38,669 matches
-
În privința altor băieți, că pe mine numai tu mă interesezi. Doar că trebuie să mai așteptăm să terminăm școala, tu armata...va mai trece un timp dar, eu am să te aștept, de asta să fii sigur. Fericit Feodor Îi strânsese cu putere mâna apoi se alăturaseră și ei grupului gălăgios de tineri, colegii lor. Mâncau cu poftă piersicile zemoase, de le curgea sucul printre degete și făceau haz de cât erau de murdari și lipicioși. Tinerețea și lipsa de experiență
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
de la un băiat care trecuse deja În clasa a doua și-l Învățase primele litere apoi plictisit Îl lăsase să se descurce singur. Copiii Îl porecliseră Împăratul gâștelor. Treaba lor, nu-l interesa pe Ionuț asta, el Își dorea să strângă niște bănuți să poată merge și el la școală odată cu toți copiii. Îl auzise el pe tatăl său oftând și zicând: Oooffff, că nu m au dat și pe mine la școala de meserii, să am și eu o calificare
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
mișcarea valurilor se asemăna cu un uriaș plin de solzi sclipitori. Așteptau emoționați și tăcuți, să se Întâmple un miracol. Rar se mai Încumeta câte unul să tulbure liniștea și așteptarea celorlalți. Oprise și muzica. Ceva mai tăcută Andreea Își strângea cât mai mult pătura pe lângă corp, Încercând să tremure cât mai puțin vizibil. Se așezase lângă fereastră scrutând orizontul. Cu aparatul foto pregătit să rețină cât mai multe imagini. Cenușiul cerului devenea tot mai vioriu, se oglindea În unda apei
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
ferestre. Cad în genunchi, dragostea-i neprihănită, prea multă iarnă la nunți. Tinerii sunt bătrâni și-aici, orbi de singurătate. Străzile lumii au fost uitate. În colț mai găsești câte un câine visând la soare lângă trunchiul de brazi. Se strânge inima, și mâinile se desfac într-o lume de cerșetori, iubitori cu masca opacă, fără zâmbet și fără rid! Măcar un blid de aer să soarbă Inima înghețată și oarbă. Agenda Stă o agendă veche din 1966 pe scrin, mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
se vor deschide, rămâneți încă afară durerile de cap nu mai au înțeles, de-atâta joc și zăbavă în soare, mă dor și gleznele de la picioare! A sosit frigul Azi tăcerea mă asurzește, crește cu fiecare treaptă, pe Golgota, se strâng minutele timpului în linie dreaptă. Așa e când mori, când te naști sau la cununie? Aștepți sau ți se pare că o să vie; singurătatea vorbește tot mai tare și n-o mai aud. E tot mai frig: de emoție, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
dulce din copilărie am prefăcut-o fără să știe într-o lume secretă, atât de discretă, încât am trăit fără ispite, fără căinți, lăsate în margini de dorinți. Ritual așezat într-o altă lume a credinței mele. Aproape de cer am strâns amintiri inelate; în al doilea joc din loc în loc schimbate, din carul de carne în cel de foc. Uneori întârziem să intrăm în moarte, nu se știe de ce, poate de teamă, nu prea avem ce să mai spunem sub clopotul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
Să așteptăm să încolțească, să crească. Pâinea să nu mai fie săracă. M-am trezit buimac, de atâta spaimă că vom muri toți credincioșii în biserici, în casele de rugăciuni, în temple, vor veni alții cu alte exemple de vise: strânse, încătușate, răzbunătoare pe fecioarele dezmățate, le-au dus din porturile de la mare. Ce se va întâmpla? Morții au închis lumina la ușa mea. Nici pesimism, nici deprimare nervoasă n-am prea lăsat în urma mea să se vadă, pentru că știam că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
foarte bun, recunoscut în țară și chiar peste hotare. Urmează câteva zile de coșmar: toată lumea își dă cu părerea; nimeni nu întreabă măcar de formă ce e în sufletul părinților, al mamei în special; toată lumea recomandă. Cei doi s-au strâns ca aricii în căsuța lor și nu discută decât cu mine. În sfârșit, după ce sau mai obișnuit cu situația, anunță clar și răspicat că sarcina va fi dusă până la capăt și astfel ne agățăm de acel firicel de speranță care
Povestea unei reîntrupări by LEOCADIA GEORGETA CARP () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1268_a_1896]
-
în cameră și mă gândesc între timp ce să facem. E greu în țară străină să te descurci urgent. Dar noi avem îngerii noștri păzitori care ne ajută. O întreb pe N. dacă are dureri. Încă nu. - Atunci hai să strângem repede ce mai avem și să plecăm spre Linz. Să sperăm că într-o oră-două nu se va întâmpla nimic. Să-i lăsăm un bilet doamnei gazde și-i vom aduce cheile mai târziu, după ce o rezolvăm pe N. Zis
