2,444 matches
-
instalate, limitative, sedentare. Ea se sprijină, dimpotrivă, pe o gîndire vectorială, pe forme mentale care își conțin în propria economie depășirea. De-a lungul acestui eseu, am invocat gînditori pentru care modernitatea tîrzie poate fi un teren unde raportarea la transcendență, calitatea itinerantă a credinței, libertatea ei față de obiectivări au șansa să fie puse la încercare. Există situații civilizaționale de inflație a simbolismului religios, cînd el poate deveni contraproductiv, provocînd plictisul și, în cele din urmă, abandonul sau asociindu-se, dimpotrivă
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
care, ca orice obiectivare, trebuie să recurgă la număr și la masă disciplinată pentru a se impune. Dacă e agresiv laică, perspectiva obiectivantă constată anemia religiei în spațiul public și inferează de aici caracterul de convingere privată al credinței, inexistența transcendenței, irelevanța ei pentru destinul omului. Obiectivantă și normativă, ea luptă pentru legiferarea drepturilor individului, fără a-și permite să se intereseze de substanța persoanei, al cărei conținut fiecare este liber să și-l construiască după voie. Dacă e neangajată religios
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
să cazeze adevărul în formulările propriei tradiții și, eventual, să interpreteze alte doctrine ca acceptări implicite ale acestor formulări. Dar, exclusivistă sau inclusivistă, ea mizează pe formă, posesiune, maniabilitate a adevărului. Perspectiva transfiguratoare e sensibilă la universalul adevărului viu, la transcendența lui atotcuprinzătoare, la responsabilitatea umană față de aceste calități. Ea află chiar în formulele doctrinei îndemnul de a merge pe drumul care le depășește în ceea ce ele au limitativ. Atentă la caracterul paradoxal, propriu dogmelor de căpătîi din orice religie autentică
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
ei. Astăzi, ea își marchează mai mult ca niciodată, în spectacolul public, distanța față de formele lumii, în care radiază lumina ei, dar de care ea nu e nici stăpînită, nici parcelată. Modernitatea tîrzie poate fi privită ca un spectacol al transcendenței care convoacă la transcenderea chipurilor ei limitative. Pentru perspectiva obiectivantă, acest spectacol poate părea dezolant. Pentru perspectiva transfiguratoare, el poate fi, cu tot discernămîntul necesar în privința puținătății, crizelor, sărăciei timpului nostru, un spectacol eliberator.
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
ordini sociale. Slăbiciunea buddhismului în India poate fi explicată și prin faptul că el a transformat prea repede fastuoasa mitologie a hinduismului într-o religie a simplei reunuțări și, în fond, într-o morală. Fără mai mulți zei și fără transcendența lui Ătman, mesajul celui Iluminat n-a mai fost auzit de populațiile indiene, a căror bogată imaginație a avut mereu nevoie de imagini concrete ale divinității. Buddhismul s-a născut în india ca o religie fără importanță, a devenit apoi
BUDDHA REALITATE ŞI LEGENDĂ by EMIL VACARIU () [Corola-publishinghouse/Science/463_a_1294]
-
ultima mea naștere; pentru mine nu va mai fi o altă existență” (Majjhima-Nikăya, III, p. 123). Simbolismul celor „șapte pași” (saptă padăni ) este destul de transparent. Enunțul „eu sunt cel mai înalt om din lume” (păli: aggo’ham asmi lokassa) semnifică transcendența spațială a lui Buddha. El a atins cu adevărat „vârful lumii” (păli: lokagge), traversând cele șapte etaje cosmice, care corespund celor șapte ceruri planetare. Prin aceasta însă, Buddha transcende și timpul, deoarece în cosmologia indiană punctul din care a început
BUDDHA REALITATE ŞI LEGENDĂ by EMIL VACARIU () [Corola-publishinghouse/Science/463_a_1294]
