2,521 matches
-
unul, tot de la Atelierele Nicolinei, ce ne-am zis? „Hai s-o facem pe tăietorii de pădure, că altfel cine știe unde ajungem? Aici, de bine de rău, nu Îngheață apa când o arunci În sus și nu ți se face sloi răsuflarea”. Și am ieșit În față. Când au avut numărul de oameni care le trebuia, ne au luat În primire mai mulți soldați cu automatele În mâini. ― Harașo. Nu, paidiom! - l-am auzit pe unul, care părea a fi șeful. Și
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
să nu fac nici o greșeală!” Dominată de acest gând, s-a Întors și a trecut de cealaltă parte, pe locul mâinii Întâi... Când s-au văzut de o parte și de alta a mesei de operație, s-au auzit două răsuflări adânci. Erau ale celor doi „combatanți”. Aveau emoții amândoi... În clipa următoare, fără nici o poticneală, au pornit comenzile Despinei... ― Bisturiu... Pensă... Compresă... Profesorul se executa cu o atenție deosebită. Nu care cumva să greșească, tocmai el, vreo manevră... În tot
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
ghimpii temerilor... Mergeau tăcuți. Profesorul a lăsat acest interval de tăcere pentru ca Gruia să-și poată aduna gândurile și să le pună Într-o ordine logică... Abia când au ajuns la poarta profesorului, acesta s-a oprit și, după o răsuflare adâncă, a vorbit: ― Dragule, această noapte să fie cea a Înțelepciunii și premergătoare ieșirii victorioase din „groapa cu lei”! Noapte bună. ― Mulțumesc, domnule profesor. Noapte bună... Până acasă, a mers cu pas rar, de parcă și i-ar fi numărat. Un
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
ți cu ea în cap și fă-te nevăzut! Câteva minute auzi doar ploaia. O simfonie umedă care creștea în intensitate până în momentul în care alămurile cerești erau lovite de mâinile unui muzician nevăzut, apoi lăsa decorul să-și tragă răsuflarea și atingea pianissimo acoperișurile pentru a răbufni din nou, cu și mai mare forță, după secunde în care erai tentat să crezi că diluviul era pe sfârșite. Privi bălțile mari din curte și i se făcu o poftă nebună să
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
cum curgea și pe ceafă, strecurându-se pe sub gulerul treningului, apoi se prelingea indiferentă și rece de-a lungul coloanei vertebrale. Strânse din dinți și mări ritmul, parcă pentru a-l lăsa în urmă pe Magicianul insolent. Dar îi simțea răsuflarea în ceafă și era convins că se află în spatele său, un Magician nevăzut de nimeni în afară de el, îmbrăcat în trening (oare ce culoare preferă? Doamne, iar bat câmpii...), încălțat în adidași și pus pe discuții interminabile. Ocoli prin stânga o
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
de evenimentul respectiv. Și, fie vorba între noi, la o adică, un Magian redutabil poate fi surprins de ceva? Își sprijini coatele de aceeași balustradă a podului, adoptând o poziție plictisită, la doar doi metri de Scriitorul care își trăgea răsuflarea și tocmai își spunea că o tărie va fi cea mai bună dintre toate soluțiile posibile atunci când va ajunge acasă. Pe birou, laptopul Scriitorului clipi de câteva ori, ca și cum un program de mentenanță ar fi verificat, conform programării, regiștrii, apoi
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
săi ajungă chiar atunci (și numai atunci) în picioare. Respiră din ce în ce mai greu, duse mâna la piept, apoi văzu o bancă și, fără să țină seamă de ploaia care se înverșunase din nou împotriva orașului-burete, se așeză pentru a-și trage răsuflarea. Își privi ceasul de la mână. 21.45. Drace, când s-a făcut așa de târziu? Mai privi o dată, însă limbile arătară aceeași oră. Duse ceasul la ureche, iar ticăitul îi confirmă că totul era în regulă. În regulă, un fel
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
de petrecere Între fete, dacă vrei să știi. Toată chestia e o mare și splendidă distracție, ce mai. — Domnule Tomlinson, Îmi place foarte mult locul meu de muncă și mi se pare adorabil să lucrez pentru Miranda. Mi-am ținut răsuflarea și am sperat să se lase păgubaș. — Ei bine, domnul T. e Încântat că totul merge bine. Bravo ție, tâmpitule, dar chiar ești Încântat? — Minunat, domnule Tomlinson. Distracție plăcută la prânz, i-am tăiat-o eu Înainte ca el să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
