11,040 matches
-
că n-avea maieu și se holbau cucoanele la burta lui cu păr și problema de la buric, el o ținea pe Contesa în cămașă și a dus-o tot cu tramvaiul ăla, că trecea pe la spital. S-au stricat și tramvaiele alea, își șterse el discret o lacrimă. Tramvaie nemțești, bune, peste tot scria nicht, nicht, și el se uita la Contesa și Contesa nicht. I-au luat cinci ani domnului Popa până s-a urcat iar într-un tramvai. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
la burta lui cu păr și problema de la buric, el o ținea pe Contesa în cămașă și a dus-o tot cu tramvaiul ăla, că trecea pe la spital. S-au stricat și tramvaiele alea, își șterse el discret o lacrimă. Tramvaie nemțești, bune, peste tot scria nicht, nicht, și el se uita la Contesa și Contesa nicht. I-au luat cinci ani domnului Popa până s-a urcat iar într-un tramvai. Dar acum e bine, Contesa a fost ca un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
și tramvaiele alea, își șterse el discret o lacrimă. Tramvaie nemțești, bune, peste tot scria nicht, nicht, și el se uita la Contesa și Contesa nicht. I-au luat cinci ani domnului Popa până s-a urcat iar într-un tramvai. Dar acum e bine, Contesa a fost ca un copil pentru el, nici n-a vrut să facă copii, că niciodată n-a fost contextul potrivit, de ce să-i arunci în vâltoarea asta? Uite și la amărâtul ăla, i-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
cercul s-a închis, Contesa și-a găsit o nouă casă, un nou palat. Uitându-se într-o vitrină cu pantofi, curios dacă mai există „Clujana“, domnul Popa văzu cu coada ochiului cum tânărul blond cu ochelari de soare din tramvai tocmai se oprise și-și cumpăra o înghețată. Înghețată în octombrie! Fix motivul pentru care nu-și dorise copii: să stai să-i dădăcești pentru fiecare prostie cu care vor să-și facă rău. Tânărul se uita și el la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
curețe puțin de gândurile negre, de îndoiala care-l chinuia, și, de ce nu, chiar de povara misiunii cu care-l însărcinase Contesa. Individul ăsta scârbos... rewind: omul ăsta șters, care, absolut din întâmplare, îi salvase viața împingându-l din fața unui tramvai, individul... omul ăsta urma să fie marele proiect al Contesei, și el nu avea încă puterea să se desprindă din mrejele ei, încă nu putea spune nu, încă trebuia, platonic, abstinent, desăvârșit, orbește, să o asculte. Măcar dacă rămâneau la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
așa. Individul... omul ăla este ultima... mă rog, este foarte josnic. Și-a făcut nevoile în parc, în văzul lumii, în fața mea și a unei mame! Are o geantă oribilă, pătată de ciment, și Dumnezeu mai știe ce. Iar în tramvai s-a descălțat și s-a scărpinat între degetele de la picior. Nu mai pot! Nu mai pot, nu mai vreau, nu mai pot! În astfel de situații - deși niciodată lucrurile nu fuseseră atât de grave - Contesa îl lăsa pe Horațiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
practic fără jumătatea de jos a trupului ei, fără picioarele care ieșeau în Babilon în fiecare zi să-i aducă lapte și miere. Contesa nu mai ieșise din Palat de ani întregi, de când văzuse un cățel strivit de roțile unui tramvai. Faptul că bietul animal îi purta numele i se păruse un semn divin - pe vremea aceea Maica Tereza încă mai trăia și semnul nu putea fi de la ea. Mai mult, imaginea stăpânului câinelui, cu burta dezgolită, păroasă, și... ah! p
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
e? Oare dacă el se transformă, soția lui nu va fi nefericită? Oare prietenii lui nu-și vor fi pierdut un confesor de neînlocuit? Contesa îl alesese pe Popa pentru că acesta îi salvase viața lui Horațiu. L-a aruncat din fața tramvaiului atât de prompt, atât de sigur pe sine, încât omul ăsta aparent dezgustător trebuia să aibă undeva, în adâncul adormit al sufletului său, vocația unui erou. Erou de la eros, își spuse Contesa oprind aparatul video cu un deget de alabastru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
nu uiți că ești român! - Păi... Ce să... Nu știu, nu-mi vine nimic acum. Primii fulgi de zăpadă începură să cadă în curtea MaxiBarului. Contesa ar fi fost fericită. Mișu se gândea la Mariana, care undeva departe, la capătul tramvaiului, cu o pernă sub bluză, privea fulgii de zăpadă de pe salteluța de exerciții și se gîndea la rochia albă cu paiete. O nouă iarnă se așternea peste București. O iarnă în care cei singuri vor fi și mai singuri, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
