7,219 matches
-
scaun la cap, fiindcă de data aceasta nu se poate comuta scaun cu fotoliu sau cu alt cuvînt și, ca atare, norma cere să se spună numai în acest mod92. Uneori, elementele nu sînt numai necomutabile, ci chiar neidentificabile pentru vorbitor. Ca atare, în construcția românescă pe de rost, vorbitorul nu face vreo legătură cu sensul vechi al cuvîntului rost, care era "gură", între acesta și sensul din îmbinări precum fără rost, cu rost, a avea rost existînd o legătură etimologică
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
poate comuta scaun cu fotoliu sau cu alt cuvînt și, ca atare, norma cere să se spună numai în acest mod92. Uneori, elementele nu sînt numai necomutabile, ci chiar neidentificabile pentru vorbitor. Ca atare, în construcția românescă pe de rost, vorbitorul nu face vreo legătură cu sensul vechi al cuvîntului rost, care era "gură", între acesta și sensul din îmbinări precum fără rost, cu rost, a avea rost existînd o legătură etimologică, dar nu o legătură în sistemul limbii sesizabilă de
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
nu face vreo legătură cu sensul vechi al cuvîntului rost, care era "gură", între acesta și sensul din îmbinări precum fără rost, cu rost, a avea rost existînd o legătură etimologică, dar nu o legătură în sistemul limbii sesizabilă de vorbitorul obișnuit. Există deci construcții care nu permit vorbitorilor o folosire a limbii după propria lor voință, iar aceste construcții fixe alcătuiesc vorbirea repetată, concretizată în discursul repetat. Ca atare, vorbirea caracterizată prin tehnică liberă este în parte și o sumă
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
cuvîntului rost, care era "gură", între acesta și sensul din îmbinări precum fără rost, cu rost, a avea rost existînd o legătură etimologică, dar nu o legătură în sistemul limbii sesizabilă de vorbitorul obișnuit. Există deci construcții care nu permit vorbitorilor o folosire a limbii după propria lor voință, iar aceste construcții fixe alcătuiesc vorbirea repetată, concretizată în discursul repetat. Ca atare, vorbirea caracterizată prin tehnică liberă este în parte și o sumă de segmente existente deja, decupate din vorbirile anterioare
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
s well that ands well): rom. totul este bine cînd se termină cu bine, sp. todo esta bien cuando acaba bien, dar germ. Ende gut, alles gut. Indiferent dacă între limbi există identitate, corespondență sau deosebire sub raportul construcțiilor fixe, vorbitorul fiecăreia este determinat de norma limbii sale în folosirea lor și ține de propria știință lingvistică extensiunea, frecvența și precizia actualizării formelor discursului repetat. Așa cum precizează S a u s s u r e, aceste construcții nu pot fi improvizate
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
în alcătuirea discursului în general. Trasătura hotărîtoare în cazul discursului repetat este maniera de înlănțuire a elementelor alcătuitoare, manieră ce este în mod esențial tributară unui tip de organizare a unui conținut ideatic din perspectiva unei experiențe uneori neîntrezărite de vorbitor, dar care este actualizată potrivit împrejurărilor momentane. Funcțiile de bază ale limbii De-a lungul timpului, s-au atribuit limbii mai multe funcții determinate de scopul folosirii ei, numărul lor variind după diferite teorii lingvistice. În general, s-a acceptat
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
toate funcțiile ei și prin care se pune pe prim plan, dintre toate elementele, cuvîntul (sau echivalentul cuvîntului) ca semn (ca înlocuitor) pentru obiectele cu aceleași trăsături. Cuvîntul cuprinde în el o cunoaștere, însă nu una individuală, a unui singur vorbitor, ci una ce aparține tuturor componenților comunității care vorbesc limba. Wilhelm von H u m b o l d t99 subliniază, în spirit kantian, că nașterea cuvîntului are loc prin perceperea subiectivă a obiectelor, dar nu prin realizarea unei copii
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
Humboldt, se ajunge ca subiectul să posede trei entități conceptuale: amprenta obiectului, maniera de interpretare a obiectului și efectul produs de structura fonică a cuvîntului. Gînditorul german consideră că subiectivitatea din limbă este dominată analogic de subiectivitatea omogenă a tuturor vorbitorilor, este, prin urmare, o subiectivitate socială ("națională", după Humboldt), iar nu una individuală. S-ar putea deduce de aici o nouă etapă în obiectivarea cuvîntului (semnului lingvistic), prin apartenența lui la fondul social impus individului vorbitor ca atare, așa cum a
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
lumea obiectelor gîndite și lumea obiectelor spuse. De obicei, noțiunile (obiectele gîndite) și numele (obiectele spuse) antrenează numai latura general umană, de factură logică, a conștiinței. Dar, alături de această lume "rece" a cunoștințelor și a numelor "neutre", orice comunitate de vorbitori posedă o sumă de cunoașteri și de nume în care se simte implicată și sentimental, prin faptul că își vede reflectate în ele identitatea, unitatea și specificitatea. Acesta este statutul pe care îl are de obicei numele etnic, cel pe
