2,486 matches
-
caracterizat prin utilizarea mijloacelor tradiționale, iar celălalt prin utilizarea noului tip de metodă, la diferite tipuri de performanță: fluctuație, absenteism, concedii de boală, conflicte de muncă, numărul de desfaceri ale contractului de muncă, atitudine față de muncă, față de întreprindere etc. Compararea secvențială, nestructurată a diferitelor tipuri de performanță nu este totdeauna relevantă pentru a determina care dintre alternativele luate în considerare este mai bună, mai eficace din punct de vedere funcțional. Este evident că doar într-un număr limitat de situații o
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
soluție satisfăcătoare a putut fi formulată (Zamfir, 1977). Caracterul conservator al mecanismelor spontane de organizare a sistemelor sociale derivă deci din faptul că ele nu au nici posibilitatea, nici motivația de a trece dincolo de soluțiile satisfăcătoare spre soluția optimă. • Optimalitatea secvențială duce la suboptimalitate globală. Herbert A. Simon aduce un argument extrem de subtil. Pentru a putea soluționa o problemă complexă, sistemele sociale, caracterizate printr-o raționalitate limitată, au la dispoziție o strategie eficace: descompunerea ei în subprobleme, până când se ajunge la
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
unui sistem, promovarea unui climat pozitiv și stimulativ de muncă în întreprinderi etc. În această din urmă calitate, sociologul se angajează în cercetări particulare sau secondează pur și simplu, cu mijloacele sale profesionale, activitatea unui sistem social sau altul. Integrarea secvențială versus totală. Sociologia poate să se integreze sistematic și concentrat într-un segment al activității unui sistem social, în scopul rezolvării unei probleme particulare sau, dimpotrivă, se poate integra în întregul ciclu al activității respective - o integrare completă, totală. Ciclul
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
de acțiune (cum se poate reduce fluctuația sau criminalitatea, cum poate fi crescută motivația muncii), să evalueze efectele unor programe sau acțiuni (cât de eficace a fost un anumit tip de propagandă sau de acțiune, de integrare a delincvenților). Integrarea secvențială are avantajul că pune în fața specialistului probleme delimitate, pe care acesta le poate aborda în mod sistematic, concentrându-și efortul într-o singură direcție. Din acest motiv, integrarea secvențială o precedă pe cea globală. Există însă și neajunsuri structurale ale
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
tip de propagandă sau de acțiune, de integrare a delincvenților). Integrarea secvențială are avantajul că pune în fața specialistului probleme delimitate, pe care acesta le poate aborda în mod sistematic, concentrându-și efortul într-o singură direcție. Din acest motiv, integrarea secvențială o precedă pe cea globală. Există însă și neajunsuri structurale ale unei asemenea abordări. În primul rând, ea poate avea o eficiență scăzută din cauza celorlalte secvențe asupra cărora nu a avut nici o influență. Dacă un obiectiv sau o problemă de
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
fi de mare ajutor în formularea mijloacelor de acțiune. Dacă sistemul este rigid, neconținând mecanisme care să-i asigure schimbarea, atunci feedbackul oferit în legătură cu eficiența activității sale are toate șansele să fie respins, ignorat sau chiar suprimat. În plus, intervenția secvențială poate să vicieze procesul social natural. Presupunând o intervenție reușită a sociologului într-una din secvențele activității unui sistem, aceasta poate avea drept rezultat ultim nu perfecționarea sistemului, ci blocarea ei, distorsionând mecanismele spontane de autoreglare. Dacă strategia de acțiune
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
a introduce disciplina în muncă, de a întări autoritatea ierarhiei într-o întreprindere, când s-ar putea ca în cazul întreprinderii respective conducerea să fie responsabilă de atitudinea negativă a personalului și de lipsa de autoritate a ierarhiei. Riscul intervenției secvențiale este deci acela de „a cârpi un sac” ce ar trebui mai degrabă să fie schimbat. În aceste situații, ea poate avea o funcție conservatoare, sprijinind menținerea artificială a unor modalități de organizare structural deficitare sau chiar dezvoltarea aberantă a
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
la conservarea unor iluzii ale sistemelor sociale particulare. De exemplu, iluzia că se poate promova un sistem democratic de conducere la nivelul secției unei întreprinderi, în condițiile în care direcția acesteia practică o centralizare excesivă a deciziilor. Paradoxal deci, integrarea secvențială poate genera stări de dezechilibru în sistemele sociale. Și din acest motiv, sociologul trebuie să fie prudent în asemenea situații. Este de înțeles că sociologia tinde spre o rapidă integrare totală, în întregul ciclu al activităților sistemelor practice, chiar dacă din
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
