4,690 matches
-
sfârșit... Suntem și noi strâmtorați.. Trebuie să fiți de partea noastră... Orașul e alunecos, oamenii stau închiși în casele lor... Nu se mai găsesc baloane, nu se mai găsesc confeti! Arborii din parcul municipal s-au înnegrit și s-au scufundat. Pe vremea asta e o bucurie să stai la închisoare. Nu vedeți cum plouă? Știți dumneavoastră câte eforturi face municipalitatea să-i țină pe oamenii la închisoare? Să poată salva... măcar atât... Să poată rezista... măcar așa... cât de cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
vrea? GARDIANUL: Îl las. Mai rău decât acum nu se poate. CĂLĂUL: Ba se poate, se poate... Ce știi tu? O să iasă foc și pară. O să ni se înnegrească fețele! O să ne cadă părul și dinții! Sunteți nebuni! O să ne scufundăm cu burta în sus. Ascultați-mă și pe mine. Buba nu e coaptă. E prea devreme. Să se plângă după ora unu. Ăsta nu e timp să te plângi. Să se plângă după execuție. GARDIANUL: Lașule! Fricosule! Huo! Tu, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
deja! CĂLĂUL: Și ce dacă? Mă plictisești. ARTUR: Și ce dacă... Mă plictisești... CĂLĂUL: Mai bine du-te! ARTUR: Mai bine du-te... GARDIANUL (Zgâlțâindu-l pe ARTUR.): Nu vă lăsați păcălit! Priviți-mă în ochi! Vă suge sângele, vă scufundă în întuneric! Nu vă lăsați! Faceți un efort! CĂLĂUL: M-ați obosit. Vreau să rămân singur. Nu vreau să fac nici un efort. ARTUR: M-ați obosit... Vreau să rămân singur... Nu vreau să fac nici un efort... Bâzzz! CĂLĂUL: Eu nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
pumnul de coji în groapă și apoi, pe măsură ce mănâncă semințe, aruncă cojile în groapă.): S-au înnegrit amândoi. AL DOILEA BĂRBAT (Același joc cu semințele.): Îți amintești ce zeamă slinoasă a ieșit ultima oară? PRIMUL BĂRBAT: Ăștia doi or să scufunde orașul. AL DOILEA BĂRBAT: Ar trebui bătuți. PRIMUL BĂRBAT: Mi-e silă de ei. AL DOILEA BĂRBAT: Tot timpul se găsește cineva care să se bage în groapă. Ce dracu’ or fi căutând ăștia în groapă? PRIMUL BĂRBAT: Ar trebui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
pur și simplu sub roțile trenului, s-ar pulveriza... S-ar prăbuși în neant... pentru că sunt moarte, moarte de tot... Numai eu știu cât sunt de moarte... Da domnule, eu simt, eu simt cum moare gara, o simt cum se scufundă încet în praf, îi simt încheieturile, cum îi tremură încheieturile, da, cum se chircește de frig... Da, da, se chircește de frig, n-o să mă credeți, dar eu simt când îi este frig... când începe să geamă de frig... Ehe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
încuiată. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Străbătut de un fior.): Secături! HAMALUL: Cum? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: De ce o țineți încuiată? Cine vă dă voie să încuiați o fântână? HAMALUL: He-he-he... Păi... (Năuc.) Păi, cum? Păi, dacă n-o încuiem... vreți să se scufunde păsările în ea? Să spurce apa? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Din nou înfrânt.): Da... Așa e... (Brusc începe să-și agite brațele.) Am amorțit... Am amorțit în scaunul ăsta. HAMALUL: Să vă dau o înghițitură de rom? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Rom
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
străzii. Femeia coborâtă din taxi. Încerca și ea să urmărească goana mașinilor. Înălțată pe vârfuri se sprijini de umărul lui. Se scutură nervos. O trase după el spre chioșcul de ziare. Speriată femeia țipă: - Mașina! Ai văzut? Taximetru s-a scufundat. S-a topit! Unde-i mașina acum? N-o luă în seamă. O târa după el. Ea continua să țipe: - Mașina! N-ai văzut cum s-a evaporat?! Îți dai seama? Și tu mă... Dacă mai eram în mașina aia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
început. Mare, neagră și cu ochii galbeni, ședea frumos pe coadă uitându-se la mine. Din cauza blănii, nu mi-am dat seama decât atunci când s-a apropiat cât era de slabă. Îmi treceam palma prin blana ei și parcă mă scufundam în păr înainte să ajung la o fâșie de piele trasă peste oase. Nu mieuna, nu se freca de mine. Într-o sfârșeală cumplită, și-a scos trupul din mângâierea mea îndreptându-se alene către grajd. Avea niște ochi uriași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
