KorAP: Find »[drukola/base=rosti & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...95 96 97 ...709 >

17,708 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795

lacrimi. S-a dat din calea lor și i-a poftit în casă. I-a instalat în holul mare pe fotolii. A scos din dulap paharele de cristal și șampania. Era zgomotoasă, râdea, avea o mulțime de formule care se rostesc cu prilejul căsătoriei a doi tineri, Ovidiu și Carmina mulțumeau, se arătau și ei veseli, dar era și ceva artificios în manifestările lor. Fana promitea pentru a doua zi o mulțime de surprize, avea de gând să petreacă, nu glumă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
și-a ocupat poziția ei normală, așa, pedant, la milimetru. Abia atunci, privind prin cameră ca să vadă dacă n-a uitat ceva, va avea aerul unui om copleșit de vinovăție, știa că se va duce acasă și acolo trebuia să rostească o scuză, o ședință, o șuetă cu prietenii, ceva cât de cât credibil, e de pe acum neliniștit, cu gândul la acel moment penibil, întâmplat în hol, în fața cuierului, un neadevăr rostit sec și cu voce controlată, indiferentă, prețul intrării lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
că se va duce acasă și acolo trebuia să rostească o scuză, o ședință, o șuetă cu prietenii, ceva cât de cât credibil, e de pe acum neliniștit, cu gândul la acel moment penibil, întâmplat în hol, în fața cuierului, un neadevăr rostit sec și cu voce controlată, indiferentă, prețul intrării lui în interiorul apartamentului, moment peste care trece uneori mai ușor, alteori mai greu. În cămașă de noapte, toată numai dantele, Larisa își va înăbuși un căscat, va adulmeca adânc în jurul lui, ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
se petrecea în sfârșit ceva care-i atrăgea atenția, păși către mijlocul camerei, tot mai curios, se opri în spatele fotoliului Carminei. Ce faci, maman, plângi? Întrebă el stupefiat. Văd că ne pierdem azi timpul degeaba. Ei, da, da, ei, da, rosti printre lacrimi Sidonia. Ovidiu văzu cum ochii ei calzi, umezi, ca de sălbăticiune, se măresc cât de cât, părea atât de bătrână, atât de frământată, încât se încruntă cuprins și el de tulburare. O șuviță din părul Carminei trecuse peste

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
zis, în momentul în care m-am hotărât să plec era goală. Nici măcar vânzătoarea, una grasă, brunetă, nu se mai afla la tejghea. Plecase în încăperea anexă. El își încreți pielea ochilor, o cercetă printre pleoape ca printre două pliuri. Rosti insinuant: Deci, mai fusese cineva în cofetărie. Probabil, mai fusese, n-am reținut. Nu mi se părea deloc important să observ cine este în cofetărie. Deci, cine fusese? Ritmul întrebărilor, se întețea, era clar, începea din nou tangajul. Vâltoarea indignării

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
să existe aievea, în viața de zi cu zi, să-l boteze într-o zi, să-i spună "Vineri" și să existe mereu, mereu pentru ea. În baie se priveau încă transfigurați, obosiți, se săpuneau alene, în tăcere, nu mai rosteau o vorbă, orice cuvânt ar fi fost de prisos și n-ar face decât să strice minunata stare ce le zăcea încă în trupuri și în creier, ar fi fost păcat să se trezească prea repede din această beție care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
tot ce te înconjoară, uită grijile toate. Păstrează doar senzația că mă ai în brațe. Dar el se trezea. Îl simțea deodată, fără să-l vadă, își arunca ochii către ceasul din perete, ofta, o strângea în brațe, o săruta, rostea câteva vorbe de dragoste, deșarte, deja nu mai era al ei, deja mirajul se terminase, deja pășea pe tărâmul convenționalului, deja se simțea vinovat, deja se gândea la Larisa, la chipul ei bosumflat, somnoros, la felul cum îl va adulmeca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
când mama o trimitea pe ea și pe Elena la popă, să se mărturisească, era un preot bătrân, înțelept, nu le punea niciodată întrebări jenante la care ar fi răspuns printr-o minciună, le așeza doar patrafirul pe cap și rostea, miluiește Doamne, pe roabele tale Carmina și Elena și le iartă greșelile lor cele de voie și cele fără de voie, izbăvește sufletul lor, amin. Le primea ouăle în palmele lui stafidite, uscate, asemănătoare cu două scoici, clipea des, împăcat, le

