5,679 matches
-
Sigur, kumis! Ce e asta? întrebă femeia, cu o figură neîncrezătoare. — E o băutură hună: lapte de iapă fermentat. E foarte tare. întrucât descântătoarea nu părea prea convinsă, Audbert îi veni în ajutor. — Eu am hidromel. Ce alegi? îndreptându-și spinarea, Malaberga răspunse hotărâtă: — Hidromel, mai e vorbă? Și să nădăjduim că-i bun! — Din cel mai bun! o asigură marcomanul, repezindu-se spre ușă ca să se ducă la bagajele încă legate pe spatele animalelor. Când ajunse afară, constată că ploaia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
rece al dimineții, Waltan încerca să nu se lase cotropit de apăsarea pe care începutul sumbru al acelei zile căuta să le-o strecoare în suflet lui și tovarășilor săi. întunecat, cu privirea țintă înainte, Waldomar se legăna alături, pe spinarea armăsarului său alb spaniol. De când urcaseră în șa, nu schimbaseră decât câteva cuvinte. Tatăl său era în mod clar îngrijorat - și avea toate motivele. Războinic încercat, nu îmbrățișare bucuros ideea unui alt război cu hunii, iar acum, când se îndrepta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
grație, ci se răsuci în direcția opusă, căutând o cale de scăpare. Găsi atunci grumazul mare, puternic al lui Rutilan, brăzdat de sângele tatălui său. Instinctiv, întinse brațele spre șa și se agăță de mânerul ei. Imediat ce îi sări în spinare, calul țâșni înainte, sparse cercul atacatorilor și o luă la goană pe cărare, într-un galop nebun. în primele momente, Waltan se gândi doar să-l îndemne și mai tare, fără să privească în urmă. Când însă se întoarse, văzu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
nici Geremar nu păreau să se intereseze absolut deloc de prezența sa. Așadar, soarta lui era pecetluită - ba mai mult, fusese încă de la bun început. în vreme ce încă fixa ochii, acum sticloși, ai lui Waldomar, un fior lung îi străbătu șira spinării. Se întrebă până când asasinii ce îl înconjurau îi vor mai îngădui să rămână în viață. începu să tragă cu ochiul împrejur, căutând febril o cale e scăpare. Khaba și Odolgan se aflau la un pas de el, însă atenția le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
dar nu conteni să-l cerceteze, în culmea uimirii: — Ai supraviețuit trăsnetului! Din câte știu, nu prea se întâmplă așa ceva, chiar n-am mai auzit. Balamber nu-i răspunse. Observase prezența lui Kayuk, ce stătea puțin afară din rând, pe spinarea catârului său. Și, printr-o ciudată asociere, își aminti de Audbert. — Și marcomanul? L-ați găsit? întrebă cu glas scăzut, ca să nu fie auzit de gărzile lui Gualfard; fiindcă nimic nu-i garanta că printre ei n-ar fi fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
roib și urcă în șa; în acel moment, auzi din nou, venind din stradă vocea lui Matauro: comandantul turma-ei striga ceva pe un ton mânios, dar, din cauza distanței, nu putea să înțeleagă ce spunea. Vitalius încă își aranja lucrurile pe spinarea dereșului, când Sebastianus îl salută cu un gest pe Wolfhram și își îmboldi calul, îndreptându-l către poartă. O clipă mai târziu, se găsi în fața escortei sale, pe vechiul drum spre Genava, dominat la miazănoapte de dealuri molcome, cultivate cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Ai aflat, cred, deja de asasinarea lui Waldomar. — Da. Fiul lui cum e? Alpinianus scoase un suspin adânc. — A murit. Azi dimineață, în zori. A fost lovit de o săgeată în umăr, dar, căzând de pe cal, și-a frânt șira spinării și, după spusele medicilor, trupul lui era grav vătămat și pe dinăuntru. Am sperat cu toții că o să-și revină, dar nu s-a întâmplat așa. De altfel, când i-am văzut sosind ieri seară, nu mi-a venit să cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
înapoi la turmă oaia care se îndepărtase, în vreme ce matroana se acoperea cu vălul, încercând să se piardă printre servitori, în mulțimea celor de condiție umilă, iar cei care aveau mai multe bagaje - uneori puse de-a valma, în grabă, pe spinarea vreunui catâr îndărătnic - căutau să mărească pasul. Diferitele comunități se adunau, de regulă, în spatele diaconilor, care mergeau ținând deschise Psaltirele de pergament și intonând, acum urmați doar de câteva glasuri din mulțimea epuizată, psalmi ce implorau îndurarea divină. Cât despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
