4,112 matches
-
am gândit că-mi va fi foarte frig în mormânt. „Mai bine le zic de bani, să mă ducă acasă”. Dar s-a întâmplat ceva care nu mi-a dat voie. Am făcut pe mine de frică. Atunci m-a umflat râsul. „Tocmai eu care sunt vidanjor... să vadă ăștia că m-am cufurit pe mine?” „Ce râzi?” au zbierat ei. „Uite așa, ce n-am voie?” i-am înfruntat. Atunci unul din hoți le-a spus celorlalți: „Lăsați-l, bă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
exista în urma lor. Minciuna le intrase în pori ca praful de marmură în pielea sculptorilor. Erau momente când ar fi dorit, cu siguranță, pentru ei înșiși, numai pentru ei înșiși, să știe exact ce au fost, dincolo de întâmplările care se umflaseră în timp, cu sângele supt, ca niște lipitori crescute pe trupul realității. Uneori, seara, când coridoarele se goleau de lume, îl vedeam pe câte unul dând târcoale prin apropierea arhivei, singur, tăcut, cu gulerul la halat ridicat ca să nu fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
undeva în jurul orașului o grotă care fusese probabil o cazemată în timpul războiului. O năpădiseră buruienile, șopârlele și păianjenii, dar mi s-a părut salvatoare. Intram în ea și spuneam tot ce-mi trecea prin cap. Mă ușuram astfel. Câteodată mă umfla râsul văzând o șopârlă care se oprea mirată înainte de a o tuli prin buruieni...” Dar Călugărul n-apucă să-și termine istoria fiindcă Dominic, supărat că fusese întrerupt ceva mai devreme, se răzbună: „Fleacuri”, hotărî el, agresiv. Într-o zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
și autoritatea ei. Ca să fie sigură, prefera să se extenueze. Alerga toată ziua de la bucătărie la poartă, de la poartă la arhivă, de la arhivă la infirmerie și la laborator. Călca apăsat, încântată de ea însăși, transpirând abundent și săltându-și sânii umflați sub halat, dar păstrându-și aerul semeț, la care contribuiau probabil și formele ei pline. Aștepta să fie salutată de cei cu care se întâlnea și nimic n-o făcea mai fericită decât sentimentul că nu lăsase nimic la întâmplare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Pe o vreme ca asta nu se poate zbura, ar fi o sinucidere”. Un vânt umed legăna bălăriile. Cătunul nu se zărea deloc. Doar capătul dinspre azil al bălții se distingea ca o pată tulbure. „Să vedeți voi cum se umflă bălăriile după ploaia asta”, zise Siminel. Azilul nu arăta ispititor nici când cerul și marea străluceau, dar când ploua zidurile cu ferestre mici deveneau de-a dreptul apăsătoare. Erau zilele cele mai grele pentru bătrâni, fiindcă le răscoleau reumatismele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
omenească. Nu mersesem prea mult, când m-a înțepat ceva la picior, o muscă mare, de culoarea cobaltului. N-am dat importanță acestei înțepături, dar după vreun sfert de oră am început să am dureri și amețeli. Piciorul mi se umflase. Am strigat, dar nu mi-a răspuns decât foșnetul frunzelor mari, clătinate de vânt. Simțeam cum îmi creștea febra și abia mai puteam să pun piciorul în pământ. De fapt, nu știu cum am reușit să mă întorc în luminiș. Mai țin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ia sticla din mână. Dar tu te înfierbânți: „Ascultă. Dacă ești deștept, trăiești fără să te mai gândești la nimic. Ca păduchii. Sau ca broaștele. Atunci nu ți se mai întoarce stomacul pe dos”. Îți aduci aminte ceva și te umflă râsul: „Am auzit că Aristide de câte ori se îmbată rău, înainte de a cădea cu capul pe masă, bombăne aceleași cuvinte: «Și-acum la treabă!» După care adoarme”. Dar văzând că omul din fața ta n-a gustat gluma, devii serios: „Ce ușor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Încă mai făcea gesturi complice de veselie, Îl Întrebase ce voia să spună. „E ceva torinez. Înseamnă «scoate-ți dopul» sau, dacă preferi, «binevoiți să vă scoateți dopul». Când ai În față o persoană Înțepată și scorțoasă, presupui că e umflată de propria-i lipsă de modestie, și la fel se bănuie că o considerație de sine atât de ieșită din comun ține În viață corpul dilatat numai În virtutea unui dop care, introdus În sfincter, Împiedică toată acea aerostatică demnitate să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