Povestea unei reîntrupări by LEOCADIA GEORGETA CARP () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1268_a_1896]
-
meu, dar am început să cobor pe scări ca să-i anunț pe ceilalți călători de sosirea trenului. La un moment dat, printre linii, era o vameșă în costum gri cu pixuri de contrabandă de vânzare. Eu aveam în mâna stângă, strânsă la piept, două pixuri ale mele: unul albastru și altul cu pastă roșie, dar vroiam să mai cumpăr două, la fel cu ale mele, să le fac cadou cuiva. Bani aveam, dar erau translucizi, ca niște folii de celofan de la
Povestea unei reîntrupări by LEOCADIA GEORGETA CARP () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1268_a_1896]
-
nivelul sensibilității, i-a deschis perspective către mediile umane ce conveneau temperamentului întrebător. Ea dă dovadă de reală capacitate analitică, bazată pe intuiție fină, ce a îndrumat-o către o literatură de probleme, de cazuri complicate. Destinul scriitoarei a fost strâns legat de orașele prin care a locuit, cea mai mare parte a vieții a trăit-o în provincie, în orașe monotone. Aici a scris romane citadine, a consemnat literar moravuri și tablouri sociale. Câteva personaje feminine din prozele scurte - Adriana
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
o rochie albă, de o ingenuitate calculată. Decoltată tare, cu subsuoarele goale, cu brațele ca două fluiere rotunde și subțiri, goale; era învăluită într-un tul transparent care le mărea goliciunea, încheiat sus, la gât, cu un guler de blană strâns până sub bărbie, cu aere de falsă modestie. Deasupra blănii albe, un cap de pisicută de acelea albe de tot, numai cu labe și botișor roz, un cap neregulat dar grațios, cu nasul mic în vânt; un ten de porțelan
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
vas, a unui păr din grădină, de nuanță argintie, ce pare să o însoțească pretutindeni și s-o desemneze pe blonda Miss Fulton, protagonista-cheie a întâmplărilor etc. Detaliile joacă însă un rol diferit în proza lui Katherine Mansfield, unde sunt strâns legate în încrengătura narativă, în vreme ce la Hortensia Papadat-Bengescu ele fac însăși materialul narativ - în Vecinătate se va amplifica enigma nu va fi niciodată rezolvată, ci chiar amplificată prin dispariția inexplicabilă a personajului în jurul căruia se țese misterul, în vreme ce Beatitudine își
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
iar pofta lui de reconstrucție creștea o dată cu avansarea lucrărilor. Nicolae și Elena Ceaușescu vizitau șantierul în fiecare sâmbătă dimineața (în total 428 de viziteă, „foarte oficiali, foarte practici, neadresând nicio laudă. El arăta o considerație mai mare muncitorilor decât arhitecților, strângând mâna meșterilor, vorbind neprotocolar cu maiștrii”. Ceaușescu avea dificultăți în problemele de detaliu, nu înțelegea machetele la scară și a cerut să i se materializeze recomandările la scară naturală. Din cauza aproprierii de centrul istoric al orașului si al amplasării într-
Politica demografică a regimului Ceauşescu by Moţoiu Virginia () [Corola-publishinghouse/Administrative/91523_a_92998]
-
muncitoare de 46 de ani, ortodoxă practicantă) Lavinia Betea, Mentalități și remanențe comuniste, p. 292 „Am văzut pe Discovery un reportaj despre avorturile provocate. Se filmase în interiorul uterului unei femei. Când se introducea cleștele pentru a apuca fătul, acesta se strângea, se chircea ca și cum ar fi opus rezistență. Pentru mine a fost o activare a fișierului salvat în memorie. Mi-am reamintit totul și după circa zece ani de la ultimul dintre cele două avorturi provocate, mi s-a făcut rău. Când
Politica demografică a regimului Ceauşescu by Moţoiu Virginia () [Corola-publishinghouse/Administrative/91523_a_92998]
-
-și controleze reacțiile proprii pentru a-i întreține cât mai mult starea de fericire. La rându-i este încercat de do24 rința acelei „posesiuni totale” (scrie P.H.L.), confundată cu starea curioasă în care ar săruta-o peste tot și ar strânge-o până la durere, până la epuizare... A lui, a ei... Faptul că Profesorul a întrebat-o ce simte în momentul de „maximă satisfacție” ar putea da seamă despre complicațiile sufletești ale scriitorului însuși. P.H.L. părea multora un sentimental incorigibil și un
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
