5,963 matches
-
a unei surori, „care cât o să-l țină, domnule? fiindcă nu poate nici mânca singur, vă dați seama, nici să-și facă nevoile”. M-am gândit atunci că tânărul cu mâinile retezate nu putea nici măcar să-și aleagă felul de sinucidere, dacă s-ar fi hotărât la asta. Și m-am cutremurat. Eu aveam ambele mâini și nu eram în stare să fac cu ele nimic. Acela a fost unul dintre puținele momente când mi-a fost rușine. În rest, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
așa, ar fi destul să mă sinucid oricum pentru a deveni un erou, redând lumii armonia pe care eu am tulburat-o, o clipă, prin apariția mea. Cum bănuiesc însă că și după moartea mea vor mai exista erori, o sinucidere stupidă n-ar rezolva nimic; trebuie să dau puțină ordine dezordinei din viața mea. Măcar în felul acesta să contribui la armonia universală. Dacă fiecare ar face ceva pentru sine, micșorând absurdul și zăpăceala din destinul propriu, s-ar micșora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ceața. O ceață deasă, vâscoasă, care aproape ascundea marea. L-am auzit pe Domnul Andrei explicându-le celorlalți bătrâni care se înghesuiseră la capătul coridorului și priveau ploaia: „Pe o vreme ca asta nu se poate zbura, ar fi o sinucidere”. Un vânt umed legăna bălăriile. Cătunul nu se zărea deloc. Doar capătul dinspre azil al bălții se distingea ca o pată tulbure. „Să vedeți voi cum se umflă bălăriile după ploaia asta”, zise Siminel. Azilul nu arăta ispititor nici când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
frunza dudului, viermii se opresc din mâncat și, într-o liniște de catedrală, încep să se înfășoare în fire de mătase, făcând gogoașa. Ea, gogoașa, devine carcera lor, mormântul lor, iar opera viermilor de mătase echivalează de aceea cu o sinucidere. „Înțelegi? se înfierbântă și mai mult Bătrânul, continuând ca în fața unui auditoriu numeros, cu ochii strălucitori. Un vierme de mătase pune opera lui deasupra vieții lui. Viața lui nu are decât un sens, să creeze gogoașa în care moare. Opera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
e atât de clar încât limpezimea se întunecă și bâjbâi prin ea ca un bezmetic, lovindu-mă de ziduri, de mine însumi și nu mai știu încotro să mă îndrept și ce să cred. A fost un accident? Ceas rău? Sinucidere? Vendetă? Oboseală de a mai trăi? Revoltă? Sau scârbă? Când ne atinge într-un fel sau altul direct, moartea arată ceea ce este de fapt: un scandal. Atunci, în sfârșit, ne dăm seama că nu există moarte normală, nici măcar când omul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
măsură mai mare sau mai mică ”receptorul”, iar în funcție de structura psihică a ”receptorului”, acesta chiar poate fi ”determinat” spre anumite acțiuni (sunt numeroase cazurile în care unii tineri sub influența muzicii rock-metal au săvârșit diverse acte de violență, crime sau sinucideri). După părerea noastră, o datorie morală în difuzarea de ”produse culturale” o are atât producătorul de artă, cât și comercianții culturali care, din nefericire, sunt interesați doar de câștiguri mari și imediate. Ori rolul artei se dorea a fi acela
ARTĂ, DEGENERARE, KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic''. In: ARTĂ, DEGENERARE , KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic'' by Edi APOSTU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/381_a_550]
-
te poate zăpăci de cap profund. Nu vrea să Înceapă acum să recite litania răului pur care respiră din cărți Încă de la Începutul Firii: răutatea Bibliei, toxicitatea TÎnărului Werther a lui Goethe, care i-a Împins pe mulți tineri la sinucidere, malignitatea operei lui Hitler, Mein Kampf. Și acestea sînt cărți și oamenii le-au citit. Maggie interpretează sărutul prietenesc al lui Wakefield ca pe un argument În favoarea punctului ei de vedere. — În afara faptului că am lucrat noaptea ca barmaniță, mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
de poliție. Am vorbit la Poliție, după aia m-a pus să scriu, dar cum vroiau ei, să scriu că moarta a căzut pe alee de pământ, nu pe ciment, adică moartea nu era de la căzătură. Am declarat verbal cu sinuciderea cu tot, dânșii au zis, nu mai e nevoie că reiese din declarații că am iubit-o. Dar procurorul că, dacă vroiam să mă sinucid, aveam destul timp. După aia, i-a făcut expertiză, procurorul, că tu știai că moarta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
era inconștient. Păun mi-a zis să nu mai dăm că-l omorâm, dar era prea târziu. Am regretat mult ceea ce am făcut, conșțiința nu mi-a dat pace să dorm și după 3 zile am avut prima tentativă de sinucidere. Am luat 150 de pastile de diazepam. Speram că așa îmi voi plăti păcatele. Am stat 10 zile în comă. Când mi-am revenit nu-mi venea să cred că sunt în viață. Norocul sau ghinionul meu a fost păun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
