37,159 matches
-
zi și să ne spunem una alteia ce-am câștigat sau ce-am pierdut. Mă rog, preciză Carmina, plecarea în lume echivalează cu despărțirea noastră timp de un an de zile, când fiecare dintre noi va acționa separat, independent de voința celeilalte. Nici Ovidiu nu va trebui să te vadă? Întrebă cu perfidie Fana clipind aparent indiferentă din ochi. Nici Ovidiu, preciză cu hotărâre Carmina. În acest mod scăpă de prezența Fanei și a fratelui ei căruia îi purta o afecțiune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
de treaptă, nu-i așa? Știu eu, răspunse Maria, poate l-o ajuta Dumnezeu, poate o pune o vorbă, acolo și profesorul de sport. E cam slăbuț și la fizică și la matematică, acesta-i adevărul, el muncește, sărăcuțul are voință în el, dar dacă nu-l duce capul eu ce să-i fac? Învață ce învață și odată spune, văleu, mă doare capul de mor și i se face pielea ca de găină. E cam slab la minte, domnișoară, n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
soiul de oameni? O să se ducă, uite așa, o să se ducă! Dacă vrea să aibă o masă la care să mănânce și un pat unde să se culce, o să se ducă, că n-are încotro. Vrea să mă manipuleze după voința lui, gândi Carmina, și, culmea are dreptul s-o facă. N-o să rămână nimic frumos pentru mine decât ficțiunea. Se întâlneau acum în bucătărie și dimineața. Nu-și vorbeau, mama ofta, tatăl scotea zgomote din gâtlej, încerca să-și degajeze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
nu n-o să invoc nici un motiv banal, o să plec de aici și atâta tot, o să plec. Fir-ar să fie! Îl privi cu toată forța de care se simțea în stare în momentul acela, dorea îngrozitor de mult să-i înfrângă voința, o, dacă ar fi în stare să-și concentreze toată forța magnetică, măcar pentru două secunde să-l știe transfigurat, radiind de emoție, umanizat. Oare el este OMUL ACELA, se întrebă și în interiorul ei simți o difuză căldură erotică. Atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
s-a retras fiecare în camera lui, parcă speriați de lipsa de sentimente. Mult timp după aceea, tatăl lui Ovidiu, a abordat față de ei un zâmbet de zile mari, alcătuit cu greu dar menținut acolo cu un minim efort de voință. Oricum, grija lui de a participa la sărbătorirea mirilor se dovedise hibridă, dar era de apreciat bunăvoința de care dădea dovadă. Uneori Carmina se gândea cu uimire la existența lui atât de puțin cunoscută, la universul mic sau uriaș, prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
o undă. De când se angrenase în povestea cu mariajul lui Ovidiu parcă nu mai avea deloc timp pentru sine, nici tăifăsuielile cu tinerii ei prieteni nu-și mai aflau rostul, nu reușise să-i mai prindă în plasa deasă a voinței sale, a dorinței sale de a atrage, de a-și pune în joc toate mijloacele, inteligența sa, experiența de viață, educația, bunătatea, toate țesute pe acel dram de feminitate de care era conștientă. Se îmbrăca mereu cu o simplitate căutată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Au fost, s-au dus, s-au spulberat. Ea respiră adânc și aplecă aprobativ capul. Își așeză a împăcare mâna în părul lui. Se arăta încurcată, nu voia să mai scormonească trecutul, era încă șocată de acea forță paralizantă a voinței lui Ovidiu, atât de disonantă și de neașteptată, în disproporție cu lentoarea și plictisul afișat altă dată. Carmina, șopti bărbatul și își lipi buzele de brațul ei. Da. Spune-mi, de ce n-ai plătit telefonul la poșta din cartier? Continua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
El râde flegmatic, respirația lui fierbinte o înfioră. O poartă pe sus către dormitor. Amețește în timp ce simte că o ia în stăpânire, o plăcere împinsă până la paroxism. Acum îl știe lepădat de toate, curat, singur cu ea, aflat dincolo de puterea voinței, un ghem de reflexe. De stări primare mute, cu fiecare clipă își mai leapădă o greutate, un clișeu, o interdicție, o îndatorire, prestanța, statura țeapănă, clarviziunea, înșiruirea de fraze, până devine curat ca o picătură de rouă ancestrală, se afundă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
pereții căzii, o trage de mână. Haide, îi zice și o ajută să se săpunească de parcă ar fi un copil, o clătește cu dușul, îmbracă-te, repede, acum, hai, vine noaptea. Ea se echipează supusă, pasivă și toropită, lipsită de voință. Pleacă amândoi în goană, coboară repede scările, se instalează în mașină. El pornește, tace, ajunși în afara orașului apasă pe accelerație, plopii defilează halucinant într-o parte și-n alta, îl simte încruntat crispat, cu mâinile strânse pe volan. Vrea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
