KorAP: Find »[drukola/base=trist & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...95 96 97 ...613 >

15,306 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836

de conducere, ca să nu rămână pe drumuri, dar și în virtutea spiritului de disciplină cu care fusese deprins din copilărie, el nu era nici pe departe resemnat cu soarta, convins fiind că serviciul de la cimitir nu era decât o scurtă și tristă paranteză a carierei sale inginerești. Simțea, știa, era perfect conștient că pregătirea și competența lui meritau mai mult decât această pasageră și jalnică situare pe scara ierarhiei profesionale. Cu o anumită nostalgie, el se gândea că, dacă n-ar fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
Apele mării. De-al meu propriu vis mistuit mă vaiet. Pe-al meu propriu rug, mă topesc în flăcări... Pot să mai re-nviu luminos din el ca Pasărea Phoenix? Piară-mi ochii tulburători din cale, Vino iar în sân, nepăsare tristă; Ca să pot muri liniștit, pe mine Mie redă-mă! O liniște ca de catedrală se așternu în hol și toți îl ascultară pe recitator cu vădită admirație. Când sfârși, poetul își roti privirea peste capetele ascultătorilor și, fixând-o pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
urce într-un camion militar cu prelată staționat nu departe, după colțul străzii. Autocamionul era deja plin cu studenții arestați în acea dimineață. ... Mai târziu, în seara aceleiași zile, într-o celulă supraaglomerată și imundă a unei pușcării bucureștene de tristă faimă, unde fuseseră azvârliți claie peste grămadă o mulțime de studenți stâlciți în bătăi, buimăciți și înspăimântați, Victor avu ocazia să se convingă că plănuita lor acțiune de protest eșuase complet și că nimeni nu avusese când să schițeze vreun

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774

altă parte, paralela între lumea reală în care evoluează Dora, Teodora, Dorina și Alindora, și lumea sufletelor, animată de Simion, Minodora și Isidora poate fi interpretată ca o simbolică speranță într-o viață după dispariția corpului material. Simbolul devine însă tristă realitate atunci când paralelele se trasează între jumătățile aceleiași Bucovine : cea de Sud, aparținând României, și cea de Nord, azi făcând parte din Ucraina, după ce a aparținut puternicului Imperiu Sovietic care și-a atribuit-o după al Doilea Război Mondial. O

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
Toți au înțeles că nu este nimic de făcut. Pe chipul tatălui, masca de chirurg a fost înlocuită cu o mască rigidă de un tragism indescriptibil. Se îndreaptă spre ieșirea din blocul operator cu membrii echipei urmându-l ca niște triști ciocli. Doar Alindora zâmbește. Ea a reușit o clipă, doar o clipă să comunice. Nu, nu cu spiritul lui Justin, el era obosit, mult prea obosit. Este spiritul protectoarei ei, al Minodorei care îi transmite un mesaj : În împărăția luminii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
ceilalți împreună. Era în 1950. Cred că în mai... Iasomia era în floare. Tata se pregătea să plece cu șareta la gară și eu, scai după el. De cum a coborât din tren am avut impresia că îl cunosc. Zâmbetul lui trist, pe când îmi întindea "Robinson Crusoe", m-a cucerit. Cât eram de mic și neștiutor am înțeles pe dată că era prietenul tatei cu care fusese în lagăr la ruși. De altfel, atunci când s-au îmbrățișat ca niște frați l-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
pe Vasili în mașină și au plecat. Ziua și noaptea a șasea Viața micii noastre comunități, după ce Vasili a fost smuls dintre noi, s-a schimbat mult. Cele trei femei străbunica Ulitia, bunica Ana și mătușa Olga au redevenit umbrele triste, apatice, absente, care fuseseră la aflarea executării celor șase bărbați ai familiei Cozmei. Le vedeam numai seara când așteptau, îngenuncheate, la ușa lui Gerhard căruia îi sărutau mâinile și îl implorau să îl aducă înapoi pe Vasili. În atmosfera asta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
nu avea nici o importanță. Am asigurat-o că poate face un avort, că mâinile și cunoștințele lui Gerhard sunt neîntrecute. M-a întrerupt fără nici un menajament. Era hotărâtă să păstreze copilul. În aceeași seară a ars toate boarfele aduse din trista ei aventură. A pus pe foc și pachetul din celofan cu fundă roz pomponată, care conținea bluza lucioasă și fusta plisată, darul otrăvit de Crăciun. La sfârșit a aruncat pe jar un caiet subțiratec și câteva foi volante. Jurnalul ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
prețioase pe inelarele mâinii stângi, așa ne-a spus bunica Ulitia, singurul martor la logodna noastră. Acum nu știu ce să fac, cum să dau de urma lui. Bunica Ulitia, Ana și Olga nu mă pot ajuta cu nimic, sunt și ele triste și tăcute tot timpul. Ele îl imploră pe Gery să îl aducă înapoi pe Vasili dar dacă el nu o putea, o să pornesc eu în căutarea lui. Și culmea este că azi au apărut câteva picături de sânge pe chilotul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
cu mama, gândul la soarta celui plecat ne-a apropiat mult. Îi sorbeam din ochi dorințele ca să i le îndeplinesc, o mângâiam, o adoram. Iar ea, mama, era blândețea și bunătatea întruchipate. La un moment dat, tata a devenit foarte trist și preocupat și parcă nici nu mai avea timp pentru mine. Iar mama... Mi se părea că se dedică numai lui : "Simion este slăbit de prizonierat. Simion are de lucru. Simion are griji." Aveam senzația că eu nu mai exist

