2,894 matches
-
vremea lui Iulian Apostatul vestiră de acel glas de coabe auzit, sfâșiind mările: "Pan, marele Pan a murit!" Mort, așadar, Peisagiul; închise ochiurile de păduri; sleite gâtlejurile de ape; isprăvit jocul pâclelor, ca un suflet jertfit pe zări; spart sirynxul trestiilor; corul de oceanide al frunzelor pe veci întristat! Dar zvonul s-a dovedit de minciună. După ierni pustii cătușele de argint ale fântânilor prinseră să se topească. Alte primăveri coborâră din munte. Luxul izvoarelor și umbra codrului fură din nou
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
tot te uiți la nenorocita asta ? E o scârbă, am găsit-o în mlaștini, aproape leșinată, pe când veneam încoace, i-am tras atunci și câteva șuturi, ca să mă țină minte, aș fi lăsat-o acolo, să crape în apă, pe trestii, dar a luat-o Petru, de milă“ (așadar, celălalt, mult mai tânăr, aproape un copil, se numea Petru) „și a adus-o încoace“. „N-am luat-o de milă“, a spus Petru, „ci pentru că o iubesc neînchipuit de mult, deși
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
un sicriu... „Aici“, ne-a strigat el, arătându-și cu degetul întins inima, „aici e Zenobia, à jamais, și voi toți, aici am să vă culc și am să vă învelesc, în fiecare seară...“. Apoi s-a pierdut printre balansurile trestiilor, iar Zenobia și-a lipit de umărul meu umărul ei învelit în fâșia de plastic murdară, neplăcută la atingere, cârpele se aflau înăuntru, mă simțeam bine în ele și am plecat amândoi, umăr la umăr, fără să-i aruncăm măcar
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
găsită pe apă, uscată la vânt și întinsă peste un ciot de lemn scobit; ciudatele ei ritmuri aminteau clămpănitul berzelor care se pregăteau să plece spre sud. Despre ceilalți nu mai știam nimic, poate că Petru rătăcea prin mlaștini (ultima trestie dinspre nord spunea că îl zărise trecând în direcția orașului); cât despre Iason, jignit de comportarea lui din timpul scurtei noastre întâlniri, voiam să-l uit. Din când în când, în decursul rarelor noastre ieșiri din scorbură, alergam cu Zenobia
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
prezența mea acolo, am curățat mai întâi cioburile, unul câte unul, și le-am pus la uscat pe-o creangă mai groasă; când a venit rândul falusului, am ridicat, fără să știu de ce, ochii și am văzut apropiindu-se, printre trestiile mai rărite în partea aceea, o tânără fată, n-avea cum să mă vadă, mă întrebam de unde răsărise în pustietatea noastră, ea s-a oprit în fața mea, pe mal, la nici douăzeci de pași, și s-a întins pe iarbă
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
cuie și unse cu smoală, pe care și le construiesc țăranii de prin partea locului; cu ajutorul ei și folosind drept vâslă o prăjină, am început să cutreier mlaștina. De multe ori, culcat în barcă, ascultam zgomotul apei, al vântului, al trestiilor sau al viețuitoarelor, n-am să le enumăr, am să spun doar că, împreună, ele alcătuiau țiuitoarea liniște a pustiului; o dată însă, am auzit un fel de grohăit ciudat a cărui origine, la început, în ciuda disponibilităților mele, mi-a fost
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
supărător de fix. I-am spus cu binele : „Hai, du-te de te scaldă“. Ea nu s-a clintit, ținea cu tot dinadinsul să-și lipească de mine ventuzele reci ale ochilor. Atunci am luat un bețișor, un fir de trestie, ca s-o alung. N-aveam intenția s-o lovesc, i-am spus încă o dată : „Hai, șterge-o“, voiam doar să o sperii. Dar, cu o precizie care exprima exact bunătatea mea reală din clipa aceea (pesemne mă aflam, ca
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
târcoale, atrași de jalnica mea stare. și fiecare ținea să-mi trimită câte un semn, o vorbă sau măcar un nume. Mai întâi Agrippa, cu gluma lui echivocă. Semn al eșecului, nesigur ca toate semnele, dar suficient ca să clatine toate trestiile crescute în mine. Apoi, ca din întâmplare, Iason. (O fi plecat Petru sau mai bocește încă la ușa de pe coridor ?) și fata de pe șlep cu ligheanul ei alb, și Poenaru cu invitația lui jovială ca un rânjet de lup. „Ia
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
și tremura. Pierduse lira, dar avea alături, la loc ferit de udătură, vioara și arcușul. Mi se înfățișa ca un adolescent cam oacheș, slăbănog și palid. Purta o redingotă largă, veche, ultrajerpelită, cu poale lungi, decolorate de soare. Folosea o trestie strâmbă și o strună din fire de coadă de cal împletite. Pescuia niște pești mici, albi, pe care îi vâra în buzunarul redingotei cum ai vârî creionul sau cutia de chibrituri. Ca să nu scape râma de pe ac, o plesnea mai