-
și călugării buddhiști, precum și yoghinii care, înainte de a atinge starea de Nirvăṇa ori de samădhi, practică o „întoarcere în urmă”, ce le permite să-și cunoască existențele anterioare. Strigând că este „cel mai bătrân om din lume”, Buddha își proclamă transcendența în raport cu timpul, tot așa cum declară că a transcendat Spațiul ajungând în „vârful lumii”. Cele două imagini exprimă depășirea totală a condiției lumii și reintegrarea într-o stare „absolută” și paradoxală, dincolo de timp și spațiu. 2. Concretizări ale artei buddhiste Reticența
BUDDHA REALITATE ŞI LEGENDĂ by EMIL VACARIU () [Corola-publishinghouse/Science/463_a_1294]
-
vizibilă în întreaga Asie, este cea a lui Buddha în starea de iluminare. Mâna dreaptă este îndreptată spre pământ, care este luat ca martor al realității Trezirii sale (bhumiparsamudră ); este un gest activ al ființei care a obținut starea de transcendență. Mâna stângă așezată în poală, cu palma îndreptată spre cer (dhyana-mudră ) este un gest pasiv care sugerează compasiunea universală. Această figură este considerată una dintre cele mai valoroase imagini realizate vreodată de geniul uman. Reprezentările lui Buddha apar în diferite
BUDDHA REALITATE ŞI LEGENDĂ by EMIL VACARIU () [Corola-publishinghouse/Science/463_a_1294]
-
stare au spiritul desprins de lume. Ei fac de parcă n ar face, acționează ca și cum n-ar acționa, iar viața ca și moartea nu-i atinge. S-a spus că buddhismul reprezintă o formă supremă de teologie. Concret, valoarea religioasă fundamentală, transcendența, se recunoaște în buddhism în forma ei pură. Reprezentarea personală a divinității lipsește, tocmai pentru că o asemenea reprezentare ar compromite transcendența ei absolută. Tăcerea și absența lui Dumnezeu sunt pentru Buddha cea mai bună mărturie, singura mărturie posibilă a prezenței
BUDDHA REALITATE ŞI LEGENDĂ by EMIL VACARIU () [Corola-publishinghouse/Science/463_a_1294]
-
moartea nu-i atinge. S-a spus că buddhismul reprezintă o formă supremă de teologie. Concret, valoarea religioasă fundamentală, transcendența, se recunoaște în buddhism în forma ei pură. Reprezentarea personală a divinității lipsește, tocmai pentru că o asemenea reprezentare ar compromite transcendența ei absolută. Tăcerea și absența lui Dumnezeu sunt pentru Buddha cea mai bună mărturie, singura mărturie posibilă a prezenței sale. În buddhism putem vorbi de recunoașterea Misterului și de dăruirea absolută în fața lui. Spiritul de toleranță și înțelegere a fost
BUDDHA REALITATE ŞI LEGENDĂ by EMIL VACARIU () [Corola-publishinghouse/Science/463_a_1294]
-
Dumnezeu că despre „abba din cer”; când i se adresează, însă, în rugăciune, o face cu cuvintele „Stăpâne a toate”. În lumina întregii învățături evanghelice despre „Tatăl”, sensul folosirii acestui cuvânt de Isus, care subliniază totuși în mai multe rânduri transcendență divină, este acela de proximitate și accesibilitate, bunăvoință necondiționată față de orice om. • Cele mai multe nume hristice se găsesc în corpusul ioanic. Pentru exegeza lor am folosit mai ales amplă lucrare a lui Xavier Léon-Dufour, Lecture de l’Évangile selon Jean, 4
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
la sfarsitul Coranului. - al-Hayy al-Qayyóm, „Cel Viu, Subzistent”. Cei care susțin această formulă că Nume suprem se întemeiază pe autoritatea lui Ubayy b. Qa‘b, secretarul Profetului. - 9u al-mal"l wa-al-’ikr"m: ar include toate atributele divine - negative, arătând transcendență (mal"l) și cele ce îi arăta relaționalitatea (’ikr"m). - Literele misterioase de la începutul unor sure: ’LM, ’LMS, ’LR, ’LMR, “H, TS, YS etc., de neînțeles că și esență dumnezeirii. 3) Numele suprem există, dar ne este necunoscut. Ghaz"l