părintesc decât să recunoască că n-au talent; în deosebi actorii, cântăreții, oratorii și poeții. Cu cît unul din aceștia e mai lipsit de talent, cu atît e mai mulțumit de sine, cu atît se laudă mai mult și se umflă în pene. Și își găsesc, cum se zice, marfă pe măsura lor: cu cît e unul mai nerod, cu atât își găsește mai mulți admiratori; lucrările cele mai proaste plac celor mai mulți, deoarece mulțimea e supusă Prostiei”<footnote Erasmus din Rotterdam
ARTĂ, DEGENERARE, KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic''. In: ARTĂ, DEGENERARE , KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic'' by Edi APOSTU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/381_a_550]
-
fluidul aducător de viață inundîndu-i cipurile. Formează un număr de departe și sevele Îi permit să-și vadă mesajele din inbox. Fosta soție, agentul, avocatul, Ivan. Felurite icon-uri străluminează ecranul, e-mailul Îl Îmbie să-și mărească penisul, să-și umfle sînii, să-și reînnoiască ipoteca pe casă. Totul este În regulă În lumea largă. Trec pe lîngă el vampiri flămînzi, la ananghie, pizmași. Să treacă! Mai are o oră Întreagă pînă la Îmbarcare. Brusc, Wakefield Își reamintește un cusur al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
lor de expertiză cresc, se specializează și se divid precum fagurii de albină. Tot așa și cu sînii, murmură el. — Ce-i cu sînii? Wakefield nu poate explica precis. SÎnii devin din ce În ce mai mari, sălile de conferință acoperite cu domuri se umflă În centrele diferitelor orașe, există o analogie, deși cam subțire. În fond, trebuie să existe un final al acestei umflări. Dacă sînii devin prea mari, proprietara lor cade În nas. Dacă apar prea multe săli de conferință, vor sfîrși goale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
pe care eu, de-o pildă, prefer să-l mănînc crud. Oricum ar fi, are suficiente fuste ce se pot Înlătura pentru a fi pe placul oricărui relativist fundamentalist. Varza este bombastică - o putem compara cu un conțopist de provincie, umflat de fudulia propriei importanțe. Conțopistul-varză este un tip balcanic familiar, o amintire lăsată În urmă de imperiile Otoman și Austro-ungar și a supraviețuit prin comunism, pînă În zilele noastre. Că o atare creatură precum Conțopistul-varză răzbate prin vremi este un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
Începe să plîngă. Sora lu’ mama a murit acolo, dar Allah nu s-a ținut de cuvînt. Mi-au dat numele ca al ei. Scanînd undele la Întîmplare, să vadă cine-i pomenește numele, Diavolul aude toate acestea și se umflă În pene. Tare Îi mai place Balcania; i-a modelat esența cu fluierul și lira lui. Este și Pan și Orfeu, maestrul peșterilor grecești și rege al Traciei. A creat acolo asemenea frumuseți că triburile omenești care au urmat i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
de respectul pe care i-l datorează. Chiar și războiul și-a pierdut grandoarea, armele sînt impersonale, oamenii Îi folosesc numele mai ales ca Înjurătură, rareori mai recunosc natura lui divină. Diavolul Își permite un moment de autocompătimire, apoi se umflă iar În pene. La urma urmei, el, și nu Dumnezeu, este originea Artei. Dumnezeu nu a creat nimic pînă cînd nu și-a Însuflețit maimuța lui de lut. Toate celelalte aspecte ale creaturii, inclusiv muzica Îndoielilor sale, capriciile și gusturile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
ei accesoriu fără conotații etnice. Mahmureala lui Wakefield s-a dus, mulțumită pastilei de la Susan și o euforie moderată Îi ia locul. O privește pe fosta sa soție cu admirație reală În timp ce ea Își ia rămas bun de la aliații ei. Umflată de victorie, Mariana merge țanțoș cu cîțiva pași În fața lui Wakefield, care se Întreabă de unde a apărut femeia asta, care i-a fost cîndva soție. Nu a bănuit nicicînd existența unei astfel de Mariane. La cîțiva metri de expoziția suedeză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
zis că e un loc foarte special pentru el. Parcă era un făcut, bombăni Fran, să se simtă în halul ăsta tocmai când plecau să petreacă un weekend romantic împreună. De ce se întâmpla să faci guturai sau să ți se umfle amigdalele cât casa sau, și mai bine, să îți vină pacostea tocmai în momente ca astea? De bună seamă, Dumnezeu avea ceva împotriva mâncării bune și a sexului de calitate și nimic nu-i făcea mai mare plăcere decât să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