a întrebat exasperată Carmina și ar fi vrut să o arate clar, așa ca și cum ai despica un măr în două și ai dezgoli căsuța cu pereții ațoși, rezistenți, ce închide în cămăruțe sămânța. Se săturase de abstracții, de vorbe goale, voința ei era mâncată de putreziciune, avea nevoie de un duș rece, de un îngheț, de o eră glacială ca să mai poată păstra nealterat ceea ce încă era în ea bun. Nu se simțea capabilă să mai alerge după o himeră fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
sleioasă, pe surâs strâmb din chip strâmb, umbli cu mocirla în jur și pe ce pui mâna se îmbolnăvește de tuse. O lume pe care mi-o smulg cu mâinile din cap și o arunc moartă, pulsândă încă și cu voință, o lume a stresului, a alienării și a cuvintelor neterminate și a șuvoaielor de cuvinte ca un suc de mere fără mere, verde ca gușterii, anormală, nenaturală și crescută fără rădăcină, lume licheni, lume parazită ce se hrănește ca vampirii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
și informale. (2 Învățarea în context formal reprezintă o învățare organizată și structurată, care se realizează într-un cadru instituționalizat și se fundamentează pe o proiectare didactică explicită. Acest tip de învățare are asociate obiective, durate și resurse, depinde de voința celui care învață și se finalizează cu certificarea instituționalizată a cunoștințelor și competențelor dobândite. (3 Învățarea în contexte nonformale este considerată ca fiind învățarea integrată în cadrul unor activități planificate, cu obiective de învățare, care nu urmează în mod explicit un
LEGEA EDUCAȚIEI NAȚIONALE by Teodora BANAȘ, Dan COJOCARU, Veronica DABU, Ștefan MILITARU, Brândușa POPA, Cristiana RADU, Ioana VOICU () [Corola-publishinghouse/Law/1625_a_2951]
-
trăiască fără datorii și subterfugii, altfel spus, Într-o permanentă și deplină legalitate. Nu avea ce să-și reproșeze până acum În această privință. Cu o singură excepție: Iolanda. Ea Însă e altceva... Teama de a fi tras la răspundere, voința de a fi mereu „la zi” cu onorarea tuturor obligațiilor, inclusiv profesionale, chiar dacă, până acum cel puțin, fără strălucire, coexistau În chip nelămurit cu bucuria secretă a concubinajului cu Iolanda. Iolanda era ca un cal sălbatic. Mirosea a câmpie răscolită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
o apropiere prudentă de ușă se impunea și că pretextul orei târzii era o scuză suficientă pentru a menaja suspiciunea exacerbată a domnului Brândușă. Spre disperarea sa Însă nu reuși decât o vagă Înălțare În ciuda faptului că Își mobilizase Întreaga voință. Blestemă În gând clipa când hotărâse să vină până la „Gostat” și se așeză cât mai bine pe ladă ca și cum, chipurile, toată manevra n-ar fi urmărit altceva decât un plus de confort. Nu se mulțumi doar să sugereze acest lucru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
la Început, apoi, după câteva Încercări dureroase dar nereușite de a-l scoate la lumină, ea a hotărât chiar acolo, pe masă, că Îl va chema și Tiberius, ca pe primul dintre Claudieni, În speranța că astfel va avea destulă voință să se smulgă din măruntaiele ei și să se bucure În sfârșit de jucăriile care se Înmulțiseră atât de mult În camera lui cu vedere spre grădină, Încât abia dacă rămânea loc și pentru pat. L-ar fi putut alinta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Am rămas pe palier, cu palma lipită de ușa încuiată și m-am lăsat să cad în genunchi, obosit și stors de vlagă, plimbându-mi buricele degetelor peste vopseaua albă, lucioasă și scoțând scârțâituri. Spații goale, bariere, prudență și puterea voinței, acesta era jocul pentru care mă născusem. Important, după cum sugerase Randle, era să știu care bariere puteau fi deschise pentru a înainta și care erau definitive, structurale. Care susțineau de fapt tot eșafodajul. Mi-a luat tot restul dimineții ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
parte cu ochii sau cu ochiul minții. Și-n parte l-am auzit, amintirea unor sunete și cuvinte perfect formate. Concepte, idei, frânturi din alte vieți sau scrieri sau sentimente. Și era viu, arătarea era evident vie și înzestrată cu voință și forță de mișcare. Venind straniu [text lipsă] legături de lumină în memoria mea, înotând înverșunat în amonte, împotriva fluxului rapid și agitat al gândurilor mele. Ludovicianul, în viața mea prin orice mijloc posibil. Eu am făcut-o, Eric. Eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