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
des premiers grands disciples, Université de Paris, Beirut, 1965, introduce cu multă limpezime în universul kal"m-ului mu‘tazilit și aš‘arit. Acest autor face, în introducere, o comparație între islam, creștinism și iudaism în privința punctului de înfruntare dintre transcendență și revelație: pentru islam, acesta este constituit de problema atributelor divine; pentru creștinism, de persoana Fiului lui Dumnezeu făcut om, iar în iudaism, de cuvintele Scripturii și de acțiunea salvatoare a lui Dumnezeu în istorie. De aici importantă capitala a
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
de simplă în realitatea să, apare complexă ochilor inteligenței umane, iar numele divine arată modul în care credincioșii au exprimat ceea ce au presimțit cu privire la atributele divine. Numele divine din Coran sunt grupate tematic, după cum se referă la unitatea (cap. III), transcendență (dar și proximitatea) lui Dumnezeu (cap. IV), imutabilitatea (cap. V), veșnicia (cap. VI), atotputernicia (cap. VII), bunătatea (aici intra și „Dumnezeu, Principiu Creator și Scop, precum și Dumnezeu, Domn și Rege Preaînalt, Providența, Milostivire, Iubirea și Fidelitatea lui Dumnezeu - cap. VIII
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
și traducerea lor în limba românătc "Numele divinității în Islam și traducerea lor în limba română" Ale lui Allah sunt numele cele mai frumoase! Invocați-l cu ele...! (Coran 7, 180) Menite să reveleze atributele divinității, dar totodată să sublinieze transcendență ei absolută, aceste „nume frumoase” constituie faptul de stil cel mai izbitor pentru cel care citește în original Coranul. În introducere am vorbit deja de listele tradiționale - lista lui Wald b. Muslim al-Dimašq, a lui ‘Abd al-‘Azz
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
totul diferit al lui al-Ra≤m"n („Milostivul”) ca fiind echivalentul numelui însuși de All"h, căci nu apare niciodată fără articol, ori în poziție de predicat, grupează numele din lista lui Wald pe următoarele teme: unicitate (1 nume), transcendență/sfințenie (5 nume), suveranitate (15 nume), veșnicie (5 nume), adevăr/lumină (2 nume), atotputernicie (17 nume), creație: origine și destinație finală (9 nume), providența (9 nume), milostivire (13 nume), știința (9 nume), dreptate în răsplătire (8 nume). Sugerează, de asemenea
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
Comentatorii propun aproximativ aceleași explicații că și pentru ‘Aðm, si anume ca ar exprimă ideea de superioritate ierarhică: All"h este acela care, prin desăvârșirea atributelor sale, întrece toate fiintele; uneori se accentuează ideea de atotputernicie, ori aceea de transcendență (Hatt"b). Ghaz"l propune o explicație originală: kabr ar exprimă perfecțiunea ființei (kam"l al-wumód) că eternitate și ca principiu a tot ce exista. Semnificații de bază: superior, desăvârșit, transcendent. 2.1.5.7. al-Mutakabbir: SOI „preaînaltul”; ASM
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
Is 12/11, 4); el este înfricoșător (Dt 28, 58), veșnic (Ps 135/134, 13). „Pentru numele său” (Ez 20, 9) acționează Dumnezeu în favoarea lui Israel, adică pentru a fi recunoscut că mare și sfânt. Pentru a accentua mai bine transcendență lui Dumnezeu, inaccesibil și tainic, Numele este de ajuns pentru a-l desemna pe Dumnezeu. Astfel, parcă pentru a evita o localizare nedemna de Dumnezeu, templul este locul în care Dumnezeu a voit „să locuiască Numele său” (Dt 12,5
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
