2,507 matches
-
să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni (Fap 4, 19 și 5, 29). În discursurile despre situația politică a vremii, ne vorbește ca cetățean roman și nu ca iudeu, detașându-se complet de conaționalii săi care predicau insistent rebeliunea față de autoritățile romane. Pe când redacta Scrisoarea către romani, evreii luptau împotriva lui Nero pe diferite căi. Revoltele iudaice din timpul lui Isus împotriva autorităților romane au fost aspru pedepsite, provocând și mai mult indignarea iudeilor, care, scandalizându-se represiunea crudă
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
ne oferă scrierile unor apologeți renumiți, care, în timpul domniei lui Hadrian (117-138) și a lui Marcus Aurelius (161-180), au adus dovezi explicite despre evenimentele din Palestina. Cu această ocazie, creștinii, chemați de rebelul Bar Koechba să se înarmeze împotriva romanilor (rebeliunea din 132-135), au refuzat cu hotărâre preferând să fie masacrați după chinuri atroce, dar nu să trădeze Imperiul. În urma acestui eveniment, Hadrian a dispus printr-un edict imperial ca nici un iudeu să nu mai aibă permisiunea de a intra în
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
inserat într-un tablou mult mai vast: cele mai periculoase atacuri împotriva autorității romane au provenit tocmai de pe pământul african care, la începutul și mai ales spre sfârșitul secolului III, a prezentat veleitățile autonomiei și independenței provocând diferite focare de rebeliune, sufocate grabnic de puterea centrală. Această atitudine naționalistă se va extinde mai apoi și în sectorul civil, iar de aici în cel eclezial, ducând la nașterea unor mișcări eretice de tipul celei donatiste ce vor tinde să vadă puritatea creștină
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
sustragă vieții sociale pentru a nu pune în pericol stabilitatea Imperiului, spre deosebire de Ciprian pentru care motivul principal care sublinia disensiunea profundă a comportamentului dintre creștini și păgâni era dictată de confidența celor dintâi în Dumnezeul biblic. Persecuția nu a provocat rebeliune în sufletul discipolilor lui Cristos, care aveau conștiința că mai degrabă sau mai târziu Dumnezeu le va face dreptate. Așadar, nonviolența creștină care nu subînțelegea pasivitatea și nici nu delega lui Dumnezeu rezolvarea problemelor, nu pretindea nici măcar participarea activă în fața
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
răspundem răului cu rău?. Ar fi lipsit de profunzime și chiar neistoric să nu observăm că incendierea palatului lui Dioclețian (februarie 303), are loc în timpul unui climat încins, de la începutul secolului IV, care a marcat multe excese ale creștinilor fanatici: rebeliuni militare, sfâșieri în public ale edictelor imperiale, distrugeri de statui păgâne, revolte împotriva autorităților constituite și masacrări de soldați. Montaniștii, din timpul său, nu s-au mai mulțumit numai cu opoziția verbală față de religia statului roman; vrând să reactualizeze doctrina
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
cu puțin înaintea declanșării persecuției generale. Refuzurile lui Maximilianus și Marcellus de a presta serviciul militar și de a continua viața militară din motive de conștiință, nu constituie indiciul unor cazuri izolate, ci a două situații dintre atâtea episoade de rebeliune față de disciplina militară petrecute în teritoriile Africii și Spaniei încredințate dominației lui Maximian (286-305). Aceste cazuri de indisciplină s-au adeverit după ce Maximian Hercule (285-286), înfrângând insurecțiile bagauzilor din Gallia (285) și ale africanilor (pirații mauri și berberii, 296-298), a
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
