9,763 matches
-
mustăți, figura pe care o are în locul unde stau de obicei figurile îi aparține, este cea dintotdeauna, doar puțin mai îngrijorată ca de obicei, așa cum se observă după ridurile de pe frunte. Unii îl recunosc, dar sunt puțini cei care îl salută. Nu trebuie să se creadă însă că indiferenți sau ostili sunt numai aceia care au votat de la bun început în alb și, ca urmare, ar vedea în el un adversar, nu sunt puțini nici cei care au votat cu propriul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
halatele cu însemnele poliției și în pijama, și târșindu-și fără vlagă papucii de casă. Șeful socotise că avea să fie exact așa, prevăzuse că primul punct marcat va fi al său și îl și marcase pe panou. Bună dimineața, băieți, salută el pe un ton cordial, sper că v-ați odihnit, Da, domnule, spuse unul, Da, domnule, spuse celălalt, Atunci să luăm micul dejun, după aceea încercați să vă aranjați, poate că reușim să-l prindem pe tip încă în pat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
degete, transformate într-o masă glutinoasă și informă de timp, într-un perete moale care-i rezista, dar în același timp îl sugea în interiorul său. În sfârșit, joi, era deja ora unsprezece și treizeci de minute noaptea, ministrul telefonă. Nu salută, nu dădu bună seara, nu-l întrebă pe comisar cum stătea cu sănătatea și cum se împăcase cu singurătatea, nu spuse dacă îi interogase deja pe inspector și pe agent, împreună sau separat, într-o conversație calmă sau cu amenințări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
albatrosul s-ar fi întors ca să înțepe ochii soției medicului. Se deșteptă devreme. Se aranjă sumar și coborî. Nu mai trecea prin garaj, prin ușa cavalerilor, acum ieșea pe ușa obișnuită, cea care s-ar putea numi a pietonilor, îl saluta pe portar cu un semn din cap când îl vedea băgat în cușca lui, spunea o vorbă dacă îl găsea afară, mai mult nu era nevoie, într-un fel se afla acolo de împrumut, el, nu portarul. Felinarele de pe străzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
am culcat; dar în firea mea există o undă de ascetism și săptămână de săptămână mi-am supus carnea unor mortificări încă și mai aspre. Nu am omis niciodată să citesc suplimentul literar al ziarului The Times. Este o disciplină salutară să ții seama de marele număr de cărți publicate, de speranțele frumoase pe care autorii le leagă de simpla lor tipărire și soarta care le așteaptă. Câte șanse ar putea avea vreuna dintre aceste cărți să-și croiască drum către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
un școlar pe care îl mustră un profesor. — Să încerc să ți-l iau eu de pe cap pe Strickland? l-am întrebat. A tresărit și a roșit încă și mai tare. — Nu. Mai bine să nu te amesteci. M-a salutat din cap și s-a îndepărtat. Era limpede că dintr-un motiv sau altul nu voia să discute chestiunea. Nu înțelegeam de ce. XXVIII Explicația a venit o săptămână mai târziu. Era pe la zece seara. Cinasem singur într-un restaurant și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
oraș, m-am întâlnit cu Charles Strickland. Când l-am văzut mi-a revenit în minte toată oroarea pe care dorisem oarecum s-o uit și am simțit în adâncul firii mele o repulsie bruscă pentru cel care o pricinuise. Salutându-l din cap, căci ar fi fost o copilărie să-l evit, am mers repede mai departe. Dar peste o clipă am simțit o mână pe umăr: — Ce te grăbești așa? m-a întrebat cordial. Era tipic pentru el să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
înveliș și că mă aflu în prezența unui spirit care s-a desprins de trup. — Hai să mergem să mă uit la tablourile tale, i-am spus. XLII Nu știam de ce se oferise brusc Strickland să mi le arate. Dar salutam acest prilej. Opera unui om ți-l dezvăluie. În relațiile sociale el îți arată doar suprafața pe care dorește ca lumea s-o accepte și nu-l poți cunoaște cu adevărat decât prin ceea ce deduci din mici acțiuni de care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
vreau să stau de vorbă cu el. Tot Îi putem asculta mărturia mută, dacă suntem În stare să o pricepem. Între timp, se Îndreptase spre poarta bisericii, profitând de o deschidere Îngustă prin mijlocul mulțimii, creată de străjeri, după ce Îl salutase cu un semn pe filosof. Șeful gărzilor o porni pe urmele lui, scuturând din cap. Hanul Îngerului dădea Într-o străduță de pământ bătătorit, rezemat de vechile ziduri romane, pe drumul spre Santa Maria Novella. Inițial trebuie să fi fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