ezită. N-ar fi vrut s-o supere pe Contesă din prima zi. Dar la urma urmei, o iubise mult pe cățeaua lui, doar nu era să se rușineze cu asta: o chema Contesa! - Ce ciudat... - Da. A călcat-o tramvaiul. Contesa își aminti brusc ultima imagine pe care o văzuse în Babilon: cățelul strivit de tramvai, cățelul cu numele ei, și bărbatul acela cu p... pro... problema de la buric. Îl fulgeră pe Popa cu o privire care avea intensitatea tuturor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
urmei, o iubise mult pe cățeaua lui, doar nu era să se rușineze cu asta: o chema Contesa! - Ce ciudat... - Da. A călcat-o tramvaiul. Contesa își aminti brusc ultima imagine pe care o văzuse în Babilon: cățelul strivit de tramvai, cățelul cu numele ei, și bărbatul acela cu p... pro... problema de la buric. Îl fulgeră pe Popa cu o privire care avea intensitatea tuturor anilor ei de coșmar. Să fie posibil, oare... Era posibil! Ăsta era omul. Mai bătrân, mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
Necondiționat. În rest, toți mă iubesc pe interes. Și Mișu, mai ales. - Mișu? În afară de faptul că îi salvase întâmplător viața lui Horațiu, că avea o soție gravidă acasă și că singura ființă care-l iubise fusese un câine călcat de tramvai, Contesa nu mai știa nimic despre viața lui Popa. - Da. Mișu. Administratorul și chelnerul barului meu. Copilul meu de suflet. Amantul meu ocazional, își alese Popa cu grijă cuvintele. Contesa rămase înmărmurită. Acest Pygmalion de cleștar nu se așteptase la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
Popa e un pas important în planul ei. Aproape că se bucura că asistase la acel spectacol degradant. Și în același timp, după ce imaginea micii erupții și a grohăitului satisfăcut se pierdu în ceața amintirilor nedorite, alături de câinele strivit de tramvai, Contesa realiză cu uimire și o ușoară roșire a obrajilor de cleștar, că, la treizeci și trei de ani, vârsta lui Hristos, văzuse pentru prima dată imaginea adamică, cea dinaintea păcatului. Această revelație lucră mult în mintea Contesei. Așa se face că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
Lucky! își scoase el o poză, pusă bine în spatele legitimației de agent federal. Iată că totuși aveau ceva în comun. Doamna Popa lăsă pe măsuță poza Contesei și împinse peste ea, cu un hârșâit crispant, ceașca de cafea. - Buf! Caput! Tramvai! Contesa... și își duse o mână la gât. Finiș! Ochii lui Smith se umeziră și o lacrimă îi mângâie duios mustața. Undeva în buncărul F.B.I.-ului, camaradul lui Smith o sună pe nevasta acestuia, amintindu-i cu un glas grav
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
meu, cu faptul că am lăsat-o singură cu tine în burtă, cu grețuri și etc. Să știi că eu te iubesc și mă gândesc la tine. De când a murit Contesa (nu asta, cățelul nostru pe care l-a călcat tramvaiul și care te-ar fi iubit foarte tare), nu m-am gândit atât de mult la nimeni. Dar tu oricum nu ești decât o gâgâlice acum, iar Contesa mă învață să fiu un om mai bun, un bărbat mai bun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
Ferentari, să lase gazul aprins, să adoarmă în cadă, să-și cumpere un pistol, să plece în Irak, să meargă la dresură de lei când e la ciclu, să-și petreacă noaptea în havuzul de gheață, să se arunce în fața tramvaiului ca cealaltă Contesa, câinele nefericitului care i-a adus nefericirea, să umble cu mâinile ude la priza micului televizor alb-negru, să dea anunț la ziar pentru găzduirea unei tinere perechi care s-o omoare ca să le rămână Palatul, să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
minunată... FINAL PASAJ RETRAS Popa nu mai putu să scrie. Lăsă pixul jos și se scărpină între degetele de la picior. „Omagiu Contesei”, încercă el să scrie altceva, dar amintirile erau prea dureroase. Cel puțin murise fericită, bucurându-se de venirea tramvaiului. Nu, asta era cealaltă Contesă. Cel puțin murise fericită, în mijlocul unui orgasm multiplu. Mânia lui Dumnezeu, cum spunea Ovidiu, pocăit și proaspăt martor al lui Iehova. Cel puțin a făcut din mine un om, își spuse Popa, scobindu-se în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
