10,542 matches
-
Nu știa dacă oamenii Îi urmaseră ordinul, dar nu avea vreme să verifice. Zorindu-se, Își deschise drum printre țesăturile care Îl Împiedicau. Își ținea mâna pe mânerul dăgii, fără a se Întreba ce va face dacă s-ar fi pomenit față În față cu adversarul, În cazul În care acesta ar fi fost În posesia unei arme lungi. Dar ceva din sinea lui Îl asigura: nu cu fierul ucidea omul acela, dacă de un om era vorba. Antilia dispăruse și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
secretul ar avea forma lui cinci, În alegorie. Îți sugerează ceva? Dante scutură din cap. Părțile mozaicului, semnul pe de cadavre, licoarea liniștitoare din Asia, stirpea Împăratului Frederic... Numărul acela nu doar sugera un mesaj de moarte. Îl urla. Se pomeni În stradă aproape fără să Își dea seama, pradă unei neliniști crescânde. Crima Îl fascina. Dar era oare just să Își dedice Întreaga lumină a minții faptei rele a unui singur individ, neglijând călăuzirea unui Întreg popor? Treptele ce duceau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
platforma unui car oprit pe latura scurtă a pieței. Pe acea scenă improvizată se mișcau Încoace și Încolo niște trupuri Îmbrăcate În straie multicolore, Înconjurate de o mulțime care aplauda. Ultimul lucru pe care și-l dorea era să se pomenească, odată cu bestiile acelea, dinaintea unei paiațării de saltimbanci. Încercă să se strecoare spre una din prăvăliile deschise În dreptul zidurilor de-a lungul străzii, Însă toate ușile erau Închise, la Încheierea zilei de lucru. Înainte să mai apuce să se gândească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
cazul să se Întoarcă În stradă și să Încerce să ajungă la Porta Romana. Dar se temea că ceilalți mercenari, călăuziți de mistreț, se puseseră pe urmele sale. Dacă primul grup ar fi făcut cale Întoarsă, el s-ar fi pomenit Încolțit pe ulița de cărămizi, fără putință de scăpare. În clipa aceea, zări o umbră În spatele său. Se răsuci dintr-o dată, gata să lovească. În beznă, recunoscu chipul lui Cecco Angiolieri. Cum era posibil? Cu puțin timp În urmă, omul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
veritas. Mergând mai departe, ce dacă un urmaș al asasinatului Dagobert al II-lea ar reveni pe tronul Franței În chip de Mare Monarh, stăpân al Europei și al lumii? (Știi, probabil, că Într-una dintre profețiile lui Nostradamus se pomenește despre așa ceva...) Soarta oamenilor și a Pământului privită la scară cosmică - pentru că despre asta vorbim - nu depinde de suverani, nici de religii. Biologia este mai puternică și decât politica, și decât toate religiile lumii. - Primum vivere, deinde philosophari... - Dacă vrei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
de a distruge Pământul după ce... În sfârșit, Înțelegi... Ai auzit, presupun, vorbindu-se pe aici despre un document numit Statutul Centrului, nu-i așa? Eveline, Zoran, doctorul Wagner - nu se poate ca măcar unul dintre ei să nu-l fi pomenit vreodată. Nu-i exclus să-ți fi vorbit și eu despre el, nu-mi amintesc În clipa asta. Din informațiile mele, titulatura „statut” nu acoperă Întru totul conținutul său care este mai complex, mai... Se crede că, În afara capitolului cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
asprime soră-sa Huruzuma, trăgându-l pe han de mânecă. — Ai dreptate, n-are rost să mă înfierbânt! se domoli tătarul. Să mergem la masă, fraților! Episodul 15 îNAINTE DE MASĂ Să ne strecurăm și noi, Cetitoriule, la masa de care pomenea hanul tătărăsc în precedentul episod, o masă mare, întinsă, cu făclii prea luminate, cu jilțurile largi, tipizate, în care trupurile gazdelor și ale oaspeților cu bucurie se lăsau. Și nu credeam a greși dacă, dintru început, avem a pomeni o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
care pomenea hanul tătărăsc în precedentul episod, o masă mare, întinsă, cu făclii prea luminate, cu jilțurile largi, tipizate, în care trupurile gazdelor și ale oaspeților cu bucurie se lăsau. Și nu credeam a greși dacă, dintru început, avem a pomeni o problemă: noi lângă cine să stăm? Care-i rangul nostru, Cetitoriule? Este vădit ca lumina acelei zile albe de primăvară că lângă han n-avem cum ședea. Lângă el stă de-a dreapta Barzovie-Vodă, tocmai punându-și șervetul la gât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Fapt istoricește atestat: orideunde veneai, oriîncotro mergeai, era mare minune dacă, pitit într-o vâlcică ori nălțându-se trufaș la răscruce de vânturi, dosit de spaima lotrilor după spinarea unui deal ori odihnind gălbui în mijlocul câmpiei, nu întâlneai curând acel topos pomenit de mai toți povestitorii de-aici ori de-aiurea, că numai lista lor, a povestitorilor, ne-ar umple puținul spațiu ce-l avem la dispoziție. Cu modestă plecăciune, în chip firesc, îndrăznim a ne strecura și noi în șirul celor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
