4,646 matches
-
Am fost martor fără voia mea la discuția dumitale cam impulsivă cu Fersen și... - Să ne Înțelegem bine, Ryan, faptul că mi-ai salvat viața nu Înseamnă că acum o să mă apuc să-ți fac destăinuiri! ripostă ea rece. El schiță o expresie pocăită. Ei Îi păru imediat rău că-și vărsase pe el mînia pe care un altul o declanșase, și Îi puse mîna pe braț. - Iartă-mă. Ești chiar ultima persoană căreia ar trebui să-i caut nod În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
evită răspunsul dînd din umeri, iar cînd ușile de sticlă ale clădirii tocmai se deschideau În fața lor, nu se putu Împiedica s-o Întrebe cum de aflase că el era În pericol pe faleză. - Al șaselea simț? persiflă el. Marie schiță un zîmbet scurt. - Morineau. Era Îngrijorat. Cred că, În fond, ține la dumneata. Îi anunță sosirea lor persoanei care se ocupa cu primirea vizitatorilor și căreia Îi Întrerupsese o convorbire personală la telefon. Responsabilul cu arhivele, un tip care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
mințise În legătură cu loteria. Dar Își atinsese scopul, Marie mușcase din momeală. Se Întoarse spre el. - Cei din familia Pérec nu mai pot din păcate să vorbească, dar va trebui ca Yvonne să dea explicații. - Bine, șefa, replică el cu simplitate, schițînd un mic salut. Ea se ridică și se Îndreptă, alături de el, spre mașină. - SÎnt la curent În legătură cu Christian. Îmi pare rău, Marie... Sincer. Schiță la rîndul ei un zîmbet chinuit. - Cum ai dat de mine? - Tatăl tău mi-a spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
să vorbească, dar va trebui ca Yvonne să dea explicații. - Bine, șefa, replică el cu simplitate, schițînd un mic salut. Ea se ridică și se Îndreptă, alături de el, spre mașină. - SÎnt la curent În legătură cu Christian. Îmi pare rău, Marie... Sincer. Schiță la rîndul ei un zîmbet chinuit. - Cum ai dat de mine? - Tatăl tău mi-a spus unde veneai cînd erai necăjită... - A făcut bine... * * * Yvonne, pitulată Într-un ungher al scării, stătea complet nemișcată. Cu privirea fixată parcă asupra unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
niciodată nimic. Făcu o scurtă pauză și Îi zîmbi cu simplitate. - Încă de la prima noastră Întîlnire, am știut că ești o fată foarte inteligentă. Conversația asta riscă să ia ceva timp: dacă am merge sus ca să ne instalăm mai confortabil? Schiță un gest, din reflex ea duse mîna la holster, el dădu din cap. - Marie, dacă aș fi vrut să-ți fac rău, aș fi avut de mii de ori ocazia pînă acum, nu crezi? Ea nu lăsă garda jos. - Dumneata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
deschise lăsîndu-l pe Milic să intre o scuti de răspuns. - Ce tot puneți voi la cale? Întrebă el, lăsîndu-și pipa pe bufet. Marie Întîlni privirea imploratoare a maică-sii, ale cărei buze articulau pe tăcute te rog. PÎnă la urmă, schiță un zîmbet forțat. - Nimic. Te așteptam ca să bem un ceai, tată. * * * Cu fața trasă de nesomn și cu ochii Încercănați, Marie nu fusese totuși niciodată atît de frumoasă ca În lumina transparentă a acelei dimineți de iunie, stînd În picioare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
lui și-l strigă cu glas scăzut. Numai că el era În altă parte de acum. Departe. Foarte departe În timp... Fixa imaginile unui film de 8 mm proiectat pe zid. Un tînăr Înalt de șaptesprezece ani, cu privirea limpede, schița un salut radios spre obiectivul aparatului, Înainte de a se lansa Într-un salt cu brațele desfăcute la orizontală, de sus, din vîrful farului. Erwan. Frumos ca un zeu. MÎndria lui. Soarele lui. Imaginea următoare Îl arăta ieșind din spuma mării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
să se scoale, dar, sub efectul amestecului de alcool, adrenalină și impulsuri contradictorii care se agitau Înăuntrul lui, recăzuse greoi pe podea. Zgomotul făcut de deschiderea ușii de la cabină Îl scoase din prostrație. Avu o sclipire de speranță, Înălță capul schițînd un zîmbet, crezînd că o va vedea pe Marie ivindu-se În prag. Stupoarea Îl țintui locului descoperindu-l pe bărbatul care, În ținută de scafandru, cobora drept spre el. - Ryan! Vizitatorul neașteptat nu părăsi cabina decît În zori, cînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