trecuse că telefonul se putea deconecta și presupusesem că o să sune dacă se ivesc probleme. Greșeala numărul unu. Am cuplat aparatul și am așteptat până când compania AT&T a decis să Îmi ofere din nou serviciile sale, după care, cu răsuflarea tăiată, am format numărul la care puteam să ascult căsuța vocală. Mama Îmi lăsase un mesaj drăgălaș În care Îmi ura distracție plăcută cu Lily. Un prieten din San Francisco venise În acest weekend la New York și voia să ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
direcția ei. — Mă Întorc În trei minute cu ziarele! Cele două femei aflate În lift mi-au aruncat o privire Încărcată de dispreț și mi-am dat seama că urlasem. Mă scuzați, am zis În timp ce mă străduiam să-mi recapăt răsuflarea. Tocmai am aflat că editorul nostru e În drum spre birou și nu eram pregătiți, așa că toată lumea e un pic cam agitată. De ce mă justific față de femeile astea? — Dumnezeule, trebuie că lucrezi pentru Miranda! Stai să ghicesc. Ești noua asistentă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
a‑l găsi. Ăă, am vorbit cu toate ziarele și se pare că nici unul nu a publicat un articol despre vreun restaurant asiatic În ultimele câteva zile. Îți amintești, ăă, cumva numele restaurantului? Fără să‑mi dau seama, Îmi țineam răsuflarea În așteptarea atacului. Se pare că explicația mea o interesa prea puțin, pentru că a pornit din nou spre birou. — Ahn‑dre‑ah, ți‑am spus deja că a era În The Post - e chiar așa greu de găsit? Și cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
cu mărgele, comandată, croită, probată și curățată chimic doar pentru seara asta. Și, chiar dacă aș exagera spunând că meritase fiecare cent (dat fiind că toți cenții ăștia alcătuiau o cifră de zeci de mii de dolariă, arăta de‑ți tăia răsuflarea. Ea Însăși era un objet d’art, cu bărbia ridicată, cu mușchii perfect Întinși, un adevărat basorelief neo‑clasic În mărgele roșii pe mătase Chanel. Nu era frumoasă - avea ochii prea mici, părul pieptănat prea sever și fața avea trăsături
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
a putea să‑i Înmânez hârtiile, mi le‑a smuls din mână. Până când ochii ei au Început să se miște dintr‑o parte În alta de‑a lungul rândurilor, nici nu mi‑am dat seama că Îmi ținusem tot timpul răsuflarea. — Bine. E bine. Sigur, nimic de excepție, dar e bine. Hai să mergem. A luat o poșetă Chanel, asortată perfect cu costumul, și și‑a pus lănțișorul pe umăr. — Poftim? — Am zis hai să mergem. Tâmpita asta de ceremonie Începe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
În care nu vorbisem și voiam să aflu ce se petrece, dar nici nu mă puteam debarasa de senzația că viața devenise mult mai simplă de când scăpasem de veșnica cicăleală și de sentimentul de vinovăție. Și totuși, mi‑am ținut răsuflarea - până când am auzit vocea Mirandei care a cârâit la capătul celălalt al firului: — Ahn‑dre‑ah, când trebuie să vină Lucia? — A, bună, Miranda. Stai să verific itinerarul ei. A, da, iată‑l. Să vedem, scrie aici că vine astăzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
aș fi avut la mine În permanență un aparat de fotografiat, era simplu: toate imaginile vieții mele ar fi rămas fixate, n-aș putea spune cât de autentic, dar oricum mai concrete. Orice discurs e atât de abstract. Nu reține răsuflarea vie a realului. (azi) O stare proustiană permanentă (nu am achiziționat-o citind À la recherche du temps perdu: o aveam din copilărie când nu auzisem Încă de Proust) mă face să trăiesc Într-o continuă reverie amoroasă. Nu revăd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
să mă Întreb cine mă caută sau cine mă urmărește. Amețit de o frică abstractă, aștept să se petreacă ceea ce este inevitabil; mă apuc să deschid uși, ferestre, ca să simt clipa când se apropie. Sar din somn și ascult cu răsuflarea oprită dacă nu se aude respirația lui lângă mine. Nu mă liniștesc nici după ce aprind lumina, nici după ce s-a făcut ziuă. E mereu prin preajmă, amușină urmele ce le las, se dă după colțul zidurilor, mă urmărește cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
mine și el, Între el și toate femeile. Niciodată nu cred că am să pot să-i Înfrâng aleanurile spre acea puritate zeiască despre care Îmi tot vorbește mereu. A dormit lângă mine și nu m-a atins nici cu răsuflarea sa. Când eu Îmi apropiam șoldul de al său, și-l retrăgea instinctiv, ca și cum ar fi fost o atingere impudică. La fel, când părul meu se răsfira mângâindu-i obrazul, Îl da la o parte cu o mișcare reflexă. Martin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
