4,882 matches
-
unificator, capabil să șteargă hotarul dintre moarte și zămislire, dintre zori și amurg, dintre mișcare și încremenire. D. este un poet al stărilor contrare, dar nu extreme. El nu pendulează între panică și extaz, ci alunecă doar de la îndoială la uimire, stăpânește adică un univers al contrariilor pașnice. Predica focului (1993) pare să anunțe o nouă etapă, cea ironică, perceptibilă mai puțin în limbaj (neașteptat de aspru, chiar sarcastic pe alocuri), și mai degrabă în plăcerea distanțării de sine și de
DUMBRAVEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286901_a_288230]
-
albă, RL, 1985, 15; Elena Ștefoi, Poezie, CNT, 1989, 10; Ion Cristofor, Discreția melancoliei, TR, 1989, 23; Romul Munteanu, Secvențe ale poeziei, FLC, 1989, 27; Gheorghe Grigurcu, Candoare și melancolie, CNT, 1995, 14; Ulici, Lit. rom., I, 198-199; Gheorghe Grigurcu, Uimire, sensibilitate, RL, 1996, 18; Dicț. scriit. rom., II, 266-267; Simona-Grazia Dima, Coeziunea ca proiect al ființei, CRC, 1999, 9; Gheorghe Grigurcu, Țigara care arde cum o candelă, RL, 1999, 17; Ion Roșioru, Amfiteatrul norilor, TMS, 1999, 5; Carletta-Elena Brebu, „Amfiteatrul
FILIMON. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286994_a_288323]
-
1981; Poussin, București, 1981; Poietică și poetică, București, 1982; ed. Craiova, 1998; Stendhal - scriitură și cunoaștere, București, 1985; Punctul central, București, 1986; Picătura de ploaie, București, 1987; Mâna care scrie. Spre o poetică a hazardului, București, 1994; Vocile, București, 1998; Uimire și poiesis, Craiova, 1999; Punere în abis, București, 2000; Cvadratura cercului, București, 2001; Capcana-Le Piège, ed. bilingvă, București, 2002; Centrul de aur, București, 2003. Ediții: Dan Laurențiu, Călătoria mea ca erou și martir al timpului, București, 1999. Traduceri: Madame
MAVRODIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288067_a_289396]
-
ascuns. Alcătuite exclusiv din viziuni fugare, poemele nu își propun să închege, în ansamblu, o anume obsesie de ordin metafizic, ci tind constant să exprime trăirea ca amprentă a condiției umane. Sub același semn al unei reale sensibilități, capabilă de uimiri patetizante, dar întrerupte mereu de suflul prea scurt (și prea prudent) al evocării, stau și paginile din Cumințenia zăpezii (1987), cuprinzând impresii din Scandinavia și Groenlanda, ori din Vino la noi, Roberta! (1989), combinație agreabilă de note de călătorie, reportaj
MICLESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288105_a_289434]
-
prisma viziunii moderne a structurilor epice. În cronicile și eseurile din volumul Figuri ale imaginarului poetic (1999) el operează cu un discurs hermeneutic aplicat operei lirice, relevând „miezul sublim al poeziei, plusul de nimb al existenței ființei în plusul de uimire a cuvintelor”. Remarcabile sunt interpretările date liricii lui Marin Sorescu, interesantă aceea dedicată lui Ioanid Romanescu. Sunt discutați și câțiva poeți care și-au definit profilul în ultima perioadă, precum Gheorghe Izbășescu, Gabriela Crețan, Iulian Boldea, Mircea Drăgănescu, Lucian Vasilescu
GHILIMESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287264_a_288593]
-
pentru caracterizarea bizarului vodă și pentru realizarea tabloului viu al domniei sale. Cronica are două momente epice distincte prin conținutul faptic, dar și prin atitudinea diferită a autorului. Până la războiul turcilor cu nemții este urmărită cu un ochi critic și cu uimire persiflantă activitatea domnitorului, plin de ciudățenii și de cruzime, imprevizibil în hotărâri, înconjurat de apropiați și slujitori pe măsură. Modul înțelept în care Mavrogheni a știut să se pregătească de război îl face însă pe cronicar să vadă în el
HRISTACHE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287461_a_288790]
-
