27,085 matches
-
termina liceul, moment În care trebuia să-și hotărască singur viitorul, deci alegerea unei profesii onorabile, bine retribuită și neapărat de succes. Astea erau atributele unui viitor, construit și gândit Într-o familie În care banii, chiar dacă nu curgeau În valuri, nu erau o problemă,, Locul În care cerșește Antoniu, este gura de metrou, a stației Obor, stație extrem de animată, din care ies și intră zilnic puhoaie de oameni. Puhoaie mohorâte, triste, Încruntate, și arțăgoase. Rareori, privind cu atenție, vei descoperi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
cerul liber, bătrâni ce-și trăiesc ultimele clipe de viață În condiții Înspăimântătoare, mame alcoolice, șobolani și șoareci mai grași decât colocatarii lor. O priveliște greu de suportat și greu de evaluat. În mijlocul locuințelor improvizate, din care mizeria iese În valuri mișcătoare, se Înalță ca un catarg semeț din pântecul unui vas, sumum-ul acestei mizerii: un bloc de patru etaje, relicvă sinistră a unei epoci și mai sinistre: era comunistă. Blocul În sine, Împărțit În așa zise garsoniere, mai are foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
Cel de Sus ca să te apăr, și să nu se se schimbe nimic În viața ta de rahat. Mi se rupe inima de tine, cât ești de tembel. Privește afară, ce noapte Înstelată! Șapte A venit și primăvara cu un val de ploi care le-a udat până și sufletele și cu un noroi clisos format În jurul maghernițelor ca un aluat proaspăt frământat. Șobolani morți, cu burțile umflate de apă concurează În mirosurile pestilențiale cu maldărele de gunoaie. La singura cișmea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
de foame, cinci ani de povești adevărate și născocite, cinci ani de prietenie la urma-urmei. Aproape că-l invidiază. Aproape că-i vine să se așeze lângă el așteptându-și sfârșitul. Kawabata Își mișcă mâinile și Încearcă să zâmbească. Un val de bucurie și speranță Îl năpădește pe Antoniu. Dar dacă... În curând va veni luna mai și poate că trupul lui slăbit se va mai Întări la soare. Poate va Începe să și mănânce puțin câte puțin. Am auzit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
frumos, dintr-o parte Într-alta a orașului, avea vagabondajul În sânge, la 25 de ani părea de 14, nu se gândea la viitor, dar nici viitorul la ea, auzise de tam-tam-ul cu Europa, dar nu se bucurase decât de valurile de confetii și artificiile de Anul Nou, și ar fi vrut ca țara să intre zilnic Într-o asemenea Uniune. Îi plăcea numele ei: Kawabata. Obsedată de cărți, mama ei citise când era mai tânără ,,O mie de cocori,, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
așa sunt fiii tinereții. Ferice de omul care și-a umplut tolba cu ele; lor nu le va fi rușine când vor vorbi cu vrășmașii la poartă. Ă Psalmul 127ă Din blocul hâd aflat În mijlocul ghetoului, mirosurile pestilențiale ies În valuri, Împreună cu strigăte, Înjurături și plânsete. Nimic din ce se Întâmplă Între pereții de ciment scorojiți, nici un gest, nici măcar o fărâmă de trăire nu se fac decât sub semnul cruntei mizerii, a sărăciei care nu mai are nume, ci numai schelete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
care pronunța cuvintele când vorbea. Și cum scriitorul, fusese prin anii ,70 una din marile lui preferințe literare, numele a venit dintr-odată, spontan. Ca să ajungă astăzi În oraș, Antoniu are de Înfruntat frigul și ninsoarea deasă care cade În valuri, de mai bine de două ore. Stratul de zăpadă În care picioarele se afundă până mai sus de glezne, Îi Îngreunează respirația și mersul. De o săptămână n-a mai ieșit din bârlog, și-a gospodărit proviziile cum s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
copertina minusculă care-l apără de ninsoare. Însfârșit, după aproximativ un sfert de oră, autobuzul sosește În stație, dar șoferul e nevoit să-și arate măiestria, prin manevre abile, pentru a-l opri fără probleme. Ușile se deschid și un val de oameni coboară, făcând loc să urce, altui val. După două Încercări ratate, autobuzul pornește Însfârșit către partea sudică a marelui oraș. Antoniu se așează pe un scaun de lângă fereastră și căldura binefăcătoare dinăuntrul mașinii Îi dezmorțește mâinile și picioarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
