3,443 matches
-
și a luat-o domol la vale, spre puț, caporalul a dat să se ridice dar, fără cârje, n-avea de ce să se sprijine, așa că s-a întins la loc, pe pământ și, întors pe-o rână, privea cum se rostogolește baraca în apă și cum flăcările se sting, sfârâind, baraca însă nu s-a scufundat cu totul, partea de sus a continuat să ardă, plutind spre mijlocul apei și oprindu-se apoi, în timp ce flăcările se răsfrângeau, roșii, în oglinda cenușie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
știe oricum. Au început să strige cu toții, în același timp, mulțimea s-a năpustit în față, târându-mă și pe mine cu ea, împingându-mă înainte, am simțit cum îmi cade din buzunar șurubul, până să-l prind, se și rostogolise printre picioarele mulțimii, muncitorul de la uzină urla în gura mare că asta nu-i dreptate, și a smuls lădițele din mâinile lui tanti Ani, trântindu-le cu atâta putere de pământ, de s-au făcut țăndări, iar așchiile au zburat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
ce-mi povestise Jancsi, că odată, pe un stadion, un om fusese strivit de mulțime. Cu chiu, cu vai m-am ridicat, încercând să mă strecor din îmbulzeală și s-o iau spre mijlocul străzii, în direcția în care se rostogolise șurubul, am mai fost lovit o dată în coapse, cu genunchii, dar atât de puternic de era să cad din nou, apoi am reușit să scap cumva din aglomerație, atunci deja toată lumea urla foarte tare, m-am aplecat și am ridicat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
și, pe deasupra capetelor celorlalți, a dat cu el de-azvârlita-n vitrina cea mai mare. Geamul uriaș de sticlă groasă s-a făcut țăndări, pârâind, stivele de bulion de roșii și de conserve de pește în ulei, așezate în piramidă, s-au rostogolit în toate părțile, înăuntru oamenii se-mpingeau urlând, am auzit cum cineva răcnea, incendiu, între timp s-au spart și celelalte geamuri, am văzut cum doi muncitori de la uzină au scos ușa din țâțâni, au ridicat-o și, făcându-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
soi de Întrebare, ca și cum imaginea pe care i-o trimitea Înapoi oglinda Îi era necunoscută. Aproape străină. Albul rochiei Îi sublinia tenul sidefiu și Îi punea În valoare pletele bogate, de un blond venețian, de obicei Împletite, care i se rostogoleau pe umeri și coborau pînă la talie. Un păr de zînă, spunea Christian, logodnicul ei. O sirenă cu ochi verzi, care puteau să le sucească mințile tuturor marinarilor din lume. Bărbații pe care Îi cunoscuse Înaintea lui Îi spuseseră că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
s-o mîngîie Încît simți că o cuprinde amețeala. Ele Îi cercetară obrajii, Îi atinseră ușor curba dulce a buzelor, linia bărbiei voluntare, apoi i se afundară În plete, În timp ce gurile lor se regăseau. În sfîrșit, trupurile lor Înlănțuite se rostogoliră pe cușeta cabinei, picioarele li se Împletiră. Un ușor tangaj le accentuă plăcerea cînd deveniră o singură ființă. * * * Hotelul L’Iroise, cu douăzeci de camere, dintre care și un apartament, cu restaurant panoramic deschis spre o lungă plajă cu nisip
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
da’, cînd a plecat, șefu’ ținea... Un pîrÎit sinistru Îl Întrerupse. Într-o fracțiune de secundă, Marie văzu bîrnele cedînd și vaporul de cinci tone prăbușindu-se peste ei. Îl Înhăță pur și simplu pe junele Paul, Încremenit, și se rostogoli Împreună cu el În vreme ce coca vasului se zdrobea Într-un vîrtej de zgomot, praf și sfărîmături. O anchetă efectuată de jandarmi avea să conchidă mai tîrziu că fusese un accident. Nimic nu ar fi putut explica faptul că bîrnele putuseră ceda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
ei de 9 mm care zăcea nu departe de acolo. Se tîrÎ, Întinse mîna ca să-l apuce cînd, ivindu-se dintr-un alt colț Întunecat, o nouă apariție răsări În fața ei, Întorcînd spre ea gluga căscată, fără chip. Marie se rostogoli ghemuindu-se, Își apucă arma și se ridică dintr-un salt. Strălucirea unui fulger lumină preț de o clipă imensa abație. Goală. Cumplitele cuvinte se repetau nemilos În capul Mariei. Blestemată, blestemată, blestemată... Furtuna izbucni atunci cu furie deasupra ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