versului o mai accentuată dimensiune metafizică, poetul eșuează de cele mai multe ori, iar lirismul rămâne fără consistență, exterior. SCRIERI: Întoarcerea lui Făt Frumos, Iași, 1969; Sînt, Iași, 1971; Rost, Iași, 1972; Pământul din frunze, Iași, 1976; Însemne în porți, Iași, 1979; Uimiri, Iași, 1981; Obsesii, Iași, 1983; Singurătatea eternului, Iași, 1998. Repere bibliografice: Nicolae Manolescu, Versuri de debut, CNT, 1969, 43; D. Florea-Rariște, „Întoarcerea lui Făt Frumos”, IL, 1970, 3; Constantin Coroiu, „Sînt”, CRC, 1971, 32; Const. Ciopraga, Profiluri de poeți: Silviu
RUSU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289413_a_290742]
-
nu e un roman propriu-zis, ci o carte de evocare a copilăriei, apropiată mult de atmosfera din La Medeleni de Ionel Teodoreanu. Cu mijloace diferite, dintr-o altă perspectivă, S. întreprinde o subtilă introspecție în psihologia copilului, surprinzând bucuria și uimirea cu care acesta descoperă lumea înconjurătoare, florile, apa, lumina, farmecul naturii. Cartea constituie o fină radiografiere a vârstei inocente, a inițierii în cotidian (strada, jocurile, grădina publică, gramofonul) și a schimbărilor survenite în vederea integrării în viața obișnuită. Bine prinse sunt
SADOVEANU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289424_a_290753]
-
câmpul său vizual Într-un obiect pentru expropriere umană. Dacă artistul a preluat o imagine a naturii pe pânza sa, omul de știință face cam același lucru pe masa de laborator. Natura a Încetat să fie un domeniu privit cu uimire și teamă și a fost redusă la resurse care așteaptă să fie transformate după imaginea omului. Înarmat cu cunoștiințe obiective, Bacon a prezis ca va fi posibil să „extindem limitele imperiului uman până la influențarea tuturor lucrurilor posibile”12. În timp ce anticii
Visul European by Jeremy Rifkin () [Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
de nou-veniți din Europa, care au trecut cu convoaiele de căruțe cu coviltir peste Munții Apalași În drum spre câmpiile fertile ale Vestului Mijlociu, iar apoi către preeriile marelui podiș, părea Într-adevăr un Eden. Au scris acasă exprimându-și uimirea În față atâtor pământuri accesibile. Iată descrierea sălbăticiei americane făcută de un nou-venit: Linia aparent interminabilă de copaci dinaintea noastră, intinderile salbatice care ne Înconjoară, adâncimile misterioase ale frunzișului bogat, unde nu a călcat picior de om, luminate de razele
Visul European by Jeremy Rifkin () [Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
regn. De un imagism viu, versurile alcătuiesc un tablou antropomorfic care, prin asociațiile neașteptate, îl amintesc uneori pe Ilarie Voronca. Dar lirismul autentic iese la iveală atunci când Ș. renunță la excesul de imagini, decantând versul de arabescurile metaforice. Exuberanța, vitalitatea, uimirea, suavitatea, elanul juvenil rămân caracteristice pentru lirica acestui „adolescent pe viață”, cum s-a autodefinit. SCRIERI: Pe o vârstă de băiat, București, 1970; Aripa mea de soare, București, 1975; Desculți pe cer, Iași, 1976; Frumosul în piele de tigru, București
STEFURIUC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289915_a_291244]
-
scrisorile lui Ș. către negustorul sibian Hagi Pop, trimise din Karlsbad, sunt interesante și ca document psihologic. În orașul apusean, unde petrecerile se țin lanț, frecventând o societate care i se pare strălucitoare, boierul oltean nu își mai revine din uimire și încântare. Luxul îi ia ochii, civilizația apuseană îl impresionează, atenția cu care se vede înconjurat, poate din simplă curiozitate, îl măgulește. Spiritul de observație nu îi lipsește și el are prilejul să constate, astfel, că portul românesc intrigă, dar
STIRBEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289935_a_291264]
-
