2,538 matches
-
dură experiență a exilului, poate chiar exilul însuși. Ajungem în această situație când părăsim limba țării și nu numai țara respectivă. Dumitru Țepeneag trăiește dramatic această condiție. Cu toate acestea, cartea sa este vie, volubilă, uneori strălucitoare, foarte aproape de limba vorbită, de argou, plină de vervă și de bună dispoziție. Toate acestea la o primă vedere. Pentru a rămâne la un nivel superficial al lecturii, la o primă impresie, marota criticii române; nu este critic impresionist cine vrea... Din perioada debutului
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
uitată Nu știu dacă poate fi vorba de o omisiune voită. Cea mai bună, sistematică și acută critică a sistemului totalitar ceaușist, publicată până acum, nu este încă amintită la noi de nimeni. Nici în presa scrisă, nici în cea vorbită. A fost discutată la Europa liberă, dar de mult, apoi s-a așternut tăcerea. Este vorba de Cetatea totală în versiune franceză: La cită totale, de Constantin Dumitrescu (1986) 1. Lucrarea, documentată, gândită și scrisă în țară, a fost expediată
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
descrieri ale acestui tip de halucinație aparține psihiatrului francez Seglas (apud Hoeksema, S.N., 1998)63 care distinge halucinații motrice: 1) elementare corespund unor mișcări nedeterminate; 2) verbale sau grafice caracterizate nu prin imagini vizuale, ci prin imagini motorii ale limbajului vorbit sau scris. În acest caz, Seglas descrie trei variante: 2.1. halucinații verbale kinestezice simple: caz în care bolnavul are numai senzația cuvântului pronunțat, fără perceperea mișcării buzelor, limbii; 2.2. halucinații verbale propriu-zise: care se însoțesc de mișcări articulare
by Camelia Dindelegan [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
rurale, arhitecturale, vestimentare, ornamentale, de anumite dimensiuni, cu anumite forme, cu o anumită durată și transformând o anume materie. Se valorifică ideea că orice materialitate este potrivită pentru poveștile lumii, că narațiunea poate fi comunicată deopotrivă în limbajul scris sau vorbit, în imagini fixe sau mobile sau prin amestecul ordonat al tuturor acestor substanțe, prezente în mit, legendă, fabulă, povestire, nuvelă, tragedie, dramă, comedie, pantomimă, pictură, vitraliu, film, benzi desenate, știri sau conversație. Susținută de faptul că citim cuvinte, vedem imagini
ÎNTRE NARATOLOGII by JANA GAVRILIU () [Corola-publishinghouse/Science/1208_a_2196]
-
Roland Barthes , că poveștile lumii, nenumărate și de o mare varietate, sunt distribuite între substanțe diferite. Ca și cum omul ar considera că orice materialitate e potrivită pentru a-i încredința poveștile sale. Ca și cum povestea ar putea fi comunicată deopotrivă în limbajul vorbit sau scris, în imagini fixe sau mobile sau prin amestecul ordonat al tuturor acestor substanțe prezente în mit, legendă, fabulă, povestire, nuvelă, tragedie, dramă, comedie, pantomimă, pictură, vitraliu, film, benzi desenate, știri sau conversație. În asemenea forme, povestea apare în
ÎNTRE NARATOLOGII by JANA GAVRILIU () [Corola-publishinghouse/Science/1208_a_2196]
-
a fost selectat suportul informativ minimal pentru dezvoltarea părții a doua a lucrării, care-și propune să depășească ideea unei naratologii cu afinități speciale pentru limbajul verbal și care consideră că narațiunea poate fi comunicată deopotrivă în limbajul scris sau vorbit, în imagini fixe sau mobile sau prin amestecul ordonat al tuturor acestor substanțe. Se fac o serie de constatări referitoare la starea cercetării în câmpul naratologiei. În mai toate domeniile se vorbește despre o revigorare a narațiunii. Tot mai mulți
ÎNTRE NARATOLOGII by JANA GAVRILIU () [Corola-publishinghouse/Science/1208_a_2196]
-
va dovedi, ca traducător al psalmilor, un inițiat al legilor prozodice (mitropolitul este, în Viața și petrecerea svinților, cel dintâi creator de versuri safice - „iambicești” - din literatura română), el fiind și un bun cunoscător al versificației populare și al limbii vorbite. Psaltirea în versuri se caracterizează printr-o diversitate a măsurii și ritmurilor, prin varietatea și, uneori, prin sonoritățile rare ale rimei, în genere printr-un limbaj poetic evoluat, uzând de comparație și metaforă, metonimie, hiperbolă, paralelism, interogație, antiteză, dar și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286838_a_288167]
-
o cameră a ei, merge cu ghiozdanul ei roz deasupra capului pînă la intrarea în imobilul în care locuiește cu părinții ei sau doar cu mama ei, sau doar cu tatăl ei proza "s. f. 1. Formă obișnuită de discurs vorbit sau scris, care nu se supune regulilor ritmului și muzicalității proprii poeziei. 2. Manieră de a scrie proprie cuiva, unei școli etc. Fam. Cuvinte sau scrieri, de orice fel." care este acolo cu tine și această micuță care și-a
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