s-a izbit de refuzul categoric al soldaților creștini de a se supune vechilor uzanțe păgâne, provocând reacția violentă a împăratului care a făcut multe victime în legiunile sale. Motivele inițial religioase începeau să prindă conturul caracterului politic și tenta rebeliunii netăinuite față de poruncile imperiale; soldații creștini se puneau pe același plan cu maniheii din Alexandria și cu bagauzii. Deși era o diferență netă de limbaj: cei din urmă puneau mâna pe arme, ceilalți le depuneau, acțiunea lor împotriva statului era
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
de anumite considerații morale, superioare motivațiilor potrivnice idolatriei, chiar dacă se poate vedea și prezența acestora din urmă. Evenimentul a avut loc pe 12 martie 295 în forumul din Tebessa, lângă Cartagina, în Africa Proconsulară, pe când provincia africană se confrunta cu rebeliunea mauritanilor împotriva Imperiului roman (287-297). Autoritatea romană nu putea să accepte nici cea mai mică nesupunere din partea provincialilor însetați de independență. Maximilianus, fiul temoniarius Fabius Victor, recrutat pentru serviciul militar este prezentat ca învinuit în fața proconsulului Dio pentru audiența judiciară
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
crucii, pe care a substituit-o cu cea a lui Jupiter, care apărea din cer oferind coroana și purpura, semne ale imperiului, în timp ce Marte și Mercur îl priveau în act de pioșenie. Nu au lipsit actele de bravură și de rebeliune ale soldaților creștini care au aruncat armele și au refuzat să șteargă însemnele creștine de pe steaguri. Cele mai elocvente împotriviri s-au petrecut chiar în palatul imperial unde destui militari și servitori contrari politicii iuliane, urându-l pentru mania sa
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
capitol ulterior, intervenția profesorului Black pe scena academică americană, am să mă limitez, acum, la a consemna momentul exclusiv în termenii propuși de Em Griffin, în capitolul său de carte pe care îl discutăm, împreună, aici. Black inițiază o adevărată "rebeliune împotriva cercetării retorice tradiționale, pledând pentru o multiplicitate de abordări în analiza evenimentelor comunicaționale"26, notează Griffin, adăugând că acțiunea revoluționară a lui Black a beneficiat, în ce privește implicațiile sale, de aprecieri contradictorii. Dacă o parte din comunitatea de cercetători, printre
Criticismul retoric în ştiinţele comunicării. Atelier pentru un vis by Georgiana Oana Gabor [Corola-publishinghouse/Science/934_a_2442]
-
mirarea de-a fi”: “CÎnd te joci cu focul nu trebuie să te temi că-ți arzi degetele, așa că l-am ars pe tînărul acela. și m-am bucurat În mine de această grozăvie”. Iar existența dăinuie În nesupunere și rebeliune: Ca omagiu adus Evei, mă duceam, goală sub cămașa de noapte, la biserică, să ascult predicile meschine ale unor preoți plicticoși” (Eva, numele “tîrfei respectuoase” care o scotea pe Irène la restaurant). Justificarea scrisului derivă din etica panică, desprinsa atît
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
Omul revoltat; Salinger, De veghe-n lanul de secară. Moare Gide 1952 Începe era Mc Carthy din SUA Beckett, Așteptându-l pe Godot; Faulkner, Requiem pentru o călugăriță 1953 Moare Stalin. Se sfârșește războiul din Coreea. William Burroughs, Junkie. 1954 Rebeliunea algeriană împotriva Franței Amis, Norocosul Jim. Compun Șostakovici și Messiaen 1955 Regim de independență în Tunisia Duras, Piața; Robbe Grillet, Voyerul 1956 Intervenția anglo-franceză în Suez Genet, Balconul; Camus, Căderea 1957 Devalorizarea francului francez Camus câștigă Premiul Nobel pentru Literatură
by George Rousseau [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
