Ce-i drept, mai vorbea el din când în când cu câte un tovarăș de muncă, mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
dimineața, când se ajunge la "ultimul leu". A venit la dânsa un bărbat, dar unul ars de viciu, unul uscat, bețiv-bețiv, vicios până în măduvă, nu un oarecare client de disco, ci un pătimaș adevărat, și i-a cerut, cu perfectă politețe, cinci mii de lei. I-a dat zece. Nenorocitul i-a mulțumit și s-a întors cu restul de cinci mii... Și dânsa nu a îndrăznit să nu-i primească, pentru că, mi-a spus dânsa, "restul acesta, de cinci mii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
cum l-a salvat pe Ion, țiganul?... tot chestie de onoare... (...nu?... las' că îți spun mâine) ce delicați erau cei care se întâlneau la Mascan"... Și așa mai departe... Personajele de pe terasă își aminteau de balurile de la prefectură; de politețe și politețuri, de lungile rochii și de pălăriile doamnelor, despre... Multe, bune și rele, erau evocate cu o tristă nostalgie. M-am furișat, am plecat, eu eram din altă lume, din altă parte... * M-am retras mai încoace, către prezent
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
a salvat pe Ion, țiganul?... tot chestie de onoare... (...nu?... las' că îți spun mâine) ce delicați erau cei care se întâlneau la Mascan"... Și așa mai departe... Personajele de pe terasă își aminteau de balurile de la prefectură; de politețe și politețuri, de lungile rochii și de pălăriile doamnelor, despre... Multe, bune și rele, erau evocate cu o tristă nostalgie. M-am furișat, am plecat, eu eram din altă lume, din altă parte... * M-am retras mai încoace, către prezent, pentru ca demult
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
și subalimentație. Oare cum ne-am simți într-o epocă a acestor fotografii? Ne-ar lipsi televizorul, mai ales baia și electricitatea, ne-ar lipsi nervozitatea cotidiană, poate nu am suporta lipsa bădărăniei, lipsa înjurăturii în public, nu am suporta politețea? Ce complicată ipoteză să scrii scrisori de dragoste, să citești literatură, să scrii citeț, caligrafic... A doua variantă a ieșirii din mizantropia contemporană este refugiul în viitor. Variantă mai complicată, mai încărcată de dileme fîlosofice. Viitorul este, oricum, un vis
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]