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
de dragoste mi-au înmuiat inima și m-au ajutat să trăiesc în pace până acum. Am certitudinea că Alindora este pe mâini bune, deși mă doare că a uitat-o pe bunica ei bătrână. Asta-i toată povestea, o tristă poveste adevărată dar care se termină cu "happy-end" ca filmele americane, nu-i așa ? Dora rămâne câteva clipe pe gânduri, după care, cu o strângere de inimă pune totuși o întrebare care o frământă : Dar de la el, de la tata, de la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
cheamă în memorie pe mama ei, pe Isidora. La început, gândul o poartă doar la patul de spital, unde o revede așa cum a văzut-o pentru ultima oară, chinuită de dureri și tratamente. Fără să își dea seama, acestor imagini triste le iau locul cele din copilărie, în care chipul mamei este cel pe care îl poartă întotdeauna în suflet: blând, iubitor, iertător... Se face că e primăvară și răsădesc împreună câteva răsaduri firave de flori, cărora mama le rostește denumirile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
Ciprian ? Cine o mai fi și ăsta ? Iar vreo cerere de donație, nu trece zi să nu aducă poșta vreuna..." Încremenește cu foaia de hârtie în mână : Stimate domnule Matei, Îmi asum greaua misiune de a vă comunica o foarte tristă veste. Soția dumneavoastră, doamna Dora Matei, ne-a onorat cu prezența ei câteva zile, fiind în căutarea doamnei Teodora Racoce, care locuiește în comuna Hliboca din Bucovina de Nord, aparținând astăzi Ucrainei. O persoană de încredere a condus-o până

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
a înmor-mântat-o după ritul ortodox, în micul cimitir de lângă conacul "Racoce". La cerere, îi veți putea recupera rămășițele pământești, dar formalitățile sunt încă foarte greoaie în Ucraina. Atât eu, cât și fratele meu Dragoș ne alăturăm durerii dumneavoastră la această tristă pierdere. Cu condoleanțe și stimă, Ciprian Frunză , Arbore, la 10 decembrie 1999, Telefon nr xxxxxxxxx Victor citește, recitește, recitește... Nu poate crede. "Ce putea să caute Dora în Bucovina ? În Ucraina ? În aceste localități de care nu a auzit niciodată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801

aceea, oamenii îl văd tot mai îngândurat, tot mai nemulțumit și închis în sine ca și cum nici n-ar mai aștepta ceva bun și frumos de la viață. Păcat! Mare păcat ca așa o mândrețe de băietan să ajungă pradă gândurilor celor triste tocmai când i-a venit și lui vremea și-l așteaptă seară de seară fetele de măritat la fântână sau în gura portiței, îl compătimeau suratele din vecini, chipurile, întâmplător. Să știi, vecină, că la mijloc îi altceva! Taină mare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875

etcetera m-am simțit... Toate acestea mi-au cronicizat sentimentul singurătății, mă fac să mă simt mult mai vulnerabilă. Cu toate acestea, nu încetez să cultiv singurătatea ca pe una dintre marile mele virtuți. Am primit din țară o veste tristă: mi-a murit o rudă apropiată, chiar dragă. Nu eram prizoniera timpului. Puteam să ajung în satul acela pentru a participa la înmormântare, dar nu m-am dat dusă. Am preferat să pierd vremea aici, să mimez faptul că am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
urmate de sisifii lor, către poale. La poale este un uriaș cimitir; un câmp nesfârșit de cruci. Sisifii știu că, în cele din urmă, acolo vor sfârși, dar își reiau truda. Chiar și în detalii, nu vei vedea niciun sisif trist; dar nici zâmbind. Ei sunt doar niște ființe care-și fac treaba. Parcă s-ar afla la serviciu. Dacă te uiți atent, ai impresia că poartă o mască de serviciu, de slujbă. Cred că așa arată viața multora dintre noi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806

