4,024 matches
-
În afară de aceasta, conducerea oastei otomane era dintre cele mai valoroase. Ridicarea conducătorilor atât pe plan militar, cât și administrativ, se făcea indiferent de starea socială și, începând cu domnia lui Murad II, indiferent de naționalitate. În timp ce în lumea feudală europeană, urcarea treptelor în ierarhia socială era foarte anevoioasă, în Imperiul turc putea oricine să aspire la cele mai mari posturi, cu condiția să fie musulman și să aibă calități cu totul deosebite. Datorită acestor principii de organizare, o parte dintre conducătorii
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
află în conflict deschis cu turcii și o primă măsură, care ilustra această nouă stare de lucruri în raporturile sale cu Imperiul Otoman, era suspendarea dării de 2.000 de galbeni, pe care o plătise Porții în fiecare an de la urcarea sa în scaunul Moldovei. Ștefan nu se așteptase ca domnia lui Laiotă să fie atât de scurtă. Cu toată graba lui de a strânge din nou oastea, pentru a-i respinge pe turci, aceștia nu l-au așteptat pe voievodul
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
fărâmițării feudale. Vom examina situația din Moldova între 1432-1457. Domnul și „criza fărâmițării feudale”. Domnia lui Alexandru cel Bun a fost îndelungată și liniștită, nu avem documente care să pună la îndoială autoritatea domnului. După moartea lui Alexandru și până la urcarea pe tron a lui Ștefan cel Mare, timp de un sfert de secol, s-a considerat că a existat o fărâmițare feudală, ajungându-se chiar la concluzia că este vorba de o “criză a fărâmițării”. Această criză s-a datorat
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
acordat bisericii o atenție deosebită tocmai datorită rolului acesteia în societatea feudală. Dar și domnii de dinaintea lui Ștefan cel Mare, unii în ciuda unor domnii scurte, au înțeles rostul pe care îl avea biserica. Dacă ne referim la ultimul deceniu de dinaintea urcării lui Ștefan cel Mare pe scaun (1446-1456), în acest răstimp se dau cele mai multe privilegii, care cuprind scutiri de dări pentru satele mânăstirești. Timp de zece ani, între 1446 și 1456, domnii de dinaintea lui Ștefan cel Mare au dat mânăstirilor 38
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
cel de care trebuie mereu să te păzești”. Colindele de fecior și de fată mare, baladele fantastice și basmele evidențiază o etapă cathartică fin interțesută la nivel simbolic; eroii își abandonează neputința umană prin recluziune, rătăcire, sete, foame ori prin urcarea în spații consacrate cum e muntele. „Simbolismul morții ca fundament al oricărei nașteri spirituale, adică al oricărei regenerări” va fi și el recunoscut doar la nivelul conotației, disiparea sensurilor în forma metaforică a creațiilor fiind un atribut al evoluției artistice
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
s-au dus/ Toți mi s-au răpus./ Dintr-atâți voinici,/ De cinci mii ori cinci,/ Iovan Iorgovan,/ Fecior de râmlean,/ Frumos se gătea,/ Bine se-narma/ Și singur pleca/ Pentru vânătoare,/ Pentru-nsurătoare”. Traseul inițiatic este ascendent, atât prin urcarea de la câmpie spre munte, adică în Centrul Lumii, unde va avea loc confruntarea, cât și printr-o „elevație” către izvoarele Cernei și deci către preistoric și Strămoși. Iovan își intuiește destinul și nu se lasă marcat de nereușita miilor de
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