pe 27 septembrie, ar fi trebuit să aibă 21 de ani. Să vă spun: eram pornit împotriva la orice, începusem drumul ăsta și ziceam că nu mai am cale de-ntoarcere, nu mai are nici un rost. Mă gândisem și la sinucidere, deci la prostii, tâmpenii de genul ăsta. Până-n clipa aia, totu-mi mergea rău, rău, rău. Conflicte, scandal... Dom’le, după ce s-a-ntâmplat cu fiica, a fost ceva așa, în mine - eu știu? -, la căpățână. M-oi fi lovit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
vrut să-l omoare. I-am luat de câteva ori apărarea, și am ajuns să ne cunoaștem mai bine. Iulian era genul de om cu care puteai discuta și am dorit să pot vorbi cu el despre planurile mele de sinucidere. Fiind doctor se putea deplasa liber prin penitenciar și a putut ajunge și la mine, imediat după ce a primit mesajul meu. I-am spus că m-am decis să-mi iau viața și l-am rugat să trimită scrisoarea familiei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
antiliterare, avem de-a face, în toate aceste cazuri, cu compoziții rafinate, ilustrînd - uneori - ceea ce Mihai Zamfir numea, în volumul său dedicat evoluției poemului românesc în proză (1981), un avangardism născut ca revoltă față de „suprasaturația culturală”. Majoritatea indică o mutație (sinucidere) avangardistă a estetismului. Cochetînd cu avangardismul Aparent, proza din anii 1915-1930 a lui Ion Vinea este, în cea mai mare parte a ei, puțin datoare avangardei: cîteva poeme în proză, cîteva secvențe mai radicale - „urmuziene” sau ba - incluse în volumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
escadrele, pavilioanele consulatelor, soneria cinematografelor, erupția sondelor, activitatea băncilor, consiliile de stat, parlamentele și cele cîteva familii regale cu coroana pe ismene...” În fapt, proza „spînzură” între viziunea expresionistă și cea futuristă. Nu mai avem de-a face cu o sinucidere teatrală, ci cu o crimă de un tragism apocaliptic... Neinclus, îndeobște, în familia prozei avangardiste, micul roman poetic Paradisul suspinelor (1930) are totuși certe legături de sînge cu aceasta. „Roman al subiectivității”, fragmentarist, artificios și fantast, el este, într-adevăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
imagine a prejudecăților deformante induse pe cale livrescă. Pe acest drum - mai mult, poate, decît pe acela asumat al lui Urmuz - au mers, mai tîrziu, reprezentanții Școlii de la Tîrgoviște: Mircea Horia Simionescu în tetralogia Ingeniosul bine temperat, Radu Petrescu în estetizanta Sinucidere din Grădina Botanică... Cu adevărat, obsesiile autorului sînt falsificarea tradiției, clișeul poluant; nu insolența blasfemică, nu violența, nu scatologicul plebeu sînt armele cu care caută a le „combate”, ci libertatea umoristică - estetică în ultimă instanță - de a jongla cu convențiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
masca artistului genial”. Ortodoxismul lui Sandu Tudor pare uneori colorat... aproape futurist: „Omul artei viitoare va fi un uimitor erou făurar (...) asemeni paloșului heruvimilor cărora li s-a încredințat în grădina raiului paza Arborelui vieții. (...) Nu arta cenușie a Fiilor sinuciderii, ci Arta războinică a nemuririi o dorim”. Este citat, între alții, Péladan cu teoria lui plastică, în care „a arătat primejdia atîtor veacuri de literatură și galanterie care au sexualizat sufletul occidental, răsturnînd neprihănita statură a inițiaților pentru a cocoța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
escrocheria de pseudo-avangardă - un pas”. Aluzia la poetica „artizanală” a lui Arghezi e străvezie, iar aici autorul se întîlnește cu Ion Barbu și cu membrii „tinerei generații” interbelice (Eliade, Noica). El vede în „uciderea lui Dumnezeu” opera unui „geniu al sinuciderii”, un simptom al Weltanschauung-ului actual, dominat de „aceeași stăruință a morții”... În acest sens, istoria modernă îi apare ca un „uriaș reportaj de sinucideri de popoare și de inși în diferite feluri. Totul e trecător și zadarnic. De aci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
tinerei generații” interbelice (Eliade, Noica). El vede în „uciderea lui Dumnezeu” opera unui „geniu al sinuciderii”, un simptom al Weltanschauung-ului actual, dominat de „aceeași stăruință a morții”... În acest sens, istoria modernă îi apare ca un „uriaș reportaj de sinucideri de popoare și de inși în diferite feluri. Totul e trecător și zadarnic. De aci și arta care trebuie să fie o fabricație ușor comercializabilă și ușor de mistuit, pentru digestiile după-amiezelor”. Respingerea artei comerciale era însă și un deziderat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