exiști, Marie, ești cel mai frumos lucru care mi s-a Întîmplat vreodată. Îți doresc toată fericirea din lume alături de Lucas. Scoase atunci din cămașă un obiect pe care i-l strecură În palmă. Ea nu mai avu cînd să schițeze nici cel mai mic gest, căci Lucas dădu buzna ca un nebun pe pasarelă, cu arma În mînă. - Nu mișca! N-o atinge! - Oprește-te, Lucas, stai, vezi bine că... Atunci, Ryan o Împinse violent pe Marie În brațele polițistului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
pune la cale o năzdrăvănie. Se Îndreptă spre un automat distribuitor de dulciuri și luă un cornet de Înghețată de zmeură pe care-l scoase din ambalaj. Se Întoarse la ea și i-o puse sub nas. Deși cam surprinsă, schiță gestul de a lua cornetul În mînă, dar el Îl trase Înapoi cu iuțeală. - Nu e de mîncat, e doar de privit. Ea nu Înțelegea. El continuă. - Nu ți s-a părut uimitor că Ryan se echipase cu un mini-congelator
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
ea abrupt. Eu plec la cumpărături; peste două ceasuri, când mă Întorc, vreau să fii plecată.” După care Îi Întoarse spatele. Michel era În camera lui; Janine Împinse ușa și intră. Își pusese În gând să-l sărute, dar când schiță gestul, el se trase Înapoi cu un metru. Crescând, Michel Începea să semene izbitor cu tatăl lui: același păr blond și fin, același obraz ascuțit, cu pomeții proeminenți. Janine Îi adusese În dar un pickup și mai multe discuri cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
am deschis fermoarul de la prohab. Ea a făcut ochii mari, privirea i s-a pironit pe sexul meu. Ochii ei emanau vibrații fierbinți, aș fi putut ejacula doar prin forța acelei priviri, În același timp eram conștient că trebuia să schițeze un gest ca să-mi devină complice. Mâna mea dreaptă s-a Îndreptat Înspre a ei, dar n-am avut puterea să merg până la capăt: cu un gest rugător, mi-am apucat sexul și i l-am Întins. A izbucnit În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
nevoie de o putere de calcul foarte mare - iar ei, dacă-mi aduc bine aminte, au două Cray În paralel. — Te gândești la o nouă direcție de cercetare? Vocea lui Desplechin trăda o anume excitație; Își dădu seama de asta, schiță din nou un surâs discret, parcă autoironic. — Dorința de cunoaștere..., făcu el cu o voce slabă. După părerea mea, eroarea e că vrem să lucrăm numai cu ADN natural. ADN-ul este o moleculă complexă, care a evoluat cam la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
de cafea fără cofeină. Nu-mi vine să cred că-i fac mendrele idioate. — Nu te enerva din cauza ei. Nathaniel vine la mine, mă ia în brațe și mă sărută. Nu merită. — Știu. Pun cafeaua jos, mă cuibăresc mai bine, schițez un zâmbet și simt că încep să-mi mai revin. Mm. Mi-a fost dor de tine. Mâna lui îmi coboară pe spate și mă trece un fior de încântare. Azi-noapte am stat cu el la pub și m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
se lasă o tăcere stranie. — Da, spune Lara după o pauză. Păi bine atunci. Îți fac legătura. Câteva clipe mai târziu, glasul familiar al lui Arnold îmi răsună în ureche. — Samantha, fată dragă ! Tu ești ? — Sunt chiar eu. Reușesc să schițez un surâs. Să știi că n-am dispărut pur și simplu de pe fața pământului. — Asta speram și eu ! Zi, ești bine, da ? — Sunt... bine, spun jenată. Mersi. Am fost doar surprinsă când am auzit că te pensionezi. — Nu sunt o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
mea, fiindcă aveam un birou atât de dezordonat. Arnold mă cunoaște destul de bine. Poate că pe asta a și contat. Nenorocitul. Nenorocitul. — Bună. Nathaniel îmi flutură o mână prin față. Pământul către Samantha. — A... scuză-mă. Bună ! Reușesc cumva să schițez un surâs. Care e surpriza ? — Vino cu mine. Zâmbește și mă conduce la mașina lui, o broscuță antică decapotabilă. Ca întotdeauna, bancheta din spate e ocupată cu ghivece cu semințe și de undeva din spate iese coada une lopeți vechi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
pentru tine, Samantha. M-am zbătut pentru tine atunci, la ședință. Arnold a fost cel care s-a opus reprimirii tale. În momentul ăla habar n-aveam că... — Și cu toate astea n-ai vrut să mă găzduiești, așa-i ? Schițez un zâmbet. Prietenia noastră nu ajungea chiar atât de departe. Guy pare sincer bulversat. Își dă părul spre spate cu ambele mâini. — Mă simt groaznic pentru chestia aia, spune. Dar nu a fost vina mea. Ci a lui Charlotte. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