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
zdrențe străvechi. Doar în picioare, în locul opincilor, avea acum o pereche de bascheți. M-am apropiat de el. „Scoală-te“, i-am spus, „să stăm un pic de vorbă“. El nu s-a clintit, dormea cu îndărătnicie. Dincolo de fereastră vârfurile trestiilor se balansau în vânt, câteva păsări răzlețe zburau pe deasupra lor la mică înălțime. Le am numărat atent, erau nouă. Am tras un scaun lângă masă și m-am așezat cu palmele pe genunchi, ca la veghe. „Draaagoș“, am spus (vorbeam
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
pătrundea prin piele, încerca să mă pietrifice. M-am gândit o clipă la Zenobia, am văzut-o de parcă ar fi fost la câțiva pași de mine : stătea cuminte, cu mâinile în poală, la gura scorburii noastre, pe un maldăr de trestii uscate. Mă aștepta. „Ajută-mă“, i-am strigat. „Tu faci pe mortul și taci“, i-am spus apoi lui Dragoș, „ai uitat că și tu ești copil...“. Atunci lumina sau poate întunericul a început să se schimbe. Vedeam prin pleoape
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
Iar înăuntru cercului plutea o lumină albăstrie și blândă, nu știu cum să spun, o iradiere în care totul părea albăstriu, până departe, la nesfârșit. De acolo venea un vuiet, ca răsuflarea unei balene gigantice. și tot acolo, pe un maldăr de trestii uscate, ședea Zenobia, mă aștepta, dar eu știam că ea se afla dincoace, la capătul acesta, care poate că era capătul celălalt, și nu voiam să alunec încă în albăstriul tubului. „Sunt cuminte“, i-am spus și am zâmbit amândoi
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
Mergeam pe dig ferindu-mă de goluri, ca să nu-mi scrântesc gleznele. Erau niște bolovani pe acolo, negri, prietenoși, mă priveau ca pe un frate. Păreau că se bucură știindu-mă iar printre ei. În fața scorburii, pe un maldăr de trestii uscate, Zenobia ședea cuminte, cu mâinile în poală. Îi albise părul așteptându-mă... (1980-1985)
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
instalată operativ, de către noua stăpânire socialistă, în casa părăsită a lui Petrea Păun. Gigel-ciobanul divulgase o inatacabilă constatare a Kaliei, comunicând-o unor tați perpelindu-se în emoțiile facerii dintâi, refugiați profilactic, lângă un alambic, mascat în vreun șopron de trestie cenușie, ce revărsa anemic o șuviță tulbure și călduță de trascău, la o distanță considerabilă de tortura travaliului și de agitațiile țigăncii: Muierilor le e frică de nălucile șotioase, care se arată în casele pustii..., a fost sublinierea sa. Gigel-ciobanul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
cu o scurtă tresărire. Dacă în tribul său o fi obiceiul să se adauge și un nomen la prenomen, mă întreb dacă nu cumva ceilalți aborigeni îl strigă așa: Albert! Albert! Albert!... Trepidă, încântat de presupusa coincidență. Tresări ca o trestie trezită de zefirul zorilor care adie ușor printre tremurătoarele stufărișuri, dezmeticindu-se treptat la chemările repetate ale doamnei: Albert! Albert! Albert!... Albert, de câte ori să te anunț că micul dejun se răcește de tot? Peste șapte zile se trezi meditând astfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
în foșnete ritmate, se mișcau la distanțe egale, ca tijele dintr-un lan unduitor de grâu. Escadroanele de furnici-lăncieri, încălecate pe pureci-săritori, se revărsară în valuri, după îndemnul impetuosului marș Cu pieptul la hotare. Alte escadroane de furnici, ținând prelungi trestii în cumpănire (Or fi fiind țevile aruncătoarelor de otrăvuri! gândi greierele în mintea lui de artist), se deplasară pe susținute acorduri de cimpoaie. Izbucniră răpăiturile aplauzelor venind în valuri din mulțime, dar furnicile-soldați pentru nimic în lume nu și-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
de la o brutărie în dimineața aceea. Se lăsase deja seara. A traversat încet strada principală și s-a oprit în fața hotelului Araki Mataemon, la care tocmai sosiseră Takamori și Tomoe. În clipa aceea Takamori stătea prăbușit într-un scaun de trestie și privea cum plouă. Tomoe, până-n gât în apă caldă și curată, se desfăta în baie, cu picioarele ei de căprioară complet întinse, relaxându-se după pofta inimii. Și la acest hotel Gaston a primit același răspuns dezamăgitor. Nu s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