dintr-o pătură înnodată, ținea de mână un copil. Avea un ochi învinețit, o buză îi era spartă și îl fixa cu o privire umilită; alături se afla soțul ei, un țăran iute, cu o expresie obtuză, ce ducea în spinare un coș mare plin de tot felul de lucruri învelite și unelte agricole: era cu siguranță un om violent, însă acum bărbia îi tremura și lacrimi de spaimă îi străluceau în ochi. Toate acele suflete sărmane i se încredințau lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
tine zile întregi. Tot timpul nu faci altceva decât să alergi și să călărești. Eu, de pildă, de când m-au luat, am străbătut deja sute de mile, totdeauna târându-mă până la epuizare în urma blestemaților ăștia: pe jos, în care, pe spinarea catârului. Și pentru ele - arătă cu capul spre celelalte femei - a fost tot cam așa, iar mâine va fi ca ieri și tot așa până când o să le ucidă sau o să crape singure, ca animalele, de oboseală. De aceea, dacă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ori, acel nume îi venise pe buze când se găsea în intimitatea cortului său ori galopa în solitudine peste câmpuri unduitoare sub mângâierea vântului. în Turingia se îmbătase în fiecare zi și se culcase cu multe femei: tinere hune cu spinarea robustă și puternică, sclave germanice încă adolescente, ce tremurau la vederea sa precum căprioara înaintea lupului, slave înfloritoare, melancolice și liniștite, primite de la Utrigúr, care, deși bătrân și trecut, încă avea o slăbiciune pentru ele. Cu toate acestea, nu reușise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
după care își împunse calul, coborî de pe stâncă și se apropie de Inisius, care continua să se învârtă în sensul acelor de ceasornic, împreună cu catârul său, în încercarea zadarnică de a-l opri și de a i se urca pe spinare. Hunul apucă animalul de căpăstru și îl ținu pe loc, ajutându-l pe călugăr să încalece. Chemă un războinic și-i porunci să se ocupe de el, apoi se îndreptă către capul coloanei. Cărarea era suficient de largă încât să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de aproape două sute de bărbați, majoritatea proveniți de pe meleagurile familiei lui Waldomar, și avu confirmarea definitivă că însăși Frediana era aceea care îi conducea. Despre mersul general al războiului, însă, soldatul nu știu să-i spună nimic. Lidania stătea pe spinarea calului în spatele lui și rămăsese în tăcere: acum, că nu-i mai unea necazurile prizonieratului și, în consecință, îl vedea nerăbdător să intre din nou în acțiune și să-și facă partea sa, simțea că era cu totul în afara gândurilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ori nu putuseră să-și abandoneze animalele și să-și piardă recolta. Zumzăitul frenetic, îngrozitor, al muștelor îi atrase atenția spre stânga. Cadavrul unei femei, galbene la față ca ceara și cu părul răvășit, zăcea pe treapta casei sale, cu spinarea rezemată de ușorul de la intrare și cu capul lăsat într-o parte. Un val de sânge îi scălda tunica: probabil îi tăiaseră gâtul. Ținea în brațe, pe pântece, ceva ce Sebastianus nu reuși să identifice imediat. îl ajută Maliban: Uite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
unul dintre ei trebăluia ca să aprindă focul, hunul fu dezbrăcat complet și țintuit la pământ de patru războinici solizi. în acel moment, cu un cuțit, Hariman îi făcu o crestătură de jur împrejur în pielea capului și, sprijinindu-se de spinarea lui cu un genunchi, îl scalpă cu o mișcare bruscă, smulgându-i un urlet cumplit. Apoi, metodic și în mod evident cu experiență, fără să se îngrijească de sângele care-l inunda tot mai mult, îi făcu alte incizii la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
era mai în spate scrută lung și atent desișul, pe urmă câmpul de grâu și câmpia și, deodată, îndreptându-și ochii spre un punct precis, își trase calul de hățuri. O clipă mai târziu, o săgeată i se înfipse în spinare. Pe celălalt, înainte chiar ca bufnitura căzăturii să-i ajungă la urechi, îl atenționă șuieratul caracteristic al săgeților hune; el își biciui calul și încercă să se întoarcă, dar imediat îl loviră și pe el două, trei, patru săgeți, trimise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
lovitură de buzdugan. Balamber sări prompt în picioare și, fără menajamente, îl înșfăcă de centură pe cel care îl salvase și îl smulse din șa, luându-i în stăpânire calul. în nu mai mult de o clipă, fu urcat pe spinarea animalului; împungându-l sălbatic și urlându-i cu furie în urechi, țâșni în urmărirea Fredianei. O văzu galopând în fața sa, prin câmpie, la liziera mestecenilor. Observă că nu purta armură, ci pantaloni mulați și o bluză neagră, fără mâneci, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
