29,239 matches
-
doar să mănânc. Bani nu prea aveam, eram săraci amândoi, dar ne întâlneam cu alți colegi de-ai ei și se formă o gașcă. Se discutau ultimele articole din Secolul XX, revistele de specialitate, se făceau poezii ad-hoc și se râdea mult. Am crezut, un timp, că este tot ce aveam nevoie. Cred că a fost bine pentru acea perioadă. Gândul îmi fugea, de multe ori înapoi, la Magdalena. Câteodată treceam, seara, chiar prin fața casei ei. Nu o uitasem. Era o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
caldă și fragedă. Clody mi-a adus seninătatea, bucuria. Am iubit-o cu o dăruire totală și ea la fel. Cine ți-a pus numele ăsta? Bunica se numea Clotilde. Eu am să-ți spun Clocotilda. Tu ești Clocotilda mea. Râdea! Mă întreb dacă într-adevăr pe ea am iubit-o cel mai mult. Am vrut să mă căsătoresc cu ea, apoi m-am răzgândit. O zăpăcisem cu cererile mele în căsătorie. Azi îi spuneam să rămână cu mine, a doua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
a telefonat și mi-a făcut o urare, care atunci m-a amuzat. Și acum, acea urare o înțeleg altfel. Spunea așa: "te felicit și-ți urez s-o iubești pe Camelia până la sfârșitul vieții, numai pe ea", și adăugase, râzând: "până ți-a veni greață". Atunci am râs, pentru că știam că Olga întotdeauna era plină de contraste și de lucruri ciudate, spuse cu ironie. Acum urarea aceea m-a înspăimântat. Îmi dau seama că era ca un blestem. Să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
care atunci m-a amuzat. Și acum, acea urare o înțeleg altfel. Spunea așa: "te felicit și-ți urez s-o iubești pe Camelia până la sfârșitul vieții, numai pe ea", și adăugase, râzând: "până ți-a veni greață". Atunci am râs, pentru că știam că Olga întotdeauna era plină de contraste și de lucruri ciudate, spuse cu ironie. Acum urarea aceea m-a înspăimântat. Îmi dau seama că era ca un blestem. Să nu mai am parte niciodată de nici un altfel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
deschidea larg către parc, către aleile acelea strălucitoare și scrâșnitoare. Scaune de răchită, o măsuță... Nu avea timp să stea. Mai bine plec. Destul pentru ziua de azi! Vreau să ajung pe stradă, să văd lume. Să văd oameni care râd, care vorbesc. Trecu de portar, ieși în bulevard, mergând în neștire pe lângă case vechi și frumoase. Ajunse, din întâmplare, la Tour Eiffel. Se așeză pe o bancă. În jurul lui era zgomot, zumzet. Se vorbeau toate limbile pământului. Se simțea bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
Ateneu nu se poartă decât papion! Și mai ești și tatăl "maestrului"... Era atât de serioasă și de convinsă în decizia ei, de parcă s-ar fi născut și-ar fi trăit în lojă la Ateneu. Ce puteam să fac, am râs și mi-am luat și papion! A doua zi pe seară, după ce luasem pantalonii de la retuș, în fața familiei reunite am apărut în costum Armani, pantofi noi, cămașă idem și... papion. Asistența mai puțin Ana a sărit pe mine cu gura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
doi îndrăgostiți. Când dansul s-a terminat, Mihai o conduse la masă, îi trase scaunul, așteptă să se așeze și îi sărută mâna. Continuă câteva momente să-i spună ceva la ureche, ei știau ce. Din când în când, ea râdea, cu un râs tineresc. Începu un tango languros, iar Petre, parcă împins de cineva de la spate, se ridică și o invită pe Beatrice la dans. Beatrice era nespus de frumoasă. Părul ei blond cădea în bucle pe umeri, avea un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
și nu umblați la pachetele de cadouri. De mâncare aveți în frigidere sau, dacă vreți, Ana are bani să vă trateze în oraș. S-a înțeles? S-a înțeles, răspunse Alice, sperăm că "fata tatii" o să aibă grijă de noi! Râzând cu toții, s-au despărțit unii spre casă, Petre, Camelia, Beatrice și Mihai s-au urcat într-o sanie și au pornit spre Zamora. Pentru Beatrice, drumul săniei prin zăpadă, fulgii mari topindu-i-se pe obraji, clinchetul clopoțeilor cailor, era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
băieților și tot întrebau "când veniți, când veniți?". La întrebarea Cameliei de ce atâta zor, au spus amândouă, la unison, "ne e dor" și, după o scurtă pauză, "nu prea mai e nimic de mâncare"! Petre și Camelia au început să râdă, zicându-și: Fete mari, dar tot copii! Au hotărât să se înapoieze la București a doua zi. Mai aveau de aranjat pe ici-pe colo și de strâns bradul. Drumul cu trenul l-au făcut tăcuți. Două ore de tăcere și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