stea pe gânduri, a aruncat foile pătate în cutia de tablă de la piciorul mesei. - O să-l conving că n-avea nevoie, în deschidere, de-o artă poetică explicită. C-așa-i mai sugestiv, mai ambiguu, c-are cârlig la cititor, trestii... Trebuie să mai am puțină răbdare, ficatul mi-e flenduri, ar trebui să explodeze de pe-o zi pe alta, dar tot mai ține, mai distilează magariu’. Am moștenit o fibră tare, dom’le! Râdea, cu brațele larg deschise. Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
acel clopot... Apoi am rămas singur cu meandrele vieții mele... Mă credeți că n-am mai izbutit niciodată să plîng? Și n-am mai avut reflexe prompte în fața primejdiei... Mergeam, așadar, căutând o ieșire din mlaștină, când am încremenit. Printre trestii, am zărit lucind un foc în fața căruia, nu-mi venea să-mi cred ochilor, trei inși cântau cu fluierele unor cobre așezate pe niște butuci înalți și rotunzi. Cântecul nu-l auzeam. Am mai făcut câțiva pași, cu grijă ca să
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
Cineva îi azvârlise peste față o cârpă roșie și nimeni nu se mai sinchisea de el. La un moment dat îmblînzitorii s-au oprit din strania lor ocupație. Au rămas privind în gol, absenți, ascultând parcă vântul care suna printre trestii. Tăcerea lor semăna cu un ritual. Sau poate dormeau în picioare în timp ce cobrele se încolăciseră pe butuci. Nu îndrăzneam să fac nici un gest. Mă temeam că, mișcând trestiile, îi voi trezi pe îmblînzitori și voi atrage atenția asupra mea. Am
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
Au rămas privind în gol, absenți, ascultând parcă vântul care suna printre trestii. Tăcerea lor semăna cu un ritual. Sau poate dormeau în picioare în timp ce cobrele se încolăciseră pe butuci. Nu îndrăzneam să fac nici un gest. Mă temeam că, mișcând trestiile, îi voi trezi pe îmblînzitori și voi atrage atenția asupra mea. Am stat de aceea neclintit multă vreme ascultând și eu vântul. Amorțisem când, de undeva din spatele colibei, s-a auzit un scheunat de câine. Atunci îmblînzitorii au tresărit și
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
o cobră. Femeia scoase un țipăt înfiorător care se frânse în cele din urmă într-un acces de tuse isterică. Înecată de această tuse, ea încercă să țipe mai departe în timp ce îmblînzitorii adulmecau, imobili, vântul. Eram gata să ies din trestii când femeia înclină capul și, la un semn al șefului, îmblînzitorul care deschisese sacul împinse cu piciorul cobra la loc. Apoi femeia dispăru în colibă, iar ceilalți căzură într-o somnolență ciudată. Când s-a auzit din nou un scheunat
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
roșu ridicate de vânt de pe câmpul din fața peronului, nu mai eram sigur că văzusem într-adevăr ce-mi aminteam. Mi-am propus ca în zilele următoare să caut coliba în mlaștină și să mă încredințez dacă nu cumva ațipisem între trestii și visasem totul. 10. Vă mirați, poate, că nu sânt sigur de amintirile mele. Dați-mi voie să vă lămuresc printr-un exemplu. Odată mi-am dat întîlnire cu un amic la o piscină din marginea orașului. La capătul bazinului
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
simțit năvălindu-mi în nări mirosul de pământ putred, iar idolul nu mai era decât o bucată de piatră cioplită cu stângăcie și violență. Am plecat mai departe. În jurul meu era acum o liniște nefirească. Nu se legănau nici vârfurile trestiilor decât când țipau păsările. Și pe măsură ce mlaștina devenea mai tăcută, păsările țipau din ce în ce mai des, iar țipătul lor crescu în intensitate până ce se sfărâma ca un geam lovit cu piatra. Atunci se așternu iarăși liniștea nefirească dinainte. Mă simțeam obosit, cu toate că
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
care nu clipea măcar, rămânea mai departe fix și sticlos. Am luat-o la fugă, dar după câțiva pași înotam până aproape de genunchi în pământul mocirlos și m-am poticnit. Un râs bubuitor a umplut mlaștina, cutremurând liniștea și făcând trestiile să foșnească. Atunci am simțit o mână pe umăr. Am sărit ca ars, dar, din spate, o voce răgușită mi-a poruncit: "Stai, nu te întoarce!" M-am supus. După câteva clipe, în care nu s-a mai auzit decât
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]