3,006 matches
-
viața monahală la schitul de pe proprietatea sa. Astfel, din 1757, documentele de arhivă ne atestă prezența în schit a mai multor viețuitori. Între anii 1870-1872 ieromonahul Varlaam împreună cu cîțiva monahi împodobesc împrejurimile schitului cu grădini și livezi, repară chiliile și schitul, iar cu sprijinul și aportul financiar al boierului Lupu Hâncu, aceștia mai construiesc încă o biserică. Din păcate, din această perioadă a existenței Mănăstirii, sînt cunoscute, pînă acum, doar, foarte puține date. Sperăm ca pe parcurs, cu ajutorul cercetătorilor de la Arhivele
Mănăstirea Hîncu () [Corola-website/Science/304157_a_305486]
-
1802 stareț a fost ales egumenul moldovean - Iezechil. El a reconstruit biserica de iarnă, care era încă din lemn, și a schimbat catapeteasma din biserica de vară. Este necesar de a sublinia faptul, că pînă în anul 1808 în posesia schitului se afla toată averea moștenită de la familia Hâncu. În perioada cînd obștea monahală era condusă de starețul Iezechil se remarcă primul incident mai grav, de după năvălirea tătarilor, care a fost provocat de căpitanul Ștefan Catarjiu. Acesta a intrat mișelește pe
Mănăstirea Hîncu () [Corola-website/Science/304157_a_305486]
-
stareț de origine rusă - Egumenul Sinisie. Sub conducerea sa Mănăstirea Hâncu devine prima așezare monahală din Basarabia unde s-a introdus oficial viața de obște. Mai apoi, în 1821 Mitropolitul Gavriil îl numește pe arhimandritul Sinisie supraveghetor asupra mănăstirilor și schiturilor, cu sarcina să introducă în toate mănăstirile „viața de obște”. Ulterior el devine eclisiarhul Mitropoliei din Chișinău. În anul 1821 stareț al mănăstirii Hâncu este numit ieromonahul Arsenie. Ieromonahul Arsenie, moldovean de origine, născut într-o familie de preot, a
Mănăstirea Hîncu () [Corola-website/Science/304157_a_305486]
-
pe nume Niță, care trăia în preajma mănăstirii a dăruit călugărilor o livadă. La 12 martie 1851 este numit stareț al mănăstirii, egumenul Isidor, iar la 7 iulie al aceluiaș an, acesta este înaintat în funcția de protopop al mănăstirilor și schiturilor din preajma mun. Chișinău. În anul 1831 Egumenul Isidor a absolvit Seminarul din Chișinău. El este primul stareț al mănăstirii, cu studii teologice. În timpul lui, în anul 1851, în urma revizuirii bunurilor materiale, mănăstirea mai poseda în or. Chișinău o casă din
Mănăstirea Hîncu () [Corola-website/Science/304157_a_305486]
-
dăruit diacului Ilie Crimcovici („Ilie diiacu, fiul Crimcoae din Suceava") siliștea Ungurașii, aflată pe apa Sucevei. El a fost răsplătit pentru ajutorul credincios oferit domnitorului în lupta cu năvălitorii cazaci. Pe aceste locuri se așezaseră câțiva călugări care clădiseră un schit de lemn. Diacul (scriitor de cancelarie la curtea domnească) Ilie Crimcovici era fiul negustorului Ioan Crimca din Suceava și al "cneaghinei" Cârstina, din neamul familiei Stroici. El s-a călugărit la Mănăstirea Putna cu numele de Anastasie și a fost
Mănăstirea Dragomirna () [Corola-website/Science/303885_a_305214]
-
din scaun la moșia sa Dragomirești, unde se afla o așezare monahală mai veche. Împreună cu rudele sale, marele logofăt Lupu Stroici și fratele acestuia, marele vistiernic Simion Stroici, fostul episcop Anastasie Crimca a zidit o biserică mică, din piatră, în cadrul schitului mai vechi, din lemn. Biserica avea hramul Sfinții Enoh, Ilie și Ioan Evanghelistul și a fost sfințită în anul 1602. Deasupra ușii de intrare în naosul bisericii se află următoarea pisanie în limba slavonă: ""În numele Tatălui și al Fiului și
Mănăstirea Dragomirna () [Corola-website/Science/303885_a_305214]
-