mod formal normele occidentale de democrație și liberalism (norme considerate adesea a fi implementate prin introducerea unui sistem pluripartidist), iar pe de altă parte, a existat frecvent o tendință de a păstra în realitate practicile autoritare mai vechi. Între timp, rebeliunile și războiul civil deschis au avut tendința să se răspândească, nu doar în fosta Iugoslavie și fosta Uniune Sovietică, ci și în diverse țări din Africa, parțial din cauza caracterului șubred al noii ordini care se stabilise. A spune că sistemele
by JEAN BLONDEL [Corola-publishinghouse/Science/953_a_2461]
-
că dictaturile sunt o trăsătură larg răspândită și prin urmare coerciția poate fi un substitut al sprijinului în multe situații în ciuda pretenției sau speranței că dictaturile nu sunt viabile. Altfel spus, în ciuda aparentei nemulțumiri în rândurile populației din multe țări, rebeliunile (și revoluțiile) sunt rare, iar cele încununate de succes sunt și mai rare. A fost nevoie de un război mondial pentru a forța sfârșitul unor dictaturi europene, în timp ce altele au țâșnit în diverse părți ale globului după 1945. Guvernarea dictatorială
by JEAN BLONDEL [Corola-publishinghouse/Science/953_a_2461]
-
al variațiilor condițiilor de viață personale. Deși intuim că se petrec schimbări în nivelurile de sprijin, gradul și viteza acestor schimbări nu au fost măsurate până acum în contextul sistemelor politice. (De exemplu, a fost examinată lipsa sprijinului materializată prin rebeliuni vezi Gurr, 1970: 183-92; Jackson și Stein, 1971: 265-84; 347-59; Zimmermann, 1980: 167-237.) Teoretic, o asemenea evaluare nu este imposibilă, dar în practică nu s-a încercat acest lucru. Așadar nu putem evalua în acest moment de cât timp are
by JEAN BLONDEL [Corola-publishinghouse/Science/953_a_2461]
-
în care schimbările în societate provoacă schimbări în atitudinile populației. În astfel de cazuri, autoritățile trebuie să introducă politici desemnate să satisfacă aceste cereri, altfel sprijinul se diminuează și poate crește posibilitatea manifestărilor deschise de nemulțumire, ceea ce poate rezulta în rebeliune. O astfel de strategie ridică totuși probleme, deoarece va exista opoziție și la aceste schimbări. Tensiunea poate crește indiferent de propunerile făcute, iar guvernul poate fi nevoit să apeleze la coerciție. Chiar și într-o astfel de situație, totuși, distrugerea
by JEAN BLONDEL [Corola-publishinghouse/Science/953_a_2461]
-
adevărat de sprijin atunci când sunt contestate în mod direct. Atunci când sprijinul se diminuează, poate apărea evident o astfel de contestare, dar aceasta nu se întâmplă de obicei imediat și mai ales fără un grup care să concentreze nemulțumirea. De aceea rebeliunea, ca să nu mai vorbim de revoluție, se dezvoltă rareori dintr-o revoltă "spontană" a oamenilor, și mult mai des printr-un corp organizat neintegrat în sistem. Atunci când este puternic, sprijinul contribuie la prevenirea apariției unei contestări puternice; într-adevăr, dacă
by JEAN BLONDEL [Corola-publishinghouse/Science/953_a_2461]
-
se întâmplă în societățile plurale, acele societăți unde anumite grupuri (de obicei tribale, etnice sau religioase) sunt puternic înrădăcinate și într-o permanentă confruntare cu sistemul politic național și cu alte structuri. Acestea sunt situațiile în care tind să apară rebeliunile exemple de acest gen se întâlnesc în multe părți ale lumii, din Irlanda de Nord până în Uganda și din Cipru până în Sri Lanka (Gurr, 1970: 317-59; Rabushka și Shepsle, 1972: 62-92; Lijphart, 1977: 142-76; Horowitz, 1985: 185-228). CASETA 5.2 Statul și societățile
by JEAN BLONDEL [Corola-publishinghouse/Science/953_a_2461]
-
de a fi definite în mai multe feluri, de a fi interpretate contradictoriu... Pe de altă parte, din ce moment și în urma cărui proces o putere născută din violență, efect a ceea ce mult timp a fost considerat a fi o rebeliune este curățită, este iertată de vina sa de la început și dobîndește întru totul o legitimitate absolută? Există, în schimb, și legitimități mult timp necontestate în Franța vechii monarhii, de pildă dar pe care timpul le-a uzat, le-a erodat