răspunse Metodiu oprindu-se o clipă. Mi-a zis: „Eu nu știu umbla bine pe-aici, că n-am mai fost de mult. Dar dacă vei vrea tu să-mi arăți unde vine locul acela, m-oi ruga să te pomenească Domnul în împărăția Lui. Vino cu mine și-mi arată și nu-ți va părea rău”. — Dar în ce voia să-l pună? - întrebă lovănuț. — Avea o canistră mărișoară la el și-o ploscă mai mică, cât să guste pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
în vreme ce Metodiu și lovănuț, cu hărnicia seculară și uneori secularizată a călugărilor, urcau pieptiș o coastă a dealului din precedentul episod, pe versantul celălalt, coborâtor, din actualul episod, la umbra unui stejar despre a cărui vârstă este o impietate a pomeni, stăteau prăvăliți doi oameni calmi. Dacă nu s-ar fi observat, în răstimpuri, o ușoară mișcare pe orizontală a fălcilor, urmată de o energică deplasare pe verticală a mărului lui Adam, ai fi zis că cei doi oameni în floarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
se opri, îi privi lung, mai înaintă un pas, se uită în traista lui Metodiu, apoi într-a lui Iovănuț, îi mai mirosi puțin și necheză. — Chiar nu mai au nimic! - spuse uimit unul din frați. — Așa ceva n-am mai pomenit! Mulțumesc, Nestor! Calul se înapoie în iarbă, sub măr, alături de tovarășul său. — Preacuvioșiile voastre! - spuse cu bunăvoință unul dintre Stănciulești. Poftiți, rogu-vă, încoace! Nu vă facem nimic! Palizi, drepți, cu traista-n mână, călugării se apropiară de șanț. — Stănciulescu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
pildă, nu găsești picior de șnițel. — Și pe unde dracu’-a intrat? - se enervează viziriul. — Prin trecători, din Transilvania - răspunse temător Barzovie-Vodă. — Uite-așa se infiltrează dușmanul! - medita viziriul. Azi un șnițel, mâine-un vals, poimâine-o divizie întreagă. Te pomenești că-ți plac și hamburgării? Jur că n-am mâncat în viața mea! - grăi cu spaimă Barzovie-Vodă. — Bine, să zicem că te cred. Kir Haciaturian! Armeanul veni sprinten, aplecându-se în fața viziriului până la pământ. — Șnițel vienez ai? - întrebă viziriul. Armeanul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
v-astâmpărați deloc, he, he! Ei? Care? Și cu capul pe butuc vă gândiți la prostii! Episodul 69 CU STIMĂ — Mărturisesc, luminăția-ta - spuse spătarul revenindu-și primul la vederea viziriului - că de acel șnur de care pe drept cuvânt pomeneați, eu însumi am tras. N-am facut-o Doamne ferește, cu gând necurat, martor mi-e trupul de mult nemaiavând altă îndatorire decât să-mi poarte capul, ci doar să văd la ce slujește șnurul, căci la noi în Moldova asemenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Episodul 73 NOUL DOMN Mai la începuturile acestei povestiri, când și condeiul nostru șovăia, neștiind cu ce ochi va privi măritul Cetitor osârdia de față, și când însuși măritul Cetitor sta pe gânduri, neștiind cu ce ochi să se uite, pomenit-am faptul că preacuvioșii călugări Metodiu și Iovănuț se întorceau de la Râm cu o misiune tainică încredințată lor de Barzovie-Vodă. însă Istoria, această carte pe care și analfabeții o pot citi, a făcut ca între timp, printr-acest proces dialectic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
căci bătrânul, de când îl lovise paralizia și înainte de a primi buzduganul domnesc, obicinuia să se sprijine pe umărul mai tânărului său sfătuitor, pe care-l cunoscuse de multă vreme și-n care avea o încredere mioapă, mai văzând totuși, după cum pomeneam, cu un ochi. Fără să asculte de ochiul său valid care-i spunea că Ximachi prea seamănă a coțcar, Sima-Vodă se lăsase pe seama ochiului beteag și-l numise pe Ximachi vistiernic. Greșită judecată! Episodul 75 îN SPATELE PORȚILOR îNCHISE — Ședeți! - îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
ne sais pas. Foute-moi la paix! Je suis fatiguée”. „Moi aussi”, răspundea trist vel-logofătul, gândindu-se la viața lui de necurmate bătălii. Și iat-o acum la masa domnească pe Despina, un boboc de fiică, nu foarte frumoasă, cum am pomenit, dar având acel je ne sais quoi pe care-l aveau în urmă cu 350 de ani tinerele fete de boier. în fața Despinei, peste masă, Iovănuț continua să se simtă vinovat deoarece, dacă Cetitoriul își aduce aminte, la un moment