aproximativ un sfert de oră, autobuzul sosește În stație, dar șoferul e nevoit să-și arate măiestria, prin manevre abile, pentru a-l opri fără probleme. Ușile se deschid și un val de oameni coboară, făcând loc să urce, altui val. După două Încercări ratate, autobuzul pornește Însfârșit către partea sudică a marelui oraș. Antoniu se așează pe un scaun de lângă fereastră și căldura binefăcătoare dinăuntrul mașinii Îi dezmorțește mâinile și picioarele. Ar vrea ca drumul ăsta arhicunoscut pe care vara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
o mică hoardă barbară. Instinctele primare iau locul rațiunii și toți dar absolut toți, coboară ca scăpați dintr-un incendiu ce le-a pus viața În pericol. Antoniu coboară ultimul, singurul pasager a cărui existență nu e răscolită de tumultoase valuri de neliniște și grabă. Unde să se grăbească? Nu-l așteaptă nimeni. Nu-și privește nimeni ceasul, așteptându-l. Nu-l mustră nimeni că a Întârziat. Către seară, autobuzul va pleca gâfâind, plin ochi cu aceeași pasageri neliniștiți și-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
de Rembrandt, Saskiei! Îi lipsea cununa de flori de pe creștet ți veșmintele ei nu aveau atâta lumină. ,,E o târfă,, , țipi În telefon, dar vocea de la capătul firului Încearcă să te potolească, să-ți explice că ,,târfele sunt Înghițite de valurile vieții, ele nu cară apă În spinare două etaje ca să-ți spele cămășile, ele nu stau la coadă la carne și cașcaval zile și nopți, ele nu miros a litere de carte și a cozonaci, ele nu cară pianul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
copilaș de ,,âmprumut,, cu fețișoară posomorâtă, dreptul lor de-a stârni milă sau indignare. Astăzi Antoniu nu se mai repede spre chioșcul de ziare. Nici nu se străduiește să Înmoaie sufletele trecătorilor cu gesturi teatrale. Astăzi, pe Antoniu Îl strivesc valuri de amintiri, făcându-l inactiv și absent. O voce interioară, clară, limpede răspicată Îi spune că nu prea mai are mare lucru de făcut pe lumea asta. Rostul lui pământean Începe să fie inutil, de prisos: cerșitul, mâncatul, drumurile, răsfoitul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
Vânzătoarea de ziare Îl strigă, vrea probabil să-i dea gratis vreun cotidian rămas nevândut. Nu Întoarce capul, se preface că n-o aude. La gura metroului Înserarea aduce un ultim asalt de slujbași care și-au Încheiat lucrul. Un val, din care se extrage cu greu, respirând ușurat. Unde o fi oare Kawabata? se Întreabă Antoniu, privind un porumbel ce se găinățează pe gardul scund care Împrejmuiește parcul. Ai dispărut pur și simplu, te-ai topit, te-ai evaporat. Te-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
pe patul sărăcăcios În care doarme singur de atâta timp, bătrânul Kawabata, tovarășul lui de mizerie, fugarul Întors la vatră, respiră greu și fixează cu ochii Înfundați În orbite, tavanul. Deschizând ușa, odată cu Antoniu, În Încăpere a intrat și un val de lumină de ora patru după-amiază, la care Kawabata nu reacționează: nu Întoarce capul În direcția ușii, și nu rostește nici un cuvânt. Privește mai departe tavanul scorojit și respiră În continuare cu greutate, de parcă pe piept cineva i-a așezat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
treaptă În adâncul metroului. Violența nu este un spectacol pentru el. O urăște, Îl revoltă, Îl neliniștește, Îl macină, Îl face să nu mai iubească nici măcar lumina, singura care nu l-a trădat niciodată. Coboară treptele Încet, urmărit, strivit de valul de oameni care coboară ca și el. Vrea să meargă cu metroul. Nu are un o țintă precisă-pur și simplu simte nevoia să nu se gândească la nimic, măcar o jumătate de oră, să se plimbe aiurea, să iasă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
capăt repertoriul vast; aleg din el ceea ce impresionează mai mult, pentru că salturile dintr-un vagon Într-altul, Îndelung exersate, trebuie să fie și ele perfecte. În metrou, viața cerșetorului e aspră, iar responsabilitatea față de propria condiție de milog, este mare. Valurilor de oameni care urcă și coboară incontinuu pe scările de acces, peroanelor Înțesate de oameni În așteptarea trenurilor, cerșetorul le adaugă Încrederea În puterea lui de așteptare. Când vin Marile Sărbători, situația se complică, cerșetorul trebuind să muncească dublu, chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