poetica rusă prin cuvintele compuse ale rimelor. În fond anarhist, M. a avut legătură cu pămîntul și mujicul rus. Din momentul cînd proletariatul marilor orașe în persoana lui Lenin (sic!) a luat conducerea politică, M. devenise poetul oficial al Sovietelor. Sinuciderea lui răpește Moscovei sovietice poetul reprezentativ al epocei”. Necrologul din unu e mai scurt și mai rudimentar decît cel din Contimporanul, însă mai afectiv și mai aprins militant: „A murit în Rusia Mayakowsky. Un nume care a răsvrătit lirica rusească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ofere - mergînd pînă la date extraestetice - și o bază de date, suficient de cuprinzătoare, în vederea unei eventuale abordări sociologice. Potrivit mai multor evocări ale cunoscuților autorului, primele texte ale lui Demetru Dem. Demetrescu-Buzău (n.17 martie 1883, Curtea de Argeș - m. prin sinucidere, 23 noiembrie 1923, București) au fost elaborate prin 1907-1909 pentru amuzamentul mamei și al surorilor; în amintirile sale, fostul său coleg și prieten G. Ciprian citează un fragment „bizar”, încă naiv, compus de „Mitică” în perioada liceului, spre scandalizarea profesorului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
alături de somități ale vieții publice și personalități universitare, dar și de numeroși scriitori moderniști (printre ei - Ion Vinea, Perpessicius, Adrian Maniu, Ion Călugăru). Etapa informală (așa-zicînd, underground) se încheie aici, iar destinul terestru al grefierului - peste puțină vreme, printr-o sinucidere misterioasă comisă în zona Șoselei Kiseleff. Din acest moment, începe un destin postum - el însuși „urmuzian” - pe care discretul, cvasianonimul autor nici nu ar fi îndrăznit să-l imagineze. Cele aproximativ 40 de „pagini bizare” salvate îl vor transforma, peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
restrînsă circulație, precursor al tuturor „revoluțiilor” artistice ulterioare... Dubla personalitate - diurnă și nocturnă, de grefier „burghez” la Curtea de Casație și artist meloman diletant -, solitudinea excentrică, oarecum ascetică, aerul cvasimistic de inocență conservată cu încăpățînare, dincolo de pragul maturității, enigmele biografiei, sinuciderea la o vîrstă tînără ș.a.m.d. îi vor asigura lui Urmuz o aură postumă în care tot mai mulți emuli nonconformiști își vor proiecta reprezentările mitizante, impregnate de aerul „anilor nebuni”. Ar fi eronat să vedem în el - asemenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Tudor-Miu va fi urmat de un altul - „Urmuz premergătorul” semnat de același Bogza în deschiderea numărului omagial consacrat de revista unu cu ocazia tipăririi în volum a scrierilor urmuziene (unu, nr. 31, noiembrie 1930). Pe lîngă reproduceri ale documentelor sinuciderii din presa anului 1923, numărul 9, ianuarie 1929, al revistei găzduiește cîteva evocări ditirambice: „Scurtcircuit Urmuz” de Stephan Roll și „Candelă-stea” de Geo Bogza; numărul 31 din noiembrie 1930 cuprinde, la rîndul său, panegirice de Ilarie Voronca („Ascuțiți-vă așadar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
loc ironiei față de convenții. Criticul abstracționismului este, el însuși, un abstracționist. Acest aspect al operei lui G. Călinescu n-a fost luat suficient în considerare” (p. 43). În sprijinul acestor afirmații sînt luate ca exemple două „cronici ale mizantropului”. În „Sinuciderea” (apărută pentru prima dată în Adevărul literar și artistic, 1937) este tratat pe o pagină, în maniera burlescului urmuzian, „subiectul din Ion al lui Rebreanu”. „Foarte urmuziană” (și „ionesciană” în același timp) e considerată și „Fobia zgomotului” (idem, 1938). Cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și „ionesciană” în același timp) e considerată și „Fobia zgomotului” (idem, 1938). Cele mai „concludente” exemple de „abstracționism” sînt identificate însă în teatrul călinescian, mai precis în Napoleon și Sfînta Elena și, respectiv, Despre mînie. Pe alte coordonate, observațiile despre „Sinuciderea” vor fi reluate, mai tîrziu, și în Arca lui Noe. Eseu asupra romanului românesc, I, Ed. Minerva, București, 1980), apreciindu-se că „Acest concis roman burlesc seamănă pînă la un punct cu „Pîlnia și Stamate” și cu celelalte ale lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și a lui Tudor Țopa, prozatorii din Școala de la Tîrgoviște (Radu Petrescu, Mircea Horia Simionescu, Costache Olăreanu), ieșiți din „mantaua” prozei călinesciene, vor valorifica masiv latura „urmuziană” a maestrului (amintind flaubertianul Bouvard et Pécuchet). Este suficient să ne gîndim la Sinuciderea din Grădina Botanică a lui Radu Petrescu (titlu de două ori semnificativ, trimițînd atît la textul „Sinuciderea” al „mizantropului”, cît și la sinuciderea lui Demetru Dem. Demetrescu-Buzău). În anii ’50, autorul lui „Algazy & Grümmer” este pus la index. Atîtea cîte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]