acela dărăpănat, așa cum făcuse odinioară pe corabia morților. Soarele Își Începuse coborâșul, Înroșind fațadele caselor. Ajuns În apropiere de Orsanmichele, Dante se gândi să o ia spre Torre della Castagna, pe lângă casele familiei Cerchi. Putea fi un prilej să Își salute repede rudele, care locuiau pe aceeași stradă. Dar mai apoi se răzgândi, văzând că umbra gnomonului fixat pe galerie bătea deja spre ora a șaptea. Avea de făcut o bună bucată de drum dacă voia să ajungă la meșterul Alberto
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
despărțite, de partea cealaltă a străzii și Îi făcea cu ochiul, cu o expresie vulpească. Apoi ridică mâna, agitându-și degetele cu grație, ca o fată Îndrăgostită. Pe fața lui lată se Întipărise un ușor zâmbet ironic. - Pot să te salut și eu pe drum? Sau numai Beatricelor și celorlalte doamne ale dragostei dumitale le este Îngăduit să Îți adreseze un semn luminos? Și totuși, aș putea și eu să fac văzduhul să tremure asemenea lor... eventual cu câte o bășină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
sub numele de Marcello, medicul. Dintr-o dată, dădu uitării mânia. - Mulțumesc că m-ai prevenit, Îi răspunse, pornindu-se către el. Avea senzația că, Într-un fel, omul Îl aștepta. - Cred că te cunosc, Îi zise când se apropie Îndeajuns, salutându-l cu o ușoară plecăciune. - Și eu te cunosc pe domnia ta, messer Alighieri. După faima dumitale, dacă nu personal, răspunse bătrânul, plecându-și fruntea la rândul său. - Uneori faima aleargă mai iute decât pașii. Dar pașii dumitale, ce i-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
o piatră, și Își scotea din traistă tăblițele cerate, unde scrijelea ceva cu un vârf metalic. La o fântână publică, se repezi spre țeava de bronz, sorbind Îndelung. Părea stăpânit de o sete de nepotolit. Dante se apropie de el, salutându-l cu politețe. Bernardo Îi răspunse la salut, ștergându-și sudoarea de pe frunte cu dosul mânecii. - De mult voiam să schimb câteva vorbe cu dumneata, domnule, zise poetul. - Știu ce slujbă ai, messer Durante. Și Îți cunosc faima de poet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
pași de ei. Poetul era sigur că nu mai văzuse niciodată pe nici unul dintre ei, cu excepția celui mai tânăr, care părea să conducă grupul. - Bună seara, messer Alighieri! strigă Franceschino Colonna, scoțându-și bereta cu un gest afectat. Iar voi, salutați-l pe priorul Florenței! strigă el către tovarășii săi. Cei trei bărbați Înclinară ușor din cap În semn de salut, bolborosind ceva. - Ce te poartă prin părțile astea, Colonna? Nu ești prea departe de drumul spre Roma? - Cetatea mea stă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
etaj al uneia din ele, chiar la Începutul străzii ce dădea către Piață. Sub el, ca și la subsol, zăceau arhivele orașului, unde actele și dispozițiile, Împreună cu procesele verbale ale nenumărătoare adunării, erau legate Între tăblițe ilustrate. - Sănătate, messer Duccio, salută poetul. Omulețul cel chel, care Îi ieșise În Întâmpinare cu solicitudine, se grăbi să Îi răspundă cu o plecăciune, lăsând la o parte grosul fascicul pe care tocmai Îl compila. - Ce pot să fac pentru domnia ta, priorule? - Dumneata știi totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
paharele băute s-ar fi așezat unul lângă altul așteptând ușurarea. Mierck nu-l plăcea prea tare pe procuror. Iar acesta îi răspundea în același fel. Ba chiar cred că ceea ce scriu este destul de departe de adevăr, dar îi vedeam salutându-se grav, scoțându-și pălăria, ca doi oameni pe care îi desparte tot, dar care au totuși în comun aceeași lume de zi cu zi. Cel mai ciudat era că Destinat venea rar la RĂbillon, și cu toate astea el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
unul bun de scurtat, domnule procuror!“ îi spunea Bourrache conducându-l la masa lui, trăgându-i scaunul cu maniere potrivite pentru un mare domn. Destinat desfăcea șervetul și făcea să răsune paharul lovindu-l cu lama cuțitului. Judecătorul Mierck îl saluta fără cuvinte, iar Destinat îi răspundea în același fel. Cei doi păstrau o distanță de cel puțin zece metri între ei. Fiecare la masa lui. Nu schimbau niciodată cu cuvânt. Mierck mânca precum un căpcăun murdar, cu șervetul înnodat la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