din nou spre ea, căutând să o aibă în dreapta, cum ar fi trebuit să facă pentru a o lovi mai bine cu sabia, însă când se încrucișară se mulțumi să facă o nouă eschivă și să se ghemuiască iute în spinarea calului, apărându-se astfel de lovitura în diagonală pe care ea i-o pregătise. Femeia trecu pe lângă el și, oprindu-și iarăși armăsarul asudat și spumegând, se pregăti pentru un nou asalt. Pe chipul său se citeau semne vizibile de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
când câțiva barbari se năpusteau în curte. Cilonus împreună cu celălalt soldat se răsuciră și o luară înapoi, dar nu alergară prea mult. Milițianul, lovit de o săgeată în ceafă, se prăbuși la pământ. Pe Cilonus îl ajunse o javelină în spinare. Făcu câțiva pași împleticiți, apoi căzu în genunchi chiar în fața porții. Imaginea iubitului său în praful drumului, cu mâna întinsă spre redută, în căutarea unui imposibil ajutor, cu chipul contractat într-o grimasă de durere și gura larg deschisă într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
întâmpla în fața intrării. Hippolita se întoarse atunci, privind temător spre servii ocupați să întărească pe cât puteau de bine poarta cu bârne de lemn: în conul de lumină aruncat de o torță înfiptă într-un suport din fier, văzu chipuri încordate spinări robuste, brațe viguroase ce împingeau cu putere. Pentru câteva momente, privirea sa se opri și asupra oamenilor adunați în încăpere: zeci de bărbați și femei, pe care lumina a două candelabre de perete îi lumina cu greu, cu crude și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
era posibil ca lucrurile să fi stat chiar așa. Maliban, veșnicul taciturn, de astă dată vorbi: — Cred că am face bine dacă am controla poarta lui Marcentius. Probabil că acolo au rămas puțini. Prefectului îi trecu un fior prin șira spinării. — Bine. Să mergem, atunci! Trebui să străpungă mulțimea, înaintând împotriva curentului; fu nevoie de multe eforturi ca să ajungă să intre pe strada întunecoasă ce ducea la Poarta de Apus. Acolo întâlniră câțiva milițieni ce se îndreptau în direcția opusă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Balamber trase concluzia că rătăcise, cu siguranță, zile întregi pe câmp și prin păduri, trăind din tot ce reușea să găsească de mâncare. — Cum te cheamă? Răspunsul fu doar o privire ostilă și neîncrezătoare. Stânjenit de reticența ei, își îndreptă spinarea, aranjându-și centura. Ceva în copila aceea îi trezea admirația. Era singură, înconjurată de primejdii din fața cărora nu se putea refugia în brațele părinților și nici nu putea găsi sprijin în vreun membru al comunității sale împrăștiate: în fond, aceeași situație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
distanței tot mai mari - strigătele războinicilor prinși în lupta inegală ce începuse în tabără. Prin bunăvoința spiritelor protectoare ale clanului său, Bodith reușise să oprească un cal răzlețit prin ceața deasă de pe câmp și își îndemnase fiul să urce pe spinarea lui. Doar în momentul acela el își dăduse seama că era rănită; imaginea ei îl urmărea și acum: cădea în genunchi în iarba înaltă, cu toracele slab străpuns oribil de o săgeată și, cu o voce pierdută, întinzând brațele, îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
relativ repede, mărind poate mai mult decât trebuia distanța ce îl despărțea de gepizii lui Ardarich. Și iată trecând acum carul în care stătea Go-Bindan. Fata îi urma pe războinicii hiung-nu deja de trei zile. Călătorea în car ori pe spinarea catârului și nu rareori războinicii cei grosolani o luau pe spinarea cailor lor. Bunăvoința surprinzătoare pe care comandantul lor i-o arăta nu stârnea comentarii deosebite în rândurile lor, dar era un motiv mai mult decât suficient ca să o trateze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
despărțea de gepizii lui Ardarich. Și iată trecând acum carul în care stătea Go-Bindan. Fata îi urma pe războinicii hiung-nu deja de trei zile. Călătorea în car ori pe spinarea catârului și nu rareori războinicii cei grosolani o luau pe spinarea cailor lor. Bunăvoința surprinzătoare pe care comandantul lor i-o arăta nu stârnea comentarii deosebite în rândurile lor, dar era un motiv mai mult decât suficient ca să o trateze cu toată grija pe care o îngăduiau împrejurările. Și apoi, simpatia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]