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
dacă i le va cere înapoi atunci când o să aibă nevoie de ele. Dar ceea ce-a frapat-o pe Fana fusese paloarea, transparența tegumentelor, aveai senzația că dacă o atingi dai de interior. A murit foarte curând. Vreau să spun, rosti, în sfârșit Fana, îndepărtând prin câteva clipiri acea amintire dureroasă, că eu nu am nici o contribuție în... șovăi, făcu un gest larg care n-o ajută să se explice, în despărțirea voastră, spuse în sfârșit, repede și doresc foarte mult

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
prietenă, înțelegi? Și nu-mi pot permite să te îndepărtez din pricina lui Ovidiu sau a mamei. Se încruntase, era concentrată, găsise cu greu cuvintele, acum își trăgea sufletul. Când venise la ea nu gândise că îi va fi greu să rostească acele cuvinte. O fixa cu atenție, îi era teamă s-o întrebe dacă era sau nu de acord, un eventual refuz ar fi găsit-o total nepregătită, ar fi însemnat o umilire ori ea nu era obișnuită să piardă, rareori

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
în prietenia lor! Dar nu îndrăznise, se lăsase învinsă de un alt torent de vorbe și toate întâmplările ce-au urmat erau rezultatul dilatării unei clipe de clarviziune, era cumplit, cutremurător și abia acum venise momentul, momentul când trebuia să rostească acele vorbe, dar nici așa nu se poate, nici așa, aceste după amiezi sterpe, pline de vorbe goale, trebuie s-o sfârșim într-un fel, indiferent de consecințe, așa sunase primul impuls, ca imediat în a doua fracțiune de secundă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
hol, lângă frigider, micul geamantan de voiaj, și, în timp ce se apleca să-și deznoade șnururile de la pantofi, lăsă să-i scape un oftat slobozit cu zgârcenie. Împietrită lângă ușă, Carmina ședea cu respirația tăiată, avea o ușoară senzație de ireal. Rosti mecanic cinci vorbe, uimite, de a căror stupiditate se miră singură, și mult timp după aceea aveau s-o roadă, s-o obsedeze, să vrea să-și închipuie că nu le-a rostit niciodată: Tu ai fost la mare! Ovidiu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
tăiată, avea o ușoară senzație de ireal. Rosti mecanic cinci vorbe, uimite, de a căror stupiditate se miră singură, și mult timp după aceea aveau s-o roadă, s-o obsedeze, să vrea să-și închipuie că nu le-a rostit niciodată: Tu ai fost la mare! Ovidiu i-a răspuns la fel de simplu: Da, am fost. El deja căpătase curaj, naivitatea vorbelor ei l-au făcut să se situeze undeva deasupra și discuția pe care o urni în acea seară avea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
unui CD durează patruzeci de minute, acum vine, acum vine. Îl aude cum întoarce cheia în broască, aleargă în întâmpinarea lui, aproape se lovesc unul de altul în hol. Știam că vii, știam că vii, exclamă ea. Sărut mâna, Carmina, rostește el protocolar și-i sărută de câteva ori degetele reci, subțirele. Ți-i frig? Întreabă și-i ia mâinile între palmele sale. Ea neagă scuturând veselă capul, ce știe el, ce știe el! Ești mereu rece, îl aude, ai mâinile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
la bucătărie plutind, ar vrea să aibă puteri magice, să electrizeze băutura amăruie. Revine în cameră cu tava și cele două cești. El, în fotoliu îi pare din nou puternic și de neclintit. Am auzit că ai fost la teatru, rostește el rar, calm. Par vorbe de conveniență dar ascund în ele o curiozitate dezarmantă. Spune, ai fost? întrebă el repede dornic să-și potolească suspiciunea. Da, alaltăieri am fost la teatru. El îi imită cuvintele tărăgănat, batjocoritor. Da, alaltăieri am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
de parcă era hipnotizată, aproape că îi era teamă când îl vedea cu pupilele mărite, cu buzele întredeschise. Înțelege, au trecut atâtea zile, Carmina. Vreau să știu ce-ai făcut tu în timpul acesta, vreau să știu totul, trebuie! Nimicuri, nimicuri, nimicuri, rosti agasată femeia. Sâmbătă am știut că nu vii, duminică la fel, sfânta, sfânta familie nu permite aceasta. Luni te-am așteptat, nu eram prea convinsă că ai să vii, marți am știut că nu vii, nu mă întreba de unde, nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
să-și fi pregătit discursul, crezuse că se va orienta la fața locului, că va reuși să intre în rol, nu încerca să depășească emoția provocată de privirea lui tensionată, plină de imputări și atunci se etală brusc pe sine, rosti cuvântul "sacrificiu", nu, tot nu reușea să-și vină în fire, să stingă mustrarea din ochii lui. Ce dracu, n-are rost să te lași îngropat de sentimente iluzorii, se înflăcără ea, e absurd tot ceea ce ți se întâmplă, găsește