totală, în întregul ciclu al activităților sistemelor practice, chiar dacă din lipsă de resurse suficiente, ea este inegală, mai difuză și parțială în anumite faze ale ciclului activității, mai concentrată, specificată și mai eficientă în alte faze. Este preferabil deci caintegrarea secvențială să se îmbine cu o integrare totală, completă. Motivația cercetării aplicativetc "Motivația cercetării aplicative" Motivele care determină sistemele sociale particulare (întreprinderi, ministere, localități, organisme statale, instituții culturale sau de învățământ) să solicite suportul sociologiei și să-i susțină eforturile sale
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
un aspect esențial de apropiere individuală a timpului social și condiționează integrarea biografiilor individuale În acest timp colectiv; c) a treia definiție atribuită generațiilor este mai recentă și apare ca o rezultantă a procesului de instituționalizare a cursului vieții, organizat secvențial, În funcție de momentele consecutive de educație, de muncă și de pensionare. Aceste etape „Împart” populația În trei segmente distincte: tinerii (aflați Înainte de intrarea În lumea muncii), adulții (persoanele aflate la „vârsta activă”) și pensionarii. În 1996, Martin Kohli a calificat aceste
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
referințe și influențe sociale și care, prin timpul comun, Își formează o amprentă istorică și o identitate generațională: c) a treia definiție atribuită generațiilor este mai recentă și apare ca o rezultantă a procesului de instituționalizare a cursului vieții, organizat secvențial În funcție de momentele consecutive de educație, de muncă și de pensionare. II. Datele empirice obținute În ancheta „Trei generații” au permis extrapolarea câtorva concluzii. În primul rând, a fost pus În evidență faptul că mobilitatea socială joacă un rol important În
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
Așa cum notează J. Epstein (1995), teoria curentă despre parteneriatele școală-familie-comunitate modifică Înțelesurile de mai Înainte referitoare la influența pe care fiecare dintre aceste instituții o are asupra copiilor și a tinerilor. Ea precizează că a fost o idee comună influența secvențială a familiei, a școlii și a comunității asupra creșterii și dezvoltării copilului. Familia era considerată responsabilă pentru creșterea copilului și edificarea fundamentului necesar pentru intrarea lui În școală. Școala era identificată cu agentul socializării, care pregătește copilul pentru rolul lui
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
ce se impune imediat, sesizezi ceea ce este simetrie, dar și ceea ce este diferență calitativă între privirea de jos și cea de sus. Ca privitor receptor, te afli înăuntrul spațiului bisericii, pe care privirea ta unidirecționată nu îl poate decît parcurge secvențial, prin rotirea ei treptată. Ca privitor activ, chipul din boltă creează întregul spațiu, îl desfășoară cu privirea Lui. Christos ațintește simultan toate dimensiunile acestui spațiu și, privindu le, le dă realitate. André Scrima amintea adesea dublul nume și dublul rol
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
se realizează cel al variabilelor contextuale. Efortul este diminuat cu ajutorul întrebărilor deschise sau închise în legătură cu senzațiile, sentimentele și gândurile consecutive comportamentului problemă cât și cu atitudinile și reacțiile celor apropiați. Unele întrebări pot fi înglobate în tema de auto-observare. Descrierea secvențială, concretă și precisă, a consecințelor evită sau limitează unele „interpretări” abuzive din partea clinicianului. Studiul antecedentelor înnăscute și dobândite Variabilele contextuale și consecințele pot explica cum a apărut comportamentul problemă, modul în care s-a dezvoltat și se menține acesta. Dar
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
rar asimptomatici după efectuarea unui tratament medicamentos sau psihoterapeutic, iar cazurile de rezistență față de unul sau/și altul rămân frecvente. Datorită acestei situații apare interesul pentru tratamentele combinate, asociind TCC și tratamentele medicamentoase, fie în paralel fie într-o manieră secvențială. Textul care urmează se referă doar la tulburările adultului pentru care există dovezi ale eficienței TCC. El își propune să prezinte: - eficiența relativă a TCC în comparație cu cea a farmacoterapiei; - eficiența tratamentelor combinate (asociind TCC și farmacoterapia) în comparație cu cea a unei
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
date în legătură cu durata optimă a tratamentelor. Conform unui studiu al lui Blanco subiecții care întrerup tratamentul prin SSRI după douăsprezece până la douăzeci de săptămâni riscă mai mult să recidiveze decât cei care continuă să ia medicamente. In ceea ce privește tratamentele secvențiale, un studiu al lui Rosser și al. a arătat că un tratament secvențial cu antidepresive urmat de un tratament prin TCC nu era mai eficient decât o monoterapie prin TCC. Spre o nouă strategie de tratament In sfârșit, o nouă
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