dus după cretă și nu s-a mai întors. U-BOOT KM 103 Se pare că submarinul KM 103 a eșuat pe 17 octombrie 1944 la est de Canare, nu departe de mica insulă Mallina. Într-o bună zi, mă voi scufunda și voi fi sigur. L-am cunoscut personal pe căpitanul acestuia, Ludwig Adler. Ne-am întâlnit cu zece ani înainte de începerea războiului, acasă la Mintzi. Fusesem invitați la cină. Soția mea se îmbrăcase cu o rochie decoltată și renunțase la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
va dovedi că nu există nici o comoară, cei doi se vor întoarce împotriva mea. Poate că e mai bine să plec cât mai pot, îmi ziceam. Dar era bine cu Fiona. Discutam tot mai des și eram aproape inseparabili. Ne scufundam și ne uitam după pești, făceam tumbe prin apă, ne culcam pe fundul oceanului și rămâneam nemișcați. Și de fiecare dată când ieșeam la suprafață îmi reaminteam că sunt un nonagenar, că n-am iubit pe nimeni toată viața și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
de aer. Am ieșit la suprafață așteptând să se limpezească. Mallina se profila la o distanță considerablă, ca un triunghi lătăreț pe care apa scursă de pe ochelari îl făcea să freamăte. — Hai repede, vino, strigă cineva. Fiona. — Imediat. M-am scufundat și am simțit cum părul mi se ridică și se unduiește ca o iarbă de mare. Peisajul se făcuse acum albastru, iar Fiona zbura către mine cu părul vâlvoi. Ceilalți, deveniți niște forme șterse, coborau într-un ritm susținut. Bulele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
fi numit Primrose 1; sau o brunetă focoasă și ar fi chemat-o Poppy 2; dar, cu aura de păr negru care făcea ca trupul ei micuț să pară și mai fragil și cu ochii ei imenși, de culoarea panseluțelor scufundate în apă, Violet era alegerea perfectă. Purta un pulover închis în față, lălâu, care avea exact aceeași nuanță de albastru violet ca și ochii ei, jumătate din nasturii în formă de perlă ai acestuia fiind desfăcuți, lăsând să se vadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
eu ce se întâmplă. Cel puțin, așa o să fie dezinfectate. Nu vii la repetiție, Sam? Pe MM nu o deranjează câtuși de puțin dacă vrei să asiști. Eu am întâlnire cu a mea Titania, divina Helen. Chipul care ne-a scufundat tuturor corăbiile. E iubita unuia dintre cei mai buni prieteni ai mei, îi spusei pe un ton de reproș. —Săracul prieten, replică Hugo, fără să dea înapoi. Fata aia i-ar trage-o și unei conserve cu fasole ca să obțină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
eu am împins-o de la spate. Singură nu s-ar fi descurcat; nu făcea decât să tremure. Au dus-o la spital, nu? Sper că-i fac toate analizele, adăugai eu. Apa aia era incredibil de dezgustătoare și s-a scufundat cu totul în ea când a picat. Probabil că are deja ciumă bubonică. Polițista își închise carnețelul. —Bun, domnișoară Jones. Doamnă 1, zisei eu pe un ton ferm. Doamnă Jones, asta e tot, pentru moment. Vă mulțumesc foarte mult. Puteți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
brocart pe podea. În spate, se zărea oglinda din baie, opacă, umedă din cauza aburului de la duș. Încălzit pe piele, în jurul lui începu să se simtă parfumul Issey for Men. — Hugo? zisei eu, cu o voce pierdută. Aveam senzația că mă scufundam rapid într-o mare neînțelegere, agățându-mă cu disperare de orice m-ar fi ajutat să nu mă afund și mai mult. Pentru prima dată înțelegeam ce voia să spună expresia „te zbați ca musca între geamuri“. — Știu că n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
acum cred că o să mă duc să-mi fac dușul. Dispăru în direcția băii. Am rămas uitându-mă după el, mai gânditoare decât fusesem până atunci. *** După ce a plecat Hugo, cum mă hotărâsem să nu merg la sală, m-am scufundat într-o baie fierbinte. Sexul pe care îl făcusem cu o noapte înainte aveau darul de provoca același efect, atunci când era făcut cum trebuie. Încă nu-mi era clar ce părere aveam despre Hugo, astfel că am luat hotărârea irevocabilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
asta; era doar un preambul pentru un comentariu care voiau să fie cât mai tăios posibil. De ce? întrebai eu. Violet mă fixă cu ochii ei uriași. Când te privea așa, era imposibil să nu te simți de parcă te-ai fi scufundat în ei. Păi, zise ea, are nevoie de o tipă... Făcu o pauză. Fie căuta cuvântul potrivit, fie încerca, în mod voit, să sporească efectul insultei care urma. Mă așteptam la ce e mai rău. —...isteață, zise Violet în cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