pruncul la sân. -Kawabata, vezi ce aproape sunt de tine? -Nu-mi place că locuiești În cimitir. -Oare crezi că meritam o reședință de lux, pe malul mării, Înecată În verdeață, asaltată de paparazzi, din care să aud cum se sparg valurile de țărm? -Nu e vorba despre asta, dar aș fi vrut să ai o priveliște ceva mai pământeană, măcar până termini cartea. Să nu fii influențat de atâtea Întâmplări morbide, să nu asiști la Înmormântări și parastase În fiecare zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
celor două caiete cu scris citeț, Îngrijit și ordonat. Calculatorul de pe biroul ei, scoate la intervale egale de timp un oftat jalnic, făcându-și simțită prezența atotstăpânitoare. O nouă țigară este aprinsă, și fumul plutește În Încăpere legănându-se În valuri subțiri. Antoniu tremură, un tremur nervos și necontrolat, născut din emoție și din furie. -Dumneata ai adus ieri, aceste două caiete și, pentru că avem obligația de-a nu respinge nimic fără să fie citit Înainte, am rupt din timpul dedicat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
întrepătrunderi spirituale iminente, unde nimic nu este tăinuit sau incert compensează lipsa de claritate prin ardoare, în cazul Antoniei. Însuși faptul că o femeie, mai ales o femeie frumoasă, are asemenea convingeri este de natură să stârnească în jurul ei un val de forțe emoționale centripete care oferă astfel o verificare imediată și pragmatică a teoriei înseși; și, mai ales în primele zile, oamenii se îndrăgosteau de Antonia și erau veșnic dispuși să-și mărturisească necazurile în fața ei. Nu aveam nimic împotriva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
te culci cu el! Dar nu-mi vorbi despre divorț, nici nu vreau să aud de așa ceva! — Martin! exclamă Antonia șocată. Apoi adăugă, și vocea îi reveni monotonă: Deja m-am culcat cu el. Obrajii mi s-au aprins din pricina valului de sânge care mi s-a urcat la cap, de parcă m-ar fi izbit ceva. Genunchiul meu îl atingea pe al Antoniei. Cu mâna stângă i-am prins ambele mâini, care încă se agățau de mâneca mea. — De când? De câte ori? Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
a sosit foarte punctual. Ne-am așteptat să întârzie. Am auzit un soi de mârâit în chip de replică. Atunci mi-am spus că nu dau doi bani pe ce crede despre mine acest obiect. Ceața venea asupra noastră în valuri și era extrem de greu să ne dăm seama unde ne aflam pe șosea. Oamenii își abandonaseră ici și colo mașinile pe lângă trotuare așa că pe stânga erau obstacole pe care trebuia să le evit în timp ce pe dreapta luminile vehiculelor care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
mai trecut prin gând și întrebarea, destul de neclară, dacă nu cumva chiar asta era intenția lor. Se întâmplase exact ceea ce nu dorisem să nu se întâmple. Eu avusesem dreptate, nu Georgie. Efectul acuzațiilor fusese acela de a declanșa un adevărat val de vinovăție care acum acoperea cu un mâl dezgustător toată dragostea mea pentru Georgie, tot ceea ce păruse atât de simplu și de curat. Și totuși știam că eram nespus de nedrept față de ea și îmi spuneam că starea mea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
veți fi foarte fericiți. Te rog să mă crezi că această dorință va fi totdeauna aproape de inima mea. — Nu mă băga pe mine în chestia asta, Antonia. Nu puteam suporta gândul că devine penibilă în fața lui Georgie. Mă copleși un val de iubire protectoare pentru Antonia, o dorință de a o duce undeva departe și de a o ascunde, de a o proteja de privirea tânără și rece a unei sincerități mai riguroase. — Cum adică să nu te bag în chestia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
Trebuie neapărat să te vedem. Am găsit trei pahare, am luat o sticlă de Château Lauriol și am început să urc scările. Până acum nu mai fusesem în partea de sus a locuinței lui Palmer. Aici suntem, spuse Antonia. Un val de lumină caldă îmi indica poziția ușii. M-am oprit în prag. În fața ușii se afla un pat dublu enorm a cărui tăblie era împodobită cu trandafiri aurii. Așternutul alb ca zăpada era desfăcut. De o parte și de alta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
însă era o cale ce părea a duce doar spre umilință și înfrângere. Totuși nici gândul acesta nu mă tulbura prea tare. Gândul că, indiferent cum voi fi primit, o voi vedea din nou pe Honor îmi era suficient, în valul de dorință și nebunie care mă cuprinsese. Mai mult, cred că eram într-o oarecare măsură prizonierul iluziei, împărtășite de mulți îndrăgostiți, că persoana care este ținta unei iubiri înfocate trebuie să răspundă într-o oarecare măsură, că o asemenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]