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
dacă se impune alta, mai potrivită pentru exercițiul puterii. Conduita demagogică permite cele mai curioase răsturnări. Cuvintele își schimbă brusc înțelesul, confuzia se instalează, atotputernică, etichete absurde vin să prezinte realitățile altfel decât sunt. S-a vorbit, de exemplu, de "rebeliunea legionară", fără a se numi la modul serios un vinovat, fără a se indica dovezi, legionarii fiind, la acest nou solstițiu intempestiv, niște figuri încă mai puțin consistente documentar decât teroriștii din decembrie. Socotind, probabil, pe seama unei lungi tradiții paternaliste
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
1982, o încercare de a-l atrage de partea Securității și închiderea dosarului în 1986. „Adresă: [...] avem onoarea a vă comunica că fostul elev la Seminarul Veniamin Costache Iași, S.T., este cunoscut legionar, eliminat din susnumitul seminar pentru participare la rebeliunea din 21-23 ianuarie 1941.” „Tribunalul Militar IAȘI hotărăște: Condamnă pe inculpatul S.T. [...] la 20 ani de muncă silnică, 9 ani de degradare civică și confiscarea totală a averii personale pentru crima de uneltire contra ordinii sociale. 21.02.1959 În urma
[Corola-publishinghouse/Science/2229_a_3554]
-
că «aceasta este pecetea lui Stalin». Alți credincioși, pentru că multe din sărbătorile lor coincid cu zile lucrătoare (calendarul lor este cu 13 zile în urmă), refuză în aceste zile a lucra. G.T. este simpatizant legionar. În 1936 a organizat o rebeliune a stiliștilor, din fostul județ Baia, contra autorităților. Stiliștii erau înarmați cu arme, furci, topoare etc. Pentru acest motiv, a fost condamnat 2 ani și 8 luni. În timpul regimului antonescian, a avut legături cu legionarii iar după 1944 s-a
[Corola-publishinghouse/Science/2229_a_3554]
-
celor mai primitive. Exprimă forța sălbatică, brutală, nediscriminantă. Asociate cu oamenii preistorici, ele pun accentul pe partea arhaică a psihicului sau pe infantilismul situațiilor trăite. Ele evocă și confruntarea autorității (bastonul polițistului), presiunile suportate pentru a înăbuși toate actele de rebeliune împotriva ordinii prestabilite, represiunea, adică refularea masivă și brutală a pulsiunilor. Trident În reprezentările tradiționale, tridentul este atribuit divinităților din diferite panteoane (Poseidon, Shiva), dar și diavolului și armatei sale de demoni. De fapt, tridentul domină elementele și le supune
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
pentru valorile societății, iar coaforul este agentul transformării respective. Părul este așadar un mod aparte de exprimare simbolică. Este martorul epocii, al instituțiilor religioase și politice și al modei. Astfel, părul nu este nici tăiat, nici prins ca semn de rebeliune împotriva puterii (părul lung al celor din mișcarea hippy) sau, dimpotrivă, tăiat din aceleași motive (părul scurt al femeilor, ce le însoțește emanciparea și lupta feministă). În plan psihologic, părul este în relație și cu starea psihică a persoanei. Schimbările
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
parte, și naivității sale. Nu este suficient de călit. Adolescentul reprezintă puntea dintre copil și adult. Semnifică parțial aceleași lucruri ca și copilul: dinamism, trezire, descoperire, dar asociate cu pierderea inocenței și a purității. În plus, adolescentul este asociat cu rebeliunea. Apariția lui în vis poate deci indica fie revolta celui ce visează, fie pe cea a mediului. Pune adesea accentul pe existența unui conflict interior (opoziția dintre dorințe și realitate) sau exterior (opoziția față de autoritate). Într-un mod mai simbolic
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]