la revedere. Fără măcar să-mi spună. — A lăsat un bilet pentru eventualitatea că o să treci pe-aici. Eamonn caută în buzunar și scoate un plic. Mi-l întinde cu o grimasă de tristețe. Îmi pare rău, Samantha. — E în regulă. Schițez un surâs. Mersi, Eamonn. Iau plicul de la el și scot hârtia dinăuntru. S Cred că știm amândoi că ăsta e capătul liniei. Hai să renunțăm cât încă ne e bine. Vreau să știi un singur lucru, vara asta a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
fiu atît de absorbită de moment, Încît nici măcar să nu observ păianjenul. — Bănuiesc că ți e nu ți-e frică de păianjeni, Îi spun, rîzÎnd stresată. Bănuiesc că nu te temi de nimic. Jack ridică evaziv din umeri, iar eu schițez un zîmbet. — Chiar așa, nu ți-e frică de absolut nimic ? insist. — Bărbaților adevărați nu le e frică, spune glumind. Nu-mi pot reprima o mică Împunsătură de nemulțumire. Jack e probabil singurul om din lume care nu vorbește aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
bună ziua și, Într-un fel... o luăm de la capăt. — Ne Întrebam ce-ai zice să mergem la anul Împreună Într-o mică vacanță, spune mama. Toți trei. Doar... noi ? spun, privind În jur. — Așa ne-am gîndit, doar noi trei. Schițează un surîs. Cred c-ar fi destul de distractiv ! Evident, dacă poți și dacă n-ai alte planuri. Nu ! Mi-ar face plăcere ! zic repede. Chiar aș vrea. Dar... cum rămîne cu... Nici măcar nu sînt În stare să-i pronunț numele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
să intru În programul de protecție a martorilor. Noul meu nume va fi Megan. Nu. Chloe. Chloe de Souza. — Ca să fiu mai exact... e vorba de un copil. Un copil ? Îmi sare iar inima. Are un copil ? — O cheamă Alice. Schițează un zîmbet. Are patru ani. Are o nevastă și o Întreagă familie despre care nu știu nimic, ăsta e secretul lui. Știam eu, știam eu. — Deci, ai... Îmi umezesc buzele uscate. Ai un copil ? — Nu, n-am nici un copil. Jack
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
Pères, În fața facultății de medicină. Nu există hotel mai mare sau mai luxos decât „Crillon”, unde au fost cazați ștabii Statului Major American În timpul negocierilor de pace de după cel de‑al Doilea Război Mondial. - Grozav, nu? m‑a Întrebat Ravelstein, schițând unul dintre gesturile lui sacadate. I‑am confirmat că așa era. Ni se așternea la poale centrul Parisului - Place de la Concorde cu obeliscul, Orangerie, Chambre des Députés, Sena cu podurile ei pompoase, palatele, grădinile. Firește, erau priveliști grandioase și cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
aurite. Starul a Înaintat delicat, făcând semne cu mâna sutelor de grupuri care urlau. Abe Ravelstein nu avea nimic Împotriva faptului că era Încătușat de corzi. Parisul de azi era Parisul așa cum ar fi trebuit să fie. Regii care au schițat planurile pentru Versailles i‑au direcționat pe arhitecți să clădească și magnificele spații publice ale capitalei. Acestea constituiau acum decorul natural al lui Ravelstein. El apărea ca un magnat În noua ordine a lucrurilor, purtându‑și cărțile de credit și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
Început. Și acum și‑a dat seama dintr‑o străfulgerare că‑l poate distruge. Femei și copii mureau de foame, iar domnul Klotz trăncănea și trăncănea despre «auuur». S‑a Înclinat În față și, cu un gest al mâinilor, a schițat pentru cei prezenți imaginea unui evreu hidos care Înșfacă lacom o pungă de bani. Ochii Îi sclipeau, iar cuvintele Îi țâșneau cu un dispreț atât de violent, Încât părea să le scuipe. Antisemitismul, care nu zace prea adânc Îngropat Într
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
că Încercam să i‑l substitui pe Rakhmiel lui Ravelstein, astfel Încât să nu mă mai gândesc la moartea acestuia din urmă. Preferam să mă gândesc la moartea lui Rakhmiel. Așadar, i‑am trecut În revistă viața și opera ca să‑i schițez un portret, În timp ce Ravelstein zăcea pe pernă cu ochii Închiși, gândindu‑și gândurile lui. Rakhmiel era, sau fusese cândva, un roșcovan, dar părul roșu Îi căzuse și nu‑i mai rămăsese decât o față roșie - În fiziologia medievală, sanguină: aprinsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]