se află în Moldovlahia"". Anastasie Crimca a revenit la conducerea Bisericii Ortodoxe din Moldova mai întâi ca episcop de Roman (1606-1608) și apoi ca mitropolit al Moldovei, cu reședința în Suceava (1608-1617, 1619-1629). Însuflețit de dorința de a mări vechiul schit de lemn, Anastasie Crimca a zidit biserica mare a Mănăstirii Dragomirna, cu hramul "Pogorârea Sfântului Duh", una dintre cele mai de seama creații arhitectonice ale Evului Mediu românesc. Aceasta a fost finalizată și sfințită în anul 1609. Biserica mare nu
Mănăstirea Dragomirna () [Corola-website/Science/303885_a_305214]
-
a viețuit aici ieromonahul Paisie Velicicovschi. Acesta s-a născut la 21 decembrie 1722 în orașul Poltava din Malorusia, în familia unui preot. A studiat la Academia duhovnicească din Kiev (1735-1739), apoi a rătăcit mai mulți ani pe la mai multe schituri și mănăstiri în căutarea unui duhovnic bun. În anul 1745 a trecut în Moldova, viețuind un timp la schiturile Dălhăuți, Trăisteni și Cârnul, unde l-a cunoscut pe starețul Vasile de la Poiana Mărului. În vara anului 1746 pleacă la Muntele
Mănăstirea Dragomirna () [Corola-website/Science/303885_a_305214]
-
în familia unui preot. A studiat la Academia duhovnicească din Kiev (1735-1739), apoi a rătăcit mai mulți ani pe la mai multe schituri și mănăstiri în căutarea unui duhovnic bun. În anul 1745 a trecut în Moldova, viețuind un timp la schiturile Dălhăuți, Trăisteni și Cârnul, unde l-a cunoscut pe starețul Vasile de la Poiana Mărului. În vara anului 1746 pleacă la Muntele Athos și trăiește un timp în singurătate, în preajma Mănăstirii Pantocrator. Este călugărit în anul 1750 de starețul Vasile de la
Mănăstirea Dragomirna () [Corola-website/Science/303885_a_305214]
-
din Bucovina în baza Ordonanței Imperiale din 19 iunie 1783 a împăratului Iosif al II-lea (1780-1790), trecând toate pământurile și fondurile administrate de Episcopia Rădăuților ""sub povățuirea stăpânirii împărătești și a crăieștii măriri"". Din cele 10 mănăstiri și 13 schituri existente în Bucovina în acea perioadă, au rămas numai trei mănăstiri (Putna, Sucevița și Dragormina), plus Biserica "Sf. Gheorghe" din Suceava ca metoc al Mănăstirii Dragomirna. Celor trei mănăstiri rămase li s-a impus un număr maxim de 25 de
Mănăstirea Dragomirna () [Corola-website/Science/303885_a_305214]
-
artistică, printre care sunt de menționat următoarele: Biserica "Sf. Enoh, Ilie și Ioan Teologul” a fost construită în anul 1602, după cum scrie în pisania în limba slavonă aflată deasupra ușii de intrare. Inițial, aceat mic locaș de cult era biserica schitului de lemn, fiind înconjurată cu chilii modeste. După construirea bisericii mari, terenul din jurul micului lăcaș de cult a fost transformat în cimitir. Ca urmare a vremurilor tulburi din primele decenii ale secolului al XVII-lea, în anul 1627 domnitorul Miron
Mănăstirea Dragomirna () [Corola-website/Science/303885_a_305214]
-
în documentele lui Vladislav Vodă (1364-1373) fiind primul ctitor înscris în pomelnicul mânăstirii Tismana, daniile ce le făcuse Vodiței le făcuse și Tismanei. "„Tismana nu se reducea numai la mănăstirea Tismana: o lavră adevărată, o colonie de călugări mișuna în schiturile de pe munte ca și la muntele Atos"" Așa s-a construit Biserica schitului din vârful muntelui Cioclovina, la depărtare de 5 km de mănăstire dar și biserica din Cioclovina de jos, în locul numit și Padina Viilor, tot din piatră pe
Tismana () [Corola-website/Science/298017_a_299346]
-
Tismana, daniile ce le făcuse Vodiței le făcuse și Tismanei. "„Tismana nu se reducea numai la mănăstirea Tismana: o lavră adevărată, o colonie de călugări mișuna în schiturile de pe munte ca și la muntele Atos"" Așa s-a construit Biserica schitului din vârful muntelui Cioclovina, la depărtare de 5 km de mănăstire dar și biserica din Cioclovina de jos, în locul numit și Padina Viilor, tot din piatră pe locul celei vechi.<br> Cele mai vechi lăcașuri de cult avizate de Comisia