banii sunt bogăția reală ar muri curând de foame dacă ar fi consecvent până la capăt. Înțeleg că, în practică și sub influența interesului personal, consecința funestă a actului eronat tinde fără încetare să repare eroarea. Dar dacă eroarea de care vorbiți are o influență atât de mică, de ce vă dă atâtea bătăi de cap? Deoarece când un om, în loc să acționeze pentru sine, decide pentru altul, interesul personal, această santinelă atât de vigilentă și de sensibilă, nu mai este acolo pentru a
by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
stă în locul sintagmei limbaj natural. De aceea și noi le (îi) vom întrebuința, pe parcursul prezentei lucrări, ca trimițând la unul și același fenomen. Prin noțiunea de limbaj natural, înțelegem o limbă (maternă, națională) actualizată sau concretizată în vorbire, discurs, „limba vorbită” după McQuail. Așadar, „limbajul este limbă concretizată, manifestată, adică limba într-o anumită ipostază a folosirii ei.” (Dima, 1990:24). Când vorbim de limbajul natural ca instrument al practicii discursive, avem în vedere faptul că acesta e utilizat ca mijloc
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
comună tuturor subiecților care o vorbesc, și al discursului, ca realizare individuală a vorbirii” (Bidu-Vrănceanu, 1997:276). Prin urmare, limbajul este înțeles ca sinteză a limbii și discursului sau vorbirii, a unui nivel social și altul individual, sau ca „limbă vorbită”, „limbă concretizată în vorbire”, „limba actualizată ca discurs”. O astfel de înțelegere a limbajului este de inspirație saussuriană, Saussure fiind inițiatorul distincției limbaj - limbă - vorbire. În Curs de lingvistică generală, Saussure va afirma că „limbajul are o latură individuală și
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
o eroare politică nu-i decât a. o eroare de gândire. Cu vioiciuni orientale, Ibrăileanu continuă, cum nu s-ar părea, spiritul lui Maiorescu. b. G. Ibrăileanu n-a scris decât puțină critică propriu-zisă, și aceeadespre autorii preferați. Stilul ei vorbit, repezit, o face neatractivă. Impresia primă e a unei oarecare vulgarități în expresie, a lipsei de fineță. Și dimpotrivă, fineța e calitatea dominantă a criticului. Lipsit de darul de a sugera prin cuvânt impresia și de o suficientă cultură pentru
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
evenimente, conturându-le puternic semnificația și ajutând la definirea rolurilor politice pe care autoritățile și masele consideră că le joacă"33. Cu alte cuvinte, limbajul politic devine echivalentul realității politice. Limbajul se distinge de discurs ca "expresie textuală scrisă sau vorbită a ideologiilor legate de locurile sociale ale indivizilor", dar și de limbă ca sistem sau cod, ca sumă a potențialităților discursive. Precizăm că în cadrul demersului nostru limbajul politic este folosit cu accepțiunea de manifestare discursivă specifică domeniului politic și că
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
are la bază îngrijorarea jurnalistului privind pierderea identității naționale, sub impactul dominației străine și a mirajului modelelor occidentale. Pentru jurnalist națiunea este ridicată la rang de religie, paradele de naționalism provocându-i repulsie: "Naționalitatea trebuie simțită cu inima și nu vorbită numai cu gura. Ceea ce se simte și respectă adânc, se pronunță arareori!"285. Văzând în limbă, cultură și credință principalele mijloace de cultivare a identității naționale, Eminescu pledează în articolele sale pentru respectul și conservarea valorilor românismului. b. Situația țărănimii
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
phone și logos, scriere și memorie, scriere și putere, rămân ca puncte de referință mitul lui Theuth 244 și definiția lui Aristotel, după care "sunetele articulate prin voce sunt simboluri ale stărilor sufletești, iar cuvintele scrise sunt simboluri ale cuvintelor vorbite"245. Scrierea era privită la vechii greci ca pharmakon de natură declarat ambivalentă, hipnotizând memoria, "infectând" interioritatea omului și devenind astfel un suplement primejdios 246. Platon consideră ideală o memorie fără semn, fără suplement, deoarece acesta introduce primejdia redublării și
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
a frazelor 247. Lévi-Strauss, și apoi Michel Foucault într-o altă manieră și utilizând o altă metodologie, vor accentua relația scriitură putere (écriture pouvoir). Cele trei tendințe importante, anume fonocentrismul (pentru care limba scrisă este o reprezentare deformată a limbii vorbite), fonografismul (în care limba scrisă este o reprezentare structurală a limbii vorbite, dar cu caracteristici specifice) și autonomismul (în care limba scrisă este văzută ca un sistem specific, care interacționează în mod relativ cu limba vorbită)248, vor fi reluate
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
și utilizând o altă metodologie, vor accentua relația scriitură putere (écriture pouvoir). Cele trei tendințe importante, anume fonocentrismul (pentru care limba scrisă este o reprezentare deformată a limbii vorbite), fonografismul (în care limba scrisă este o reprezentare structurală a limbii vorbite, dar cu caracteristici specifice) și autonomismul (în care limba scrisă este văzută ca un sistem specific, care interacționează în mod relativ cu limba vorbită)248, vor fi reluate și reinterpretate (în special de Jacques Derrida). Conceptul de scriitură, așa cum poate