la-nceput, când te-apuci. După aceea, locul respectiv, cu cât mergi mai mult, cu atât amorțește și nu mai ai nici o problemă. Deci, merge foarte frumos. Te doare după aceea, când te bați a doua oară, pentru că el se umflă și a doua oară doare foarte rău. Și am așteptat să treacă, ca să pot să-l bat a doua oară, dar nu s-a mai putut, pentru că am plecat pe la Poliția Capitalei, în cercetări. Că am avut multă treabă acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
am luat niște mere, face femeia o plăcintă... Nu dai și tu o țuică. Dau, mă duc frumos în restaurant, să bem o țuică. Mai luăm una și pe a treia, am uitat de plăcintă. Soția, ce faci, mă - se umflase coca... Zice lui ăl mic: du-te după tac’tu, nu te vezi cu el, ia punga, pui mere și tu, vii acasă. Ia băiatul punga, ia mere de la tarabă, plătește, când să plece, ies eu din restaurant cu nașul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
servici, când era la noi la bloc - toate mașinile din raza lui, chiar dacă nu furam, le stricam, spărgeam bordul, tăiam scaune, să-i fac rău lui. Pentru că, fiind în fața blocului, m-am bătut cu un băiat din bloc, i-am umflat ochii și nu știam că sectoristul e rudă cu el. Și am luat câteva scatoalce și... de atunci l-am ținut minte și am căutat să mă răzbun. Și răzbunându-mă am ajuns la concluzia că pot să câștig și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
ea și-o pierde Și îmbracă una verde. Seamănă cu o paradă De belșug și de lumină; Omul pare o albină Și pe câmp și în livadă. Umblă-n ploaie și-n răcoare Și e meșteră-n culoare; Când își umflă pânzele, Rupe toate frunzele Și provoacă-n tot minutul Când tușitul, când strănutul. Uneori e mai domoală Și obrajii nu-i ciupește, Cu făina ei din poală Ea pe toate le albește. Însă, când e năzuroasă, Mai bine-i să
Cartea de ghicire by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/525_a_1299]
-
120-122). În 1947 - puțin după vizita și conferința din România a lui Tzara, devenit acum militant comunist, fost luptător în Rezistența franceză etc. -, Pandrea își propune să spulbere „o iluzie care durează de vreo două decenii și care s-a umflat ca un balon multicolor în istoria literară română de ultimă oră”. Calificative precum „maquereau metec”, „furnizor balcanic pentru cadîne interlope, cu narcotice și cu un soi de literatură de scandal”, „snob și agent comercial” (care, „lumpenproletar” fiind, „nu pactizează cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
mă duce, e un fluture crepuscular vrăjit. Tactilismul lunecos al goanei noastre. Ca un demon zburător prin văzduhu-i natal. Roșu negru. (...) În preajmă se învoaltă din frunziș frumoasele românce cu o ederă de pasiune voioasă pe fustă și pe mînecile umflate de fum alb. (...) Cu sărituri mediteraneiene, artiștii futuriști români rup rîndurile. Sculptorița Pătrașcu cu mîini încîntate sculptează de-a dreptul în jăratec. (Irina) Codreanu elansează ideal sinteza flacărei. Iancu înalță arhitecturi de neon. Maxy precizează formele veloce ale mobilelor și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
la ușă. Mi-am tras În grabă halatul de baie pe mine (de-o eternitate intenționez să-mi iau un halat de casă, dar nu știu cum se face că nu ajung niciodată să cumpăr unul) și, cu părul Încîlcit și ochii umflați de somn și nespălați, m-am dus să deschid. Acolo am dat peste mama lui Dan, stînd În prag și radiind de fericire. — Ellie! exclamă ea, dîndu-mi un sărut pe obraz. În timp ce eu Înghețasem, umilită de faptul că mă vedea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
că Încă mai trebuie să „lucrez“ ca să o recuperez. Împleticindu-mă pînă În baie, mă privesc cu ochi Încețoșați În oglindă și Îmi mai scapă un geamăt, căci femeia strălucitoare de aseară a fost Înlocuită de un monstru cu fața umflată de somn. Cam așa arată trecerea de la sublim la ridicol. Înghit două tablete de Nurofen, după care Îmi tîrșîi picioarele spre bucătărie ca să fac niște cafea. La zece și jumătate, izbutesc În sfîrșit să mă Îmbrac și sînt pe cale să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
trebuit să dormim direct pe podeaua de piatră, folosindu-ne de pieile de cerb și de șaluri. Biserica avea un singur corp, cu un mic altar și cu o icoană a Fecioarei sub care ardea o candelă uitată. Ni se umflaseră picioarele și ne dureau. Când ne-am dat jos încălțările, am văzut că aveam picioarele bășicate. Gundo a început să se frece, bombănind și înjurând. Am încercat să-l consolez. - Gândește-te la Iov. Și la romanii care, cu astfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]