zbăteam să scap de apăsarea visului. Cineva a citit acest text și a făcut În stânga jos o adnotare cu litere minuscule: „la bibliotecă“.) 10 iulie 1965 Nimic nu-i mai putea opri rostogolirea ritmică a pașilor, grea. Panta devenea abruptă, răsuflarea i se tăia tot mai des, dar omul se Încleșta sălbatic să urce. Muntele nu-l iubea așa, cu pumnii Încleștați și cu privirile sclipind asemenea flăcărilor din dinții de lup. Omul nu se uita Înapoi. Lăsase acolo, fără Întoarcere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
ei; ea a desenat acele litere borțoase, a mângâiat plicul; poate avea mâna umedă de emoție și ceva material din ea, poate partea cea mai intimă a ființei sale mi s-a transmis: pot s-o ating cu mâna, cu răsuflarea; acea ființă care numai către mine se deschide sinceră, scrisul fiind mult mai mult decât vorbele rostite, care durează numai cât vibrează aerul ce le absoarbe fulgerător; aceasta fiind chiar dovada, rimanența materială a Întâlnirii noastre concrete; el e acel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
stătea În banca a doua, pe șirul dinspre fereastră, eu stăteam atunci pe șirul dinspre zidul interior), se așeza alături cu naturalețe, ca și cum ar fi fost ceva foarte firesc să stea acolo la o palmă de mine, să-i simt răsuflarea ușoară, să-i respir mireasma părului negru; din când În când, genunchii ni se atingeau involuntar, câmpuri de Înaltă tensiune vibrau În aer, corporalizând identic structura sentimentelor noastre; prin acea atingere a genunchilor se realiza un dialog secret, irepetabil, prelungindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
simțurile încordate. Căci, de data asta, văzduhul nu doar zvâcni, ci se umplu, de-a dreptul, cu o suflare vie. Se învârti în loc, privind cerul și pardoselile, alunecând cu ochii de-a lungul zidurilor. Ridică palmele și își desfăcu degetele. Răsuflarea îi curse printre ele, ca o apă subțire. Strânse pumnii și apoi îi deschise încet, dar în căușul palmelor nu găsi nimic. Poate că strânsese prea tare și îi alunecase, pe nesimțite, printre degete. Privi din nou în jur, nu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
fost în tranșee, hăituiți de obuze. Ușile celulelor erau metalice, dublate cu un grătar de zăbrele. Țac, se deschidea grătarul. Apoi cheia mai groasă descuia ușa metalică. Nu se auzea, apoi, decât curgerea plumburie a apelor freatice, căci fiecare, cu răsuflarea tăiată și urechile ciulite, se încorda să înțeleagă. Și toți numărau în gând. Unu, doi, trei, patru, cinci. Apoi ușa se încuia la loc, cu un zgomot asurzitor de parcă s-ar fi descărcat Dumnezeul puștilor. Pe urmă, trântindu-se, grilajul
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
alb. Ochii îi erau limpezi, de culoare violet, ei sileau toate celelalte figuri-plantă să pălească. Era subțire, chiar și înveșmântată în haina de blană, iar botinele cu tocuri lungi făceau să țâșnească din fiece pas o grație care-ți tăia răsuflarea. Orbul îi simți cel dintâi parfumul care se prefira înaintea ei ca un sunet de flaut. Ologu se trase un pas - singurul pe care îl avea - înapoi, cât pe ce să se încurce în cârje și să cadă. Ea se
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
bine să dai drumul, dintr-odată, la prea multe nume. Încep să bântuie. Maestrul ezită câteva clipe. Apoi făcu, șiret, din ochiul stâng, în semn că s-a hotărât. Lumea încă nu avea umbre, Tili închise ochii și își ținu răsuflarea. — Gata ! anunță Maestrul. — N-o simt, spuse Tili, rămânând cu ochii închiși, dar inspirând adânc. — Cum s-o simți, dacă n-ai deschis încă ochii ? — Înainte s-o văd, trebuie s-o simt... De unde vin numele astea, crezi că le
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
și agită păpușa. — Lasă șmecheriile, spuse Tili. Ce faci, mă pui la încercare ? Ți-am spus să cauți alta ! Crezi că, dacă am ochii închiși, nu văd ? Maestrul își flutură mâna în dreptul ochilor lui Tili, care, cu pleoapele strânse și răsuflarea tăiată, nu schiță nicio mișcare. Credeam că mă păcălești, spuse Maestrul. Zici că stai cu ochii închiși, când, de fapt, tragi cu ochiul. — Ai merita să-ți fac una ca asta, vorbi Tili, cu buzele parcă strânse, ca să nu piardă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]