inima lui Manole?” (Clopote de vid). Versurile din Drumul spre solstițiu (1970), O ramură deasupra ierbii (1975) și Zăpada din anul o mie (1981), ultimele două distinse cu Premiul Asociației Scriitorilor din Brașov, aduc o diversificare a orizontului poetic. Acum uimirea copilărească, „neseriozitatea” programatică, „revolta cuceritoare împotriva simbolurilor” (Florin Manolescu) configurează portretul unui sceptic: „Ce să facem, domnișoară? Zarurile au fost aruncate, / nu e Gérard Philipe, nu e Al Capone, ci eu sunt” ( Nu mai plânge...). Refuzul civilizației robotizate, teama de
STOIE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289958_a_291287]
-
călător: "... Cînd din 1824, începe să treacă granița spre a-și așeza copiii la școli străine, Golescu, mai cu judecată acum și într-o vreme de repezi afaceri, rămîne zguduit. Cu receptivitatea întîrziaților, el trece din emoții în emoții, de la uimire la rușine, din apatie la o aprigă voință de bine și progres. Schimbarea la față a acestui boier simbolizează întreaga noastră renaștere[...] Văzînd pe toți călătorii "însemnînd", ia și el condeiul și tot drumul scrie, pentru ca "publicarisind" cele văzute să
Băgarea de seamă a Golescului by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/17184_a_18509]
-
se micșorează, Umbrele o acoperă, singurătatea o înzidește, Bucuriile n-o mai recunosc Totuși avem nevoie de copilărie Căci ea este singura insulă Unde puritatea Încă guvernează nestingherită... RÂND PE RÂND Rând pe rând toate misterele Își desfac petalele Și uimirea dispare Rând pe rând, toate femeile Își aruncă veșmintele Și goliciunea devine poezie Rând pe rând, toți bărbații Își dezgolesc pieptul Și uită de orgoliul lor masculin Rând pe rând, toate păsările Își iau zborul, descriind pe cer Arabescuri colorate
VERSURI de HARRY ROSS în ediţia nr. 1698 din 25 august 2015 [Corola-blog/BlogPost/381289_a_382618]
-
lumină. IANUARIE Sunt născută în ianuarie, o lună cu ochii de gheață în hibernarea greoaie a poverilor sufletești. Alături, înariparea îngerească a speranței. Zăbovesc pe străzi ca-ntr-o rugăciune. În jur, doar pândele cerșetorilor îmbrățișați părintește de ger, în uimirea trecătorilor indiferenți. Oriunde privesc, abatere, risipă, pierzanie de la drumurile moștenite de la facere, în licărirea luceafărului de seară. MĂ CHEAMĂ SINGURĂTATEA Șoapte meschine îmi șuieră în urechi, tocmai când bat clopotele împărtășaniei. Robe atârnate peste capetele rugânde, ochi înecați în lacrimi
MĂ CHEAMĂ SINGURATATEA (VERSURI) de DANIELA GÎFU în ediţia nr. 1535 din 15 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/381279_a_382608]
-
lor cînd afară sînt 34 de grade la umbră. Berlin. Știam zicala conform căreia în Berlin nu e decît un singur anotimp: toamnă, dar nu mi-aș fi închipuit că trebuie luată ad litteram. Or, nu mică mi-a fost uimirea cînd, ajungînd la Berlin la 1 iulie, în sandale, cu haine subțirele, de vară, am găsit lumea îmbrăcată exact la fel ca în toamna trecută, pe care am petrecut-o aici: pulovere pe gît, pantofi închiși, ciorapi, fulare, iar ca
Vara prin Europa by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/15006_a_16331]
-
auzit întâmplător, fie din manualele școlare, fie din bibliografii ce se consultau doar cu permis special, fie din procese publice trâmbițate cu persuasiune și ură de clasă. Dar din noianul informațiilor, cu grijă și ochi de specialist selectate, aflăm cu uimire și satisfacție totodată despre existența unei numeroase elite românești existentă între anii 1877 și 1946, trecută apoi prin sabia nemiloasă a proletariatului care a decapitat-o și la propriu și la figurat. Poporul român nu a fost compus numai din
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93047]
-