munțâi șî pi tăti văili (...) Mie nu mi-i frică-n lumi di nimic, numa di Ion Voinicu”. În Sâla - Samodiva I( 10), Bogdan Damian/DăleaDămean merge în întâmpinarea bestiei prin intruziunea în spațiul propriu ei. Provocarea implicită este similară urcării flăcăului pe munte după leu sau cerb, în colinde. Uimirea Sâlei sau a slujnicelor ei, sugestiv numite „ciumulițe”, nu este mai mare decât a cerbului de unde iarba se împletește în patru: „Hai, Bogdene-Dimiene,/ Cin’ te-a scos în ochii mei
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
Un picior care a îndrăznit să atingă pământul sfânt, un ochi ce a privit spațiul interzis sunt distruse, semn că ființa și-a pierdut jumătate din vitalitate. Cea de-a doua incursiune a ciocârlanului îi anulează cu totul existența, după urcarea munților de gheață, când castelul Ilenei deja se vedea: „Până s-ajungă, era bătrân, a murit. Îi face o groapă, l-îngroapă...« Lasă că mă duc eu acolo!»” (Chilii - Olt). Laconismul textului popular face cauza morții ambiguă, nu știm dacă
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
din Fundu Moldovei, Suceava, are un echivalent în practica tribului Karadjeri, în timpul căreia neofitul se cațără pe un copac. Societățile secrete au împrumutat, așa cum a demonstrat Mircea Eliade, riturile inițiatice într-o nouă categorie de vârstă, și astfel întâlnim practica urcării la cer pe arbore, frecventă în riturile australiene, la populația kuta. Moartea simbolică a ființei istorice este marcată la tribul zuni din Australia prin tăierea degetului mic de la mâna stângă, așijderea fetei plecate în căutarea mirelui din cealaltă lume ori
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
întors din - vârful muntelui și prietenii mei italieni Silvia, Clara și Iacopo. în zare se văd pe vârf mai multe antene sau amplificatoare de semnal. Acolo este O’Cebreiro, despre care am auzit spunându-se multe lucruri. Sincer să fiu, urcarea până aici mi s-a părut aproape banală și nu-mi dau seama în ce constă măreția acestui vârf de munte. Poate că este dificil dacă mă gândesc că pe el nu urcă persoane ce acum au coborât din mașină
Pelerin la Santiago de Compostela by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1841_a_3168]
-
s-a apropiat în viteză autoturismul reprezentantului TAROM, pe care nu-l văzusem, cum ar fi fost normal, la îmbarcarea pasagerilor. De pe bancheta din spate au coborât două persoane, dintre care una avea mâinile legate cu cătușe. Coborârea lor și urcarea pe scară au fost foarte precipitate, întrucât un alt autoturism al poliției aeroportului se apropia tot în mare viteză, astfel încât ei au apucat să pună piciorul pe scara de acces înainte de pornirea închiderii automate. A început o dispută a poliției
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1535_a_2833]
-
cu toții În Axente -Sever. Drumul a fost perfect până În Bacău, unde, când să intru Într-o parcare pentru câteva minute de odihnă, am simțit pentru o fracțiune de secundă “fuga volanului”. Era prima atenționare. A doua, am primit-o la urcarea unor serpentine, la ieșirea din Bacău. Am luat o curbă prea largă În raport cu lățimea șoselei și un șofer mai experimentat, care venea din partea opusă, m-a atenționat. Pentru prima cursă mi-a fost suficient, căci restul drumului l-am parcurs
MĂRTURISIRILE UNUI OCTOGENAR by PAUL IOAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1658_a_3007]
-
fugit repede la facultate, l-am rugat pe colegul Lauci Eugen să mă Însoțească și am plecat În căutarea mașinii. Hoțul intrase În mașină, a pus-o În mișcare prin legături false și fără ventilator a plecat la drum. La urcarea dealului de la intrarea În comuna Tomești, circa 8 Km de Iași, motorul s-a Înfierbântat și prin zgomotele lui a alertat milițienii din Postul situat la marginea drumului. Imediat l-au urmărit cu o motocicletă și În pericol de a