Tismana () [Corola-website/Science/298017_a_299346]
-
și satul Jitia, reședința comunei cu același nume județul Vrancea. Aparține de Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, Mitropolia Munteniei și Dobrogei. Are statut de monument istoric, având . A fost ctitorită în anul 1730 pe cheltuiala domnului Constantin Mavrocordat. Vechea vatră a schitului a fost ceva mai sus de cea actuală. Primul stareț i-a fost cuviosul Vasile, canonizat ulterior sub denumirea de Sfântul Vasile de la Poiana Mărului. Biserica de lemn originală a ars în 1771 fiind refacută în perioada 1780-1784 () O a
Mănăstirea Poiana Mărului () [Corola-website/Science/312496_a_313825]
-
fiind refacută în perioada 1780-1784 () O a doua biserică tot din lemn () a fost construită în perioada 1810-1812 prin strădania starețului Teodosie al II-lea. După un nou incendiu în februarie 1879 (stăreția, trapeza și rândul chiliilor de langă arhondărie), schitul și-a mai prelungit viața până în 1893 când a fost desființat, fiind reînființat în 1938 ca mănăstire de maici. În 1935 sub episcopul Ghenadie Niculescu se construiește la intrare o clopotniță din lemn prin care se face actualmente intrarea în
Mănăstirea Poiana Mărului () [Corola-website/Science/312496_a_313825]
-
pavilionul mare în care se află trapeza și camera pentru oaspeți. A devenit din nou mănăstire de călugărițe în 2010. În decembrie 2014 un alt incendiu a distrus două corpuri de clădire din lemn, din incinta locașului. Înainte de a fi schit, în acest loc era o pădure întinsă departe de orice așezare, acolo avându-și stâna niște ciobani. Aceștia își ridicasera o colibă și un staul lângă un măr mare, pe locul unde se va înălța mai târziu mănăstirea. În fiecare
Mănăstirea Poiana Mărului () [Corola-website/Science/312496_a_313825]
-
de clasă din satul Deluț. La 6 iulie 1977, s-a început pictura interioară a mănăstirii. Pictura este efectuată în ulei de către Vasile Bârgovan, care a terminat această lucrare la data de 8 iulie 1982. Din 1990, s-a redeschis schitul Orata, fiind stareț preotul călugăr Grigore, în total fiind 2-3 călugări. Ctitorul Traian Pomohaci a fost călugărit și după o lungă și grea suferință moare în 1993. Sub conducerea starețului Grigore se începe construirea unei capele-paraclis pentru slujbele de iarnă
Mănăstirea Orata () [Corola-website/Science/312493_a_313822]
-
ateist, s-a început construcția de noi lăcașuri monahale și redeschiderea celor închise de fostul regim. Episcopia Hușilor, desființată în anul 1949 de către comuniști prin contopire cu Episcopia Romanului, dispunea înainte de al doilea război mondial de peste 100 de mănăstiri și schituri, care după Decretul nr.410/1959 au fost în totalitate desființate sau transformate în depozite și CAP-uri. În anul 1993, fusese sfințit în apropierea Movilei lui Burcel un paraclis al Mănăstirii "Ștefan cel Mare și Sfânt". Starețului mănăstirii respective
Mănăstirea Sfinții Împărați Constantin și Elena de pe Movila lui Burcel () [Corola-website/Science/312803_a_314132]
-
funcționat ca biserică parohială. Ulterior, ea a devenit biserică pentru bolnavii Spitalului universitar de psihiatrie. Tradiția locală și unele documente vechi acreditează ideea că Mănăstirea Socola ar fi fost întemeiată de domnitorul moldovean Alexandru Lăpușneanu (1552-1561, 1564-1568) pe locul unui schit de călugărițe, ce ar fi existat cu mult înainte, în codrul din marginea sudică a orașului Iași. În secolele al XV-lea și al XVI-lea, dealurile din sudul orașului erau acoperite cu păduri, aici existând, conform tradiției locale, o