coborâră spre picioare. Apa care-mi înconjura cizmele era și ea maro ca turba și însuflețită, am observat. Nici o graniță. Râul era aici, mă strângea, mă trăgea de picioare și de glezne cu o durere minunată, irațională. O forță a voinței exercitată prin presiune. Râul voia să mă tragă jos, să mă sfărâme și să mă facă la loc ca parte a inutilei și stupid de puternicei și pasionatei sale porniri de a schimba și a șterge de pe fața pământului. Prins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
copaci, un nimic rătăcit de aluviuni negânditoare și cote ridicate. Trecură secunde întregi. Mi-am umplut plămânii cu aer și apoi l-am lăsat să iasă - încet, umed și aburit. Am făcut un pas hotărât, dar grijuliu în spate, împotriva voinței apei. După ce mi-am echilibrat poziția un moment, am mai făcut unul și apoi încă unul. M-am întors încet, foarte încet și foarte atent, și-am început să înaintez spre jeepul galben. În definitiv, o pisică înseamnă răspundere. Iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
povestea pe care mi-a spus-o Scout. * POVESTEA LUI MYCROFT WARD Spre sfârșitul secolului XIX trăia un om pe nume Mycroft Ward. Ward era un fost cadru militar și unul dintre ultimii savanți gentlemeni. Dobândise o reputație puternică pentru voința sa de fier (din câte se pare, un lucru foarte la modă în acele zile) și făcuse multe fapte eroice în timpul Războiului Crimeii, fiind unul dintre eroii minori ai Bătăliei de la Balaklava. Deși Mycroft Ward nu avusese nimic de-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
miile. Iar cei mari din mijloc sunt panofagi, reginele bancului. O colonie precum aceasta se cheamă Gloom. Un tremur de repulsie. M-am gândit la luxofagul care se aflase în mine în spitalul abandonat, la greața, lipsa de orientare și voință de atunci. M-am gândit la domnul Nimeni și la angajatorul său. — De unde vine? Întrebând, simțeam deja răspunsul cum prinde formă în mintea mea. Am început să simt începuturile unui cerc vast. — De la Mycroft Ward, spuse Fidorous. M-am uitat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
Boala era prea gravă. Nevroză? Cred că eram aproape de-o psihoză urîtă. Zăceam pe Bahlui, ca afluent al Styxului și ascultam Sonata de noiembrie a lui Iordan. Îmi spuneam că o să-l păstrez în viață, printr-un efort de voință. Mi-l imaginam în spital: pasăre intrată din greșeală pe fereastra deschisă. Mi-l imaginam năucit de mirosul de dezinfectant, de clor, de camfor, de iod. Chimioterapeutivat, iradiat, deci. Rezerva albă, plină de seringi, pastile, eprubete; dedesubt, altă rezervă albă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
făcut concesii, lăudînd nu'ș ce scriitor din "activul de bază". Ai fost scutită de articole despre caracterul profund democratic al deciziilor de partid ori despre creșterea bunăstării într-o societate progresistă. Ți-ai salvat bruma de curaj și de voință, grăuntele de personalitate. Ce nu te omoară zice-se că te întărește". Așa este. Mai importantă, cu mult mai importantă decît orice a fost mica mea libertate. Mica melodie a libertății. "De-atîta rău, zău mi se face bine", zice Poetul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
la vagonul-restaurant al trenului și starea ei de firesc și nonșalanță mă paralizează. Nu pot protesta, nu pot decât răspunde la întrebările ei directe, ca și cum controlul asupra mea a fost complet luat de ea. Eu devin o biată ființă fără voință și memorie, rătăcită, care nu poate decât să contemple fără să întrebe nimic. Ghețarul Mereu veneam aici primăvara și schiam pe ghețar cu prietenul meu. Veneam an de an și mai vin chiar și acum, deși au trecut douăzeci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
înfăptuim lucruri atât de mari! Și când te gândești cât sunt de mari oamenii și de puternici în raport cu noi, hymenopterele. Doar gândurile și dorințele lor sunt mărunte și meschine. Ce mult s-au îndepărtat oamenii de modelul zeilor lor, pe măsură ce voința și gândurile lor s-au individualizat într-atât până a se transforma în invidii, ură, fățărnicii și iubiri irosite. Oare ce i-a dezunit pe oameni de au devenit atât de mărunți și de neputincioși? Împărătița Furnică s-a oprit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]