MĂRTURISIRILE UNUI OCTOGENAR by PAUL IOAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1658_a_3007]
-
lăuntrică. Nu mai eram eu parcă. Dădusem bagajul la control și mai departe ei s-au ocupat să ajungă În avion. Dădusem și pașaportul să-mi pună viza de ieșire din țară. Mi-l dăduseră Înapoi și așteptam anunțul cu urcarea În avion. Așteptam Într-o sală mare, cu lume multă. Eram ca o pasăre sau ca un fluture care pluteam Între cer și pământ. Într-o livadă cu pomi În floare unde zburau tot felul de păsări și tot felul
Pelerinaj la Sfintele Locuri Și un buchet de poezii Duhovnicești by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1640_a_2956]
-
lor În schimbul a câțiva dolari. Așa ne-au urcat și pe noi toți. Ar fi fost minunat să urcăm și noi pe jos, cum mergea Mântuitorul cu ucenicii Săi. Poți vedea multe și poți admira peisajul care este la poalele Urcarea pe Muntele Tabor și Împrejurul muntelui. Sunt sate de arabi. Vezi Nazaretul, Capernaum-ul, Marea Tiberiadei, Nain-ul, Valea Iordanului, Cana Galileii și altele. Apoi vezi munți cu diferite forme. O frumusețe unică aș spune eu. Cât privești, nu te mai saturi
Pelerinaj la Sfintele Locuri Și un buchet de poezii Duhovnicești by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1640_a_2956]
-
să urcăm În Muntele Sinai. După vreo 300 m Începi să urci pe munte. Cu multă anevoie se urcă. Sunt peste 3.000 de trepte. Treptele sunt pietre mai mici. Mai mari sunt pe margini, ca să nu cazi În prăpastie. Urcarea este ca și cum ai urca un deal pe piatră de macadam, aș putea spune. Și uneori ca să treci treapta e cam greu, că e cam Înaltă, și atunci te mai cațări puțin. De voiești Încerci și Domnul te ajută. Se spune
Pelerinaj la Sfintele Locuri Și un buchet de poezii Duhovnicești by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1640_a_2956]
-
că-i un sfânt cel ce s-a ostenit și a făcut aceste trepte. Domnul fie binecuvântat și călugărului să-i dea cununa În Împărăția Sa! Loc În Rai să-i facă. Era lună și frumos și Încet-Încet am Început urcarea. Noi n-am fost pregătiți să fi luat lanterne. Am urcat la lumina lunii și ne-a luminat Dumnezeu calea. N-o să uit niciodată cu câtă nevrednicie am urcat și cât curaj și bucurie am avut. Aveam În mine o
Pelerinaj la Sfintele Locuri Și un buchet de poezii Duhovnicești by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1640_a_2956]
-
dragii mei, cu picioarele și mâinile mă ajutam să urc și cu inima și gura mă rugam. Fiecare suflare sau of! era Îndreptat cu multă tărie și nădejde la Milostivul Dumnezeu, Care m-a ajutat și nu m-a părăsit. Urcarea a fost parcă un examen de credință și curaj. Dar ce spun eu de credință, că sunt atât de slabă Încât uneori Îmi zic: „Am un dram de credință cât un fir de ață de păianjen. Da! Dar În acel
Pelerinaj la Sfintele Locuri Și un buchet de poezii Duhovnicești by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1640_a_2956]
-
contat și milă i-a fost. Mergând prin Pustiul Hozevei spre Peștera Sf. Ioan Iacob Românul am văzut și Muntele Ispitirii. Este foarte Înalt și abrupt. Cu mare anevoie se urcă pe munte. Era spre seară și nu se Îngăduia urcarea pe munte. Este foarte pietros, stâncos și chiar periculos. M-a dus gândul la Domnul Iisus cât a suferit acolo, În pustiul arzător fără pic de vegetație, fără apă. Soarele dogorea, caniculă mare. Și nici gura să o uzi cu
Pelerinaj la Sfintele Locuri Și un buchet de poezii Duhovnicești by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1640_a_2956]
-