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
reprezentare deformată a limbii vorbite), fonografismul (în care limba scrisă este o reprezentare structurală a limbii vorbite, dar cu caracteristici specifice) și autonomismul (în care limba scrisă este văzută ca un sistem specific, care interacționează în mod relativ cu limba vorbită)248, vor fi reluate și reinterpretate (în special de Jacques Derrida). Conceptul de scriitură, așa cum poate fi desprins din cercetările postmodernilor, va cunoaște o masivă înclinație spre legitimarea celei de-a treia tendințe prezentate, minimalizând orice rațiune de a-l
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
la opera literară; unii îl consideră un sinonim al discursului; în sfârșit, alții îi conferă o extensie trans-semiotică, vorbind despre text filmic, muzical etc. În acord cu utilizarea noțiunii în cadrul pragmaticii textului, se vorbește de o secvență lingvistică scrisă sau vorbită, formând o unitate comunicațională, fie că se are în vedere o înșiruire de fraze, o singură frază sau un segment dintr-o frază"249. Un înțeles al textului care se poate suprapune conceptului de scriitură, în special în interpretarea dată
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
s. a.), în care accepțiune textul ar reprezenta un "înscris" al unui discurs, partea sa "materială", fixată pe un suport. Astfel, textului i-ar corespunde spațiul grafic al comunicării scrise, în timp ce discursului îi sunt asociate ambele tipuri de comunicări: scrisă și vorbită. Rămâne de văzut unde poate fi încadrat un mesaj gestual, corporal sau imagistic. Tel-Quel, în special, a apropiat mai mult scriitura de text, pe care îl concepe, încă din Program, ca fiind o funcție de care dispune scriitura; aceasta din urmă
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
terminologic, trebuie amintit efortul Juliei Kristeva de a diferenția noțiunea de text de cea de discurs, distincție pe care o consideră extrem de avantajoasă, cel puțin prin prisma efectului anulării unei prejudecăți: aceea de a asocia orice practică semnificantă cu limba vorbită. Astfel, în timp ce discursul presupune întotdeauna un destinator și un destinatar (deci, în limbaj tel-quel-ist, este "un obiect de schimb"), textul este un "proces de producere a sensului". Este, credem, evidentă opțiunea autoarei pentru termenul de text, care, spre deosebire de cel de
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
ea nu există încă? Barthes admite "un impas al scriiturii, iar acesta este impasul societății însăși; scriitorii de azi simt acest lucru: pentru ei, căutarea unui non-stil sau a unui stil oral, a unui grad zero sau a unui grad vorbit al scriiturii înseamnă, de fapt, anticiparea unei stări perfect omogene a societății"279. Se observă aici premisa ce subîntinde acest raționament, premisă tradițională conform căreia limbajul oral este originea limbajului scris. Dar presupoziția va fi răsturnată de însuși Barthes în
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
premisa ce subîntinde acest raționament, premisă tradițională conform căreia limbajul oral este originea limbajului scris. Dar presupoziția va fi răsturnată de însuși Barthes în lucrările sale ulterioare; astfel, în Variațiuni pe tema scriiturii, în legătură cu dihotomiile oral/scris, limbă scrisă/limbă vorbită, ni se atrage atenția că "este necesar să amintim, de fiecare dată când este posibil, disparitatea și, dacă se poate, independența celor două limbaje: cel de-al doilea nu derivă pur și simplu din primul"280. În Mitologii, Roland Barthes
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
limbajul, fie cu textul însuși, fie cu tema cu un cuvânt nou pentru a surprinde această ultimă identitate: sujethème. Se pot aici aminti cele două tipuri de scriitură detectate de Barthes, și anume scriitura albă (l'écriture blanche) și scriitura vorbită (l'écriture parlée). Scriitura albă, caracterizată prin transparență totală și prin excluderea problematicii limbajului și a societății, este amodală și neutră, la fel cum neutrul ca gen este un grad zero între masculin și feminin un exemplu pentru acest tip
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
prin excluderea problematicii limbajului și a societății, este amodală și neutră, la fel cum neutrul ca gen este un grad zero între masculin și feminin un exemplu pentru acest tip de scriitură, opusul celei intelectuale, este Străinul lui Camus. Scriitura vorbită se regăsește la Queneau, aici intervenind pluralitatea limbii, diferențele de nivel ale limbajului, astfel încât "fuga scriiturii" poate fi asimilată unei transcrieri a vorbirii 283. 3.2.3.4. Scriitura între lizibil și scriptibil Preocupările semiologice au aruncat o lumină nouă
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]