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
precedent prin peritoneu. Vezi tu, dragul meu prieten - spuse Barzovie-vodă către Broanteș, după ce amândoi își mai veniră în fire - fără voia ta ai fost martorul unei întâmplări pe care, când vei scrie cronica domniei-mele, te-aș ruga să n-o pomenești. Un domn e om, adevărat grăiesc ție, dar nu trebuie să-l arătăm pe om decât atunci când e domn. Un domn care se poartă mereu ca un om e ca un om care nu va fi niciodată pus domn, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
subsolurilor, bulele papale îi secerau pe capete. în 1362, de pildă, la recensământul lor, mai existau 14, ce-i drept sănătoși tun, toți unul și unul. Episodul 145 VENEȚIA - ORAȘ DESCHIS Vorbind despre Veneția, nu se poate, desigur, să nu pomenești de faimoasele gondole, acele bărci de eleganța lebedelor în jurul cărora s-a țesut o adevărată literatură romantică. Și unde e literatură e și ficțiune. De aceea, respectând adevărul istorisirii noastre, va trebui să spunem că nu perechile de îndrăgostiți, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
și, în fine, balurile prostimii, gorzoviglie, adică „chefuri” sau „băute”. Spre deosebire de celelalte, balurile prostimii, din cauza unei surde și permanente înfruntări cu clerul, se desfășurau și lunea și vinerea. Vom trece peste plimbările pe chei, aceleași aici ca pretutindeni, și vom pomeni de o distracție specifică Veneției: privitul în larg. în fiecare după-amiază senină, cu precădere sâmbăta și duminica, zeci, sute de venețieni stăteau pe chei privind în larg. în zilele de sărbătoare se organizau și concursuri dotate cu premii, iar cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Până și bunii noștri călugări, ale căror stomacuri nord-dunărene erau oarecum obișnuite cu desele năvăliri de foamete migratoare, păreau cuprinși de febra pofticioasă a celorlalți. Doar într-un târziu, una din cele două femei, ușor ciupită de vărsat, spuse: Ați pomenit adineauri, stimate căpitane Tresoro, un cuvânt care ne-a făcut pe mine și pe sora mea Amada să tresărim: cuvântul „pârlit”. Apăi, dacă es-o luăm p-aia dreaptă, mai pârlite ca noi nu e nimeni. — încântat de cunoștință - spuse căpitanul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
dacă stomacurile ne sunt goale, capetele măcar ne sunt pline de somn. Se sculară rând pe rând și se îndreptară spre odăile lor, călugării noștri, căpitanul Tresoro, doctorul Peleto, surorile Acetosa, bătrânelul Toto și încă un individ de care am pomenit mai înainte care nu scosese o vorbă tot timpul mesei și pe care, oricât ne-am străduit, n-am reușit să-l identificăm. Curând, stabilimentul signorei Maxima fu cuprins de liniște. Nu se auzea decât orologiul de la San Marco bătând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
mai vesele, cinstind astfel această masă de la care nu văz să lipsească vreun lucru. Frumos și adevărat ai grăit - zise Barzovie-Vodă, aruncând și dânsul un os grasului de câine ce latră mulțumit de două-trei ori. — Iată - continuă Vulture - Măria-Sa pomenea că fugeam spre Cetatea Albă unde aveam ori niște stupi ori o ibovnică. Din câte s-a putut vedea când am ajuns, nu erau stupi. Și nu întâmplător. Ca să înțelegeți de ce aveam o ibovnică tocmai la Cetatea Albă, cale de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
iubire... în ochii lui Broanteș se aprinseră luminițe. „Fiț-ar turturica a dracului - gândi el revoltat. Ia te uită la ce-i stă dumneaei capul când țara arde!”. Episodul 186 CONCEDIU MEDICAL PE 7 ZILE Episodul 187 PE TEME GENERAL-UMANE (Iî Pomeneam nu cu mult în urmă despre trei slujnicuțe care serveau barabulele Ia masa boierului Radu Stoenescu-Balcâzu. Cetitoriului nu-i va fi scăpat, desigur, că una din ele, ne cităm, „cu păr castaniu și ochi mari, îi aruncă o repede ochire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
cap și să-i răcorească cu batiste de olandă fierbințelile frunții. însă spre bucuria și nemulțumirea ei amestecate, stăpânul era sănătos ca un taur. Gândind cuvântul „taur”, roșise toată. Astfel se perpelea tânăra slujnicuță Măriuca și poate n-am fi pomenit acest fapt care ne-a îndepărtat o clipă de la firul poveștii noastre dacă el n-ar ilustra, mutatis-mutandis, tendința omului de jos de a vrea ceva situat mai sus. Extrapolată la scară mai mare, mica, aparent inofensiva tendință a Măriucăi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]