te vede Întristat Tare-ar vrea să te conducă Pe cărare la Împărat! Două vorbe, sau trei, spune Te roagă blând, duios Să ai credință, fapte bune Înaintea lui Hristos Tu, mereu, mereu, să-L rogi Să te-ajute În urcare Pe Măicuța Lui cea bună Să o chemi cu Închinare Și-ți mai dă bătrânul preot Darul său de la plecare Ca să urci spre Înviere Blânda Binecuvântare. S-a schimbat ceva În Suflet Parcă te-ai mai luminat Iar povara de
Pelerinaj la Sfintele Locuri Și un buchet de poezii Duhovnicești by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1640_a_2956]
-
Tânăr (Ștefăniță, 1517-1527) a preferat să-și mute Curtea la Hârlău, de unde a emis 48 de urice, spre deosebire de Suceava, de unde au fost emise 22 de urice, de Iași - 10 documente, iar din Vaslui și Huși doar 4 acte. Curând după urcarea sa pe tron, îl găsim pe domnitor în târgul Hușilor, așa cum arată actul din 28 ianuarie 1518, scris „de Oanță, în Huși”. Venise prin Vaslui, întrucât se pregătea, să le țină calea tătarilor, ce trecuseră Prutul pe la Gura Săratei, aproape de
Huşii de ieri şi de azi by Vasile CALESTRU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100993_a_102285]
-
a prăda iarăși Țara Moldovei. Petru Șchiopul (1574-1577; 1578-1579; 1582-1591) a fost ultimul domn care a avut curte domnească la Huși. La 3 octombrie 1588, el scria regelui Poloniei, Sigismund al III-lea, „ex oppido nostro Hus”, felicitându-l pentru urcarea pe tron și asigurându-l că dorește o bună vecinătate cu polonii. Prezența la Huși a domnului este confirmată și de două documente interne, unul din 6 octombrie 1589, când dă o carte de judecată pentru o moară lui Vasile
Huşii de ieri şi de azi by Vasile CALESTRU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100993_a_102285]
-
Istanbul, de unde se va întoarce ca domn al Moldovei. Avea o vastă cultură; era idealist, știind a vorbi și a scrie în 11 limbi clasice și europene, iar la maturitate a scris numeroase lucrări. A fost primul istoric român. La urcarea pe tron, boierii erau îngrijorați, pentru că în tinerețe, în timpul domniei fratelui său, Antioh Cantemir (domn între anii 1695-1700, 1705-1707), „era atunce nerăbdătoriu și mânios, zlobiu la beție, și-i ieșisă numele de om rău. Iar acmu viind cu domnia, nu
Huşii de ieri şi de azi by Vasile CALESTRU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100993_a_102285]
-
și pe la Iași, alții pe Prut și ca niște oșteni păgâni ce era, toți stricăciuni făceau”. O acțiune militară tipică în acea perioadă a avut loc în 1713. Fiind hotărât să-l sprijine pe Stanislav T. Lesczynski (1704-1709, 1733-1735), la urcarea sa pe tronul Poloniei, o armată otomană a pornit spre Huși (Dschudschu) cu 60.000 de soldați, sub comanda seraschierului Abdi-pașa și a hanului din Crimeea, Kaplan Ghirai I. Deoarece Austria a dezaprobat intervenția militară, oștile otomane au fost nevoite
Huşii de ieri şi de azi by Vasile CALESTRU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100993_a_102285]
-
cu adevărat decenii mai târziu, când va fi realizată canalizarea localității. La început de secol, presa sesiza publicul hușean asupra unor dificultăți de aprovizionare, acuzând autoritățile, conform tradiției. De pildă, în 1905, primarul D. P. Andriescu era făcut vinovat de urcarea prețurilor la carne: „își petrece mai mult tinerețele pe la București, iar ajutorul său D-l Tomiță Chisacof să face că n-aude, nici vede ... De pe urma însă acestei indolenți sufere obștia fiind pusă la dispoziția evreilor casapi de a urca prețurile
Huşii de ieri şi de azi by Vasile CALESTRU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100993_a_102285]