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
altul, și are o însemnată latură pragmatică, deoarece produce o transformare a interlocutorului, schimbîndu-i cuantumul sau tipul cunoștințelor, determinîndu-l să acționeze într-un anumit mod etc. Pe de altă parte, acest transfer presupune și desăvîrșește o manieră similară pentru conștiința vorbitorilor în realizarea nominației și în folosirea acelorași mijloace comunicative. Nominația și comunicarea, ca relație cu realitatea și ca relație între membrii societății, fundamentează conștiința de sine individuală, iar, ca sumă de modalități și mijloace comune pentru același grup (etnic), participă
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
cu cineva, prin stabilirea unui contact cu cineva, o trăsătură fundamentală a limbii care nu poate fi suspendată. Întotdea-una vorbirea, limbajul efectiv concretizat, este o continuă atribuire a eului, o recunoaștere, o atribuire a unei conștiințe similare cu cea proprie vorbitorului și pentru interlocutor. Nefiind în măsură să cunoască nemijlocit conștiința interlocutorilor, vorbitorul atribuie mereu celorlalți posibilitatea de a înțelege ceea ce înțelege el însuși, considerînd că sînt ca el și că el este pentru ei ceea ce sînt ei pentru el. În
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
limbii care nu poate fi suspendată. Întotdea-una vorbirea, limbajul efectiv concretizat, este o continuă atribuire a eului, o recunoaștere, o atribuire a unei conștiințe similare cu cea proprie vorbitorului și pentru interlocutor. Nefiind în măsură să cunoască nemijlocit conștiința interlocutorilor, vorbitorul atribuie mereu celorlalți posibilitatea de a înțelege ceea ce înțelege el însuși, considerînd că sînt ca el și că el este pentru ei ceea ce sînt ei pentru el. În mod efectiv, comunicarea este schimbul verbal dintre un subiect vorbitor (un locutor
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
postcomunicați-onală, aceasta din urmă fiind, în parte, și rezultatul comunicării, iar, ca totalitate, suma informațiilor din cunoașterea antecomunicațională și a informațiilor communicate. Cu-noașterea precomunicațională face posibilă comunicarea, iar cea postcomunicațională o încununează și îi desăvîrșește scopurile. Pentru a realiza comunicarea, vorbitorul construiește discursul, în cadrul căruia cuvîntul își concretizează și își actualizează semnificația prin sens, așa cum limba își actualizează posibilitățile în vorbire. În sens, semnificația și desemnarea devin funcționale prin orientarea spre un anumit obiect și prin implicarea într-o structură sintagmatică
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
folosit pentru a reda un conținut într-un mod intens marcat de personalitatea locutorului, mai ales atunci cînd mesajul este destinat spre a reda propriile sentimente și atitudini. Este însă simplificatoare maniera de considerare a expresivității drept modul în care vorbitorul "se exprimă pe sine", își exprimă sentimentele, trăirile etc. În realitate nu este așa, deoarece cum s-ar putea exprima pe sine sau și-ar exprima sentimentele cineva care folosește metafora regina nopții ? Aici, desigur, nu este exprimat vorbitorul sau
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
care vorbitorul "se exprimă pe sine", își exprimă sentimentele, trăirile etc. În realitate nu este așa, deoarece cum s-ar putea exprima pe sine sau și-ar exprima sentimentele cineva care folosește metafora regina nopții ? Aici, desigur, nu este exprimat vorbitorul sau sentimentele sale, ci este manifestată aptitudinea lui de a face metafore, asociații de idei care nu sînt date prin norma limbii și nici prin solidaritățile lexicale ale cuvintelor ei, care se pot înscrie într-un tip comun sau pot
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
și creativă, fiindcă mărește mai mult decît în mod obișnuit latura de noutate în folosirea limbii, oferind sugestii pentru multiplicarea posibilităților ei și transformarea unor virtualități în fapte actualizate și în realități. Fără îndoială, funcția expresivă reprezintă manifestarea subiectivă a vorbitorului, dar nu numai în formă sentimentală sau volitivă, ci și în formă intelectivă și rațională. Funcția expresivă a limbii nu se manifestă, cum se crede de obicei, numai în opera artistică, ci și în vorbirea obișnuită. Astfel, în răspunsurile posibile
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
numai în opera artistică, ci și în vorbirea obișnuită. Astfel, în răspunsurile posibile la o întrebare banală precum: Mergi la plajă ? aceeași informație poate fi redată, în enunțuri-răspuns, printr-o varietate expresivă apreciabilă, în funcție de atitudinea și de implicarea subiectivă a vorbitorului : Da, Desigur, Cred și eu, Cum să nu, Mai întrebi ? Mai vorbă? Te cred, Fără îndoială etc. Această funcție se manifestă deseori, în vorbirea curentă, atunci cînd, în locul cuvintelor obișnuite, se folosesc locuțiunile corespunzătoare (a lua la rost, în loc de a