de apă. Marie o luă la goană. Tocmai ajunsese la intrare sub ploaia torențială cînd o nouă siluetă purtînd glugă răsări drept În fața ei, barîndu-i ieșirea. În elanul ei, Marie se ciocni cu atîta putere de ea Încît amîndouă căzură rostogolindu-se. Celălalt, mai prompt În reacții, scoase arma și ochi urlînd: - Poliția! Stai! Rămasă fără grai, Îl descoperi atunci pe cel care o amenința. - Comandant Fersen, Brigada criminală din Paris! Descotorosit În ciocnire de acel poncho din plastic sub care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
odată. Brusc conștientă de o primejdie, scoase un urlet strident, se zbătu, Își respinse cu violență agresorul care se agăța de ea. Omul strigă și el sub șocul loviturii pe care ea i-o dăduse. Înșfăcîndu-se unul pe altul, se rostogoliră pe jos În Întuneric. - Marie, Marie, eu sînt! exclamă Christian. Se ridică și aprinse lumina. Marie Își descoperi atunci logodnicul, ud, bărbos, cu un aer istovit, uluit Încă de violența reacției ei. - Iartă-mă... Aveam un coșmar, Îngăimă ea. Ușa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
ajută să-și dea jos hainele ude, șovăind dacă să-i spună sau nu de cele petrecute la abație. Senzualitatea gesturilor ei nu-i mai dădu timp să abordeze subiectul, Christian o cuprinse În brațe. Mai tîrziu, Își spuse ea, rostogolindu-se pe pat. A doua zi dimineață, un soare strălucitor inunda camera cînd Marie se deșteptă. Îl privi Îndelung pe Christian, Încă adormit alături de ea. Avea, În somn, un aer preocupat, două cute verticale Între sprîncene. Moartea lui Gildas Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
de loviturile lui Pérec. Marie contemplă În tăcere mica picătură de apă sărată care se lățea ca o aureolă pe mătasea fustei, lăsînd-o o clipă pe soția lui Yves să se confrunte cu evidența afirmațiilor ei. Alte două lacrimi se rostogoliră, iar vocea cu timbru grav a lui Chantal, inexpresivă, fără să opună rezistență, Își făcu mărturisirea aproape cu ușurare. - Am auzit zgomot de voci, era aproape ora trei, au trecut la cîțiva metri de noi, fără să ne vadă... Yves
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
pe picioare. Jeanne Își strecură atunci brațul pe sub cel al fetei ei și o luă blînd de mînă. Surprinsă și bulversată de gestul afectuos pe care nu-l mai aștepta, Marie nu-și mai putu controla lacrimile care i se rostogoliră fără reținere pe obraji. O strînse atunci impulsiv pe maică-sa În brațe, cuibărindu-și obrazul În scobitura gîtului ei, ca pe vremea copilăriei, cînd Gildas și Loïc o invidiau pentru acel rar privilegiu. CÎnd veni clipa condoleanțelor, Armelle de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
l-au văzut pe fratele dumitale urcînd dinspre golf, mi-am spus că poate Nicolas... - Nu e chiar atît de idiot Încît să vină să cadă singur În capcană! Pleacă de acolo! Hai! Îl trase de cămașă. Dezechilibrat, el se rostogoli de pe stîncă și se pomeni În apă pînă la brîu. Valurile se succedau cu violență, dar fără resac, suprapunîndu-se, venind unele peste altele, nivelul apei creștea incredibil de repede. Lovind pereții grotei, făcea vîrtejuri care Îngreunau tot mai mult Înaintarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
negru În care se prăbuși. Îngrozit, Lucas simți ca Marie, inertă, ghemuită peste pietre, nu mai auzea că o strigă. O ridică pentru a o duce de acolo și a o lăsa pe iarbă. Pietrele se desprinseră atunci de pe mormînt, rostogolindu-se. Ca să Împiedice să se năruie peste ea restul din tumulus, Lucas deplasă un bloc al construcției. Atunci se ivi brusc din tumulus, cît pe ce să-i atingă obrazul, o mînă cadaverică. Lucas Își dădu pe dată seama despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
un singur strigăt aspru le curmă brusc bucuria: - Ty Kern! La Ty Kern sîngele curge pe un alt menhir! Sub primele raze ale soarelui, prelingîndu-se parcă din granit, chiar sub semnul În formă de pește, două lacrimi de sînge se rostogoleau Încet pe piatra celui de-al treilea menhir. Cei doi jandarmi Însărcinați cu paza sitului de la Ty Kern zăceau pe jos, doborîți. Nu putură să spună mai apoi nici cine Îi lovise, nici cum. Marie se agita, trăgea de chingi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
din toate puterile pe accelerator, făcu mașina să țîșnească drept Înainte spre Philippe. Ochii Închiși la culoare ai acestuia intrară În panică și, convins că ea nu va șovăi să-l izbească, se aruncă violent Într-o parte și se rostogoli pe pietriș, În timp ce mașina se Îndepărta Într-un nor de praf. * * * - De data asta, ai mers prea departe, jigodie! Ziarul, aruncat pe terenul de golf, chiar alături de suportul pentru mingi, Îl opri pe bărbatul lansat În plină mișcare de balans