Biserica Schimbarea la Față - Socola din Iași () [Corola-website/Science/311981_a_313310]
-
terenurile în scopul înfăptuirii reformei agrare. O statistică din 1914 arată că proprietățile sale cuprindeau 64.000 ha teren arabil, 23.000 hectare pădure, stațiunea Slănic Moldova, podgorii, heleștee, case, averi din care a putut construi și întreține spitale și schituri de pe tot cuprinsul Moldovei. Veniturile totale anuale se ridicau la 3,5 milioane lei, din care se întrețineau 840 paturi, se plăteau lefuri la 1400 salariati, pensiile la vârstnici, ajutoare pentru cei nevoiași și medicamentele bolnavilor. În schimbul averilor de care
Spitalul Universitar „Sfântul Spiridon” din Iași () [Corola-website/Science/312118_a_313447]
-
imobile cu terenuri aferente) pe care le mai avea, inclusiv de stațiunea balneară Slănic Moldova. Desigur că multe aspecte din cele existente în 1948 au suferit modificări radicale. Nimeni nu va gândi ca în zilele noastre Epitropia să administreze spitalele, schiturile și moșiile avute în subordine până în 1948, dar ca un spital universitar, cu o tradiție seculară care s-a îngrijit de sănătatea Moldovei de aproape un sfert de mileniu să poată dispune de o stațiune balneară și să retrocedeze măcar
Spitalul Universitar „Sfântul Spiridon” din Iași () [Corola-website/Science/312118_a_313447]
-
Obosit și bolnav, în 1925, Slavici se refugiază la fiica sa care trăia la Panciu, într-un ținut de vii care îi amintea de Șiria lui natală. La 17 august 1925 s-a stins din viață. A fost înmormântat la schitul Brazi și cuvântul de rămas bun a fost rostit de Gala Galaction. Dar opera este remarcabilă." afirma George Călinescu în "Istoria literaturii române de la origini până în prezent". Fiind o personalitate complexă, scriitor și luptător politic, istoric și pedagog practic, gazetar
Ioan Slavici () [Corola-website/Science/312204_a_313533]
-
Prima așezare monastica a fost întemeiata la mijlocul secolului al XVI-lea, când un călugăr venit din răsărit a arătat unui cioban înstărit din codrii acestor locuri o icoană a Maicii Domnului făcătoare de minuni, propunându-i să ridice aici un schit. Ciobanul nu numai că nu a ezitat a-i împlini dorința, dar el însuși a devenit monah, ajutând la ridicarea unei bisericuțe din lemn cu hramul „Tuturor Sfinților" și a câtorva chilii în jurul ei. .Așa s-ar fi construit, se
Mănăstirea Adam () [Corola-website/Science/311625_a_312954]
-
Agafton s-a rezemat într-o zi de un stejar falnic din pădurea Baisa și din interiorul său a auzit glasuri îngerești cântând Troparul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil. El a construit o biserică din trunchiul acelui copac. Până la ridicarea schitului, pustnicul a dormit într-un bordei, sub pământ.<ref name="AS 691/2005">Sorin Preda - ""Mănăstirea copilăriei lui Eminescu"", în "Formula AS" nr. 691/2005.</ref> Într-o poieniță din mijlocul pădurii, pustnicul Agafton (de la numele căruia provine și denumirea
Mănăstirea Agafton () [Corola-website/Science/311626_a_312955]
-
Mihail și Gavriil". Așezământul monahal a fost cunoscut la început sub numele de „Sihăstria lui Agafton". Schitul s-a extins în timp pe culmea dealului și pe coastele sudică și nordică ale versantului din localitatea Agafton, la marginea pădurii Baisa. Schitul întemeiat de Agafton a avut obște de călugări până la începutul secolului al XIX-lea. După alegerea ca mitropolit al Moldovei a lui Veniamin Costachi (1803-1842, cu întreruperi), a avut loc o reorganizare a activității monahale din Moldova. În anul 1803
Mănăstirea Agafton () [Corola-website/Science/311626_a_312955]