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
a certa, a spăla putina, în loc de a fugi etc.), pentru a deveni determinantă în cazul expresiilor, caracterizate tocmai prin faptul că exprimă metaforic o idee. O notă apreciabilă de expresivitate este conținută în formele de discurs repetat, dar, în general, vorbitorul obișnuit recurge fie la mijloace de expresivitate fonică, fie la mijloace expresive de conținut atunci cînd folosește limba. Pe terenul limbii literare există două tipuri de expresivitate: o expresivitate a folosirii normale a limbii și o expresivitate rezultată din folosirea
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
specific. Expresivitatea artistică presupune de fapt un alt statut conferit semnului lingvistic, discursului și limbii în general. În mod obișnuit, folosită ca mijloc de comunicare interumană, limba presupune realizarea unor acte de vorbire și manifestarea alterității prin relația dintre eul vorbitorului și eul interlocutorului. De aceea, ca să comunice ceva, cel care vrea s-o facă, o face în așa fel încît cel căruia i se adresează să-l poată înțelege, să rezoneze la ceea ce spune el. Această spusă a vorbitorului nu
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
eul vorbitorului și eul interlocutorului. De aceea, ca să comunice ceva, cel care vrea s-o facă, o face în așa fel încît cel căruia i se adresează să-l poată înțelege, să rezoneze la ceea ce spune el. Această spusă a vorbitorului nu este din acest motiv decît o sumă de instanțializări și de particularizări ale faptelor de limbă generale. În cazul artei însă, printr-o operă individuală se propune ceva universal, creația artistică realizează o refacere a universalului în individual, realizează
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
departe cine se scoală de dimineață cade în ea), de distorsiune (mîța blondă zgîrie rău). În asemenea situații, expresivitatea inițială a discursului repetat este augmentată prin surpriza altei succesiuni de elemente decît cea atribuită de normă și aflată în expectația vorbitorilor. De asemenea, textul artistic se poate diferenția de folosirea obișnuită a limbii și printr-o utilizare aglomerată a construcțiilor fixe, printr-o antrenare a formelor discursului repetat în însăși fundamentarea textului, cum se întîmplă în cultura română cu unele lucrări
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
un cuvînt cu o circulație restrînsă, se aduce în atenție sinonimul pîlnie. Acesta din urmă, pîlnie, nu are aici funcția de a denumi un obiect, cum se întîmplă în mod curent, ci de a explica regionalismul leică, ininteligibil pentru majoritatea vorbitorilor limbii române. Într-o atare situație, nu numai cuvîntul pîlnie își schimbă statutul obișnuit, ci și leică, fiindcă el nu este luat numai pentru a desemna un obiect, ci este și privit ca un element al limbii cu un anumit
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
statutul obișnuit, ci și leică, fiindcă el nu este luat numai pentru a desemna un obiect, ci este și privit ca un element al limbii cu un anumit statut, cu o mare probabilitate de a nu fi înțeles de mulți vorbitori ai limbii române. Se poate observa de aici că metalimbajul determină și o modificare a funcțiilor limbii obiect, un element al ei avut în vedere căpătînd trăsătura de autonim, de cuvînt luat în sine, fără a avea în vedere realitatea
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
existenței unor convorbiri între eroi în afara limbii proprii, care apare astfel ca singura posibilă. În aceste condiții, se poate observa că, pentru o lungă perioadă din istorie, identificarea limbii materne cu însăși facultatea limbajului se producea nu numai în cazul vorbitorilor obișnuiți, ci și în cazul erudiților și al reflecțiilor des-pre limbă realizate deopotrivă prin activitatea filozofilor sau a specialiștilor care explicau fenomenele limbii și-i reglementau folosirea prin gramatici și prin retorici. În timpul Renașterii însă, a apărut interesul și pentru
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
limba ca o realitate autonomă, ca un organism independent de indivizii vorbitori, Croce a ajuns la o exagerare de sens contrar prin considerarea limbii ca un fenomen numai subiectiv și prin negarea oricărei obiectivități a limbii ca sistem dat pentru vorbitor. Potrivit concepției lui Croce, omul poate obține în pro-cesul cunoașterii pe de o parte o cunoștință intuitivă și, pe de altă parte, o cunoștință logică. Cunoștința logică este rezultatul activității rațiunii care produce concepte, în vreme ce cunoștința intuitivă provine din activitatea
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]