lung și resemnat, plin de amărăciune și descurajare. Știam un doberman care ofta așa. Era cel mai trist sunet din lume. Uite, i-am zis eu cu șiretenie, ai nevoie de ceva care să te distragă. De ce să nu te scufunzi în muncă? Hawkins oftă din nou. —Bine, spuse el pe un ton total descurajat. Mă prind în joc. Despre ce naiba mai e vorba de data asta? *** La aproape o oră după aceea am parcat în fața casei lui Hugo. În zona
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
să asuzi șiroaie, îți îmbiba hainele și îți aburea ochelarii. Apoi, dintr-odată, venea un vânt cald și dens, încărcat cu electricitate și cu teamă și cu el venea de îndată o furioasă ploaie torențială biciuind copacii și amenințând să scufunde ambarcațiunea. Atunci, nu se mai distingea nimic la zece metri și se vedeau obligați să reducă viteza și să-și ascută privirea în fața pericolului de a da peste un trunchi plutitor sau un prag trădător. Zilnic, douăsprezece ore de navigație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
nepăsător, a ajuns până la vilegiaturist, a apucat radioul minuscul și l-a aruncat în apă, cum făcea când era copil cu pietrele foarte plate, reușind să le facă să sară de mai multe ori pe suprafața liniștită înainte de a se scufunda definitiv. A fost un spectacol ciudat. La primul salt, aparatul a părut că scoate un urlet, dar apoi a continuat cu o muzică stridentă până când apele s-au închis peste el. Vilegiaturistul și-a ridicat descumpănit fața, a făcut gestul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
de acei delfini bruni Înnebuniți care Încercau să Înoate În susul Tibrului odată la doi ani. În cele din urmă, Karen B acostase la Genova și acesta fusese sfârșitul poveștii. La fel de eficient cum se pierduse În apele Mediteranei, Karen B se scufundase În paginile ziarelor și de pe ecranele televiziunilor italiene. Iar otrăvurile pe care le transporta, un Întreg transport de substanțe letale, dispăruseră la fel de fără urmă, fără ca cineva să știe sau să Întrebe cum. Sau unde. — Da. Dar nu-mi amintesc ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
după jucărie în josul râului, până la următorul pod, în speranța c-avea s-ajungă la timp ca să pescuiască ursulețul? Dar, dată fiind viteza curentului din apă, existau mari șanse ca jucăria să ajungă la următorul pod înaintea lui sau să se scufunde într-un mormânt de ape cu mult timp înainte. Era crucial să țină animalul în raza privirilor. Ursul se eliberase acum dintre ramuri și, întors cu fața în sus, începuse să alunece în aval cu o viteză care lui Hugo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
lui Theo! a strigat Hugo. Alte ovații. Între timp, pe chipul lui Alice se citea că în ea se dădea o luptă pe viață și pe moarte. Se vedea că pe jumătate exulta și pe jumătate îi venea să se scufunde în pavaj. — Așa că nu înțelegi, Alice? a zbierat Hugo. După ce se încheie divorțul, pot să mă recăsătoresc. O să-l am pe Theo. Așa că tot ceea ce trebuie să faci tu e să divorțezi de Jake, pe motiv de comportament inacceptabil, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
să facă tumbe. Aplaudați-l, este momentul său de glorie! Hoooopa, sus! Hooopa, sus! Hooapa sus! După acest du-te-vino aproape nesfârșit care îl ameți definitiv rămase prins în plasă, cu urechile pleoștite. Tremura din toate încheieturile, ca și cum ar fi fost scufundat într-o apă plină cu cuburi de gheață... Mâna Magicianului îl apucă de urechi, îl ridică în aer, apoi îl introduse în joben, în vreme ce spectatorii tropăiau, fluierau și băteau din palme. Se auzi și trompeta unui clovn, iar de undeva
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
spun eu doi, chiar mai mulți, îndepărtarea de liniște este îngrozitor de dureroasă, această îndepărtare induce deprimarea, aduce cu ea lehamitea, cum mai ieși din lehamite?, acolo sunt nisipuri mișcătoare, ce comparație idioată, las-o așa, totuși, și în lehamite te scufunzi, nu-ți întinde nimeni un băț pe care să îl apuci, bățul izbăvitor, pot să-i spun așa?, poți, asta nu e vocea Magicianului, e a mea, ce bine este atunci când pot vorbi doar cu mine însumi... Traversă repede podul
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]