cerurilor”, hayyošeb bašš"m"yim (Ps 2,4; 123/122,1), „Cel care locuiește în ceruri” și ho basileùs to¤ ourano¤i (Tob 13,7.11), „Împăratul cerului”. În NT se vorbește de „Tatăl din ceruri” cu același sens de transcendență și superioritate absolută. 3.1.6.5. G"dÄl: „mare” (toate traducerile românești); mégas (LXX); „magnus” (Vg); „grand” (BJ); „great” (RSV). Și în ebraică, la fel ca în multe alte limbi, acest adjectiv poate semnifică, în funcție de context, mărimea sau întinderea
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
se spune despre Hristos că s-a așezat en dexiăi tQÎs megalosýnQs, „de-a dreapta Măririi” (Evr 1,3). Traducerea în românește cu „Mărire” ni se pare cea mai adecvată dacă vrem să păstrăm pentru „slavă” conotațiile lui k">Ä: - de transcendență și totdată de prezență 247. 3.2.1.1.7. ouranós, la plural, înlocuiește numele lui Dumnezeu numai în expresia basileía tÄÎn ouranÄÎn, „împărăția cerurilor”, prezența doar în Evanghelia după Matei, ai cărei destinatari erau evreii. În celelalte două evanghelii
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
adresează tatălui său. Despre semnificațiile pe care le are acest nume în Noul Testament se poate spune că însumează multe dintre acelea pe care le posedă numele divine din Vechiul Testament. În ordinea importanței, acestea ar fi: divinitate unică, iubitoare, iertătoare, ocrotitoare, transcendență, dar prezenta și apropiată, vrednica de încredere, care a creat toate și care este modelul suprem: șho pater,ț ex ho¤ pasă patrià en ouranožs kaì epì gQÎs onomázetai, „sTatal,ț de la care își ia numele orice paternitate în cer
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
1. ho pater șhymÄÎn/mouț ho ouránios: „Tatăl ceresc” Expresia apare numai în Evanghelia după Matei, în care și stăpânirea lui Dumnezeu se numește basileía tÄÎn ouranÄÎn, în vreme ce în celelalte este numită basileía to¤ theo¤i. Aici ho ouránios semnifică transcendență lui Dumnezeu, iar expresia este paradoxala: Dumnezeu cel cu totul altul, inaccesibil, cel mai presus de toate, este „Tatăl nostru” și suntem îndemnați: ésesthe o¤n hymežs téleioi hÄs ho patgr hymÄÎn ho ouránios téleiós estin: „Fiți așadar desăvârșiți precum Tatăl
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
doisprezece ucenici să nu spună nimănui că el este Hristosul (Lc 4,41). În fața Sinedriului, Caiafa, marele preot, îi cere sub jurământ să spună dacă este el Hristosul (Mt 26,63). Isus răspunde afirmativ, insă interpretând acest titlu în perspectiva transcendență, și spune despre sine: ...ap’ árti ópsesthe tòn hyiòn to¤ anthrÀpou kathemenon ek dexiÄÎn tQÎs dynámeÄs kaì erchómenon epì tÄÎn nephelÄÎn to¤ ourano¤ (Mt 26,64): „...de acum îl veți vedea pe Fiul omului șezând de-a dreapta Puterii și venind
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
a trimis în lume pe Fiul său pentru a-l face cunoscut pe El (1,18), pentru a mântui lumea (1In 4,9-10.14 ) și pentru a împărtăși oamenilor viața veșnică a lui Dumnezeu (1In 5,11-12). La Ioan, conotația transcendență este exprimată explicit și insistent: Fiul este de origine cerească (e.g. 1,14; 17,1-5). În corpusul paulin, acest nume se întâlnește relativ rar: de patru ori ho hyiòs to¤ theo¤ (Rom 1,3; 2Cor 1,19; Gal 2,20
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
2.7.1. ho hágios: „Sfanțul” (Blaj), „Sfanțul”, „Cel Sfânt” (celelalte traduceri românești); „Sanctus” (Vg); „le Saint” (BJ); „the Holy One” (RSV). Cu acest cuvânt traduce Septuaginta ebraicul qa:Äš, aplicat prin excelență lui Dumnezeu, care semnifică în primul rând transcendență lui. Îi este aplicat lui Isus în Mc 1,24 și în Lc 4,34: în pasajele unde duhul necurat alungat de Isus îi spune: „Știu cine ești: Sfanțul lui Dumnezeu” (ho hágios to¤ theo¤), precum și în În 6,69
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]