de aici s-a împrăștiat în tot satul. Numai că ce au înțeles lelea Maria, cu soru-sa, cu baba Floarea și cu ceilalți e o poveste întreagă. Cică vin americanii să cumpere Bucura, cu tot cu primărie și biserică! Începură amândoi să râdă. Uite, Carmen, nu vin americanii. O să le explic eu oamenilor despre ce e vorba, dar tu și cu "radio șanțul" să mi-i aduni sâmbătă, la 5 după-amiază, la școală. O să vorbesc eu cu directorul să ne dea voie, e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
casă. De jos auzea strigătele lor de mirare, surpriză și bucurie. Petre se sui în mașină, ocoli livada și, pe drumeagul făcut tot de el, urcă până în spatele casei. Parcă mașina în garaj, lângă a lui, închise porțile. Le auzea râzând și chicotind. Bineînțeles primul drum făcut de Camelia a fost la baie. Verifică apa, condiția pusă fiind să aibă apă curentă și mai ales apă caldă. Apoi luă la cercetat fiecare cameră, fiecare colțișor, însoțită de fete. Nu le venea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
le venea a crede ce vedeau și că aveau toate comoditățile. În sfârșit, descoperiră și veranda cu vederea spre livadă, cu balansoarele cumpărate special pentru ele. Ce veselie le cuprinse! Ajunse și el sus. Ana era cea mai tăcută. Alice râdea tot timpul. Și cum merge cu cartea, domnișoara doctor? Merge bine, tată, m-am obișnuit cu toate. La început a fost mai greu, dar a trecut. Arăți foarte bine, subțirică, drăguță. Mi te închipui în halat alb. Ai picioare frumoase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
pască, afinată, busuioacă, pâine de casă... Petre oficia serviciul ca un maestru, stilat și atent la reacțiile musafirilor. Nu auzi nici un comentariu negativ sau vreo critică. Toți așteptau părerea mamei. De unde atâtea bunătăți? Ai angajat personal de la Hilton? Începură să râdă, așteptând reacția tatălui. Nu, dar fără să știți voi, am urmat eu un curs la Hilton. Și nu numai la Hilton, în cele trei luni cât am stat la Paris am făcut școala la Palatul Elysées! Alte hohote de râs
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
director, abia aștept să ne revedem. Cu bine, domnule Vlaicu. Deci în septembrie, Mihai și cu Beatrice vor fi din nou la București! În septembrie, la Bucura, e raiul pe pământ, satul tot miroase a gutui, a mere coapte, strugurii râd în soare iar pădurea parcă înnebunește de lumină și culori. "O să vorbesc cu Mihai, să vină cu Beatrice pentru două-trei zile să se odihnească aici. Sper să-i conving." Fu trezit din visare de sunetul telefonului. Auzi în receptor: Sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
ai uitat ce-mi place? Cum să uit, când erai mică te țineam în brațe și-ți dădeam piureul cu lingurița, tu nu vroiai să mănânci până nu luam și eu o linguriță, de mi se acrise de atâta piure. Râseră amândoi. Tată, mi-am făcut atâtea planuri cu vacanța asta la tine! Și eu, fetițo, să nu crezi că o să stai degeaba. O să te pun la lucru. Dacă plătești bine... Da, o să te plătesc cu copănele cu piure și orez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
pe baba Floarea, cum i se spunea prin sat. Îi dădu bidonul, la vederea căruia începură ai sclipi ochii. Sporovăiră un timp de una, de alta, o întrebă de sănătate... Îi povesti bătrânei cum a căzut în budană și baba râdea de se prăpădea. Babă Floareo, cum de te-a dus gândul la așa ceva? Eram singură, zilele și nopțile sunt lungi când ești singur și cu un păhărel mai uiți de griji, de bătrânețe, de boli... Aveam în livadă mulți pruni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
capacul budanei, cufundam un ulcior cu gura largă, tot legat cu o sfoară, așteptam să se umple, îl trăgeam ușor să nu se verse, dădeam drumul capacului de la budană, împingeam la loc capacul podelei și... Petre și Ana începură să râdă de ingeniozitatea babei. Deci el avusese ghinionul să calce din neatenție și neștiință exact pe... capacul babei Floarea! Observase și el, când venise prima oară, că bătrâna cam mirosea a rachiu, dar se gândise că, fiind singură, era explicabil să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