și cu atât mai puțin străinele, dar ea a știut să farmece pe toată lumea, și mai ales pe acelea care i-ar fi putut deveni rivale, vreau să spun pe fetele tinere ce caută un soț, care în curând o salutau dând din cap, gesturi cărora ea le răspundea cu o vivacitate la fel de naturală ca tot ceea ce făcea. Elevele se uitau la ea cu gura deschisă, iar ea se amuza pe seama lor fără răutate. Niciodată școala nu fusese atât de plină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
fie ca din întâmplare, însă totul era aranjat. Uneori, îl vedeam așteptând momentul potrivit, și apoi sărind de parcă nu ar mai fi existat nimic altceva. Iar ea, ea părea că nu înțelege, nici nu știu dacă își dădea seama. Îl saluta cu o expresie luminoasă și plină de voioșie, iar apoi pleca mai departe. El îi răspundea la salut, dar aproape în surdină, cu o voce înceată, și rămânea înfipt în locul unde se salutaseră. Putea rămâne acolo mult timp, așteptând ca și cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
nu știu dacă își dădea seama. Îl saluta cu o expresie luminoasă și plină de voioșie, iar apoi pleca mai departe. El îi răspundea la salut, dar aproape în surdină, cu o voce înceată, și rămânea înfipt în locul unde se salutaseră. Putea rămâne acolo mult timp, așteptând ca și cum ar fi urmat să se întâmple ceva, nu știu ce, și apoi, într-un final se întorcea acasă, cu inima grea. Barbe vorbi multă vreme astfel despre procuror și despre Lysia Verhareine. Seara se lăsa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
a urină. Cei mai mulți dormiseră acolo. Fermillin, care se sculase primul, îi trezea scuturându-i ca pe pruni, înainte de a le servi niște vin alb la micul dejun. Am văzut-o pe Lysia Verhareine trecând prin fața localului, zâmbind, în timp ce Fermillin o saluta cu voce joasă adresându-i-se cu domniță. Am văzut-o, dar ea nu m-a văzut pe mine. Eram prea departe. Purta o rochie de culoarea piersicilor coapte, o pălărioară de paie împodobită cu o panglică stacojie și o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
Și celălalt, luat pe nepregătite: — Cui, domnule judecător? Mierck îl privi ca și cum acesta ar fi avut un bob de mazăre în loc de creier. — Cui! Celui care a preparat ouăle, prietene, au fost excelente, la ce te gândești, revino-ți! Jandarmul îl salută. Maniera lui de a se adresa oamenilor cu „prietene“ voia să arate că de fapt exact asta nu erai, prietenul său. Avea talentul de a se folosi de cuvinte pentru a le face să exprime lucruri cărora nu le erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
ale după-amiezii. Nu se mai simțea mușcătura înghețată a dimineții, ci era o vreme aproape blândă. Ai fi crezut că era altă zi. Grosspeil și Berfuche fuseseră înlocuiți de alți doi jandarmi care păzeau perimetrul și alungau curioșii. M-au salutat. Peștii alunecau printre alge. Din când în când, câte unul se ridica la suprafață să cerceteze aerul, apoi se-ntorcea bătând din coadă pentru a-și lua locul în grup. Iarba strălucea de nenumărate picături de apă. Deja totul se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
știu dacă ar trebui să le dăm crezare. Uneori, cărțile mint. Tot ce știu e că în Australia trăiește din 1923 văduva Blachart. Poate că s-a recăsătorit acolo. Poate că are și copii, o afacere. Poate că toată lumea o salută respectuos, cu un surâs larg. Poate că, punând un ocean între ea și noi, a ajuns să ne uite de tot, să-și recapete demnitatea, fără trecut, fără durere, fără nimic. Poate. În seara aceea, răniții nu erau la ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
suntem în Sahara, din cauza căldurii. Era ca-ntr-un cuptor. În șemineu erau de trei ori mai mulți bușteni, roșii precum creasta unui cocoș. Colonelul și judecătorul erau așezați la masă, cu gura plină și cu paharul ridicat. I-am salutat militărește. Și-au ridicat paharele ceva mai sus pentru a-mi răspunde la salut. M-am întrebat unde ajunsesem. Revăzându-i pe cei doi clovni, micul breton a ieșit din lâncezeală. A început să geamă și să-și reia litania
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]