afară era frumos, cald, m-am plimbat, m-am plictisit și m-am dus acasă, stăteam atunci undeva la dracu-n patru, dar drumul nu mă deranja, vedeam lumea, la urma urmelor, mirosea a vreme incertă, nici vară, nici toamnă, tramvaiul 12 zdrăngănea, oameni de toate felurile se lipiseră unii de alții; am coborât, am împins poarta de lemn și i-am spus Luminiței, prima mea soție, că gata, m-am angajat, sunt acum și eu om cu treburile lui. Mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
de umplut. Moartea lui Nic a rupt vraja acelui loc, căci la puțină vreme ne-au anunțat că ne mută. Zvonul a prins aripi și s-a materializat fără drept de apel într-o după-amiază când ne-am urcat în tramvaiul 13 și am coborât după o oră la capătul Pantelimonului, pe Zambilă Ioniță 10, într-un bloc de zece etaje, confort doi, unde ne-au dat câte un apartament de două camere. Aici i-am bătut eu pe ceilalți, căci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
despre socialism. Până la urmă s-a dovedit că ziarul era făcut pe stradă, îl comandai cu doi dolari, dar ochii albaștri nu știau chestia asta. Veneam seara la supracontrol. Cam pe la zece, ca să am timp să mă întorc acasă cu tramvaiul. Era fabulos. Portarul încuia poarta, își lua bâta și o porneam. El înainte, eu în urmă, aproape fără să scoatem o vorbă. Intram pe scenă. Lumina palidă a avertizoarelor de foc trimetea la vedere toate umbrele spectacolelor care se ținuseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
ar compara aceste lucruri cu ceva artificial și forțat, împrumutat din literatură, gândește Hans trufaș. Eu sunt mai aproape de natură și trăiesc în pas cu vremea. Las lucrurile să vină și să treacă, să mă pătrundă și să mă părăsească. Tramvaiul 5 scârțâie cu întreruperi ciudate în stația de la brutăria de pe Laudongasse. Încă nu sunt pervertit de artă și literatură, gândește Hans. Și mama lui privește soarele oglindindu‑se la apus. În timpul ăsta, mintea și inima îi sunt la social‑democrația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
căreia îi aparții și tu. Să sperăm că nu pentru multă vreme, fiindcă vreau să devin profesor de sport sau, cine știe, poate ceva mai de soi. În clipa asta, un nou puhoi de oameni ai muncii se revarsă din tramvaiul 5, care tocmai a sosit în stație, și invadează străduțele lăturalnice. Coridoare neaerisite se trezesc deodată la viață, mame și soții se reped la ușă ca să‑i primească pe cei ce‑și întrețin familia. Le smulg servieta jerpelită din mână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
Deja devine plictisitor. Bietul lui creier își abate gândurile spre umilințe mai vechi și mai noi. Sunt zone în spiritul lui schilodit, unde filmul se rupe mereu. Nimic frumos, numai lucruri urâte. Ies la iveală excursii de duminică împreună cu mama, tramvaie în care miroase a șosete umede și în care se îngrămădește o masă de oameni cenușie și sărăcăcioasă, de felul celor pe care un război lung le produce, dar pe care nu le poate îndepărta prea repede. Se pleacă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
atenția asupra problemelor ei sufletești considerabile. O problemă sufletească e un lux și se ignoră. Ea vrea să fie singură într‑un automobil frumos și nu cu mai mulți laolaltă, cu atât mai puțin cu familia, într‑un rahat de tramvai în care toți sunt egali și ca atare nimeni nu poate reprezenta ceva deosebit. Dacă ar fi într‑un Mercedes nu s‑ar putea apropia nimeni să întrebe cum îl cheamă pe băiețel sau cum o cheamă pe fetiță. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
școală? Cum te cheamă? Pupați‑mă‑n cur. Afară, Opel‑uri și Volkswagen‑uri apar ca rechinii din aburul toamnei și își trimit apoi cu repeziciune trupurile puternice înapoi în ceață, categoric ascultătoare, deși neîmblânzite, urmărindu‑și mereu țelul. În timp ce tramvaiul 43 se apropie greoi, huruind și străduindu‑se din răsputeri. Anna zace în suc propriu, mânjită toată, iar mămica se sfătuiește cu alte mame ce‑i de făcut cu o fetiță care se mai scapă încă în pantaloni, deși e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]