-i arunce în „miezul aventurii”. Domnul R. (sau scriitorul însuși?) pare a-și face în continuare scrupule. Cei doi se întâlnesc, vorbesc îndelung, își fac confesiuni. Ea pleacă la o anumită oră (o așteptau copiii), nu înainte de a se lăsa strânsă în brațe și sărutată pe frunte, pe ochi și pe gură de acest „amorez” albit de timpuriu (cum ține să sublinieze el însuși), și care, singur cu tânăra femeie, devine posesiv, „dă în clocot”!... „- Ei, hai să nu exagerăm!” - ar
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
R. nu se poate reabilita în fața mea, a cititorului, decât la o nouă întâlnire cu Teodora. Pînă la urmă, nu-i așa?, faptele contează. Numai gesturile, acțiunile clare, lipsite de ambiguitate, pot limpezi ipotezele confuze. Trenul intră deja în gară, strâng repede caietul lui P.H.L., amânându-mi plăcerea de a afla cum s-a rezolvat „problema”, sau, mai curând, impasul sufletesc în care se află Profesorul, în fața unei „aventuri unice” în viața lui. Pentru că, am înțeles din tot ce am citit
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
lui... Se făcea că, săpînd într-un loc pe care de mult îl bănuia ca ascunziș al comorii, a dat peste o lespede mare de piatră, de care era prins un belciug de aramă. În clipa aceea Ilinca l-a strîns în brațe (trebuie să vă spun că în vis nu participau la săpături decît el cu Ilinca) și a strigat: Virgil, comoara! Ei, ei, ce vis, ce vis! Întotdeauna cînd își aduce aminte de el, nu mai poate de plăcere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
scurt timp, se treziră lîngă ei cu Napoleon! Extraordinar! strigă vesel Virgil. Vine și Tomiță! Asta-i javra lui! O cunosc! Bine-ai venit, Napoleoane, măi javră pătată, măi! Și, plin de duioșie față de solul patruped al lui Tomiță, îl strînse la piept mîngîindu-i urechile clăpăuge. Sosi, într-adevăr, după puțină vreme și Tomiță. Avea în spate o lopată, iar în mînă un pachet cu biscuiți. După ce rîse din belșug, fericit că se află și el acolo, spunînd cîte o vorbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
iar pe de altă parte de Tomiță, care vru să-i iasă în cale, iedul sări peste niște bolovani, se feri să nu dea piept în piept cu Vlad și nimeri drept în brațele lui Virgil. Acesta avu senzația că strînge toată lumea nefericită la pieptul său. De bucurie îi dădură lacrimile și se străduia să-l ferească de colții lui Napoleon, care continua să latre și să se repeadă la el. Țibă de-aici, criminalule! strigă cît putu Bărzăunul. Vlad și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
Numai cine a salvat un ied de la moarte poate înțelege ce-au simțit copiii în acel moment. Virgil mai lăcrimă un pic, apoi își șterse ochii de blănița iedului. Îl sărută apăsat pe botișorul negru, pe urechile catifelate, îl mai strînse o dată la piept făcînd uuuuh! și, crezînd că astfel poate aduce cea mai mare dovadă de cavalerism față de Ilinca, i-l dărui ei șoptindu-i fericit: Poftim, Ilinca... ți-l dau ție... Ilinca se înfioră toată de o bucurie pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
Merg eu! sări imediat Virgil. Cei doi plecară, tăind de-a dreptul printre stînci și rîpe pînă la poiană. Nu zăboviră mult și se întoarseră cu o sticlă plină cu apă. Deveniră cu toții iarăși veseli ca la început și se strînseră în jurul Ilincăi. Aceasta n-ar fi lăsat iedul din brațe altcuiva nici dacă s-ar fi desfăcut pămîntul în două. Zadarnic s-au chinuit însă să-i dea apă. Cum să dai apă cu sticla unui ied? Încercară să toarne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
umplu toată camera. Se ridică de pe scaun, deschise o mapă neagră și scoase de acolo cîteva batoane mari de ciocolată. Întinse fiecăruia cîte unul, ciufuli vesel părul lui Virgil, îl pișcă puțin de bărbie pe Tomiță, iar pe Bărzăun îl strînse la piept spunîndu-i "pistruiat'. Începu să rîdă chiar și Nicanor, dar, văzînd că Virgil se uită mirat la el, se încruntă numaidecît. Ei, acum putem sta de vorbă? reluă străinul. În aceeași clipă se auziră cîteva bătăi ușoare în ușă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
Virgil îi propuse Ilincăi să se sprijine de brațul său. Eu urc foarte ușor, se mîndri el apucînd-o de mînă. Și Ilinca găsi cu cale că are, într-adevăr, nevoie de ajutorul lui Virgil, mai ales că pantofiorii o cam strîngeau. Și chiar din acea clipă s-a ținut mereu de brațul său pînă sus, la cetate. Unde se vede că nu toate întâmplările se petrec din întîmplare T icu, căruia toți cunoscuții îi spun Bărzăunul încă de cînd avea vreo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]