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
nu mai auzise nimic despre el, despre Sidonia sau Trofin. Nu prea știa nici ce anume trebuia să facă. Nu se mai simțea rănită ci doar epuizată. Îi spuse bărbatului să oprească, ajunsese, deschise în dreptul ei portiera. Mulțumesc, la revedere, rosti. La revedere, la revedere, îi răspunse bărbatul, nu luă nici mâinile de pe volan, nici un gest, nici un îndemn, nici o altă vorbă... Trânti în urma ei portiera. Era foarte corect așa, foarte corect. Exista multă mândrie în ei. Prea multă. Nu-și spuseseră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
reușeau să-l clintească. De alminterea, el nici nu le simțea împotrivirea. Mâine, poimâine, ți-ar fi trecut, nu-i așa, jena față de femeia de la etajul unu. Ori te-ai fi dus tu la el. Te-ai fi dus? Nu, rosti ea abia auzit, nu știu ce să spun, poate, până la urmă. Sau poate deja s-a întâmplat cu altul? N-oi fi la prima tentativă. Au trecut câteva luni. S-a întâmplat, nu-i așa? Ar fi trebuit să se întâmple. Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
înțelegi că așa ceva este tipic pentru un individ ca fostul tău bărbat. Dacă tu n-ai realizat că despărțirea voastră este pur și simplu o șansă a ta înseamnă că ți-ai pierdut într-adevăr anii ăștia de floarea cucului, rosti Alexe și ochii lui albaștri se opriră asupra ei mustrători. El a găsit ceea ce a căutat, o asaltă de cealaltă parte Nina, o hienă ultra pozitivă care să-l ajute să-și urmeze ascensiunea. Tu erai un obstacol pentru el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
o pornească. Ea percepea amănuntele exteriorului ca pe ceva separat. Treceau acum săptămâni și luni fără ca să tragă măcar o concluzie. Și ceea ce vrei să fie verosimil, adăugă Nina. Ah, era clar, iar nu se alegea cu nimic. Simple generalități rostite cu multă zgârcenie. Dar ea avea nevoie de ceva cert, indubitabil, care să i se dea mură în gură, trebuia să i se explice, uite, așa și așa, pentru început trebuie să te miști de aici și până aici, pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
tot la un pahar de băutură. Între timp ajunseră în fața cofetăriei. Urcau cu eleganță scările în spirală. Ceva în sufletul ei se făcuse mic, mic. Bătea puțin vântul, dar totuși era plăcut. Da, există în lumea asta foarte multă violență, rosti Sidonia, oamenii își mai păstrează instinctele primare. Atunci când mintea te ajută mai puțin trebuie să ai un instinct de apărare la îndemână, să-l folosești în caz de primejdie. Se așezară pe scaunele albe, rotunde. În ce-l privește pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
scăpără paiul de chibrit. Mă rog, n-o fi frumos din parte-mi. Trase cu nesaț fumul până-n adâncul plămânilor, parcă-și mai venea în fire, începea să fie ea. Nu mai știu de când n-am mai văzut parcul acesta, rosti, cred că sunt câțiva ani buni, de regulă drumul meu e strict delimitat între serviciu și casă, astăzi, ce s-o fi întâmplat cu mine, uite, n-am habar. Poate că aveți alte treburi pe aici și eu v-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
pe ei, luminoși, avansau către ea ca două feline invincibile. Aveau amândoi pe chip o frumusețe statuară. De la Trofin luaseră siguranța trăsăturilor Ce zici, spuse printre dinți Ovidiu. Doamna de la masa aceea nu pare a fi chiar maman? Ba da, rosti moale Fana și atenția ei se dirijă către bărbatul care ședea pe scaun. Cine o fi individul, că nu arată rău deloc. Habar n-am, îi răspunse fratele, dar ne putem interesa dacă vrei. Se opriră lângă masa Sidoniei zâmbitori

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
străzii, se credea apărată, depărtată de ea. Simțea că ochii i se îngustează, iar o luau razna mușchii, acum, acum ochii se vor îngropa sub riduri, nu reușea să-și stăpânească mișcarea mușchilor, intrase în rol și juca la perfecție. Rosti: El este o persoană despre care nu vreau să discutăm. Viețuiește în casă împreună cu noi precum lichenul pe scoarța copacului, prin simbioză. Numai că totul se limitează la problema financiară. Este tatăl copiilor mei, nimic mai mult, el nu se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]