timp, căruia îi resimte dureros curgerea, spre eliberarea de sub tirania gravitației, caută rostul propriei existențe, căutarea fără istov fiind impulsul fundamental, căci neodihna îi apare ca unica șansă de a fugi de moarte. În paralel, trăiește continuu starea ingenuă a uimirii („mirare mi-e setea”, Cântec pentru mirare), repudiază ceața, umbra, înghețul, opacul. Îmbinând melancolia cu dramatismul și apelând la discrete aluzii biblice și trimiteri spre folclor, versurile vădesc siguranță. Cărțile următoare, Munții (1978) și Locul unde aștepți (1983), se mențin
STANILOAE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289880_a_291209]
-
îndrepte răzbunarea împotriva „urmașilor Femeii”, adică a creștinilor. Persecuțiile creștinilor, care vor dura trei ani și jumătate, vor fi descrise în capitolul 13. Copilul născut din Femeie îl închipuie pe Isus. Începând cu Bousset și până la Peerbolte, cercetătorii își exprimă uimirea în fața acestui personaj, mai exact a faptului că pruncul‑Mesia este răpit la ceruri imediat după nașterea sa. Totuși, supus unei noi lecturi, lipsite de orice părere teologică preconcepută, fragmentul pare a nu avea nimic extraordinar. Ce spune acest text
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
fiecare corn o diademă și pe fiecare cap, câte o blasfemie. Chipul său seamănă cu al unui leopard, picioarele sunt de urs, iar botul ca de leu. Unul dintre capete, rănit mortal, își revine, înviind printr‑un miracol și stârnind uimire printre toți locuitorii pământului. Drept urmare, oamenii încep să i se închine balaurului, căci el este cel care dă fiarei puterea extraordinară de a face minuni. Domnia fiarei „ieșite din apă” durează patruzeci și două de luni. În tot acest răstimp
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Duhului Sfânt (Faptele Apostolilor 8): „în dorința sa de a rivaliza cu apostolii și de a deveni cunoscut la rândul său, el se apleacă și mai mult asupra tuturor practicilor magice (universam magiam scrutans), vrând ca mulțimea să amuțească de uimire” (I, 23, 1). Simon se pretindea întruparea Tatălui, coborât pe pământ pentru a salva Gândirea sa, care a fost închisă în trupul unei desfrânate din Tyr. Cum s‑a întâmplat aceasta? Magul afirmă că, după ce a creat îngerii și arhanghelii
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
cel Bun, fiul cel mic al lui Radu Paisie, și nepot - mort la 24 decembrie 1557 - al lui Radu cel Mare, ctitorul. Remarcabila zidire de la Curtea de Argeș (despre care văzând-o, sirianul Paul de Alep a zis că este „prilej de uimire pentru minte”, declarând-o „fără pereche printre mănăstirile din această țară”), pe care Neagoe Basarab a ridicat-o între 1512 și 1517, pe locul unei mari vechi biserici a lui Vlad Dracul, din piatră profilată ce se supune, pe fațade
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Din aceste motive efectele sale sunt puternice, zgomotoase, adesea chiar șocante. Orice surpriză are o importantă conotație de trăire emoțional-afectivă, cu efecte În planul conștiinței individului. Efectele situațiilor-surpriză, cum le vom numi, sunt două, În funcție de rezonanța lor emoțională: spaima și uimirea. Spaima este o emoție negativă, violentă, o puternică criză emoțională pe care individul o resimte și o trăiește ca pe un șoc psihic. Ea reprezintă Întâlnirea persoanei cu un element negativ, cu un pericol brusc, brutal, de maximă gravitate, care
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
aceasta. În cazul spaimei, reacțiile psihice și somatice ale individului au un caracter violent, dezordonat. Ele nu mai sunt controlate de conștiință și rațiune. Persoana se simte complet Închisă În situația dată. Neputincioasă, ea va avea atitudini și reacții paradoxale. Uimirea este o reacție pozitivă, de mare intensitate care, survenind brusc, surprinde ca și În cazul de mai sus individul, la fel de nepregătit. Dar, spre deosebire de spaimă, efectul de surpriză este pozitiv. Uimirea este o descoperire care mă umple, spre deosebire de spaimă, care mă
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]