vreme. Copacii subțiri plângeau cu crengile goale. Peste tot urâtul te făcea să te cutremuri. Fire de iarbă sufereau plăpânde. Era un urât stricat. În singurătate pare atât de liniștit, un pustiu ce nu te atinge, un colț de libertate tristă. Soarele ardea, dar afară nu era cald. Era mai precis relativ friguț. Ploile aduceau gunoaie pe apele de la canal. Acestea veneau în valuri vălurele. Câte o frunză pe ici, pe colo de salcâm sau de tei plutea pe râul respectiv

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
Își lăsă parpalacul pe scaun și-și cumpără o apă. Cum putea mintea ei fi mai puțin limpede, când ea era trează, sau cum putea să-i ia cineva din piept disperata-i durere, de vreme acum dulcea-i și trista-i durere, care-i picura plăpând pe sufletul însângerat de vreme, pe umerii împovărați de cunoaștere sau pe sărmanul suflet rebel și pururi liber? Căci spiritul e liber, dar omul va putea fi pururi doborât, și dacă, odată cu moartea adoarme

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
se uscaseră picăturile de ploaie și vântul, o greșită limită subtilă între restul și mediul ei, cu nimic mai intim decât holul pustiu (și nearanjat) al blocului. Astăzi primise corespondență. Scrisoarea avea ceva din aerul învechit și prețios al lucrurilor triste. Deja se contaminaseră de la mirosul de țigară în care era îmbâcsită încăperea. Va deschide geamul înainte de a pleca. Puse scrisoarea pe masă. Trebuia să ajungă la serviciu, avea inspecție. Se pregătise din timp, și foarte bine. Știa perfect ce să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
mâna, amândoi mințiră în privința destinației. Nemuritorul 1998 Priveam de la ultimul etaj al Tower-ului N. Y. City-ul. Superb. Superbă era și noaptea respectivă. Însă rupsei magia și plecai spre casă, pe jos. Mă numesc Anca Negru. Într-o noapte, plecai fiind tristă pe viață (citisem și împărtășisem o poveste din "Aventura IV" scrisă de Purcaru Anca). Din multe posibilități, și una ideală (cea a visului meu, ce nu se va întâmpla în realitate) nu rămăsesem cu nimic. (Singura mea consolare era că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
thriller-uri, polițiste. Am dorit civilizația aceea. Și acum eram la o petrecere, ceva șic de după serviciu pentru a-l serba pe un coleg. Vântul îmi adia prin păr. Mă chema. Mă numesc Anca Negru și în această noapte eram tristă pe viață. Pentru că nimic nu era ideal, pentru că nu exista ce căutam. Și pentru că nu exista, se părea, nimic la fel de bun. Plecai de la petrecere, coborâi cu liftul și vroiam să colind fără direcții străzile. Eram puțin vrăjită, visătoare. Și văzui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
orice s-ar întâmpla, și doar asta contează. Își pune sabia în teacă, sub pardesiul negru. La picioarele sale stă mortul. De fapt, cine e cel ce zace decapitat? Prietenul lui? Acum el se duce glorios spre eterna sa și tristă peregrinare. Aerul năclăit de ceață și pustiu persistă în jurul său în timp ce el trecea prin cartierele mărginașe ale orașului. Era noapte și rece, atât cât să rămâi viu la drama vieții tale. Nu se putea vorbi nici de tinerețe, nici de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
lumina aprinsă, ușa descuiată și cu chef de distracții. Are loc și războiul din Irak. Privit la televizor pare scos din filmele turnate prin 1994. Pe viu înțelegi ce e de înțeles pe unde ești. Prin prismă realității e gol, trist și mare. Fantezist, se văd luminile bombardamentelor în noapte, flăcări și exploziile rotunde. Orori: oamenii se omoară între ei. Lumea e în continuă schimbare. Trebuie înțelese punctele de vedere, urmărite evenimentele logic, pentru a nu pierde din vedere realitatea. În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
cu gura pe mine și reproșuri. Însă eu o las să vorbească, fiindu-mi dragă așa. · · · · Fă ceva! · Am un vis și nu știu dacă e frumos sau un coșmar. Cred că e o poveste despre pasiune. E o poveste tristă, șoptită de sufletul meu. Să nu spui nimănui! Să fie secret. Tipul cu ochii verzi, mici, sclipitori, e brunet, are părul nu prea des, e înalt și are ceva dulce în ținuta sa. Îmi zâmbește de fiecare dată când mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]