KorAP: Find »[drukola/base=sânt & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...95 96 97 ...174 >

4,350 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928

fost devorat de cel făcut de mine, eu rămân singur. Această singurătate este beția independenței și a puterii mele. Pentru că mi-am mutat temeiul în mine, pentru că sânt înconjurat doar de lucruri pe care eu le-am făcut, sânt puternic. Sânt puternic și singur. Dar pentru că în esența mea sânt dependent, pentru că în esența mea nu pot fi singur și nu pot fi puternic în sine, în independența absolută ca experiență a izolării printre lucrurile care depind de mine, eu fac

Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
singur. Această singurătate este beția independenței și a puterii mele. Pentru că mi-am mutat temeiul în mine, pentru că sânt înconjurat doar de lucruri pe care eu le-am făcut, sânt puternic. Sânt puternic și singur. Dar pentru că în esența mea sânt dependent, pentru că în esența mea nu pot fi singur și nu pot fi puternic în sine, în independența absolută ca experiență a izolării printre lucrurile care depind de mine, eu fac experiența morții mele. De-abia când îmi pierd dependența

Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
HOTĂRI IN PRIVINȚA CUIVA Devenirea în spațiul libertății. Momentul paideic În ultimă instanță, maladiile de destin sânt disfuncții ale libertății în sfera posibilului, bazate pe o proastă cunoaștere de sine. Atât ratatul cât și bovaricul nu știau de ce anume nu sânt în stare. A fi liber înseamnă în fond a fi sigur de tine, de posibilitățile tale. Libertatea nu e altceva decât rezultatul educației în sfera posibilului, dobândirea capacității de a configura și realiza proiecte prin îmbinarea corectă a posibilităților proprii

Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
de consimțire reciprocă la devenirea și adeverirea în spațiul libertății. Dar dependența în spațiul libertății este iubirea. Puterea este relația de iubire între cel liber și cel ce va fi eliberat. Regii și supușii, comandanții și oștile, maeștrii și discipolii sânt dependenți unii de alții nu numai în sensul că ei nu pot, fără ceilalți, să fie ceea ce sânt (căci altminteri la fel s-ar petrece lucrurile cu călăul și victima sa); ei sânt dependenți - și se iubesc - în numele libertății și

Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
este relația de iubire între cel liber și cel ce va fi eliberat. Regii și supușii, comandanții și oștile, maeștrii și discipolii sânt dependenți unii de alții nu numai în sensul că ei nu pot, fără ceilalți, să fie ceea ce sânt (căci altminteri la fel s-ar petrece lucrurile cu călăul și victima sa); ei sânt dependenți - și se iubesc - în numele libertății și al eliberării lor. Puterea celui puternic trebuie să fi fost deci recunoscută ca stadiu al libertății sale. Recunoașterea

Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
leneșe ale istoriei, care au pierdut tradiția libertății și a educării ei. Rămâne o întrebare fără răspuns cum, în condițiile extremei ei fragilități, libertatea nu dispare cu desăvârșire sau cum, în condițiile în care puterea pervertită și neconsimțirea la călăuzire sânt predominante în economia istoriei, răul nu învinge definitiv dând naștere absolutei entropii a nelibertății. Problema puterii pusă în termenii unui scenariu al puterii articulat pe o dublă consimțire dă naștere și unui alt tip de aporie. Dacă cel puternic, călăuzitor

Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
și imemorial, în transcendența originii. Devenirea în spațiul libertății. Iubirea Am văzut că primul contact cu eul meu ca eu gol, care premerge oricărui proiect și oricărei preluări în proiect, se produce în frică. Tocmai pentru că, prin amenințare, hotarele mele sânt puse în discuție, ele nu se revelă în pozitivitatea lor decât pe o cale negativă: știu că sânt pentru că, fiindu-mi frică, sânt amenințat să nu mai fiu. Frica mă face să mă adun în mine și să-mi măsor

Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
oricărui proiect și oricărei preluări în proiect, se produce în frică. Tocmai pentru că, prin amenințare, hotarele mele sânt puse în discuție, ele nu se revelă în pozitivitatea lor decât pe o cale negativă: știu că sânt pentru că, fiindu-mi frică, sânt amenințat să nu mai fiu. Frica mă face să mă adun în mine și să-mi măsor întinderea în această supremă concentrație de ființă. Constrâns să mă retrag în mine și să mă "reculeg" între hotarele primite, eu îmi percep

Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
identității mele, nu se poate realiza doar ca tautologie a eului. În simpla oglindire care îmi reflectă conturul eu nu ajung să obțin decât un rudiment din mine. Eu vreau să mă cunosc și să mă iubesc drept cel care sânt dar pentru ca să mă pot avea trebuie să mă privesc în altul și trebuie, la rândul meu, să ofer prilejul oglindirii pentru altul care se dobândește prin mine. Pentru că nu pot deveni eu însumi decât dacă devin altul în mine și

Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
raportul maestru-discipol, în care cel mai liber îl eliberează pe cel mai supus, aducîndu-l la gradul lui de libertate, aici libertatea lipsește și este dobândită în aceeași măsură. Fiind deopotrivă cel ce iubește și cel iubit, eu mă supun și sânt liber în aceeași măsură în care celălalt comandă și se supune. Sânt rând pe rând stăpân și sclav și hotărăsc și sânt hotărât în aceeași măsură în care celălalt hotărăște în privința mea și se lasă hotărât de mine. El îmi

Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
și este dobândită în aceeași măsură. Fiind deopotrivă cel ce iubește și cel iubit, eu mă supun și sânt liber în aceeași măsură în care celălalt comandă și se supune. Sânt rând pe rând stăpân și sclav și hotărăsc și sânt hotărât în aceeași măsură în care celălalt hotărăște în privința mea și se lasă hotărât de mine. El îmi acceptă supunerea, ca premisă a eliberării mele, și îmi acceptă libertatea, ca premisă a eliberării lui. El îmi acceptă autoritatea, ca semn

Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
de aici că în iubirea de altul eul meu își capătă identitatea lăsîndu-se preluat în proiect și preluând în proiect alt eu. Această dublă și reciprocă preluare în proiect sfârșește cu disoluția și potențarea eului meu. Eu nu aflu cine sânt decât încetînd să fiu eu și începînd să fiu în altul, așa cum altul este doar în măsura în care, încetînd să fie el, el începe să fie în mine. Eu am devenit altul și sânt eu însumi doar în celălalt; celălalt a devenit

Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
Când celălalt mă mângâie, el îmi mângâie identitatea pe care mângâierea lui mi-o conferă și îmi dă, prin mângâiere, conștiința identității mele. Fiecare mângâiere este o celebrare a eului meu, pe care însăși mângâierea l-a făcut cu putință. Sânt mângâiat, deci sânt Acest miracol al dobândirii eului prin dedublare și prin iubirea de altul își capătă deopotrivă expresia sensibilă în însoțirea mâinilor. În esența mâinii rezidă ambiguitatea faptului de a lua și a da. Mă deschid și înmînez, dau

Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
și vine în fața mea liber pentru a fi umplut de obiectul pentru care iubirea lui a optat: de mine. Dar cine sîntem "eu" și "celălalt" acum? "Reneagă-ți tatăl și refuză-ți numele și ia-mă pe mine toată." Cine sânt "eu toată" și cine este cel care nu mai are tată și nume? Cine sîntem noi, care prinși în relația iubirii, populăm hotarele celuilalt cu lipsa noastră de hotare? Ce a rămas din noi, după ce iubirea ne-a desființat? În

Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
sânt nici rasă, nici clasă, nici nume, nici ascendență, nici limbă, nici loc al nașterii mele și nici măcar bărbat sau femeie. În mod esențial eu sânt iubire, capacitate de a mă pierde în altceva decât mine. În mod esențial eu sânt tocmai posibilitate de dislocare din elementele fondului intim-străin. Dar această dislocare care se produce prin iubire este tocmai libertatea mea. Abia prin iubire eu aflu că esența mea e libertatea. Ceea ce a rămas în noi după ce iubirea ne-a desființat

Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
determinațiile care mi-au fost date și, liber fiind, mă opresc la singura determinație care, fiindu-mi deopotrivă dată, nu mă mai poate fixa: la libertate. Când mă fixez în libertate, eu mă fixez în lipsa de hotar. De-acum nu sânt decât toate felurile mele de a mă pierde - într-un lucru, într-un om, în mulți, în toți; în casa pe care o fac, în copilul pe care îl cresc, în faptele importante ale vieții mele; la limită, în mine

Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
iubirii mele. În cele din urmă sânt felul în care, iubind, mă pierd în libertate. Dar pentru că libertatea este în esența ei ne-definită, eu nu am niciodată un chip definit, ci doar pe acela al iubirilor și pierderilor mele. Sânt peste tot în abandon, în cedare, în renunțarea mea la mine. Eul meu e traversat fără încetare de un zvon al dispariției. Sânt disoluția și resurecția mea în toate în câte mi-am pus și mi-am dat sufletul. Mor

Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
disoluția și resurecția mea în toate în câte mi-am pus și mi-am dat sufletul. Mor și mă nasc de fiecare dată în locurile în care mi-am investit capitalul de iubire. ADAOS 1. Pentru că în iubire eu nu sânt decât prin raportarea la altul și prin pierderea de mine, "a fi" a încetat să fie purul fapt de a fi care se manifestă în frică. Acest nou sens al lui "a fi" poate să îmbrace deopotrivă forma lui "a

Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
în fond, la rândul lui, el a murit. Sinuciderea nu este în acest caz decât suprimarea neconcordanței între neființa mea autentică (prin dispariția celuilalt, în care eu eram, eu nu mai sînt) și neautenticitatea ființei mele actuale (singur, eu nu sânt cu adevărat; deci rămânând singur, sânt un simulacru de ființă). Sinuciderea denunță astfel falsa pretenție de ființă a eului izolat: din moment ce "eu sânt doi", eu singur sânt o minciună ontologică. Adevărul acestei morți este confirmat prin faptul că iubita reiterează

Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
a murit. Sinuciderea nu este în acest caz decât suprimarea neconcordanței între neființa mea autentică (prin dispariția celuilalt, în care eu eram, eu nu mai sînt) și neautenticitatea ființei mele actuale (singur, eu nu sânt cu adevărat; deci rămânând singur, sânt un simulacru de ființă). Sinuciderea denunță astfel falsa pretenție de ființă a eului izolat: din moment ce "eu sânt doi", eu singur sânt o minciună ontologică. Adevărul acestei morți este confirmat prin faptul că iubita reiterează experiența inconsistenței lui "a fi" ca

Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
celuilalt, în care eu eram, eu nu mai sînt) și neautenticitatea ființei mele actuale (singur, eu nu sânt cu adevărat; deci rămânând singur, sânt un simulacru de ființă). Sinuciderea denunță astfel falsa pretenție de ființă a eului izolat: din moment ce "eu sânt doi", eu singur sânt o minciună ontologică. Adevărul acestei morți este confirmat prin faptul că iubita reiterează experiența inconsistenței lui "a fi" ca "a fi singur" și, trezindu-se lângă cadavrul (de astă dată real) al iubitului, la rândul ei

Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
eram, eu nu mai sînt) și neautenticitatea ființei mele actuale (singur, eu nu sânt cu adevărat; deci rămânând singur, sânt un simulacru de ființă). Sinuciderea denunță astfel falsa pretenție de ființă a eului izolat: din moment ce "eu sânt doi", eu singur sânt o minciună ontologică. Adevărul acestei morți este confirmat prin faptul că iubita reiterează experiența inconsistenței lui "a fi" ca "a fi singur" și, trezindu-se lângă cadavrul (de astă dată real) al iubitului, la rândul ei se sinucide. Această situație

Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
nume, duce pe căi greșite, se îngrămădește, se destramă, poate fi gândit și exprimat. Centrul, totuși, este originar și rămâne așa. Înălțimile pe care le urci, adâncurile în care te prăbușești, distanța pe care ai apucat să o străbați - nu sânt toate, nimic altceva decât reflexe ale neclintitului centru. În timp cade doar clipa descoperirii lui, o pâlpâire abia perceptibilă care face vizibilă promisiunea certitudinii luminii - altceva nimic. Însoțirea mâinilor reprezintă punctul ferm ce duce spre centru, spre ceea ce a existat

Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
dăruiesc orbește. Darul lor are un tâlc și cel care îl primește nu poate fi ales întîmplător. El s-a pregătit îndelung să aștepte darul acesta. Și când îl primește, nici el nu îl primește orbește. Dăruitorul și cel dăruit sânt legați laolaltă prin dar. Când darul vine de sus, cel dăruit trebuie să fie la înălțimea lui nu numai prin felul recules de a se bucura. Cel dăruit nu primește darul orbește; prin dar, el comunică cu dăruitorul și este

Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
eu și ceilalți asemenea mie am hotărât ca "altcineva" să hotărască pentru noi. Delegarea libertății este deci un act liber. Atâta vreme cât eu pot hotărî în privința mea, nimeni nu poate hotărî în locul meu decât dacă eu hotărăsc acest lucru. Numai atâta vreme cât sânt apt să hotărăsc în ce mă privește libertatea poate fi delegată. Concesionarea libertății este ea însăși un act de libertate și eu rămân liber și mă recunosc ca atare în "ființa" în care am operat acest transfer. În chip liber

Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]