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
explodară unul după altul, Într-o jerbă de scîntei și o ploaie de cioburi care căzură peste el ca o armată de boabe de grindină În luna martie, cînd Babele aduc lapoviță. Lucas plonjă la pămînt și, făcut ghem, se rostogoli refugiindu-se sub piatra plată a dolmenului. Landa rămase cufundată În beznă. Iar tăcerea se Înstăpîni iarăși. Densă. Amenințătoare. Nedînd atenție cioburilor Înfipte În haine, specialistul În crime ritualice respinse imediat ipoteza hazardului și cercetă bezna În căutarea vreunui eventual
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Inima lui se topi. Ea era acolo, cu ochii ei mari și verzi fixați asupra lui, cu pletele-i lungi Încadrîndu-i chipul... Adunîndu-și puteri pe care le credea definitv pierdute, Își aruncă brațele Înainte ca s-o respingă, apoi se rostogoli pe-o parte, trăgînd În cădere perfuzia de care era legat și monitorul pe care-l luase drept un ecran radar. Trîntit pe jos pe dalele camerei de spital, Lucas se holbă la Marie, al cărei chip arăta o intensă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
lucru ca pe un compliment, cînd un uruit surd zgîlțîi pereții grotei. Schimbară Între ei o privire uluită, apoi, fără să se mai pună de acord, se năpustiră spre ieșire În vreme ce vibrațiile se amplificau. Fragmente de stîncă Începură să se rostogolească precum o ploaie de meteoriți. Erau la doar cîțiva metri de libertate cînd faleza păru că se deschide În două, Într-un vuiet de infern. Fiind chiar În spatele Mariei, Lucas fu cît pe ce s-o izbească În momentul În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
chemat În ajutor... Sau mai exact, pe tine te-a chemat În ajutor, dar cum mobilul tău era la mine, am preluat eu apelul. Dumnezeule, Doamne! Se năpusti spre mașina Méhari, aproape că smulse portiera și o făcu să se rostogolească pe Gwen, care era agățată de portieră cu cătușe. - Smintito! Voiai să scapi de Marie? N-ai avut baftă, o mică baterie de nimica toată ți-a stricat planurile, iar eu am căzut În plasă! Se Întoarse spre Marie care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
O mîngîie pe obraz. - E devreme, Încearcă să mai dormi. - Nici vorbă. Fac un duș și te ajung din urmă. Se ridică, În toată splendoarea nudității ei, dar nu mai ajunse la baie. Cu o mînă o trase spre el, rostogolindu-se Împreună pe pat. Se minună iarăși de senzațiile pe care le trezea În ființa ei. Alături de el, devenea conștientă de propriul ei trup, de trupul lui, de nesfîrșitele și nebănuitele resorturi ale plăcerii. În brațele lui, uita de tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
mai era În camera de spital. Era În bătaia furtunii, avea șase ani, se refugiase lîngă tumulus, stătea tupilat sub ploaie, tresărea la fiecare fulger care lumina marea spumegîndă și dezlănțuită, la fiecare bubuit de tunet care izbucnea, apoi se rostogolea mai departe vuind. Tremura strîngînd la piept o legătură de cîrpe și nu-și lua ochii de la dolmen. Ca și cum ar fi răsunat chiar sub monstrul de piatră, auzea ecouri neclare ale unor glasuri de copii. Brusc, privirea lui se holbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Toussaint, plecară Împreună la Soulac, la casa de vacanță a fratelui Annabellei. În prima dimineață, s-au dus Împreună pe plajă. El se simți obosit și se așeză pe o bancă, În timp ce ea continua să meargă. Marea vuia În larg, rostogolindu-se cu o mișcare vagă, cenușie, argintie. Spărgându-se de bancurile de nisip, valurile formau la orizont, În soare, o ceață strălucitoare, superbă. Annabelle, siluetă aproape imperceptibilă În bluzonul ei de culoare deschisă, Înainta de-a lungul țărmului. La Café
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
zilele treceau fără vreun semn de furtună, nimic nu prevestea un sfârșit. Michel o ținea de mână; adesea, se așezau pe o bancă pe malul râului Grand Morin. Iarba de pe mal era calcinată, aproape albă; sub umbra fagilor, râul Își rostogolea la nesfârșit unduirea lichidă, de un verde Închis. Lumea exterioară Își avea legile proprii, iar aceste legi nu erau umane. 3 Pe 25 august, un control depistă În regiunea abdominală metastaze care, În mod normal, aveau să se extindă, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]