care întrerup tratamentul prin SSRI după douăsprezece până la douăzeci de săptămâni riscă mai mult să recidiveze decât cei care continuă să ia medicamente. In ceea ce privește tratamentele secvențiale, un studiu al lui Rosser și al. a arătat că un tratament secvențial cu antidepresive urmat de un tratament prin TCC nu era mai eficient decât o monoterapie prin TCC. Spre o nouă strategie de tratament In sfârșit, o nouă strategie a fost propusă recent pentru a combina farmacoterapia și TCC în cadrul unui
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
un număr de șaisprezece ședințe de TCC timp de douăzeci de săptămâni, cu două ședințe de bilanț. Subiecții erau supravegheați timp de un an. Ei primeau antidepresive în mod continuu, pe tot parcursul experimentului. Rezultatele au arătat faptul că adăugarea secvențială a terapiei cognitive reducea procentul de recăderi în cazul depresiei majore acute cât și în cel al simptomelor reziduale. Intr-un studiu controlat și aleator al lui Bockting și al., eficiența tratamentului prin TCC asupra prevenirii recăderilor/recidivelor a fost
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
combinată cu farmacoterapia pentru a amplifica efectele medicamentelor, sau combinată cu farmacoterapia pentru a acționa asupra unor simptome care nu cedează farmacoterapiei. Numeroase întrebări persistă încă în legătură cu alegerea celui mai buna tratament și în ceea ce privește preocuparea pentru tratamentele combinate, simultane sau secvențiale. In cazul unor tulburări, în special în cazul tulburărilor anxioase, depresiilor majore de severitate ușoară sau medie, bulimiei și hiperfagiei bulimice, TCC și farmacoterapia sunt deopotrivă eficiente, fără a fi posibil, în prezent, să se evidențieze care dintre aceste terapii
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
unele simptome. In ceea ce privește tratamentele combinate, există mai multe probleme importante pe care trebuie să le discutăm. Este mai bine să asociem cele două tratamente chiar de la începutul terapiei, sau să le asociem unul după altul, într-o manieră secvențială? In optica unui tratament secvențial, este mai bine să începem cu TCC sau cu farmacoterapia? Intr-un tratament secvențial, este mai bine să stopăm primul tratament în momentul introducerii celui de al doilea, sau să-l menținem pe durata totală
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
tratamentele combinate, există mai multe probleme importante pe care trebuie să le discutăm. Este mai bine să asociem cele două tratamente chiar de la începutul terapiei, sau să le asociem unul după altul, într-o manieră secvențială? In optica unui tratament secvențial, este mai bine să începem cu TCC sau cu farmacoterapia? Intr-un tratament secvențial, este mai bine să stopăm primul tratament în momentul introducerii celui de al doilea, sau să-l menținem pe durata totală a tratamentului? Din ce moment
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
mai bine să asociem cele două tratamente chiar de la începutul terapiei, sau să le asociem unul după altul, într-o manieră secvențială? In optica unui tratament secvențial, este mai bine să începem cu TCC sau cu farmacoterapia? Intr-un tratament secvențial, este mai bine să stopăm primul tratament în momentul introducerii celui de al doilea, sau să-l menținem pe durata totală a tratamentului? Din ce moment ar trebui să optăm pentru un tratament secvențial, chiar de la început sau numai în
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
sau cu farmacoterapia? Intr-un tratament secvențial, este mai bine să stopăm primul tratament în momentul introducerii celui de al doilea, sau să-l menținem pe durata totală a tratamentului? Din ce moment ar trebui să optăm pentru un tratament secvențial, chiar de la început sau numai în cazul în care primul tratament se dovedește ineficient sau insuficient? Conform lui Fava și al., care discută pe larg aceste probleme în cadrul unui studiu recent, modelul secvențial reprezintă o schimbare conceptuală majoră în măsura în care acesta
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
ar trebui să optăm pentru un tratament secvențial, chiar de la început sau numai în cazul în care primul tratament se dovedește ineficient sau insuficient? Conform lui Fava și al., care discută pe larg aceste probleme în cadrul unui studiu recent, modelul secvențial reprezintă o schimbare conceptuală majoră în măsura în care acesta se bazează pe recunoașterea că un tratament specific unic (TCC sau farmacoterapie) n-ar putea rezolva ansamblul simptomelor în toate cazurile. A prescrie un medicament este posibil, de obicei, imediat.A desfășura o
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
psihologice și sociale. Această abordare va trebui să permită o mai bună definire a specificității și a complementarității celor două tipuri de intervenție, farmacologică și psihoterapeutică, deci o mai bună identificare a prescripțiilor acestora fie separat, fie în combinație, fie secvențial. Nu se pune problema de a ne poziționa într-o optică sterilă de competiție, ci de a evolua spre o optică integrativă. 5 Punctul de vedere al pacientului Annie Gruyer∗ Introducere 1. Accesul la terapie 2. Desfășurarea terapiei Relația terapeutică
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]