să scriu. Dorința aceasta de a scrie este atât de puternică... Cred că i-am produs Cameliei destule neajunsuri de-a lungul anilor. Mai ales cu plecările mele inopinate, cu decizii luate rapid, care de multe ori o făceau să râdă sau să plângă în hohote, cu întoarcerile mele pline de tandrețe de pe unde oi mai fi venit și eu... I-am fost credincios și copiii au fost bucuriile noastre. Cu toate acestea, un vierme îmi mușcă din inimă, îmi dă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
Patrie”, „Cronica”, „Jurnalul vasluian”, „Flacăra Iașului”, „Vremea Nouă”, „Oferta”. Este membru fondator și activ al cenaclului umoriștilor al Casei de cultură „Constantin Tănase” (în prezent „Constantin Silvestri”) din Vaslui. Are apariții editoriale epigramatice: - „Plecat-am nouă din Vaslui”; - „Numai înțelepții râd”; - „Satana în minijup”; - „Cupidon în avion”; - „Treptele devenirii”; - „Sechestrați în umor”;„Corecții cu zâmbete”; - „Tichia de mărgăritar”; - „Când pleca odată, la război, un om ...”. Pentru talentul său literar a primit 6 diplome de excelență, ultima la Festivalul Internațional al Umorului
Monografia comunei Lespezi, judeţul Iaşi by Vasile Simina (coord.) Ioan CIUBOTARU Maria ROŞCA Ioan LAZĂR Elena SIMINA Aurel ROŞCA Vasile SPATARU () [Corola-publishinghouse/Administrative/91877_a_93004]
-
mama în grădina din spatele casei de pe strada Nishikata. Ne odihneam în chioșcul de la marginea iazului și discutam, amuzate, despre pregătirile de nuntă ale vulpilor și șoarecilor. Mama s-a ridicat brusc și a intrat printre tufele înflorite. M-a strigat, râzând, de printre florile albe. — Kazuko, ce crezi că fac acum? — Culegi flori. — Fac pipi, spuse ea râzând cu poftă. Nici măcar nu se lăsase pe vine. Aveam senzația că eu nu eram capabilă să imit acel ceva adorabil care-i aparținea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
amuzate, despre pregătirile de nuntă ale vulpilor și șoarecilor. Mama s-a ridicat brusc și a intrat printre tufele înflorite. M-a strigat, râzând, de printre florile albe. — Kazuko, ce crezi că fac acum? — Culegi flori. — Fac pipi, spuse ea râzând cu poftă. Nici măcar nu se lăsase pe vine. Aveam senzația că eu nu eram capabilă să imit acel ceva adorabil care-i aparținea doar ei. Fac o digresiune, dar vreau să mai menționez că am citit nu demult într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
foc, unul după altul. Ouăle nu ardeau. Copiii au mai aruncat frunze și crenguțe peste flăcări, pentru a le înteți, dar ouăle nu ardeau și pace. Fata de la gospodăria din capătul drumului a venit până la gard și ne-a întrebat, râzând, ce facem. — Ardem niște ouă de viperă. Ne e frică de vipere. Cât de mari sunt ouăle? Cam de mărimea ouălor de prepeliță... și foarte albe. Atunci sunt ouă de șarpe obișnuit. Nu sunt de viperă. Să știți că ouăle
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
viperă. Ne e frică de vipere. Cât de mari sunt ouăle? Cam de mărimea ouălor de prepeliță... și foarte albe. Atunci sunt ouă de șarpe obișnuit. Nu sunt de viperă. Să știți că ouăle nu ard prea ușor, zise fata râzând cam ciudat și își văzu de drum. Focul a ținut cam jumătate de oră, dar ouăle n-au ars. I-am pus pe copii să le scoată din jar și să le îngroape sub prun. Am adunat niște pietricele care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
mut cu ochii închiși. Și-a ridicat capul și a schițat un zâmbet. Era trasă la față, însă părea foarte frumoasă. — Da, ai dreptate. Mă simțeam învinsă de încrederea ei oarbă în unchiul Wada. — Atunci, închide și tu ochii. Am râs amândouă, dar apoi ne-am simțit tare deprimate. Din ziua aceea au tot venit la noi muncitori și a început împachetatul în vederea mutării. Și unchiul Wada ne-a făcut o vizită și ne-a ajutat să ne descotorosim de ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
Da, este. Mama s-a oprit în holul de la intrare. Ochii i-au lucit de fericire câteva clipe. — În primul rând, aerul este curat, spuse unchiul, mândru. — Da, ai dreptate, zise mama, zâmbind. Grozav! Aerul de aici e nemaipomenit. Am râs toți trei. Holul și prima cameră erau pline de bagajele care sosiseră deja de la Tokyo. — Și apoi... din sufragerie se vede o priveliște minunată, mai spuse unchiul Wada, conducându-ne în încăpere și poftindu-ne să luăm loc. Era trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]